Monthly archives: October 2008

arhitectura funerara

Acum ceva ani am ajuns in Sulina unde , dupa ce am vizitat cam tot ce se putea vizita, in drum catre plaja am dat de cimitirul vechi al orasului (mai exact cimitirul comisiunii europene a Dunarii). In mijlocul ciulinilor si la 20 de minute de mers pe jos pana la plaja, cimitirul parea sa deschida un portal temoporal catre vechea lume a Sulinei, prea putin recognoscibila in tristetea saracacioasa a prezentului.Nume evreiesti amestecate cu nume turcesti si grecesti laolalta si poze ale unor chipuri cu o fizionomie total diferita de cea a locuitorilor actuali.Senzatia este foarte puternica si o resimt in egala masura de fiecare data cand ma uit la poze vechi ale locurilor pe care le stiu. Este senzatia de scufundare a unei perioade si mai mult decat atat pierderea ireversibila a unui grad de civilizatie si cultura urbana , a unei asezari a societatii bazata pe progres lent cale de generatii si evolutie bazata pe efort individual.

O mostenire neasteptata este, in acest context, arhitectura funerara lasata in urma. Iar un bun exemplu este cel al monumentelor gasite in cimitirul eternitatea din Galati.Construite cea mai mare parte la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX , criptele din cimitirul eternitatea sunt construite in stil eclectic si prezinta elemente de feronerie frumos decorate.Ele sunt preponderent construite pe plan patrat , acoperit cu o cupola sustinuta pe o suprainaltare pe plan patrat prin care sunt date vitraje , fatadele laterale identice si elemente sculpurale de decoratie antropomorfe.

Pardoseala insasi este in unele cazuri realizata din mosaic decorative.Accesul se realizaeaza axial iar golul de acces este marcat de coloane.Ferestrele de pe fatadele laterale (fie oarbe sau nu) prezinta ancadramente bogat decorate.Cornisa este puternic macata.

Un alt caz este cel reprezentat de monumental eroului necunoscut.

Jucatori in cadrul proiectelor imobiliare de anvergura (1)

Printre informatiile ce lipsesc cel mai ades in brosurile facute pentru noile ansambluri rezidentiale se numara lista participantilor la proiect. Creditele sunt mai mereu date agentiei de imobiliare care se ocupa cu vanzarea apartamentelor , firmei de consultanta juridica si eventual bancii care a finantat proiectul.

Pe lista celor ignorati, cap de afis sunt arhitectii care au participat la un proiect (atat cei care au produs conceptul initial cat si cei implicati in implementarea proiectului) , proiectantii de structura si instalatii .Lipsa prezentarii proiectelor in cadrul Anualei de arhitectura si a Bienalei de arhitectura nu este nici ea de natura sa ajute “sapaturile arheologice” in vederea descoperirii filiatiei proiectului – dar indica macar gradul de atasament si implicare a firmei de arhitectura in proiect. Tot ignorati (in cele mai multe situatii) pe lista de credite sunt si firma de consultanta (pe spacialitati) , firma de project management si antreprenorul general.Uneori insusi dezvoltatorul de la baza proiectului nu este declarat – dar macar in aceasta directie informatiile pot fi obtinute mai usor.

Gasesc prin urmare legitima cuiozitatea de a cerceta rand pe rand cine sunt acesti jucatori de pe piata imobiliara din Romania.

Luand lucrurile in ordinea desfasurarii proiectului, proiectul este initiat de dezvoltatori sau de “promoteri”. “Dezvoltatorii” sunt cei care se ocupa cu achizitionarea de terenuri, intocmirea de studii de piata , realizarea unui studiu de fezabilitate printr-o propunere de proiect si in baza acestui studiu de fezabilitate sa obtina eventual si finantarea unei banci.Pe piata interna cei mai mari dezvoltatori sunt firme straine care polarizeaza cea mai mare parte a proiectelor rezidentiale si de cladiri de birouri .

