Category archives: materiale constructii

Cărămidă aparentă (comuna Coşteiu)

This slideshow requires JavaScript.

Dacă despre clădirile vechi din centrele marilor oraşe există multe lucruri publicate (pornind de la studii de specialitate si până la banale ghiduri turistice) nu acelaşi lucru se poate spune despre casele din zonele rurale. Am găsit câteva studii deosebit de interesante la Muzeul Satului din Timişoara, referitoare la aşezările rurale din Banat- la care mă voi referi şi eu mai jos sau în articolele viitoare- dar astfel de publicaţii au un tiraj mic şi o circulaţie redusă. Tocmai din acest motiv o atenţie sporită asupra arhitecturii acestor sate ar fi utilă. Și nu este probabil greşit a afirma că multe din casele acestea au o valoare extrem de mare atât din punct de vedere istoric cât şi arhitectural, perfect comparabilă cu cea a multor cladiri din centrele vechi ale oraşelor.

Dacă revenim acum cu discuţia la zona Banatului, lucrurile se nuanţează. Multe din aşezări sunt atesate documentar de secole şi au suferit de-a lungul timpului influenţe multiple inclusiv datorită populaţiilor de etnii diferite ce le-au locuit. Un rol important in dezvoltarea lor l-a jucat dezvoltarea economică locală şi regională ce a condus la crearea unor poli economici şi culturali în apropiere. Toate aceste influente se transpun desigur şi la nivelul arhitecturii.

Vorbeam în articolul trecut despre fabrici construite la sfarşit de secol XIX- început de secol XX, respectiv fabricile de cărămidă şi ţiglă “Bohn” si “Muschong” din Jimbolia şi Lugoj. Nu ştiam de existenţa lor când am ajuns în localitatea Coşteiu şi am admirat frumoasele case cu faţade din zidărie aparentă. Dar mi s-a părut ciudată folosirea la ancadramente, cornise si frontoane a cărămizilor cu profile speciale, foarte rar întalnite în special în cazul unei localitaţi de dimensiuni reduse.

detaliu fronton

detaliu fronton

detaliu fronton

detaliu streasina casa comuna Coşteiu

comuna Coşteiu

Localitatea la care mă refer este însă la doar cativa km de Lugoj, unde existau 3 fabrici de cărămida şi ţiglă. Este foarte posibil chiar ca mulţi dintre vechii locuitori să fi fost angajaţi în cadrul fabricilor respective. Continue reading

Fabrici vechi (fabrica din Margina)

Ne-am petrecut vara pe drumuri uitate de ţară, încercând să unim prin trasee inedite, obiective bine stabilite în prealabil şi majoritar plasate în vestul ţării. Aproape toate obiectivele ratate din traseul (mult prea ) ambiţios de anul trecut, în care nu am reuşit decât să (re)vedem fragmente de Ardeal, erau incluse; o parte, desigur, nu a fost  inclusă din cauza unor puncte de interes neprevăzute, apărute de-a lungul drumului.

fabrica de otet margina

fabrica de otet margina

fabrica de otet margina

Unul dintre ele a apărut pe drumul dinspre Timişoara spre Deva, la intrarea în satul Margina : o construcţie părăsită – după toate aparenţele o fabrică veche, construită la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX. Construcţia masivă, din cărămida, era construită in sistem P+1, având însă un corp central cu sistem de înăltime diferit. Inăltimea celor două niveluri pare destul de generoasă – lucru vizibil mai ales observând că la corpul central cele două niveluri suplimentare au o înălţime considerabil mai mică , direct proporţională şi cu dimensiunea vitrajelor. Continue reading

Feţele sărăciei

ferentari

Sărăcia din Ferentari stă bine ascunsă faţa de şoselele principale. Ea este despărţită de restul oraşului de străzi prăfuite, nepăsare şi idei preconcepute, ce trasează bariere nete între fâşii de oraş şi mai ales între oameni.

