Monthly archives: January 2010

Trellick tower

Devenita cu trecerea timpului o imagine emblematica a Londrei , oras in care se situeaza ,cladirea este cel mai inalt ansamblu de locuit din Europa avand o inaltime de 98  de metri si 32 de nivele construite.

Date tehnice:

Constructia a  inceput in anul 1968 si a fost finalizata in 1972. Arhitectul care a proiectat blocul este  Ernö  Goldfinger, membru al unui grup de arhitecti europeni emigrati in Anglia in jurul anilor ‘30. Constructia insumeaza 217 locuinte in care sunt incluse apartamente de 1,2,3 camere (o parte in regim duplex) si garsoniere. Finisajele folosite sunt din lemn, beton si metal iar curentul in care poate fi inscrisa estetica fatadelor constructiei este cel brutalist.

Apartamentele sunt proiectate cu foarte mare grija si sunt separate intr-un corp distinct fata de cel care reuneste circulatiiile verticale. Exista coridoare care leaga cele doua volume din trei in trei etaje.Volumul cu functiune rezidentiala este conceput in simplu tract- in capatul culoarului este prevazut un duplex cu tratare speciala in fatada. Apartamentele duplex au la nivelul superior dubla orientare. O particularitate a turnului destinat circulatiilor verticale o reprezinta camera boiler-elor de la ultimul nivel al volumului. In present ea nu mai este in uz iar Consiliul Local a refuzat oferte de a o vinde pe post de apartament penthouse.

Istoric:

La momentul aparitiei sale in cadrul urban londonez turnul a fost receptat ca o demonstratie a tot ceea ce era gresit in curentul modernist.

Contextul in care acest turn de locuinte a fost ridicat nu a fost unul favorabil: arhitectul proiectant , un mare adept al principiilor lui Le Corbusier , proiectase deja 2 alte turnuri de locuit similare. Din motive de publicitate a incercat sa locuiasca timp de 2 luni intr-unul din apartamentele blocuilui Balfron. A avut astfel ocazia sa descopere greseli de proiectarea precum proiectarea a prea putine lifturi fata de necesarul impus de numarul de locatari si defecte in functionarea sistemului de incalzire. Al doilea bloc,la Rowan Point, a fost foarte grav avariat in urma unei explozii intr-o bucatarie la etajul 18.Toate acestea precedand punerea in folosinta a apartamentelor din Trellick Tower au creeat un curent de opinie nefavorabila.

Un alt factor negativ a fost amplasarea turnului de locuinte pe un teren – mahala neamenajat. Securitatea nu a fost asigurata la intrarea in blocul de locuinte iar ternul inconjurator a ramas neamenajat si dezolant fapt ce a dus la supranumirea turnului :”turnul terorii”. Trellick Tower a fost multa vreme o prezenta constanta in presa londoneza semnaland cazuri de violuri, atacuri de copii si trafic de droguri. Existau articole care aratau ca in apartamentele ramase goale din turn vagabonzii se adunau gasindu-si refugiu. Deosebit de periculoase erau mai ales garajele din subsol. Climaxul a fost atins in iarna anului 1972 cand un grup de vandali a provocat un incendiu la etajul 12 in urma caruia curentul si caldura au fost blocate timp de cateva zile.

La inceput constructia a fost comandata de Consiliul Superior al Londrei. Apartamentele erau porprietatea consiliului si au fost date spre inchiriere ca locuinte sociale.  Dupa terminarea constructiei , cladirea a fost transferata in proprietatea consiliului local. In perioada de inceput sus-amintita multe persoane au solicitat o locuinta in alta parte. Consiliul local a incarcat sa stopeze tendinta dand dreptul la cumparare chiriasilor.

Parte a insuccesului initial al turnului de locuinte se datoreaza nerespecarii de catre consiliul local a prevederilor impuse de arhitect. Astfel la proiectarea blocului arhitectul prevazuse existenta unui portar care sa pazeasca accesul in cladire non-stop. Din motive de economie dar si in virtutea ideilor proliferate de comunism paza cladirii a fost considerate inutila.