Global Trade Center (firma cu capital israelian) spre exemplu este dezvoltatorul din spatele proiectelor : Europe House, America House si mai nou City Gate (– in domeniul cladirilor de birouri -) si Felicity Residence, Rose Garden, Green Dream Residence si Jasmine Park ( -in domeniul residential-).

In general dezvoltatorii se axeaza pe un anumit tipic de proiecte.

Unii precum cei de la Adama Holding (un alt dezvoltator controlat de investitori financiari internationali) se adreseaza strict clasei de mijloc pentru care construiesc ansambluri rezidentiale in toate orasele mari ale tarii.Se construieste Evocasa Viva in Brasov,Copou Bellevue in Iasi, Evocasa Completa in Bacau, Evocasa Orizont in Ploiesti si Evocasa Armonia, Evocasa Swiss Cottage,Titan Edenia si Evocasa Selecta in Bucuresti.Exeptand proiectul din urma (considerat pe un segment de locuinte de lux) si proiectul din Copou ( care probabil a avut ceva conditionari de volumetrie impuse de amplasament) proiectele par foarte asemanatoare atat ca regim de inaltime cat si ca estetica de fatada si grad de confort.

Altii , precum Neocity Group (Israel) sau Technical Olympic Group (Grecia) se axeaza pe segmentul locuintelor de lux.Astfel Neocity Group a initiat proiecte precum : Peninsula, NeoLake Condominium si NeoLaguna.Technical Olympic Group , dezvoltator grec ce activeaza in domeniul imobiliar din anii ’65 se afla in topul 30 al companiilor europene din domeniul constructiilor.Investitiile de baza ale dezvoltatorului sunt : Lake View Condominiun, Tei Lake Development si Green Lake Residence.

Un alt deschizator de drumuri si promoter al unor mari ansambluri rezidentiale revolutionare prin filosofia adoptata este “Global Finance” fond de investitii privat.Acesta este dezvoltatorul din spatele proiectelor Asmita Gardens si Global City, ambele foarte ambitioase in contextual bucurestean.Proiectele de viitor ale dezvoltatorului sunt proiectele Global gardens si Global Plaza Floreasca.

Statistic vorbind majoritatea dezvoltatorilor sunt companii israeliene, spaniole , grecesti si britanice. Nu lipsesc insa si dezvoltatori romani.Dintre acestia probabil cei mai importanti pot fi numiti : Impact, Domus Sil, Conarg, Trend Imobiliar ( dezvoltatorul proiectelor Belvedere Baneasa, Ansamblul La Cittadella, Orhideea Gardens in Bucuresti si Ansamblurile Avantgarden, Sub Cetate si Pine Garden in Brasov) si desigur Baneasa Investments (cu actionarat majoritar romanesc).

Totusi in epoca globalizarii crizei economice  relevanta provenientei fondurilor de dezvoltare cat si experienta promoterilor in domeniu devine daca nu nerelevanta macar relativa. Aproape toati acesti promoteri sunt finantati de la banci internationale si in plus situatiile criza déjà s-au facut simtite.Cazul cel mai spectaculos este cel al Grupul imobiliar spaniol Martinsa-Fadesa care prin proiectul Bonaire Community City a facut una din cele mai mari investitii din Bucuresti si din tara in valoare de 1,05 miliarde euro.Firma a fost la un pas de faliment din cauza imposibilitatii gasirii unui imprumut pentru refinantarea unui credit.

In ce masura situatii de acest tip vor zdruncina increderea cumparatorilor de a achizitiona locuinte din stadiul de proiectare si in ce fel restrictionarea accesului la credite imobiliare va afecta dinamica de pe piata constructiilor ramane a fi vazut. Cert este ca perioada dezvoltatorilor de circumstanta si a speculei pare sa fi apus.

targul imobiliar national 2008

Targul imobiliar national ( TIMON) a avut loc intre 16-19 octombrie 2008 la World Trade Center Bucuresti si a prezentat in premiera 10 proiecte imobliare.

