Interioare (cum se nasc poveştile)

21 copy
 

Aveam în jur de 10 ani atunci când mătuşa mea R. a cumpărat o casă la periferia Giuleştiului. Trebuie sa menţionez că mătuşa mea R. era o fiinţă minunată, uşor încadrabilă în categoria mătuşilor fabuloase ( aşa cum a ales cineva să le denumească) , cu o viaţă de poveste pe care era o plăcere să stai s-o asculti depănând-o, cu urechile ciulite şi cu speranţa că nu vei fi observat că te-ai strecurat la masa adulţilor.
Mătuşa R. luase casa exact la fel cum întâmpinase totul în viaţă – cu umor, fără planuri pe termen lung şi cu o imensă disponibilitate spre schimbare. Iar felul în care reuşea să gestioneze provizoratul din jurul ei, ordonându-l şi  păcălindu-l să devină acasă era miraculos în ochii celor ce aveau şansa să-i fie aproape. Probabil de-asta o iubeam atât de mult.
 

La fel ca mine, şi ca toţi oamenii care o înconjurau şi unchiul meu a subscris dorinţei ei, fără drept de apel, asumându-şi o decizie ce mă îndoiesc că fusese a sa. Casa a fost deci cumpărată şi, an de an, pentru câteva luni de vară, mătuşa mea era disponibilă la noua sa casă de vacanţă din periferia uitată a Bucureştiului.
Casa i s-a supus docilă, transformându-se într-o oglindă plină de bunavoinţă a felului ei expansiv şi excentric de a-şi trăi viaţa. Camerele goale s-au umplut de soare iar curtea a înflorit binevoitoare, indiferentă şi indulgentă la nepriceperea mătuşii mele într-ale grădinăritului.
 

20 copy

19 copy

18 copy

8 copy

9 copy

 

Caisele creşteau la dimensiuni miraculoase parcă special pentru dulceaţa pe care ea o pregătea la început de toamnă. Şi cred ca doar dragul pe care îl aveam faţă de ea şi energia pe care o punea la bătaie erau cele ce făceau dulceaţa să fie atât de bună. Spun asta pentru că mătuşa R. era departe de tiparul bunicuţei gospodine iar spiritul practic o ocolea în general cu destul de multă precizie. Dacă ne făcea prăjituri sau dulceată o făcea de drag şi nu din pricepere sau obişnuinţă. Călătoriile şi lumea largă erau adevarata ei pricepere iar fiecare casă în care poposea devenea instant o ambasadă către care trimitea periodic ştiri de departe lăsând iluzia că n-a plecat niciodată.  De aceea casa proaspat achizitionata ar fi trebuit să aştepte o eternitate plus sau chiar n-ar fi fost în veci construită dacă ar fi aşteptat iniţiativa antreprenorială a mătuşii mele.
 

Iar când mi-o imaginez tânără, cu  zâmbetul şi privirea de o siguranţă de sine de-a dreptul intimidantă (şi sunt sigură că aşa era) înţeleg perfect de ce ea n-ar fi planificat niciodată o viată aşezată, zidita cărămidă cu cărămidă, cu paşi mici chibzuiţi. Şi-a luat însă revanşa rând pe rând pentru toate obiectivele ratate pe traiectorie, ratate nu din lipsă de curaj sau iniţiativă ci dintr-o nepăsare de o aroganţă adorabilă. Iar casa bătrâneţii linistite a asteptat-o bine pregatită până când mătuşa mea s-a decis că a venit timpul şi pentru această încercare.
 

7 copy
 

Nici azi nu ştiu ce anume făcea casa respectivă atât de plăcuta locuirii. O cumparase total golită de mobilă şi într-o stare de degradare ce necesita laborioase lucrări de reparaţii şi întreţinere. Aproape goală a rămas şi după ce a intrat sub stăpânirea mătuşii mele. Sunt puţine lucruri de care îmi aduc aminte că existau in casă. O măsută de telefon în dreptul unui geam îngust şi înalt pe care stătea veşnic acelaşi volum din Jane Austen – probabil  „Emma”. Un ceas de perete la care n-am verificat niciodată ora. Un dulăpior din lemn nelăcuit plin de borcane mici de dulceaţă. Masa veşnic plină de prăjituri cu vişine bine pudrate cu zahăr.
 

1 copy
 

În rest camerele proaspăt vopsite în alb şi geamurile lor mari cu tâmplărie din lemn prin care se înrămau imagini secvenţiale ale vegetaţiei din curte. Treptele de piatră de la intrare pe care am citit „Oraşul cu salcâmi”. Piviniţa în care m-am refugiat din cauza căldurii în câteva după-amieze de vară cu alt roman de Mihail Sebastian.
 

Curtea degajând răcoare sub furtunul cu apă rece cu care uda dalajul de piatră, seara, unchiul meu. Noi privind prin ochelari speciali eclipsa de soare într-o zi de vară. Drumul neasfaltat şi plin de praf pe care am pornit în căutarea liniei de tramvai ce ne-ar fi dus spre centru şi căsuţele scunde din jur. Serile în zgomot de greieri petrecute în grădina fabuloasă din spatele casei. Probabil toate la un loc dădeau viaţă casei şi se depuneau grele in camere, construind încet un acasă ce n-avea nevoie de alte decoruri sau completari.
 

2 copy

3 copy

17 copy

11 copy

12 copy

15 copy
 

Experimentul mătuşii mele de a cuceri vechea casă a durat prea puţin cât să nu ne fie nespus de dor de ea atunci când a plecat, dar suficient de mult cât sa ne demonstreze că şi acest tip de viaţă, cuminte şi aşezată ar fi putut fi asediat şi cucerit de ea dacă doar şi-ar fi dorit vreodată acest lucru. Ceea ce desigur nu s-a întamplat. A fost probabil ultima redută cucerită şi simultan ultima ei demonstratie de independentă încăpăţânare.
 

Sunt convinsă că atunci când a vândut casa, toată lumina aurie în care se scălda casa şi toată vraja grădinii a plecat odată cu ea deşi mătuşa mea fusese doar o prezenţă accidentală în viaţa casei, nicidecum cea care o construise.
 

Când se întamplă să mă gandesc la ea mereu îmi amintesc grădina în deal cu prunii umbroşi scăldată în soarele amurgului în care fluturii aduceau cu zbaterea aripilor lor încet înserarea. În linistea de început de lume patriarhală a mahalalei bucureştene, poveştile mătuşii mele despre tinereţea ei interbelică prindeau contururi şi substanţă pentru a se risipi la sfârşit în râsetele ce-i însoţiseră toată viaţa.
 

10 copy

5 copy

6 copy

22 copy

4 copy

3 Responses to “Interioare (cum se nasc poveştile)”

  1. o piatra says:

    Minunat scris totul!

    Minunate fotografii…

    si mai presus de toate-
    Minunat personaj…

    • lecitina says:

      Multumesc :) Ma consider o persoana norocoasa pentru amintirile lasate de matusa mea… si pentru simplul fapt de a o fi cunoscut.

  2. Danut says:

    Splendid. Si fotografiile care amintesc un Bucuresti uitat – mahalalele, dar mai ales scriitura. Talent literar urias! A se persevera!

Leave a Reply

  • About

    Unsleepable is a free theme for WordPress created by Ben Gray. If you don't want this particular text on your site then you'll have to either edit it manually or slide a widget in to this area. This area is called "subfoot center."
  • Meta