Schimbarea renumelui prost al turnului a inceput in anii 80’ dicatata de asociatia locatarilor care a facut presiuni pentru mentinerea sigurantei locatarilor.Acestia au luptat sistematic pentru schimbarea imaginii blocului in care locuiau si incet incet au obtinut de la Consiliul local dreptul la un portar care sa pazeasca intrarea, cresterea fondului pentru intretinerea cladirii si poate cel mai important au convins Consiliul sa-si schimbe politica de acordare de locuinte sociale. Astfel Consiliul urma sa acorde locuinte in blocul respective doar aplicantilor care solicitasera in mod specific o locuinta in acel bloc.

In anii care au urmat asociatia locatarilor a obtinut finantare pentru constrirea unor facilitati pe terenul din jurul blocului de apartamente. Incet incet a fost construita o cladire cu functiune de relaxare si loisir pe un teren din imediata vecinatate ramas inca neconstruit. A urmat amenajarea unui teren de joaca pentru copii si realizarea unui perete de graffiti toate insumand in mod simbolic faptul ca locul si-a gasit identitatea

In urma reconditionarii din anii 90  calitatea conditiilor de locuit a crescut. Pretul unui apartament cu un dormitor ajunge in prezent la 225 000 lire sterline in timp ce un apartament cu trei dormitoare costa 350.000 lire sterline.

Practic cladirea si-a castigat statutul de icon al culturii pop. In general proprietarii de apartamente nu isi pun la vanzare proprietatile fiind multumiti de conformarea planimetrica a apartamentelor cat si de privelistea spectaculoasa de care beneficiaza. Dar probleme precum supravegherea copiilor, lipsa locurilor de parcare , balcoanele sinistre nu au cum sa nu persiste.

Ce ar putea urma ?

Odata ce problema securitatii a fost rezolvata lumea poate sa aprecieze la adevarata valoare calitatea spatiilor de locuit proiectate. Un pas inainte ar putea fi reprezentat de investitii in parcari multietajate subterane , spatii destinate comunitatii si amenajarea de spatii deschise.

In cazul constructiei Trellick Tower nu avem de-a face cu schimbari majore ale functiunii si nici cu mutatii in aspectul exterior. Constructia a inceput sub auspicii triste, demodarea curentului modern producand-se practic inainte de terminarea executiei constructiei. Avem de-a face cu o constructie care a fost uzata moral inca de la punerea in functiune.

Reabilitarea ei a inceput prin pasul strategic de punere in vanzarea a locuintelor sociale continute. Aceasta a intarit in timp sentimental de apartententa a locatarilor care singuri au reusit sa schimbe atitudinea societatii fata de blocul de locuinte si sa construiasca o identitate a locului. Prezenta unui grup social stabil a atras investitori care au construit functiuni auxiliare in imediata vecinatate iar prin aceasta valoarea imobiliara a locuintelor a crescut.

Concluzia fireasca ar fi ca desi gustul in materie de design de locuinte colective poate fluctua ceea ce influenteaza cel mai mult fixarea valoarii pe piata a locuintelor sunt investitiile, implicarea locatarilor si un bun management. Se poate spune ca Trellick Tower este un exemplu fericit de reciclare a unei vechi cladiri de locuinte prin faptul ca a reusit sa-si conserve functiunea rezidentiala nealterata.

utopii (1) – hugh ferris

Ramanem la inceput de secol 20 dar facem acum trecerea la alt continent, America. Zorii unei noi etape in istoria arhitecturii sunt anuntati prin aparitia noilor tehnologii –structurile metalice – ce impun o noua estetica. Totul pare acum posibil iar asteptarile de la arhitectura viitorului sunt mari. Si intr-adevar poze de epoca imortalizand muncitorii cu echipamente rudiemantare, suspendati la zeci de etaje inaltime construind primii zgarie nori ai Americii, sustin aceasta viziune progresista.

Unul dintre cei care visau la inceput de secol 20 la viitor a fost Hugh Ferris. De profesie architect, Hugh Ferris nu a proiectat in cariera sa aproape nici un proiect notabil , in schimb randarile facute de acesta au ramas célèbre si au reprezentat o piatra de hotar in gindirea dezvoltarii urbane. Hugh Ferris a realizat in cariera sa desene de prezentare pentru mai mult de 100 de firme de arhitectura, printre arhitectii pentru care a lucrat numarandu-se si Cass Gilbert (pentru care realizeaza randarile pentru Woolworth Building). Insa lucrurile au functionat si in sens invers, desenele sale reprezentand pentru multi arhitecti o sursa de inspiratie. Din 1921 Hugh Ferris ajunge sa aiba expozitii proprii cu desenele sale iar in 1929 Hugh Ferris publica “ The Metropolis of Tomorrow” un volum compus dintr-o colectie de desene (toate cu texte explicative). Sub influenta  lui Raymond Hood si a lui Harvey Wiley Corbett prezinta in “the Metropolis of tomorrow” viziunea sa asupra viitorului. Orasul Viitorului pentru Ferris este structurat in 3 zone distincte : zona de afaceri, zona de arta si zona dedicata stiintei. Conturul orasului astfel structurat este in forma de stea cu 6 colturi iar centrul este ocupat de un parc.

