Category archives: arhitectura funerara

despre morminte

Cum arată lucrurile din jur când închizi lumina? Cele câteva secunde până când ochii se obişnuiesc cu întunericul din jur, lucrurile sunt libere să răsufle uşurate de greutatea privirilor şi să dispară pentru câteva momente.

cimitirul bellu

cimitirul bellu
cimitirul bellu

Noaptea oraşul respiră uşurat şi se ascunde în umbre. Iar umbrele cele mai bătrâne se strâng în colţuri de alei şi răspântii uitate. Le-am regăsit pe toate, cu ocazia Nopţii Muzeelor, bine refugiate pe alei nepietruite din cimitirul Bellu, speriate de mulţimea ce se revarsă în jur. Continue reading

rememorari (secunde)

Povestea cimitirului Bellu poate fi usor pusa cap la cap din insemnarile referitoare la el din volumul “Cronologia Bucurestilor” intocmit de Gheorghe Parusi. Conform acestor insemnari in jurul anului 1830 incep sa se faca inhumari in gradina lui Barbu Bellu, situata la acel moment inafara orasului. Cea mai veche cruce din cimitir se pare ca dateaza din 18 septembrie 1831. Tot in aceasta perioada incepe sa intre in discutia publica problema scoaterii cimitirelor inafara oraselor : ” Se infiinteaza o comisie pentru infrumusetarea capitalei. Printre hotararile ei se afla si aceea referitoare la infiintarea unor cimitire noi, inafara oraselor”. Este vorba de cimitirele Bellu, Sfanta Vineri si Ghencea , iar in anul 1864 “primaria cumpara terenul din sudul orasului pe care se intindeau mai inainte gradinile baronului Barbu Bellu”.

Prima biserica din interiorul cimitirului este construita in anul 1850 dupa proiectul arhitectului Alexandru Orascu si pe locul pe care existase in trecut o capela mai veche apartinand familiei Bellu. In anul 1890 capela este reconstruita dupa planurile arhitectului Paul Petricu iar picturile au fost realizate de catre Misu Popp. Ulterior picturile au fost refacute de catre Dimitrie Baltasarie si Arthur Verona.

In acelasi an tot dupa planurile arhitectului Paul Petricu se realizeaza si capela din cimitirul Ghencea civil , in stil neoclassic. Pentru cei curiosi, tot “Cronologia Bucurestilor” dezvaluie si alte proiecte ale respectivului architect, marea majoritate fiind asemeni celor déjà enumerate cladiri de cult. Astfel dupa planurile arhitectului Paul Petricu se realizeaza capela cimitirului Sfanta Vineri, capela cimitirului Izvorul Nou , biserica Sfantul Silvestru si capela institutului medico-legal Mina-Minovici (demolata impreuna cu institutul medico-legal in anul 1985).

Revenind acum la Cimitirul Bellu , ceea ce il face atat de deosebit este existenta in interiorul sau a unor monumente funerare realizate de arhitecti sau sculptori de renume: Ion Mincu, Grigore Cerchez, Carol si Friederich Storck, Ion Georgescu, Milita Petrascu , Oscar Spathe.

Dincolo de numele acestor personalitati ale culturii nationale o privire mai atenta poate descopri si urme mai modeste ale existentei si contribuitiei altor oameni intrati si ei intre timp in trecut. Astfel de urme sunt placute mici de piatra purtand numele constructorului (cel mai adesea si adresa si uneori si anul constructiei) pozitionate discret la baza soclului constructiei. Judecand dupa nume ( Pietro Vechiarutti, Rudolf Zafaranici, G. Ferrari, E. Mazzolini ) multi dintre ei e probabil sa fi facut parte din valul de imigranti veniti la inceput de secol XX in tara pentru a lucra in constructii. Una dintre placute are si o data -1936 care pare sa confirme ipoteza. Si adresele marcate pe placute sunt astazi  inexistente – Strada Fratii Bratulescu si strada General Traian Mosoiu existau in ghidul SOCEC de la 1934 (ambele in proximitatea Cimitirului Bellu) dar astazi fie nu mai exista fie si-au schimbat denumirea. Este posibil ca strada general Traian Mosoiu sa corespunda strazii Pieptanari insa nu am nici o confirmare in acest sens.

Se mai observa in plus o grupare a atelierelor pe zone : o zona ar fi cea “centrala” (atelierul din strada Fecioarei, cel din strada Tunari si cel de pe Calea Mosilor) si cel din apropierea cimitirului (atelierul din strada Fratii Bratulescu, cel din Traian Mosoiu, cel din soseaua Oltenitei).

Foarte probabil cele mai multe dintre cladirile ce adaposteau atelierele nu mai exista. Curiozitatea m-a facut purtat pe strazile Tunari si Fecioarei. Strada Fecioarei este o strada cu un aspect semi-rural , cu casute micute si modeste pe ale caror frontoane e posibil sa fi fost trecuti ani dar renovarile successive i-au sters. La fel de modesta si anonima este si casa de la numarul 17 unde respectivul constructor trebuie sa fi existat. Adresa atelierului de pe strada Tunari este undeva dedesubtul blocurilor ce vin din soseaua Stefan cel Mare.

Ceea ce pare insa cel mai ciudat privind din perspective prezentului este ca placutele de mai sus au devenit un fel de obiect al rememorarii secunde. Momumentele funerare insele devin din aceasta perspective nu doar un loc al memoriei celor pentru care au fost ridicate ci si un loc de memorie al celor ce le-au ridicat.

arhitectura funerara

Acum ceva ani am ajuns in Sulina unde , dupa ce am vizitat cam tot ce se putea vizita, in drum catre plaja am dat de cimitirul vechi al orasului (mai exact cimitirul comisiunii europene a Dunarii). In mijlocul ciulinilor si la 20 de minute de mers pe jos pana la plaja, cimitirul parea sa deschida un portal temoporal catre vechea lume a Sulinei, prea putin recognoscibila in tristetea saracacioasa a prezentului.Nume evreiesti amestecate cu nume turcesti si grecesti laolalta si poze ale unor chipuri cu o fizionomie total diferita de cea a locuitorilor actuali.Senzatia este foarte puternica si o resimt in egala masura de fiecare data cand ma uit la poze vechi ale locurilor pe care le stiu. Este senzatia de scufundare a unei perioade si mai mult decat atat pierderea ireversibila a unui grad de civilizatie si cultura urbana , a unei asezari a societatii bazata pe progres lent cale de generatii si evolutie bazata pe efort individual.

O mostenire neasteptata este, in acest context, arhitectura funerara lasata in urma. Iar un bun exemplu este cel al monumentelor gasite in cimitirul eternitatea din Galati.Construite cea mai mare parte la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX , criptele din cimitirul eternitatea sunt construite in stil eclectic si prezinta elemente de feronerie frumos decorate.Ele sunt preponderent construite pe plan patrat , acoperit cu o cupola sustinuta pe o suprainaltare pe plan patrat prin care sunt date vitraje , fatadele laterale identice si elemente sculpurale de decoratie antropomorfe.

Pardoseala insasi este in unele cazuri realizata din mosaic decorative.Accesul se realizaeaza axial iar golul de acces este marcat de coloane.Ferestrele de pe fatadele laterale (fie oarbe sau nu) prezinta ancadramente bogat decorate.Cornisa este puternic macata.

Un alt caz este cel reprezentat de monumental eroului necunoscut.