Dacă totuşi eşti curios într-o zi însorită de toamnă să priveşti dincolo de  imaginara barieră, ai şanse mari să rămâi surprins. Există atitudinea confortabilă de “salvare” a imaginii sărăciei prin epitetul “pitoresc”, care de cele mai multe ori mascheaza cea mai profundă si intransigentă detaşare şi respingere. Sărăcia e urâtă, feţele ei n-au nevoie niciodată de pomada cuvintelor, iar daca vrei să înţelegi spectacolul pe care ţi-l aşterne în faţă, trebuie să o priveşti cu ochii larg deschişi şi atenţi la detaliu, nu doar cu curiozitatea turistului de weekend.

Întreaga zonă de case a Ferentariului şi străzile sale labirintice, cu nume fabuloase, pare o insulă a cărei existenţă pare improbabilă pentru cei ce se plimbă seara pe străzile centrale ale capitalei. O insulă de soare, sărăcie, dar cu o dorinţă viguroasă de viaţă şi o încăpăţânată orientare spre supravieţuire. La fel ca această insulă mai există multe, şi aici dar şi pe tot cuprinsul ţării. Toate se încăpăţânează să reziste, sfidând şansele (sau mai exact lipsa lor) şi încercând să-şi construiască un colţ de “acasă” din puţinul ce este oferit.

ferentari

Continue reading

in loc de concluzii (…sau in asteptarea lor)

Atunci cand eram mica am invatat sa deosebesc stanga de dreapta cu ajutorul funditei rosii prinsa la orele de gimnastica de glezna stanga. Cand cresti insa nu e la fel de usor sa inveti sa deosebesti adevarul de fals sau raul de bine. Problema , ca si atunci cand esti mic, e punctul de reper. Si tot ca atunci cand esti mic, raspunsul si punctul de reper sta in tine, chiar si daca tii in ambele maini cate o jumatate rupta de panglica decolorata.

Este greu sa judeci adevarurile, dreptatea si viitorul visat sau dorit de ce din jur. Ce este insa usor de reconsiderat si cantarit este imaginea trecutului si concluziile sale de la care pornind trebuie sa-ti construiesti valorile si prezentul.

Am inceput de ceva timp un set de articole ce se refera la zona Berzei-Buzesti. Am incercat pe cat posibil sa ma axez mai mult pe detalii si mai putin pe consideratii generale, sa nu pun in discutie proiectul de sistematizare urbana ci sa pun sub lumina fragmente de prezent si trecut ce cad sub buldozere.

Daca situatia zonei este similara multor altor locuri din oras ce se pregatesc incet si sigur de un sfarsit la fel de trist, ceea ce se poate insa salva, ceea ce trebuie insa salvat sunt fragmente de memorie.

Iar memoriile respective stau conservate in poze decolorate sau carti ravasite pe pardoseli de la care imaginatia poate sa inceapa sa teasa drumul catre intregul pierdut.

In ultimele luni am vazut multe incaperi din zona Berzei-Buzesti. In unele proprietarii ne-au invitat sa intram, in tristetea disperata a evacuarii. In altele am intrat ulterior evacuarii. In unele n-am reusit sa intram. Pe altele le-am vazut doar in timpul demolarii, prin nori de praf si maldare de caramizi sparte.

Nu rareori plimbarile din timpul zilei s-au continuat in vise in care alte usi se deschideau catre coridoare intunecoase si incaperi valurite de amintiri de vieti trecute.

Nu rareori realitatea a fost insa mai spectaculoasa decat ce as fi putut vreodata visa. Toate amanuntele realitatii mi-au relevat noi si noi falduri de tristete ale unei istorii de perpetue pierderi si irosiri. Si exista ceva ironie in istoria bietelor case pierdute succesiv de generatii diferite de proprietari: proprietarii initiali- oamenii care le-au pus temelia , proprietarii “ICRAL” cu legitimitate discutabila, proprietari care au cumparat in vremurile de tranzitie dominate de relativitate si preturi  “neasezate” si in sfarsit “uzurpatorii”, bieti oameni saraci, locatari ilegali de cladiri parasite.

