Puterea literelor ( toamna decanei)

Prezentam recent într-un articol o perspectivă asupra meseriei de arhitect, privită dintr-un unghi subiectiv dar având la bază concluziile unei experienţe de o viaţă, de către un mare arhitect român, Gheorghe Simotta. Premiza de la care pornisem era că există multe meserii despre a căror esenţă şi realitate lumea ştie prea puţine. O consecinţă a acestui lucru este că mulţi tineri aleg în necunoştinţă de cauză o meserie croită pe altă măsură decât şi-ar dori sau decât li s-ar potrivi. Alţii au nenorocul de a rata întâlnirea cu propria vocaţie iar uneori găsirea drumului se face fie prea târziu fie nu se face niciodată.

Volumul de convorbiri reunite de către Radu Paraschivescu sub titlul „Toamna decanei” oferă o perspectivă inedită asupra meseriei de traducător precum şi o fereastră deschisă către viaţa (pe cât de interesantă pe atât de discretă) a uneia dintre cele mai notorii traducătoare din România, respectiv doamna Antoaneta Ralian.

Întrebările, deseori neîndemânatice sau lipsite de o doză de sensibilitate ce s-ar fi cerut poate, reuşesc totuşi să scoată la iveală episoade interesante din viaţa Antoanetei Ralian croşetate putin aleatoriu şi în zig-zag după cum chiar doamna traducătoare remarcă nu de puţine ori. Pare însă naturală intimidarea resimţită în faţa traducătoarei a unor nume celebre precum Henry Miller, D.H. Lawrence, Lawrence Durrell, Iris Murdoch, Saul Bellow, Amos Oz, Tenesse Williams, doar pentru a cita câţiva dintre autorii traduşi de-a lungul carierei de catre Antoaneta Ralian. În mod sigur, în cadrul volumului de convorbiri, fragmentele cele mai interesante şi savuroase prin chimia simţită între interlocutori sunt tocmai cele finale care punctează exact aspecte tehnice ale meseriei de traducător, meserie împărtăşită şi de intervievator.

Revenind însă la porţiunile de interviu referitoare la trecutul doamnei Ralian, există câteva mici delicii pentru pasionaţii de istorie si de literatură.
Antoaneta Ralian se naşte în 1924 într-o familie burgheza: tatăl este director de bancă ( o filială a Băncii Comerciale), bunicul este proprietarul unei mici fabrici cu 16 muncitori. Educaţia primită acasă este cea a unei domnişoare din clasa înstărită şi cea aşteptată de către mama educată ea însăşi la pension.

tatal Antoanetei Ralian

Pepi Stein

Primele coordonate ale oraşului natal, Roman, sunt stabilite prin prisma literaturii:
„ Se spune că prozatorul Cezar Petrescu, când a scris romanul Oraş Patriarhal a descris oraşul Roman”. Oraşul mic de provincie rămâne un reper în viaţa traducătoarei care a călătorit de-a lungul vieţii în toată lumea „ aşa cum Parisul e străbătut de Sena, Romanul e străbătut de strada Stefan cel Mare, care se întindea de la gară până la Episcopie. Şi de la gară la Episcopie era fix un kilometru. Până astăzi, reperul meu metric este drumul acesta. Când vreau să-mi dau seama de o distanţă, mă gândesc de câte ori intră ea în drumul de la gară la Episcopie sau invers.”
Amintirile copilăriei se leagă de bâlciul itinerant care se instalează vară de vară în luna august pe un teren viran înafara oraşului:

circul cu clovni care ademenea pe toată lumea, barăci cu tot felul de curiozităţi- femeia cu barbă, cel mai înalt om, cel mai pitic pitic-, tarabe de tras la ţintă unde se ofereau premii, ciocane de încercat puterea, corturi cu ghicitoare în palmă, roata norocului, căluşei, muzici cacofonice pretutindeni, restaurante improvizate cu fleici şi mititei, fum, gălăgie, lumini stridente, mirosuri- distracţie, nu glumă. Şi mergeam la iarmaroc cu o trăsură: birja cu trei cai. Părinţii pe bancheta din spate şi eu pe băncuţa din fata lor”.

Un alt amănunt tot cu legatură livrescă fixează oraşul natal –acesta este locul în care în paralel se naşte şi creează tânărul Max Blecher:

„(…) domunul Blecher, patronul mirificului magazin de sticlărie unde o însoţeam pe mama cu enormă încântare, pentru că soarele aprindea mici curcubee irizate în rafturile de sticlă (…) avea un fiu, ţintuit la pat, despre care se spunea că era un geniu şi scria niste cărţi pe care nu le înţelegea nimeni. Nici măcar atotştiutoarea mea mamă, care repeta derutată un anumit titlu : Întâmplări din irealitatea imediată. Ce-ar mai fi putut însemna şi asta?”

