puncte de fuga

Am început s-o caut pe Stella în noiembrie 1929 , atunci când prima carte poştala ajungea probabil din Ploieşti în Bucureşti la Elisabeta, Vetuţa, sora plecată la studii. Elisabeta stătea pe strada Buzeşti nr. 50, apartament 13, camera no.4, etaj III. Cartea poştala face specificaţia “Drei. Elisabeta Teodorescu Studentă”. Iar sublinierea nu e întâmplătoare în condiţiile în care la 1929 statutul de studentă era puţin diferit faţa de prezent şi nu orice familie îşi putea permite să-şi trimită copilul la facultate în capitală. Clădirea în care sora Vetuţa locuia este o construcţie demolată între timp,  pe locul ei se află una dintre cladirile de birouri nou construite.

Scrisul celui care transmite ultimele veşti din Ploieşti este elegant şi elastic întins pe rândurile de cerneală neargă. Realitatea Ploieştiului pe timp de iarnă este cea a patinoarelor şi a balurilor în cadru intim ”tocmai vroiam să-ţi trimet ceva în plic şi îmi pare bine ca n-am trimes-o că te privea (o poză de la un bal) (…) aici nu-i nimic nouă şi-n special n-am ieşit în oraş de când ai plecat decât o singură dată aşa că nu ştiu ce mai e nou în oraş, scrie-mi ceeace doreşti să ştii ”„astăzi după masă am fost la patinaj şi  ca la început am patinat vreo două ore şi sunt acuma mort de oboseală”

Câteva rânduri mai jos, un paragraf pune în lumină câteva dintre aspectele vieţii studentelor venite din provincie în Bucureştiul antebelic, felul în care acestea locuiau ”m-a bucurat vestea că ai trecut pe la Marga, i-am trimis haina, eu habar nu aveam că nu o are acolo.

D-l Kramer este în concediu şi cu ocazia asta a trecut pe la dânsa. Ştii, eu am ştiut că a ieşit de la internat, dar n-am ştiut cum stă. Nu-mi place, pe cât mi-a povesit Kramer stă prost. – Aşa că după Crăciun trebuie să-i găsesc o gazdă bună. 13 zile acum cred că mai poate sta acolo, dar după vacanţă nu mai merge”

De la 1929 la 1933 statutul Vetuţei promovează de la studentă la angajată – se fac planuri de schimbare a slujbei ” tu altfel cum o duci cu serviciul? Am să te ţin la curent cu ce m-ai rugat pentru serviciu – totuşi sunt destul de slabe speranţele astea”. Într-adevăr începuse criza anilor ’30.

Pe Steluţa o aflăm prima dată în 1936, când scrisoarea surorii Maria, ce locuieşte în Bucureşti, o găseşte pe strada Calomfirescu nr. 19 în Ploieşti, probabil la casa părintească. Maria aflăm că lucrează ca functionar:  “Ne vei ierta că suntem aşa leneşi? Nu e aşa? Ştii tu soarta fiecăruia : cismarul n-are ghete, croitorul haine şi funcţionarul timp să scrie”.  Vremurile nu sunt cele mai generoase cu oamenii:  ‘’ şi ce să mai zic? Of!of,of… toate trec , toate se duc, numai noi ne facem zile fripte ca nişte păcătoşi! ‘’

Sora Elisabeta s-a mutat între timp şi de la adresa din Buzeşti cât şi de la cea din Alecu Russo, acum locuieşte împreună cu Maria :” Vetuţa zice că de ce nu îi scrii şi ei mai multe?Îi poţi scrie pe adresa de aici”. Acasă în Ploieşti, au rămas alături de Steluţa cea mai mare parte a familiei : “ tăticu, măicuţa, Nicu , Tony şi Lenuţa”.

