puncte de fuga

Va exista mereu interes in jurul vietii intime a personalitatilor, viata lor va fi disecata si judecata pana la epuizare. Nu rareori diverse corespondente purtate de mari scriitori sau oameni de cultura in general sunt scoase la iveala de catre mostenitori cinici, dornici de imbogatire, si devorate de catre cititori (cel mai adesea) de ocazie. Nu atat atmosefera vremurilor trecute, personalitatea si rutina zilnica a oamenilor ce au fost este obiectul atentiei volumelor respective cat barfa, totul decurgand dupa modelul descris de poet:

“Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Un caz special il constituie insa marturiile ramase despre anonimi, oamenii cetatii pierduti in multime si stersi de vreme chiar si din amintirile familiilor lor, acum raspandite in cele patru zari.

Au existat studii interesante cu teme antropologice facute in ultima vreme in care surse de acest tip au fost scoase la lumina pentru fundamentarea in coroborare cu alte surse documentare a unor teme de cercetare precum “dragostea la romani” ( doamna Constanta Vintila Ghitulescu). La fel de cunoscute si apreciate sunt studiile facute de doamna Ioana Parvulescu ( “In intimitatea secolului 19” si “Intoarcere in Bucurestiul interbelic” ).

Recent ajunsa in Cluj am dat de una din multe tarabe de carti vechi din gangurile din zona centrala. Pe langa multe teancuri prafuite de carti de beletristica, studii medicale si cu tematica muzicala am gasit si un teanc de vechi carti postale. Am rasfoit cu rabdare teancurile de carti postale in cautarea unora reprezentand centrul vechi al Clujului. Astfel mi-a iesit la iveala o carte postala ingalbenita intoarsa cu partea scrisa in sus. Toata era scrisa cu un scris marunt si negru, elegant si ascutit, constant egal si perfect drept impartit pe randuri. Singurele cuvinte scrise mare erau cele ce recomandau destinatarul si adresa acestuia. Aici literele se intindeau in volute capricioase asemeni decoratiunilor unui capitel corintic. Cel mai mare scris cuvant era “Timisoara” ceea ce m-a facut sa zambesc gandindu-ma la kilometri parcursi de biata bucata de hartie in ultimii 80 de ani.

Am pus cartea postala de-o parte si am continuat sa rasfoiesc. O noua carte postala a iesit la iveala. Scrisul rotund si decorativ ocupa abia o mica portiune a cartii. Risipa de spatiu era bine planificata inclusiv prin orientarea la 90 de grade a scrisului. Numele si adresa destinatarului  erau scrise cu caractere egale ca inaltime si cu acelasi scris rotunjor si naiv in mod sigur apartinand unei adolescente. Nu am putut sa nu remarc iarasi “Timisoara” trecuta la adresa si am zambit din nou. Am pus si aceasta carte postala de-o parte, iarasi fara sa ma uit macar la verso si am continuat cautarea de data asta mai in alerta , cautand noi mesaje frumos caligrafiate. Insa restul cartilor postale proveneau din toate colturile exotice ale lumii si tarii fara a fi insa scrise.

Am revenit atunci la cartile “mele” postale spre a le examina mai atent. La o a doua vedere am observat alte coincidente intre ele. Ambele erau adresate aceleiasi persoane , un anume “ sublocotenent Ioan B. Ionescu”, si ambele aveau pe partea ilustrata imagini cu starelete hollywoodiene din anii 30 , aceeasi perioada in care fusesera si trimise. Nu auzisem inainte de Anita Page si nici de Clara Bow, insa cautari minimale pe internet mi le-au relevant ca exponente ale perioadei interbelice in filmul mut de peste ocean. Mai mult decat atat, Clara Bow este muza care a stat la baza personajului atat de cunoscut si astazi cu numele Betty Boop.

Sex-simboluri ale vremii, imbracate  ( cel putin dupa normele actuale) pana in dinti, cu fete dragalas-ingenue . Doar uitandu-te la pozele lor era suficient sa intelegi amploarea mutatiei operate asupra conceptului de feminitate in acceptiunea societatii contemporane.