Odată cu războiul, realitatea tinerei se schimbă iremediabil. Pentru inceput casa este ocupată treptat de ofiţeri străini. Intâi este ocupată de ofiţeri romani şi germani, iar un episod inedit autobiografic ne relevă salvarea de la moarte a tatălui de către un ofiţer german cu ajutorul unor pastile de penicilină, inovaţie în lumea medicală a timpului şi absentă de pe piaţa românească. Ulterior, odată cu schimbarea direcţiei politice a ţării casa este ocupată de ofiţeri ruşi. Diferenţa este simţită direct de familie, care, pentru a-şi proteja fiica decide să o trimită la rude până la schimbarea stării lucrurilor.
Tânăra Antoaneta Ralian, pe atunci Antoinette Stein, îşi definitivează studiile liceale la un liceu evreiesc mixt. Aici profesorii au metode de predare diferite faţă de un liceu obişnuit, metode ce au ca rezultat o apropiere mai mare faţă de elevi. Tot aceasta este perioada în care pasiunea pentru literatură şi limbi străine se instalează.

„După ce am fost exmatriculată, dată afară din scoală- asta a fost într-adevăr una dintre cele mai dureroase lovituri din viaţa mea- s-a înfiinţat imediat un liceu evreiesc mixt, în clădirea unei sinagogi.(…) s-a invăţat foarte serios, cu profesori dintre intelectualii de marcă ai oraşelului, care, spre deosebire de profesorii oficiali de liceu, purtau discuţii personale cu noi si ne îndrumau lecturile. Aşa l-am descoperit pe Proust. Ne aduceau albume de artă, discuri şi aşa mai departe”

antoaneta ralian

Regimul nou instaurat dupa terminarea celui de-al doilea război mondial aduce schimbări majore în viaţa familiei Stein. Toate bunurile sunt naţionalizate de către stat iar averea rămasă este dizolvată în cadrul „stabilizării” leului. Ambii părinţi mor cât fiica lor este încă foarte tânără iar ea începe să-şi croiască un drum, la început plin de compromisuri, în lumea literelor. Viaţa nu este deloc uşoară pentru tânăra Antoinette, constrânsă să lucreze în comisiile de cenzurare a cărţilor. Opţiunea nu există pentru tânăra ajunsă fără bani şi cu o situaţie delicată, respectiv un dosar ce îi poate oricând bloca şansa la (orice fel de) muncă (părinţi aparţinând clasei burgheze de dinainte de război).Tăierile din textul original dor şi în acelasi timp contribuie la o şi mai accentuată introvertire, ale cărei baze fuseseră puse încă din educaţia foarte strictă primită în familie.

„ cum poţi trai cu tine însuţi când esti obligat să cioparţesti literatura? Te dedublezi (…)I-am scos din biblioteci pe D.H. Lawrence si Henry Miller (în engleză şi franceză), pe care aveam să-i traduc eu însămi cu brio, cincizeci de ani mai târziu.”
„Da, te dispreţuieşti, dar în acelaşi timp îţi acorzi circumstanţe atenuante. Tăiam sau modificam, parafrazam, edulcoram. Şi eram conştientă că eu, un nimeni, intram cu bocancii in marea literatură.”

Totuşi, în ciuda vremurilor foarte dure, intolerante la adresa libertăţii individuale, ochiurile de evadare din textura cotidianului sunt încă posibile. Tânăra traducătoare, alături de cel ce avea să-i devină soţ si partener de viată pentru mai mult de jumătate de veac, îşi petrece duminicile într-un maraton între concerte la Ateneu, cinematografe şi teatre. Şi desigur cărţi. Iar drumul către o evadare chiar şi fictivă din realitatea lipsită de profunzime sau sens este reinventat la nivel personal.

antoaneta ralian

Acest drum îi aduce în cale atât oameni cu suflete goale, purtători ai dezamăgirilor cât şi oameni cu suflete pereche, a căror sensibilitate a lăsat o amprentă puternică în viaţa Antoanetei Ralian. Din cea de-a doua categorie se numară nume mari ale literaturii universale precum Iris Murdoch şi Saul Bellow cu care traducătoarea a purtat o prietenie de o viaţă concretizată în corpespondenţe voluminoase. Întâmplător sau (cel mai probabil) nu, aceste nume se numără şi printre cele mai mari realizari în materie de traduceri, pentru că, aşa cum însăşi Antoaneta Ralian subliniază, actul de a traduce o operă literară nu se reduce la un proces mecanic ci implică în cel mai profund sens o identificare cu autorul operei traduse.