Daca ar fi sa judec la nivel etic , pot doar plange vremurile care au dus la distrugerea primei generatii de proprietari. Tot la nivel etic deplang lipsa de initiativa a primariei in a informa comunitatea asupra schimbarilor ce vor avea loc si de a organiza evenimente culturale care sa marcheze despartirea de un fragment de istorie ce se va sterge ireversibil odata cu aceasta demolare.

Daca este sa sa judec dupa o judecata umana nu pot sa accept situatia actuala in care oameni saraci si fara posibilitati sunt aruncati in strada fara a se gasi vreo solutie pentru situatia lor. Nu pot sa accept ideea lipsei de protectie sociala in care niste batrani fara venituri locuiesc in constructii improvizate cu toate retelele debransate, in prag de demolari pentru simplul motiv ca nu au unde pleca.
anunt demolari berzei

anunt demolari berzei

Daca ar fi sa judec la nivel legal as zice ca este lamentabil modul in care exproprierile s-au facut – cu anunturi cu termen de evacuare de 48 de ore.  Nu a fost normala situatia in care zeci de familii au trebuit sa-si asigure singure transportul lucrurilor din casa intr-un termen atat de scurt (mai ales in conditiile in care accesul masinilor pe portiuni de strazi nu a fost posibil tocmai din cauza lucrarilor). Nu a fost acceptabil ca procesul de mutare sa nu aiba asigurata suficiente masuri de securitate in care fostii proprietari sa nu fie pagubiti de lucruri.

Tot la nivel legal, consider total lipsita de legitimitate intreaga operatiune de demolare desfasurata in absenta detinerii tuturor avizelor necesare autorizarii lucrarilor de demolare. Autorizatia de demolare a fost anterioara obtinerii avizului de declasare ca monument istoric a multora dintre cladirile demolate.

Si pentru ca vorbim despre o zona veche a Bucurestiului ce includea monumente de arhitectura ar fi fost poate necesar ca inainte de demolarea caselor  sa se extraga cat mai multe dintre elementele valoroase pe care cladirile le contineau: elemente de tamplarie, elemente de feronerie, mobilier, cahle de sobe.

Camerele in care am intrat si in care toate aceste lucruri au ramas sa se distruga odata cu caderea caselor? Portale catre realitati straine  mie, iata mai jos cateva dintre ele:

Continue reading

camere cu vedere (berzei 32)

Acum ceva destul de mult timp, la un curs din facultate , profesorul ne-a prezentat in sustinerea sa doua slide-uri. Primul infatisa un peisaj de deal, cu pesisajul valurit specific, peticit intre campii si zone de padure. Al doilea slide prezenta acelasi peisaj in care insa era decupata o casa construita pe unul din dealuri. Al doilea slide era o mica marturie despre cum simplul gest de edificare a unei case blocheaza pe un termen greu de determinat vederea catre un peisaj altfel existent. Morala, déjà inutil de pus in cuvinte, era ca atunci cand construiesti ceva trebuie sa fii suficient de responsabil incat sa suplinesti aceasta “ciuntire” a cadrului existent cu ceva cel putin la fel de frumos si legitim.

Reversul acestei povesti apare atunci cand vine vorba de demolare. Ceea ce se pierde in urma daramarii sunt spatii si legaturi intre spatii. Legaturi nu doar intre spatii interioare ci si legaturi intre spatiile interioare si cele exterioare. Iar interfata care marcheaza al doilea tip de relatii sunt ferestrele.

In cazul casei la care ma voi referi am cunoscut toate aceste ferestre cu putin inainte de demolarea ei. Am ajuns insa suficient de devreme pentru a gasi casa cu toti ochii orbi deschisi larg spre strada in plin cataclism.

berzei 24

perspectiva strada berzei
feronerie geam fatada
ferestre fatada principala

Continue reading

case vechi pe calea Grivitei

Este greu sa aperi cladiri vechi fara a parea retrograd , un trist aparator al unui trecut inutil. E greu sa admiri case decrepite de inceput de secol care nu inglobeaza subansamble interesante sau unicat de arhitectura. Sunt case ce nu se incadreaza ca monument istoric, case in care nimeni important nu a trait vreodata, niciun act istoric nu s-a semnat vreodata.