Am continuat sa cercetez cartile postale acasa, la Bucuresti, dupa ce le-am plimbat cu mine in toata vacanta mea prin cele mai bizare colturi de tara. Pentru a putea sa o citesc pe prima am avut nevoie de o lupa si de multa atentie. Mesajul in sine nu e important, mici nimicuri comunicate de o domnisoara respectivului sublocotenent. Dupa toate aparentele domnisoara locuia intr-un camin de fete in Clujul anilor 30. Ceea ce atrage insa atentia sunt mici formulari si expresii folosite in limbajul perioadei, ce par azi desuete . Apar astfel delicioase formulari de tipul : “ da-mi voie sa iti spun ca esti chear rau nu numai teribil – cauti sa necajesti omul cand numai ti se da ocazia” si “Daca nu ma insel in momentul cand am fost sincera si ti-am spus de “binecuvantare”te-am rugat sa o dai uitarii si mi-ai si promis, dar asa se vede ca am ramas cu promisiunea; cand mai vreai sa ma superi fa numai aluzie la aceasta.”. In plus nu se vorbeste decat cu “Dumneata” iar domnisoara se adreseaza cu formularea “domnule Ionescu” desi judecand dupa continutul mesajului par persoane relativ apropiate si ca varsta si ca cercuri de prieteni.

Cochetaria si subtilitatile de catifea veche ale unui flirt inocent sunt induiosatoare – mesajul se structureaza printr-o lunga introducere plina de reprosuri (ce par sa fie menite mai curand sa sublinieze o anume intimitate stabilita prin existenta unui secret comun) , o semi-declaratie de independenta (ea urmeaza sa plece din oras deci sa nu conteze pe ajutorul ei “ Regret din suflet dar nu pot sa transmit societatii cele trimise, ca si eu ca si Teo dar cu data de 1 noiembrie m-am eliberat – nu mai fac pe ordonanta – ramane ca D-ta sa le scri un biletel”), o prezentare romantica a cotidianului in care traieste domnisoara, o trecere in revista a vietii ei mondene. Domnisoara se prezinta ca o romantica de moda veche dominata de sentimente de melancolie si tristete  “pana de prezent fereastra care era privita de atatia ochi e tot indoliata , trista nici un suflet nu apare la ea, noaptea e intunerec, bezna iar ziua cate o raza trimisa de soare o mai inveseleste dar de deschis nu se mai deschide. “ . Trecerea se face rapid insa catre latura mondena a domnisoarei  care  isi petrece timpul cu plimbari si cinematografe : “Noi ca de obiceiu  cu plimbarile noastre pe cari timpul nu prea placut ni le-a rarit si cu cinematografele cam de doua 2 ori pe saptamana  acum reduse la 1 singura data, ca stii suntem catra sfarsitul lunei.”

Finalul este brusc, prin cateva intrebari insinuant-cochete menite sa provoace un raspuns “Eri a fost la camin Silviu venise la soru-sa , vorba fie, si in discutie ai intrat si D-ta, nu am stat mult cu Eii stiind ca mare placere nu le fac…Ce e nou la Timisoara nu cumva ne-ai vazut colega?”. Semnatura de final abia daca mai are loc pe bucata de hartie : “Iar ca de obiceiu cu vorba multa nu mai am loc de iscalit . Aurica”

A doua carte postala are data scrierii clar notata:  “ Cluj 31.X.931”. Mesajul este scris de alta domnisoara, judecand dupa scris probabil mult mai novice. Si cochetaria este mult mai putin elaborata decat in mesajul anterior, domnisoara se rezuma la o o scurta subliniere a agitatiei vietii sale mondene din care si-a rupt o clipa pentru a scrie mesajul (”Desi foarte ocupata in afaceri oficioase…”). Ca si cealalta domnisoara, Bibi (dupa cum se semneaza la sfarsitul cartii) face aluzie la o amintire comuna, o anume afirmatie facuta de sublocotenent referitor la Cluj :” din “citadela bucuriilor, amintirilor si visurilor D-tale de odinioara” trimit, prin simpatica Aneta, “dragalase salutari.”

Nu imi pot imagina cum ambele carti postale au reusit nu doar sa ramana impreuna ci si sa se reintoarca in Cluj. Dar imi place sa cred ca sarmantul sublocotenent s-a reintors in “citadela visurilor sale” unde a trait fericit pana la adanci batraneti. E insa ciudat sa ma gandesc ca din toata realitatea cinematografelor, pensioanelor de fete si ‘afacerilor oficioase’ n-au mai ramas decat niste carti postale frumos ortografiate , orfane de nepoti si copii, la fel de uitate ca si starletele a caror imagine imortalizata au purtat-o prin lume.