Proiectele nu au reprezentat decat o fractiune mica a ofertei efective existente de pe piata imobiliara si s-au putut grupa in cateva clase clar definite.

O prima categorie este constituita din proiecte relative mici dar oferind apartamente de lux, in general gata mobilate, in centrul Bucurestiului. In aceasta categorie se situeaza “Stil Residence” (situat in proximitatea Bulevardului Dacia intersectie cu Stefan cel Mare), “Lotus Cismigiu”( aflat langa parcului Cismigiu) si “Evocasa Selecta” (despre care am mai vorbit déjà in posturile anterioare si care este un proiect care imi este oarecum simpatic).

Stil Residence:

Evocasa Selecta:

O a doua categorie distincta este cea a locuintelor ieftine de periferie. Targetul principal in constituie tinerii cu ceva posibilitati financiare (care sa le permita mutarea din casa parintilor )dar nu si prea multe mofturi vis-à-vis de noua locuinta. In aceasta categorie cel mai vandut produs a fost desigur mult mediatizatul ansamblu “Rasarit de soare”. Si din aceeasi gama de “produse” ansamblul “quadra 2” (ansamblul quadra 1 dupa cum anunta site-ul oficial este vandut integral si face trimitere catre “rasarit de soare” –pentru eventualii doritori).

Tot din aceeasi categorie fac parte si ansmblul “Casablanca Residence” situat in apropierea parcului Titan, pe bulevardul Theodor Pallady. Ansamblul ofera spre vanzare 1260 apartamente grupate in 7 cladiri cu 18 etaje.Suprafata complexului este de 36.000 mp.

Terra Residence – Soseaua Voluntari.

A treia categorie , si cea mai bine reprezentata, este cea a locuintelor din nordul capitalei din zona Baneasa. Oferta porneste de la proiecte relativ accesibile, precum “Greenfield” unde se vinde cu 1200 euro/mp construit ( inclusive boxa si parcare la subsol) , ajungand la preturi mai de mijloc de 1400 euro/mp construit ( si fara loc de parcare inclus) la Felicity pentru ca cele mai luxoase si pretentioase oferte sa fie polarizate de ansamblurile Global City, My Dream Residence si Rovere ( acesta vandandu-se undeva peste 2000 euro/mp construit dar venind la pachet cu mobilare si design interior).

Global City Residence:

Ansamblul Rovere:

Una peste alta pot spune ca e de bun augur faptul ca oferta este destul de bogata si in acelasi timp diferentiata pe segmente de piata. Cumparatorul incepe sa fie tratat ca un partener egal de discutii in conditiile in care brosurile si machetele chiar au fost de o calitate surprinzator de buna iar standurile si informatiile oferite de agentii de vanzare au fost suficient de detaliate pentru orice client oricat de pretentios.

La categoria machete castigatorul detasat este desigur ansamblul Rovere.

La categoria relevanta informatie si calitate arhitecturala a ansamblului voi desemna pe post de castigator ansamblul “felicity”.

O mentiune speciala o voi da standului Evocasa care ,fara sa-si dea seama macar, si-a subminat singur prezentarea grafica foarte ok prin prezentarea machetei ansamblului Evocasa Selecta ( de-abia vazand macheta am inteles complet proiectul si am realizat distantarea mult prea mica fata de limitele terenului a cladirii, ceea ce va afecta desigur atat iluminarea apartamentelor cat si sentimentul de intimitate).Trebuie oricum privita cu o admiratie (sora cu stupoarea) mandria cu care este afisata macheta detaliata a unui ansamblu ce depaseste cu mult regimul de inaltime maxim admis in zona Foisorului.

Si desigur o mentiune speciala adusa si ansamblului “obor towers” …macar ca e vechi pe blogul asta .