antoaneta ralian ( 55 ani)

După cum menţionam mai devreme, detaliile referitoare la meseria de traducător reprezintă cele mai reuşite secvente ale convorbirilor dintre Radu Paraschivescu şi Antoaneta Ralian, secvenţe de dialog purtate de la nivelul unui respect reciproc şi o constiinţa profesională profund asumată.
În opinia Antoanetei Ralian meseria de traducător înseamnă în primul rând har:

„orice meserie îţi cere trei lucruri, dacă nu-ţi baţi joc de ea: talent, energie şi răbdare. Teribil de multă răbdare. Pobabil încă deasupra acestor lucruri se află harul. Cu el trebuia să încep. Am fost de multe ori întrebată care sunt tainele unei traduceri de calitate. Nu există reţetă pentru o traducere bună, după cum nu există reţetă pentru nici o muncă de creaţie. Nu există reţete şi nu există formule. Îţi trebuie în primul rând har, chemare, vocaţie, dragoste de literatură şi un fond cultural. De ultimul e nevoie ca să eviţi gafele care încă se fac, din păcate, destul de frecvent în traducerile noastre (…) traducerea este o muncă de creaţie. Sau dacă vrei de re-creaţie. Şi un demers care cere dăruire nu glumă. Dăruire, sensibilitate, perspicacitate, putere de redare. Aşa că din punctul meu de vedere, e o muncă foarte frumoasă.”

sotii Ralian in living-room

Atunci când acest har nu există iar când meseria de traducător este prost înţeleasă, rezultatele sunt dezastruoase: „ ca în orice meserie, şi aici există chemaţi si nechemaţi (…) pe lângă asta câstiga teren acum convingerea că oricine ştie trei cuvinte englezeşti – iar acum fiecare dintre noi ştie nu trei, ci trei mii- poate să şi traducă. Şi vedeţi câte traduceri greoaie, stângace, lipsite de simţ literar, de flexibilitate şi chiar de acurateţe se inghesuie pe rafturi şi pe piaţa literară.”

Mai interesante sunt însă opiniile doamnei octogenare despre soarta actuală a literaturii. Renumita traducătoare consideră că ne confruntăm în prezent cu o „inflaţie” de cărţi publicate. Afirmaţia se referă în primul rând la calitatea cărţilor publicate şi la calitatea traducerilor folosite. In acelaşi timp însă referirea este şi la o micşorare a păturii celor care încă citesc.

Răspunsul pentru aceste temeri i-l dă Antoanetei Ralian, într-un interviu din 2004, scriitorul Amos Oz:
„Ştii că astăzi există un număr mult mai mare de oameni care citesc decât acum o sută de ani? E drept că, în bună parte, citesc literatură de duzină, citesc cele mai stupide bestselleruri, dar părinţii lor nu citeau decât tabloide şi poate că până la urmă copiii lor vor prefera cărţile bune. Numărul de cărti publicate şi vândute pe glob nu cunoaşte niciun declin (…) va exista mereu un nucleu dur de cititori pasionaţi. Dacă s-ar tăia definitiv electricitatea în România sau în Israel, aceaştia ar citi la lumina opaiţelor sau a ultimei raze de soare. Dacă lectura ar fi interzisă prin lege, ar citi cu ferestrele camuflate şi cu cineva de pază la poartă”.

O veche şi inteligent gândită campanie de mediatizare a Facultăţii de Litere propunea, pe vremuri, ca slogan de promovare „numele mari se scriu cu litere”. Unul dintre numele deja scrise este cel al Antoanetei Ralian, un nume indisolubil legat de numele marilor autorilor traduşi şi un catalizator al pătrunderii literaturii universale în sfera spiritualităţii româneşti. Alte nume aşteaptă să fie scrise. Cu litere.

 

****************

Un completarea articolului de mai sus, un interviu cu doamna Ralian aici

Pozele sunt preluate din volumul “Toamna decanei- convorbiri cu Antoaneta Ralian” -Radu Paraschivescu – editura Humanitas 2011

Leave a Reply

  • About

    Unsleepable is a free theme for WordPress created by Ben Gray. If you don't want this particular text on your site then you'll have to either edit it manually or slide a widget in to this area. This area is called "subfoot center."
  • Meta