In acelasi timp viitorul incropit si peticit are carente de legitimitate pentru a se putea impune in sufletele si viata locuitorilor orasului. Este un viitor nascut prin nestiinta si ignoranta ochilor inchisi (cu forta sau din nepasare incurajata) peste abuzuri vechi si promiscuitate recenta.

Lumea se imparte in general intre oameni indiferenti si oameni care se pozitioneaza vehement de o parte sau alta a baricadei in lupta dintre nou si vechi. Am remarcat asta cu tristete la ultimul post facut de mine despre situatia fondului vechi construit al Bucurestiului. Am primit mesaje care reprosau atasamentul de vechi sinonimizandu-l cu un refuz al progresului iminent. Daca ar fi sa ma pozitionez in aceasta lupta (cu miza falsa dealtfel) eu cred ca as fi insasi baricada. Dar o baricada comunicativa ce-si permite luxul sa deschida usi atunci cand ele se cer ca fiind necesare si isi gasesc argumentele legitimitatii.

Am gasit aceasta introducere ca fiind necesara pentru acest post in care vreau sa prezint ceea ce eu numesc nu o casa veche cat o interesanta casa cu povesti. Nu toate povestile caselor pot fi decelate din zidurile cu tencuiala cazuta ( multe povesti pot fi doar rescrise din imaginatie si generozitatea privirii atente) . Nu toate casele cu povesti trebuie sa fie pastrate. Memoria lor insa trebuie sa fie inregistrata undeva inainte ca valurile modernitatii sa niveleze pamantul peste ele si peste toti oamenii care le-au locuit si construit.

Am trecut de nenumarate ori pe langa casa la care ma refer acum fara macar sa o observ. Cum drumurile m-au dus destul de des in ultimii ani in zona Grivita (catre curtea “cautarii timpului pierdut” despre care am mai scris) am trecut deseori pe langa ea fara macar sa o observ. Tot ce-am remarcat in primele mele multe drumuri au fost mirosul de covrigi si pateuri cu branza de la patiseria din zona si cainii amenintatori ce patrulau pe trotuarul de pe partea cealalta a strazii.

Pana sa o observ insa, casa marca doar mijlocul drumului pe care il aveam de traversat. Prima jumatate era construita de stradute ingust, deseori cu asfaltul spart din cauza lucrarilor din zona. Mici zone pastrate printr-un miracol intr-o capsula anacronica in care timpul subiectiv inca mai este masurat de strigatul cocosilor si pasii pisicilor cu blana plina de praf si soare. Jumatatea aceasta de drum, traversata mereu in jurul orei in care vine seara de vara, cand caldura cade brusc pe umerii trecatorilor odata cu apusul soarelui, era pentru mine un fel de cub rubik. Eram si sunt inca destul de convinsa ca exista o infinitate de moduri de a strabate aceasta zona. In unul dintre drumuri am descoperit o casa cu povesti pe strada Petru Maior. Ma invinovatesc insa adesea ca poate am ratat povesti ce pana la primavara vor fi demolate.

A doua jumatate a drumului incepea dupa intersectia Grivitei-Buzesti si se asternea in fata la fel de linistita ca mesele intinse de femei in haine pestrite, direct in trotuar. Pentru a putea stradabate trotuarul ingust trebuia sa mergi serpuit printre copii cu trotinete subrede, oameni maturi cu mainile bine arcuite in talie, caini fantomatici si bancute improvizate. Uneori din adancimea subsolurilor probabil nefolosite dar sigilate prin grilaje perforate direct la nivelul de calcare razbatea un curent de aer rece cu trasee ciudate. Intre case stranse intre ele, prin curti de acces inguste si baricadate de porti de fier forjat razbateau zgomote si lumini secventiale bine ritmate cu viteza pasilor .