O victorie ( a la Pirus) a capitalismului

Pana in 1943 nu am gasit planuri care sa consemne existenta unor incinte pe terenul Casei Radio – terenul era din cate se vede pe vechile planuri o zona de tranzit intre terenurile apartinand palatului Cotroceni si cele cu functiuni preponderant militare (grajdurile regale, cazarme , depozite).Era o perioada de transformari in timpul careia s-a cristalizat identitatea cartierului Cotroceni si in care terenul actualei cladiri a Operei Romane era ocupat de terenul de sport “Venus”.Vremuri in care Strada Eroilor Sanitari purta alternativ numele de “carol II” si “Strada dealului” iar la intersectia dintre Regina Elisabeta, Splaiul Independentei si calea Plevnei era in discutii sa se construiasca proiectul :”Garii Centrale”.

Ulterior pe teren s-a constituit un hipodrom (apartinand armatei) care se pare ca a functionat pana in anii 80’. In urma demolarii hipodromului a fost construita, incepand cu 1986, Casa Radio care ocupa cam jumatate din terenul fostului hipodrom, restul terenului ramas fiind ocupat de un parc. In Casa Radio se visa sa se organizeze muzeul comunismului. Dealtfel de la balcoanele Casei Radio a urmarit Nicolae Ceausescu ultima defilare de 23 august in 1989.

Dupa revolutie situatia cladirii a ramas multa vreme ambigua. La inceput inscrisa in administratia Ministerului Culturii si Ministerului Justitiei exista intentia de a o transforma in spatii destinate Societatii Romane de Radiodifuziune sau de a o transforma in Muzeu National de Istorie. Ulterior, cladirea a trecut in administrarea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei iar cladirea a devenit in urma negocierilor dintre minister si investitori primul proiect de parteneriat public privat. Astfel statul devine partener cu 15 % din investitie iar concesionarea terenului se face pe termen de 49 ani.

Proiectul insa, desi facut in parteneriat public privat, nu a fost supus unui concurs de proiecte deschis cum ar fi fost asteptat si cum insasi comisia de avizare a subliniat. Chiar si acordarea proiectului firmei investitoare este aparent sub puternice indoieli vis-à-vis de corectitudinea negocierilor. Astfel evaluarea initiala a proiectlui (fata de care s-a judecat posibilitatea financiara a investitorului de a fi considerat eligibil ca partener de catre stat) a fost mult subestimata – de la 150 mil euro cat s-a estimat initial investitia a sarit in momentul de fata de 600 mil euro.

Pe partea de arhitectura firma aleasa a fost Chapman Taylor, firma de arhitectura care si-a deschis de cativa ani o reprezentanta in Romania si care se ocupa in general de proiecte de mare anvergura. Solutia ( sau solutiile caci in urma refuzarii mai multor variante in Comisia de urbanism, firma a fost silita sa se intoarca cu proiectarea “la plansete”) asa cum este ea ilustrata pe site-ul oficial al firmei de arhitectura, este de natura sa puna mari semne de intrebare vis-à-vis de fata viitoare a orasului.Variantele propuse de firma de proiectare , dupa cum se vede si din poze, difera foarte putin intre ele, toate frapand mai ales printr-un POT mare pentru zona in discutie.

Nu are sens sa ne intrebam cam cat context istoric si urban a fost luat in calcul in dezvoltarea proiectului daca ne uitam la perspectivele aeriene ale proiectului (unde fundalul folosit nu este cel in care proiectul ar urma sa se integreze).

Desigur si construirea unei roti panoramice intr-o vale  nu pare neaparat oportuna.

Nu voi deplange disparitia unui parc care niciodata nu a fost receptat ca atare de catre bucuresteni, un imens maidan caruia ii este dus dorul doar post-factum.

Voi deplange promovarea si gestionarea unui proiect gigant, cu un impact foarte greu de controlat si anticipat, prin politici de circumstanta, lipsite de responsabilitate si transparenta. Si voi regreta faptul ca, atunci cand ne vom trezi din vis, tot ce va mai ramane din putinul pe care il oferea centrul si asa mutilate al bucurestiului central vor fi mall-uri anonime cu fatade cortina si mult prea putine spatii destinate comunitatii , spatii urbane in adevaratul sens al cuvantului care ar putea cu ceva noroc in cateva secole de civilitatie sa ne invete sa locuim.