Toate surorile, atât Maria cât şi Vetuţa şi Stella, fac parte din câte se pare din clasa de mijloc, fiice de mici funcţionari, cu studii în derulare, dar silite să lucreze pentru a se întreţine – într-o perioadă nu foarte generoasă în opţiuni : ”Vetuţa este foarte ocupată şi aşa cum este ea, hărţuită cu slujba! Dar altfel nu are şi nici altceva mai bun nu are cu ce să schimbe. Eu barem sunt pe viaţă unde sunt cu slujba şi menajul! Nu am ce să mai aleg!”

Peste doar un an, în 1937, Steluta primeşte următoarea înştiinţare de la sora Maria, referitoare la studiile ei :   ‘’În fine abia astăzi 20 mai mi s-a expediat aprobarea cu no. 28.218 de la inspectoratul Şcolar Bucureşti, către şcoală. Încolo tu ce faci? Scrie repede dacă ai bani de taxă”.

Vetuţa este ocupată cu a-şi da ultimele examene restante şi să lucreze în continuare:  “ Vetuţa este bine. Este bucuroasă că a scăpat de 3 şi vrea să se prezinte şi la civil. Te rog cu prima ocazie prin Didi trimite-i cursul şi caetul. Ea este la şcoală acum. Vrea să mai ia salariul şi pe mai.”

Problemele legate de înscriere ale Stellei continuă până în mai 1937 ‘’ vin de la inspectorat de unde am aflat că aprobarea înscrierii s-a comunicat şcoalei tale abia la 25 oct. cu no. 28.218.937.”

Vara anului 1938 o gaseşte pe Stelluta pe strada Fântâna Rece, în Slănic. Vilegiatura la munte sau la mare pe toată durata lunilor de vară era ceva uzual, nu  miră astfel  răgazul de a trimite şi de a primi mesaje de acasă precum cel de mai jos scris de o altă Steluţa, aceasta rămasă acasă în Ploieşti : “îţi mulţumesc călduros pentru invitaţia ta de a veni la Slănic, dar tu ştii cât de greu mă deplasez eu din Ploieşti mai ales acum când greutăţile nu ne mai lasă. Mi-ar fi foarte plăcut să mă pot sustrage o zi din plictiseala de aici, dar nu cred să fie posibil. Cine ştie dacă mi-o veni vreo toană, atunci te voi anunţa  ” Răgazul invidiat prieteneşte de tiza Steluţei este petrecut tot împreuna cu “Vetuţa”.

Cu toate problemele cotidiene (” tu şi cu Vetuţa să căutati să mai uitaţi de necazuri, căci amândoua aveţi nevoie de o recreere bună” ) viaţa îşi păstrează însa unele resorturi de pudoare şi politeţe cordială deseori vecină cu candoarea. Martore stau formulări ca cele de ma jos :

“ Mă întrebi de Nora ce mai face şi trebuie sa-ti răspund cu toata mâhnirea că nu mai am nici o veste de la ea. N-a găsit cu cale să-mi scrie, nici să dea pe la mine după ce a venit de la Bucureşti. Sunt foarte nedumerită de ce a întrerupt atât de brusc legăturile cu mine fără nici un cuvânt de neînţelegere.

Neştiind cum să consider tăcerea ei am evitat să mă duc la ea. Totuşi voi face şi încercarea aceasta sau îi voi scrie  ”

Luna august a anului următor, respectiv 1939, o găseşte pe Stella tot în Slănic, probabil în vacanţă. Aici aceeaşi tiză, Stela Enescu, îi scrie din nou, de data aceasta dându-i detalii referitoare la examenul de admitere la Facultatea de Drept:

“mă grăbesc să-ţi comunic mai întâi cele ce mă rogi în privinţa examenului de admitere la facultatea de Drept. Înscrierile pentru un astfel de examen se fac între 1-15 Oct. Iar după reuşita la acest examen se fac înscrierile în anul 1. Examenul se ţine între 15-25 Oct.”