Intre cele doua zone descrise, despartite mai ales printr-un fel diferit de intimitate oferit de tesatura urbana mostenita, se afla scurta portiune din calea Grivitei inca bordata de case vechi. Printre ele se afla si casa “mea” pe care am remarcat-o prima data prin balconul (singurul dealtfel) orientat catre strada. Obisnuiesc sa traversez orasul urmarind traseele strazilor proiectate la nivelul stresinilor, rareori observand trotuarele si doar norocul m-a salvat de mici accidente pe langa care am trecut cu toata candoarea neatentiei. Astfel am ajuns sa observ mai inainte de orice decoratiile extrem de interesante ale balconului cat si starea de degradare a planseului sau prin care se vedea toata osatura armaturilor iesite la iveala si ruginite.
casa pe calea grivitei

Ce era specific acestei case erau decoratiile ceramice ale balconului ce nu rimau cu nimic altceva pe tot lungul strazii (judecand dupa casele pastrate cel putin) . Ele trimiteau la un curent arhitectural mai rar intalnit la noi, mai specific “secession”, trimiterile in acest sens fiind facute atat de decoratiunile ceramice cat si de basoreliefurilor decorative si elementelor decorative din fier forjat folosite pentru fatada.
calea grivitei
casa pe calea grivitei
casa pe calea grivitei
Continue reading

Cum moare o casa (numarul 7 strada Buzesti)

Ii ia mult unei case sa ia viata. Se naste incet si in etape, in directa legatura si cu puterea financiara a investitorului. Piatra cu piatra zidurile se ridica  – pozitia ficarei usi, a fiecarui perete si a fiecarui geam fiind rezultatul multor negocieri intre proiectanti, executanti si proprietar. Ceea ce vedem si admiram azi ca ancadrament decorativ la o fereastra poate la fel de bine sa fi fost conditionat in dimensionare la un moment dat de un calcul bine chibzuit al proprietarului fata de resursele sale banesti, sub sfaturile arhitectului, vis-à-vis de decoratii. Totusi cate generatii au vazut lumea prin fereastra aceasta!

Finalizarea constructiei nu este mereu cea mai importanta in relevarea personalitatii unei case. Un drum intreg plin de schimbari se deschide in fata vietii nou nascute a casei. Casa incepe sa traiasca pe masura ce se impregneaza cu  viata traita in interiorul zidurilor sale. Timpul si mai ales viata petrecuta inlauntrul sau sunt cele ce o transforma intr-un martor viu al unor vieti, un organism ce sufera cand cade in uitare si este rupt de viata ce l-a insufletit. Sunt fericite si intelepte casele ce au norocul sa strabata vremea calauzind pasii aceleiasi familii crescute odata cu ea.

Nimic nu ma intristeaza mai mult decat o casa ce moare incet si pe tacute. Odata cu moartea ei mor (de data aceasta definitiv) toate franturile de viata adapostite in ea.

Pe strada Buzesti casele ramase stau singuratice intre goluri bine netezite de buldozere. Pe fundal se profileaza blocurile de sticla ce vin dinspre piata Victoriei. Raportul strivitor era evident déjà de mult timp, moartea iminenta a bietelor casute era previzibila pentru oricine. A fost o cronica a unei morti asteptate si amanate. Mai mult decat atat, a fost o moarte premeditata de zeci de ani – cam din perioada in care casele ar fi putut sa fie retrocedate proprietarilor de drept, alegandu-se insa varianta incurajarii unui provizorat perpetuu care a erodat si consumat substanta caselor dincolo de orice limita. Si ma indoiesc ca totul se va opri aici – probabil toata aria intre Buzesti si Gara de Nord va avea aceeasi soarta.

buzesti case vechi

casa buzesti4

strada buzesti noiembrie 2010

cladire modernista buzesti

detalii fatada buzesti

Am intrat sovaielnic in curtea casei prin gangul intunecos cu plafon pe jumatate cazut. In stanga am vazut o cutie de scrisori probabil inutila ultimelor doua generatii care au ocupat casa. O scara intunecoasa serpuia in coridorul al carui acces era situat imediat langa cutia de scrisori. Fosnete se auzeau de mai sus asa ca am decis sa mergem mai departe. Continue reading

la plimbare prin centrul vechi

Dupa cum probabil am mai scris si in alte posturi identitatea cladirilor (si pastrarea identitatii cladirilor vechi) este in mare parte dependenta de felul in care ele sunt locuite. Exista prin urmare o mare asemanare intre felul in care oamenii aleg sa-si croiasca personalitatea si infatisarea si felul in care cladirile se transforma prin procesul de locuire si insusire a spatiului de catre ocupantii lor.