P.S. Intre timp demolarile continua. Chiar si fara autorizatie.

supravietuiri

Sunt destul de rare cariatidele si atlantii in arhitectura eclectica a vechiului Bucuresti.Statuile decorative incluse in estetica de fatada dar care nu pot fi incluse in categoria cariatide/atlanti (deci fara rol de sustinere aparent sau real) sunt inca si mai rare -un exemplu inca bine pastrat se poate vedea pe Bulevardul Elisabeta.

Raritatea unor astfel de elemente de decorare a fatadei am constientizat-o poate cel mai bine acum ceva luni bune ,intr-o curte a unui bar (in care poti gasi orice de la sigle cu route66 pana la caini melomani supraponderali) in zona calea Grivitei . In curtea improbabila si cu o geometrie pe care nici un extras de carte funciara nu-o poate complet explica, sprijinita de un calcan statea statuia din pozele de mai jos.

La prima vedere , printre mesele de lemn grupate in jurul catorva copaci , intr-o liniste de inceput de lume intrerupta doar de ceva cantece improvizate de chitara impresia e foarte puternica.Soarta bietei statui, a carei expresie a fetei de la uzura s-a transformat intr-o disperare muta, pare identica cu cea a zonei Grivita.Candva o zona de case mic-burgheze cochete astazi ea este uitata cu fiecare casa daramata si cu fiecare nou turn de sticla ridicat.

Iar initiative si resursele de a renova ce merita pastrat din zona par minime in conditiile in care majoritatea caselor sunt ocupate abuziv.O alta parte din case sunt puse la vanzare pe sume care desi ridicate par mici raportate la profitul ce se poate scoate prin constructia unei cladiri de birouri.Schimbarea vine incet si sigur dinspre Piata Victoriei catre gara de Nord.

Dar pana cand aceasta se va intampla este imbucurator ca mai exista mici redute in care bucati de trecut mai exista.Mai mult decat prezente fizice arhitecturale ce se conserva, in cazul de fata este salvata (temporar) o tipologie de spatiu urban – gradina de vara, atat de prezenta in viata sociala a bucurestenilor la inceput de secol.Evolutia este cuvantul la ordinea zilei si asa cum in anii ’30 terasa Otetelesanu lasa in urma demolarii un teren gol liber perfect pentru constructia palatului telefoanelor (pentru o poveste mai detaliata a casei Otetelesanu – Lelia Zamani “Oameni si locuri din vechiul Bucuresti”)la fel astazi vechi locuri ale Bucurestiului sunt daramate pentru a lasa loc unor noi turnuri.

173

de km este distanta de la Bucuresti la Brasov, la dus, cu trenul. La intors, tot cu trenul, distanta este de 175 km.Diferenta e in general data (macar in imaginatia mea) de parerea de rau la plecare.

the road to

Primele mele drumuri la Bucuresti au fost din cate tin minte cand eram mica mica in jurul anilor 90’.Drumul era facut cu trenul la clasa I si se masura in numarul de “mai e mult?” cu care imi exasperam parintii.Harta Bucurestiului pentru mine la acea vreme era o intreaga nebuloasa din care se diferentiau cateva zone cunoscute si acceptate – cele cateva galerii si magazine de materiale de pictura din zona garii de nord, soseaua Grivitei si dupa , imediat dupa cu un hop mental identificat de-abia mult mai tarziu drept metrou, direct piata Romana si piata Universitatii.O singura data ne-am aventurat pe ceea ce azi incerc sa suprapun cu Calea Victoriei dupa impresia pregnanta la momentul respectiv de strivire pe care ti-o dadeau fronturile prea inalte fata de latimea strazii ( de-abia prin anul 3 de facultate aveam sa aflu sintagma de “prospectul strazii”). Bucurestiul era pentru mine orasul caldurii topite pe asfalt, al culorilor decolorate de soare si al aglomeratiei riguros repartizate pe strazi.