Puternic influentate de futurismul Italian, desenele lui Ferris prezinta o lume a viitorului ce pare sa subscrie directiilor enuntate de Antonio Saint’Elia :”noi trebuie sa inventam si sa refabricam orasul futurist similar unui imens santier tumultuous, agil, mobil, dinamic in toate partile sale si casa futurista sa o facem similara cu o masina gigantica … casa de beton, de sticla de fier, fara picturi si fara sculptura, bogata doar de frumusetea nascuta din liniile si reliefurile sale, extraordinar de urata in simplicitatea mecanica, inalta si larga (…) (casa) trebuie sa fie pe marginea unui abis tumultuos: strada nu va mai fi la nivelul camerelor portarului, ci se va scufunda in pamant pe mai multe etaje ce vor adaposti metropolitanul. Strazile vor fi unite, pentru tranzitul necesar, de pasarele metalice si de rapide “tapis roulants””.

Ferris imagineaza un oras in care zgarie-norii joaca un rol importanta la nivelul structurii urbane. Functiunile sunt repartizate pe inaltime , ultimele etaje sunt folosite ca lofturi iar acoperisurile terasa ale cladirilor folosesc ca piste de aterizare pentru avioane. Totusi multe probleme nu sunt rezolvate temeinic in structura anticipata de el : zona rezidentiala cat si functiunile de utilitate publica ca precum spitalele nu functioneaza  .

Insa este interesant felul in care el anticipa rolul important pe care zgarie-norii il vor juca in viitor. Carol Willis, directorul “Skyscraper museum” afirma: “From today’s perspective, these ‘past futures’ offer many interesting echoes in 21st century New York Concerns about how to deal with traffic congestion, create mixed-use structures, preserve sunlight and nature in the densest of districts, and mitigate the pressure on Manhattan are the same now as they were in the twenties. Clearly, though, the idea that the future New York would be radically rebuilt and barely recognizable, thankfully, did not come to pass”

O alta mostenire interesanta lasata de Ferris este cea regasita in cultura pop si cinematografie : imaginarul scanografic din spatele constructiei filmului “Sky captain and the world of tomorrow” cat si al orasului Gotham city.

Decorurile din “Sky Captain and the world of tomorrow” aduc aminte de perspectivele futuriste ale lui Ferris iar look-ul dark aminteste si el de randarile nocturne cu cladiri luminate de spoturi directionate ascendent. La decorurile filmului insa au lucrat peste 100 de artisti in imagine digitala pentru a crea imaginea finala ca un colaj de layere 2d si modele 3d.

Mai jos sunt puse cateva din schitele facute de Anton Furst, absolvent al “Royal College of Arts” si omul din spatele design-ului realizat pentru Batmobil si look-ului dark al decorurilor din “Batman” (1989) in regia lui Tim Burton.

Intr-un articol extrem de captivant si bine documentat Jimmy Stamp face o analiza in care studiaza pe de-o parte influenta mediului asupra individului, rolul de formare jucat de fondul construit si pe de alta parte transpunerea si imortalizarea  traumelor urbane ale societatii in fictiune. Concluzia articolului este data prin intermediul unui citat din Hugh Ferris din “The Metropolis of Tomorrow”:

“it has been our habit to assume that a building is a complete success if it provides for the utility, convenience and health of its occupants and, in addition, presents a pleasing exterior. But this frame of mind fails to appreciate that architectural forms necessarily have other values than the utilitarian or even others than those which we vaguely call the aesthetic. Without any doubt, these same forms quite specifically influence both the emotional and the mental life of the onlooker. Designers have generally come to realize the importance of the principle stated by the late Louis Sullivan, ‘Form follows Function.’ The axiom is not weakened by the further realization that Effect follows Form.”