Date archives: May 12th, 2015

Mahalaua Caimata

Istoria mahalalei Caimata începe în anul 1731, an în care este ridicată biserica Caimata de către Niculae Bozianu ceauşul împreună cu soţia sa Stanca.  Pisania, datată 23 octombrie 1731, înscrisă pe o piatră cu dimensiunea de 78/151 cm, s-a păstrat:

“ Această sfânta şi dumnezeiască biserică, cu ajutorul lui Dumnezeu, iaste făcută şi zidită den temeliia ei de dumnealui jupân Necula biv ceauş ză aprozi, Boziianul, cu jupâneasa dumnealui, Stanca, ajutorind şi alţi creştini mahalagii I neguţători cu cât s-a putut, care-I s-au pusu numele loru în pomelnicu sfintei biserici, că să fie pomeniţi în veci; şi infrumusetandu-se pă denauntru şi pă denafara cu toate podoabele, precum se vede, unde să cinsteşte si s a praznuiaste hramul Adormirei Preasfintei stăpânii noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, începându-se în zilele răposatului domni Ion Nicolae Alixandru voevod şi savarsindu-să în zilele prealuminatului domnului nostrum Ion Mihai voevod, în anul de la zidirea lumii 7240 în luna lui octomvrie în zile 23”  (1)

Pisania biserica Caimata

Geneza numelui a născut mai multe ipoteze, ipoteza istoricului Nicole Iorga este că termenul se trage din limba greacă, semnificaţia rădăcinii fiind “nenorocită” sau “sărmană”.(2)

Alte ipoteze sugerează că numele s-ar datora unui al doilea nume dat de localnici Bucureştioarei, ale cărei ape treceau prin mahalaua respectivă până la început de secol 18.(3),(12)

Bucureştioara este prima dată menţionată în documente în 1609 (14). Bazinul din care aceasta îşi aduna apele se pare că era în zona grădinii Icoanei, zonă în care terenul era mai jos decât restul împrejurimilor. De aici încolo începea Bucureştioara care “ din cauza slabei înclinări nu putea fi decât un şir de Bălţi cu margini nehotărâte, pline de trestii şi papură, ocolite de sălcii”.

O imagine a apelor Bucureştioarei o avem păstrată în acuarelele lui Preziosi (13).

plansa 2

Despre traseul efectiv parcurs de Bucureştioară aflăm că:

“străbătea cu o parte din apă străvechea mahala a Săpunarilor, apoi mahalaua Oţetari trecea în Batişte şi mai departe în vechea mahala a Scaunelor, numită şi “Caravasara””. Mahalaua Scaunelor vechi era una dintre cele mai vechi din mahalalele Bucureştilor, ea datorându-şi numele scaunelor de carne puse pe malurile gârliţei Bucureştioara. Totuşi, ştim că “Mahalaua Scaunelor a fost complet pârjolită la 27 februarie 1739, de un foc, care a distrus vre-o 40 de scaune de măcelari şi în urmă căruia, toate scaunele măcelarilor s-au mutat lângă Dâmboviţa.”

plan bucuresti

Despre finalul poveştii Bucureştioarei aflăm dintr-o scrisoare semnată de vornicul Istrate Creţulescu şi vornicul Constantin Filipescu în 19 iulie 1824:

“ au fost o matcă veche ce s-au numit Bucureştioara (…) acea matcă astupându-se după vremi, cu gunoaie I nămestii şi împrejmuiri, şi inăltându-se locurile, să vede că au fost pusă într-o rânduiala printr-aceste hotărâri din vechime de s-au răsuflat scurgerea apii cu şanţuri. Şi unde au fost trebuinţă s-au făcut şi şanţuri podite, îndatorându-se fieşticare că în coprinsul locului sau să-şi ţie şanţul totdeauna curat. Şi acestea s-au păzit mai nainte, iar în urmă vânzând dumnealui vornic Bălăceanu casele ce le-au avut în pescărie şi căzând în stăpânirea unor greci Costea şi Nicola, aceştia întâi au stricat şi au astupat şanţul ce era în curtea acelor case,vânzând din locul caselor pe la unii pe la alţii de au făcut binale. Precum şi sardarul Matache Clucerescu, ce are han lângă acele case, s-au pus acum de au astupat şanţul cu totul, înălţând locul, din care pricina nemaiavând putinţă să răsufle apă a merge la firească ei scurgere, rămâne că să îi înece cu totul” (6).

Continue reading