Arhitectura actuala seamana oamenilor de pe strada – asa cum gasesc de cuviinta sa se prezinte pe sine in acelasi fel sunt si cladirile in care ei aleg sa traiasca. Hainele ieftine cu sclipiciuri si croi dupa tipare de duzina sunt o alta manifestare a sufletului ce locuieste blocurile triste si colorate strident. Asa cum o pereche de manusi de dantela ar fi o subtilitate inutila pentru majoritatea femeilor moderne ,mici detalii de arhitectura sunt retezate ca inutile si desuete. Intocmai cum vederea decolteurilor adanci nu mai face pe nimeni sa roseasca , vederea aparatelor de aer conditionat labartate pe fatade nu incomodeaza estetic pe nimeni. La fel cum hainele de pe strada sunt copii dupa copii de haine de firma afisate zi de zi in reviste glossy la fel fatadele caselor se imbraca cu sclipiciuri imprumutate , modeste dar cu pretentii de parvenire uriase. Continue reading

ceasuri imaginare pe strada petru maior

Casa despre care vreau sa vorbesc in acest post nu mi-a atras atentia pentru ca ar fi o casa propriu-zis frumoasa. Nu este nici bine conservata ,nu are nici o vechime prea mare (comparativ cu alte vecine ale ei), nu prezinta nici detalii de ornamentatie deosebite . Casa despre care vreau sa vorbesc este o casa relativ modesta, datand probabil din anii 30-40.

Ceea ce o face interesanta este rezolvarea sa volumetrica deosebita generata in parte si datorita pozitionarii intr-o raspantie de strazi. Forma interesantului sit ocupat de casa este de trapez iar casa este construita pe limitele de proprietate, singurul spatiu ramas liber fiind o curte dreptunghiulara decupata din latura oblica a trapezului.Cele doua decrosuri generate de curtea interioara sunt probabil doua apartamente construite de un beneficiar comun cu mult timp in urma.

Continue reading

construct expo 2010

Din multe puncte de vedere Construct expo a fost o dezamagire – dezamagire la nivel de prezentare dar mai ales dezamagire intrucat lipsa unor mari nume din domeniul constructiilor si investitia destul de mica in imagine a dat inca o data scara crizei din domeniu.

In absenta bugetelor pentru departamentul de marketing standurile fie au utilizat materialele mai vechi, fie au improvizat amenajari cu bugete extrem de reduse – uneori apelandu-se doar la mobilierul strict functional necesar unui stand.

Un alt lucru interesant s-a putut remarca vis-a vis de categoriile de materiale promovate. Daca in anii trecuti in spot-light se aflau materiale extrem de inovatoare folosite in domeniul constructiilor , solutii eficiente folosind noi tehnologii sau finisaje de foarte buna calitate acum aria de interes s-a schimbat. In prim plan s-au aflat standuri ce comercializau materiale de constructii la preturi accesibile ( deseori in concordanta cu o calitate indoielnica) in general adresate programului de locuinta individuala. Probabil publicul tinta vizat au fost tineri cu posibilitati financiare inca suficiente pentru a-si construi o locuinta modesta – in regie proprie, eventual prin reactivarea programului prima casa. Pentru atingerea acestui obiectiv firmele prezente la expozitie au propus sisteme cat mai economice de constructie – case pe structura metalica, locuinte cu structuri modulare folosind cofraj pierdut, locuinte cu structura de lemn. Corolar fata de aceste directii au fost prezentate materiale eco – sisteme de termoizolatii din celuloza reciclata sau din panouri de aschii de lemn aglomerate cu ciment . Este in principal un curent eco adoptat de nevoie – materialele eco fiind mai ieftine decat cele folosite in tehnicile traditionale si asigurand pe termen lung o recuperare a investitiei prin costurile reduse rezultate din utilizare.

Continue reading