A doua intalnire cu Bucurestiul s-a intamplat in prag de adolescenta.Acum ajungeam cu masina la Bucuresti si simultan descoperam cartierele anonime,triste si tocite completandu-mi harta imaginara a orasului cu noi zone de praf.Acum orasul se deschidea cu un sir haotic de strazi continuate cu podul Grant de unde treceam pe langa teatrul Giulesti.Totul statea sub constelatia stabilita de capul de afis de la teatrul Giulesti – ani la randul mereu piesa “la tiganci” si, odata incantatia stabilita, magia incepea undeva la capatul Giulestilor unde trotuarele si blocurile regresau la dumuri infundate marginite de ciulini.Acolo unde linia de tramvai se termina in praf si casute modeste retase la strada incepea de-abia drumul catre ceea ce ne era destinatia. Casa matusii mele, achizitionata mai curand intamplator, parea sa fie o casa batraneasca respectabila in modestia formelor sale dar care respira trainicia unei vieti asezate prin fiecare por.Tot ce ramasese de la vechii proprietari era o poza de grup la sfarsit de gimnaziu ce ilustra o generatie de copii timizi intre care era greu sa ghicesti pe cel ce crescand se transformase in omul matur ce pusese temelia casei si viei intinse din generoasa curte a casei.Drumul catre centru cat si catre orice alta destinatie parea desprins din povestile cu harapi albi ce arunca in spate obiecte magice ce dau nastere la paduri de nepatrus si lacuri inghetate iar daca sintagma “tinerete fara batranete si viata fara de moarte” a avut vreodata alt sens decat iluzie el se gasea in gradina plina de fluturi si caise ce cresteau miraculos.

Cum era previzibil la un moment dat gradina tineretii fara batranete s-a inchis iar noul Bucuresti pe care l-am cunoscut a fost cel al cartierelor optzeciste.Aveam déjà 17-18 ani , Universitatea Bucuresti era ca si acum in renovare fara efecte vizibile, iar Bucuresti insemna orasul mare, incalcit si nu tocmai dorit in care urma sa-mi petrec ipotetic anii de facultate.Metroul cu fetele lui triste, mirosul trenului de 5 dimineata si gara de nord , soseaua Brasov-Bucuresti incheiata in magazine de pitici de gradina si gropile de gunoi ale Chitilei erau realitatea la ordinea zilei.Dar Bucurestiul venea la pachet cu toate cartile existentialiste citite in drum spre meditatii, cu magazinele de muzica ,cu primul meu teu de inox si creioanele 3b si 4b folosite pentru hasura.

La doi ani distanta , dupa admiterea la facultate, m-am trezit busc singura in marele oras a carui suma de imagini nu o adusesem la nici un numitor comun.

Bucurestiul era zona Lipscani si cartierul Cotroceni dar si cartierele triste prin care treceam in drum spre casa. Cinemateci, cluburi si expozitii dar si batrani neputinciosi cersind la colt, cladiri stand sa cada si birocratie.Strazi pazite de pisici grase respectabile si taciturne alaturate zonelor vesnic aglomerate unde tocurile cui asortate gentilor diplomat lasa urme in asfalt.

A trecut mult timp de atunci.Toate zonele pe care obisnuiam sa le stiu s-au unificat intre ele ,relationate de traseele rutelor de autobuz/drumurile de noapte facute cu taxiul sau la picior ,intr-o harta incompleta inca si subiectiva. Spatiile au inceput sa aiba in spatele lor nu doar istorii ci si povestile mele iar conexiunile intre istoriile lor (si povestile mele) au inceput sa fie stravezii dand un sens pentru ce va sa fie.

my grandma's house

finding the key

Bucurestiul a devenit marele oras haotic al viselor de geometrii de arhitecturi sterile , cercul neprietenos caruia i-am gasit colturile de pauza in care timpul se suspenda iar trecutul isi ridica marginea crinolinei lasand la vedere dantele si regrete.