Monthly archives: September 2009

Locuri uitate

In continuarea postului trecut vreau acum sa vorbesc si despre locurile uitate si prea putin promovate de langa noi. Daca in Praga mecanismul turistic este atat de bine pus la punct incat nu e greu sa iti termini rapid banii de buzunar pe intrari la muzee, taxe de fotografiat si carti (majoritatea biletelor de muzee erau intre 10 si 20 euro daca imi aduc bine aminte) la noi o adanca nepasare pluteste peste toate locurile care altfel ar avea un imens potential.

Unul dintre aceste locuri uitate este Muzeul Ceasului din Ploiesti. Cladirea este construita in jurul anului 1890 si este un bun exemplu de arhitectura romantica cu influente neogotice. Primul sau proprietar a fost Luca Elefterescu, om de afaceri , avocat , petrolist. Luca Elefterescu joaca si un important rol pe scena politica a vremii – de orientare conservatoare el este timp de 14 ani prefect de Prahova. Elemente vechi de feronerie se pastreaza pana in ziua de astazi : gardul din fier forjat, marchiza si cismeaua din fata casei se remarca prin atentia detaliului . Casa era la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX parte din viata mondena a orasului – ea fiind gazda multor „jours fixes” in inalta societate a orasului. O scena frumoasa de epoca am putut s-o gasesc pe internet aici . Scena descrisa pune in alta lumina actualul salon ocupat cu orologii vechi, salon in care la inceputul secolului XX inalta societate a orasului serba ,dupa regulile impuse de eticheta, trecerea dintre ani. Planul casei este centrat in jurul salonului – ce corespunde la nivelul fatadelor foisorului orientat catre intersectia in care este plasata cladirea . Pare acum incredibil ca acum mai mult de 100 de ani, mobilele erau doar trase (nu disparute) pentru grupul de 26 de persoane gata sa danseze spre a sarbatori trecerea dintre ani in acest mic salon astazi ocupat doar de ceasuri vechi , parte din ele neavand nici o legatura cu locul si probabil toate straine casei dar masurandu-i exact oricum trecerea prin timp. Iar trecerea prin timp este necrutatoare atunci cand 1000 de ceasuri si orologii (cate sunt gazduite in muzeu ) toate sicronizate si functionand pe sisteme diferite ii masoara casei fiecare secunda.

Datand aproape din aceasi perioada, cladirea vechii farmacii Tinc din Galati adaposteste astazi Casa Colectiilor din cadrul Muzeului de Istorie. Cladirea este construita in stil eclectic in jurul anului 1900. Primul sau proprietar, la fel ca si in cazul muzeului ceasului din Ploiesti, a fost un personaj activ pe scena orasului Galati atat din punct de vedere profesional cat si prin activitatea sa pe plan politic. Constantin Tinc a fost membru al Societatii farmacistilor si al Consiliului de Igiena a Orasului. In politica orientarea sa a fost liberala el fiind consilier comunal si primar al orasului in 1898, 1904-1905 si 1914-1917 si mai tarziu senator de Covurlui. Mai multe despre isotria casei se pot gasi aici.

Cladirea a fost recent renovata – am gasit inclusiv o galerie de imagini din cursul lucrarilor de restaurare pe pagina firmei care s-a ocupat de ea, firma Dedal Bahamat.

 

Astazi in cadrul muzeului colectiilor se pot gasi 2 expozitii permanente deosebit de interesante: “restituiri Maksay” (dedicate fotografilor George si Jean Maksay care au imortalizat viata orasului Galati la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX) si “ambient interior galatean”.

 

Pare interesant cum ambele case cladite in aceeasi perioada de exponenti ai aceleiasi clase sociale au avut un destin similar. Casa lui Luca Elefterescu a intrat dupa primul razboi mondial in posesia lui Thomas Masterson, reprezentant al Societatii petroliere britanice „Phoebus” si directorul general al Societatii petroliere romane „Unirea”. Farmacia Tinc a fost cumparata tot de un strain, Wolf Stratman, in 1949 . Dupa experienta nationalizarii amandoua au ajuns astazi muzee , un muzeu dedicate timpului si altul dedicat imortalizarii lui prin fotografii si design interior. Primul a parasit viata sa mondena iar al doilea si-a tradat vocatia , dar calatoria lor in timp a fost una fericita ele incantandu-ne si astazi cu farmecul lor de odinioara. Ma intreb insa daca societatea actuala mai ofera personalitati de acest tip, apte sa puna temelia unor constructii rezistente timpului si vremurilor si care sa adaposteasca intr-o buna zi esente ale celor mai efemere manifestari ale vietii contemporane.farmacia tinc

3 muzee (Praga)

