În camera mea

Prima imagine pe care o am în memorie legată de camera mea este un perete plin de cărţi. Nu mai ţin minte culoarea pereţilor şi nici mobila, în măsura în care exista altceva înafară de pătuţul meu cu grilaj. Cunoşteam însă coperţile tuturor cărţilor din bibliotecă – culoare, mărime, mirosul foilor tipărite, textura cartonului coperţilor cu mult timp înainte să ştiu să le citesc.

Când am crescut, camera s-a schimbat, rafturile de cărţi au început să fie umplute suplimentar cu alte cărţi şi obiecte achiziţionate de mine. Pe măsură ce copilăria mea se apropia de sfârşit, camera începea să fie tot mai sufocată de lucrurile pe care le păstram , probabil intr-o incercare de a mă asigura că îmi voi găsi mereu drumul înapoi daca voi avea vreodată nevoie.

Apoi, într-o vară o uşă imaginară s-a închis, sau aşa cred acum. Camera mea s-a golit de tot, mai putin de peretele meu de cărţi. Pereţii au devenit albastri, geamul s-a lepădat de perdele (spre satisfacţia celor câteva flori de pe pervaz) şi camera de (mare parte din) mobilă. În locul lucrurilor exilate în debara, în cameră a pătruns muzica iar patul s-a (re)orientat după lumină. Zilele se deschideau cu felia de cer ce mi se desfăşura ca o hartă, net, în faţă la trezire iar norii curgeau ceva mai încet decât timpul.

interioare

interioare

pe fereastra

pe fereastra

pe fereastra

Când toţi norii s-au scurs din geamul meu albastru am plecat să-i caut mai departe. Camera ce m-a primit era tot albastră, dar cerul prins in fereastra ei era puţin diferit de cel pe care îl lăsasem în urmă. Camera m-a primit ca orice cameră străină, în coordonatele ei neprietenos de strict geometrice, îngustă şi cu colţuri ascutite. Încet încet însă pereţii au prins grosime şi consistenţă pe măsură ce i-am învelit cu straturi succesive de poveşti suprapuse.
Şi lent camera s-a transformat. Rafturile s-au dilatat în jurul machetelor din cartoane colorate, dulapurile s-au adâncit în dosare şi cutii cu creioane colorate iar uşa s-a căptuşit cu afişe şi poze. Vechea mea cameră lăsată în urmă şi-a deschis o mica ambasadă în rafturile ce s-au umplut cu reviste şi cărţi .

pe fereastra

Alţi ani s-au scurs pe geamurile noii camere. Iarna, camera se înfăşura în jurul meu in lumina albă a ferestrei mari, iar amintirile se înşiruiau în dungi pe peretii goi. Seara camera se contracta în limitele trasate de lumina împrăştiată de veioza de lângă pat iar oglinda mare din colţ multiplica lumina în adâncime deschizând calea viselor. Dimineaţa geamurile aburite ascundeau lumina până târziu iar zăpada încercuia blocul într-o fortareaţă greu de părăsit.

pe fereastra

Primavara biroul-plansetă se lăţea sub farfuriile cu prăjituri cu revent iar orele se numărau agale în umbrele leneşe de pe rafturi. Camera devenea brusc spaţioasă iar patul se ascundea sub foile de curs, desene şi schite. Planşeta îmbătrânea primăvară de primăvară cu noi urme de cutter şi pete de acuarelă.

culori

pe fereastra

Pe timpul verii, camera se transforma într-o o capsulă ermetică atemporală. Îmi închideam obloanele către exterior iar în interior rămâneau doar gândurile, visele şi muzica.Timpul suspendat se prelingea pe foile cărţilor iar viitorul îmi părea mereu improbabil.

Tot o vară a fost şi în momentul când vremea plecării a venit. Mi-am strâns bagajul de amintiri, am dezlipit pozele de pe pereti, am golit rafturile de cărţi, iar camera a redevenit goală şi îngustă, într-atât de mult încât la plecare n-am mai recunoscut-o spre a-i spune la revedere.

Am realizat abia atunci că odată cu prima mea (mare) plecare purtasem mereu cu mine un mic bagaj imaginar, uşor – dar extrem de fragil şi preţios – de care nu m-aş fi putut despărţi niciodată. Camera mea era şi acum, la fel cum fusese întotdeauna, bine pliată într-un buzunar, gata să mă însoţească oriunde aş fi ales sa plec sau să stau.

pe fereastra

Astfel mi-am purtat camera mea cu mine în multe alte camere de împrumut. Uneori spaţiul era prea mare şi neprietenos spre a fi colonizat iar rafturile şi sertarele erau deja pline de amintiri străine ce-şi reclamau spaţiul şi drepturile. Alteori camera mea pur şi simplu refuza să îşi înstapânească locul, rămânea bine pliată în buzunar şi mă lăsa singură să mă descurc cu camere deja sigure pe vocaţia lor, camere ce aşteptau pe altcineva, sau pe nimeni.

În ziua de august când am intrat în camera în care locuiesc şi acum, micul meu bagaj imaginar a dispărut subit din buzunare şi oricât am scotocit prin bagaje şi prin toate ungherele camerelor mi-a fost imposibil să-l mai găsesc. După cum am aflat mai târziu, camera mea decisese că este un loc bun şi a început încet să se dilate şi răspândeasca lent în spaţiul disponibil asemeni unei pastile efervescente. În câteva zile am început să îi simt prezenţa iar după câteva luni eram deja sigură că o regăsisem întreagă, neschimbată dar pregatită pentru noi amintiri şi lucruri pe care să le asimileze. Spaţiul cel nou i-a adus ca semn de prietenie toata umbra şi racoarea încăperilor sale, iar în semn de omagiu ferestrele au început să se însorească în fiecare zi la ora mea preferată.

Camera mea s-a îmbogăţit cu toate zgomotele noilor încăperi- tăcerea nopţilor, foşnetul frunzelor din timpul furtunilor şi sunetul tuturor paşilor ce traversează aleile din jur. Şi mai mult decât oricând până acum ea a devenit un spaţiu secret, bine camuflat şi înfăşurat în crengile de copac ce umbresc ferestrele încăperilor, făcându-le invizile aproape din exterior.

Dacă ar şti să facă asta, camera mea ar creşte rădăcini în noul spaţiu ce o gazduieşte, dar cum asta nu-i stă în fire, creşte în schimb frunze şi vise. Înfloreşte zi de zi indiferent de anotimp, se adânceşte în sine şi creşte straturi. Îi tolerez excentricităţile şi cresc eu însămi alături de ea, ştiind ca indifernet de locul unde o voi duce cu mine, ea va reuşi mereu sa traseze cu creta în jurul meu cercul necesar de „acasă”.

Leave a Reply

  • About

    Unsleepable is a free theme for WordPress created by Ben Gray. If you don't want this particular text on your site then you'll have to either edit it manually or slide a widget in to this area. This area is called "subfoot center."
  • Meta