Sunt enumerate apoi materiile din care se dă examenul şi procedura de examinare în vigoare în 1939 la facultatea de Drept:

“Materiile de preparare sunt : Istoria Romanilor (prog. cl. V lic.); Istoria Românilor ( cl. VIII-a); Economia Politică şi dreptul ( programa cl. VII şi cl. VIII-a); logica şi sociologia; traducerea unui text de proză latin ( Cicero). Teza se dă numai din Latină şi Drept.  ”

Stela Enescu dă apoi o listă de sfaturi pentru viitoarea studentă :

“La istoria Romanilor şi cea a Românilor e bine să dai mai multă atenţie reformelor ce s-au făcut în organizarea şi legile statului dela cele dintăi timpuri, iar la Latina nu faci decât să exersezi puţin la gramatică ”. Actele necesare înscrierii sunt :” diploma de bacalaureat, extractul de naştere, certificatul de naţionalitate ”

Rândurile de mai sus amintesc desigur şi de notele din jurnalul lui Jeni Acterian (la care m-am referit într-un post trecut) referitoare atât la examenele de bacalaureat (pentru care studiază aproape integral singură acasă) cât şi cele din timpul facultăţii.

Ultima carte poştală din colecţie , anterioară ca datare celei de mai sus, pleacă de la sora Maria , din Bucureşti la sfarşitul lui 1938. Mesajul reflectă întreaga iubire îngrijorată a unei surori departe de familia pe care o ştie traversând vremuri grele ce îndeamnă la tăcere:

“Nu ştiu ce este cu voi toţi de nu mai scrieti şi nici nu mai veniţi la Bucureşti. Trăiţi momente prea grele, cu gânduri triste, sau sunteţi ocupaţi. ”

Tot mesajul se consuma în întrebari precipitate ce înventariază toţi membrii familiei, a căror viaţă şi poveri sunt scurt şi expresiv schiţate prin înseşi întrebările puse.

Răspunsul pare inclus în toate, cunoscut atât de cea care scrie cât şi de cea căreia îi sunt adresate întrebările ce par doar să roage pentru o negare a gândurilor negre ale surorii aflate departe de casa părintească.

“De tine ştiu că eşti ocupată cu şcoala! Ce faci? Ai început a doua serie de examene sau le-ai amânat? Dar cu sănătatea ce faci? Te rog nu neglija nici sănătatea, ca e prea scumpă draga mea, atunci când nu o ai!

Dar Vetuţa ce face? S-a mai îngrăşat şi este mai veselă, sau tot aşa amărâtă şi nemulţumită?

Dar măicuţa ce face? Nu cumva se gândeşte să facă o plimbare în Buc.?

Dar tăticu  ce mai zice şi face? Îi cumpără mereu covrigei lui Mimi? Păpuşa ce face? Dar maică-sa?

Şi acum spune-mi de Nicuşor! Nu ştiu din ce motiv nu am mai primit nimic de la el de la 15 aug. Este sănătos? Că celelalte trec! Mă gândesc cu multă grijă la el, în cazul unor eventualităţi nenorocite. Se pare că este cel mai fără noroc şi cel mai încercat dintre fraţi.”

Nici acasă lucrurile nu sunt cu mult mai fericite, familia pare strivită şi aici de vremurile tulburi ce preced dezlănţuirea de lumi ce urma să vină la aşa scurtă distanţă, destrămând total lumea cea veche căreia, familii de acest tip, îi aparţineau prin înseşi esenţa şi năzuinţele lor:

“De noi vă spunem că suntem sănătoşi şi f.f. hărţuiţi cu ocupaţia ce avem. Trebuie să facem faţă pretenţiilor tot mai mari ce ni se cer”

Nu întâmplător ultimele rânduri  îşi îndreaptă privirea tocmai către acest viitor incert, ai cărui nori grei plutesc deasupra societăţii vremii:

“ Tony ce face, ce zice de viitor?”

Iar concluzia Mariei, înţeleaptă în blândeţea acceptării ei, anticipează în câteva cuvinte tot aşternutul de uitare depus iremediabil peste atâtea destine de familii şterse de vreme:

“ Dar Dumnezeu e mare şi puternic şi în faţa voinţii lui nu putem fugi”