Cand am ajuns in martie anul acesta in Praga , am ramas surprinsa in primul rand de felul in care cehii au invatat sa “se vanda” . Muzeul Kafka este in mod sigur un exemplu excelent de “asa da” in privinta caselor memoriale. Daca la noi in majoritatea cazurilor casele memoriale sunt anuntate maxim printr-o placuta amplasata pe fatada avem contraexemplul cehesc ce se impune prin abordarea creativa , respectul (mai mult decat doar declarativ cum e la noi) fata de scriitorii nationali si ambitia de a face cunoscut lumii tot ce are mai bun orasul si tara. Muzeul Kafka reuseste cu resurse initiale modeste ( o lista relativ restransa de obiecte personale expuse) sa introduca vizitatorul intai in atmosfera si contextual obiectiv al Pragai perioadei Kafka iar apoi in universul interior al scriitorului.

Sentimentele de claustrare si respingere fata de un mediu ostil, de absurd generat de o excesiva birocratie sunt perfect puse in scena prin mijloace minimale : inregistrari audio ( picaturi de apa cu o curgere previzibila si apasator de repetitiva), obiecte surpriza ( telefonul ce suna isteric si la capatul caruia poti auzi doar un discurs pe ton agresiv in limba germana), trasee impuse ( un traseu labirint cu “pereti” semitrasparenti dedicat perioadei apropierii scriitorului de teatrul evreiesc) camere tematice ( este greu sa uiti experienta camerei “oglinda” in care toti peretii suporta proiectii cu imagini de arhiva ale Pragai).

In plus fata de muzeul efectiv exista si o mica librarie anexata punctului de vanzare de bilete. Daca la noi ar parea desuet un afis sa zicem cu mircea eliade sau un tricou inscriptionat cu numele sau, in Praga poti gasi la orice pas de la tricouri pana la creioane cu numele marelui scriitor ceh. In plus libraria muzeului pune spre vanzare nu doar toate cartile proaspat editate despre viata si opera lui Kafka ci pana si carti vechi cumparate de prin anticariate.

Un alt plus pe lista muzeelor din Praga este muzeul comunismului. Muzeul nu este foarte mare ca dimensiune , a durat mai mult sa-l gasim prin gangurile din centrul Pragai decat sa-l vizitam efectiv. Iar faptul ca la parterul cladirii ce il adaposteste era un restaurant McDonald’s pare doar o ironie a victoriei tardive a societatii capitaliste. La fel ca si muzeul Kafka , muzeul comunismului nu dispune de o recuzita prea bogata – sunt convinsa ca podul bunicii oricui contine macar jumatate din materialele expuse acolo : sticle de lapte, cosurile vechi din magazinele alimentara, sticle de brifcor (sau ceva similar), biciclete vechi ( mai tineti minte clasicul pegas?) , uniforme de scoala, cartele alimentare si multe alte lucruri acum uitate (sau mai rau , regretate). O camera speciala a muzeului era dedicata proiectiei la intervale regulate a unui film documentar despre Revolutia de Catifea.

Istoria si capitalismul au invins in acest oras ce si-a alungat greselile trecutului in cateva camere prafuite de timp , dar nu si nostalgie, in chiar miezul plin de viata al zonei vechi. Daca toate strazile vechiului centru par istorie transformata in piatra (de la perioada medievala si pana la curentul art-nouveau si arhitectura brutalista) , comunismul n-a lasat decat aceste obiecte disparate pazite de un batranel – el insusi parand parte din recuzita muzeului.

Al treilea exemplu cehesc este muzeul papusilor. Iarasi un muzeu relativ mic ca dimensiune si reunind nu neaparat doar jucarii de provenienta ceha – zona dedica papusii Barbie evident n-are nici o legatura nici cu Praga nici cu Cehia. Totusi muzeul ofera vizitatorilor mici surprize care reusesc sa creioneze un aspect al vietii in trecut poate ignorat de majoritatea lumii. Papusi de lemn, mobila si casute miniaturale de papusi, vesela si hainute de papusi anterioare industrializarii si productiei in masa par astazi induiosatoare prin desuetitudinea lor.

Ceea ce reusesc sa reuneasca toate cele 3 muzee este o atitudine relaxata in fata istoriei (indiferent daca recenta sau veche) si o certitudine ca istoria inseamna mai mult decat date, cifre si biografii sterile. Istoria se reconstruieste privind retrospectiv fara ura si resentimente dar cu maturitate si intelegere, privind cu egal respect si atentie o jucarie veche stricata sau o piesa de mobila de colectie, un tablou sau o chitanta semnata de Kafka. Si mai ales intelegand ca toate acestea au fost facute de oameni din carne si oase cu aceleasi vise si lipsuri ca si noi, toti crezandu-se vesnici si punand cu candoare la indoiala ideea de trecere.

BlogCatalog

Architect Blogs - BlogCatalog Blog Directory