Pentru mine lumea s-a masurat mereu in numarul de usi din jurul meu ramase spre a fi deschise. Cautarea nu a avut niciodata alt scop mai précis decat curiozitatea iar principala mea liniste a fost mereu certitudinea ca oricat de departe as merge usile vor exista mereu in jur.
Ca un corolar la cele de mai sus, si oamenii se impart si difera intre ei in functie nu atat de numarul de usi deschise cit de disponibilitatea de a vrea sa le deschida. Este greu de spus unde este situata prima usa, in fapt nici nu cred ca exista asa ceva . Probabil ne nastem direct prinsi in ochiuri de retele de usi ca o mostenire implicita de ganduri si idei. Din cauza asta multe ochiuri ale retelei contin comunitati intregi de oameni, comunitati fericite si lipsite de dorinta parasirii spatiului matca. Cei care pleaca sunt doar fii ratacitori a caror intoarcere este asteptata cu rabdare de comunitate.
Atunci cand insa esti un calator printre usi niciodata nu stii exact nici unde vrei sa ajungi nici ce anume ti-a indreptat pasii intr-o directie sau alta. Poti da de spatii goale sau poti gasi uneori alte persoane care, ca si tine, se intreaba pe care usa urmeaza sa o deschida. Continue reading
Casa despre care vreau sa vorbesc in acest post nu mi-a atras atentia pentru ca ar fi o casa propriu-zis frumoasa. Nu este nici bine conservata ,nu are nici o vechime prea mare (comparativ cu alte vecine ale ei), nu prezinta nici detalii de ornamentatie deosebite . Casa despre care vreau sa vorbesc este o casa relativ modesta, datand probabil din anii 30-40.
Ceea ce o face interesanta este rezolvarea sa volumetrica deosebita generata in parte si datorita pozitionarii intr-o raspantie de strazi. Forma interesantului sit ocupat de casa este de trapez iar casa este construita pe limitele de proprietate, singurul spatiu ramas liber fiind o curte dreptunghiulara decupata din latura oblica a trapezului.Cele doua decrosuri generate de curtea interioara sunt probabil doua apartamente construite de un beneficiar comun cu mult timp in urma.
Cand eram mica un serial cehesc (daca nu ma insel ) prezenta peripetiile unei fetite micute care patrundea ori de cate ori isi dorea in lumea fanteziilor si a povestilor prin intermediul unei pete de cerneala.
Atunci cand usile nu exista ele pot fi desenate.Inocenta de a crede dublata de luciditatea de a alege sa crezi (neconditionat) transforma dorintele in usi improbabile si interfete intre lumea viselor si cea a realitatii. Asta am redescoperit-o si mai tarziu, odata cu “Labirintul lui pan”.
Mult dupa varsta adolescentei vedeam “Heavenly cretures” in care cele doua personaje principale patrundeau ,fara intermediul niciunui portal altul decat al propriei minti, in lumea fantasticului. Fantastic ale carui reguli erau create dupa bunul plac, un fantastic mereu fecund si luxuriant.
La inca si mai mult timp vedeam un film in care imaginarul era cosubstantial cu personajul principal. Toate relatiile sale se infiripau pe baza imaginarului si evoluau in paralel in realitate si imaginatie (“Science of sleep”).
Un alt film in care imaginatia faureste un portal aparte, care insa se multiplica spre infinit, este eXistenZ. Real si imaginar conlucrau in film pana la urma intr-o tesatura strans lucrata, plina de imaginatie si mergand pe ideea de joc.
La varsta deplinei maturitati Parnassus (“Imaginarul doctorului Parnassus” – despre care am mai vorbit in posturile anterioare) stapaneste perfect portalul catre lumea gandirii si a fanteziei – in asa masura incat poate purta si pe altii odata cu el.
Ultimul tip de portal de care imi aduc aminte este cel din “Iris” in care dupa el se deschide tara nispului in care amintiri cad de-a valma fara ca nimic sa mai ramana in urma.
Daca este sa privim in sens orar toate aceste portale ale mintii in insiruirea momentelor dn viata unui om se observa o tranzitie interesanta. Accesul in copilarie catre portal este intamplator – poate o usa deschisa la momentul oportun de un om matur atent, pata de cerneala facand o trimitere destul de directa catre procesul de invatare. Copilul invata sa isi stapaneasca si modeleze gandirea simultan cu procesul deprinderii cuvintelor.
Alteori portalul catre fantezie se deschide in copilarie datorita dorintei de evadare dintr-o realitate traumatizanta catre o lume daca nu mai frumoasa atunci macar mai corecta (“Labirintul lui Pan”). Lumea fantasticului este la fel de inspaimantatoare ca si realitatea langa care germineaza – atat lumea viselor cat si realitatea sunt populate de monstrii, distanta este data de intelgenta de a vedea esenta.Uratenia,mizeria si intunericul pot fi ipostaze provizorii-cruzimea este insa constanta in sine insasi dincolo de toate mastile.
Real si fantastic merg mana in mana, ele nu se neaga ci se completeaza. Fantasticul pare doar calea catre o intelegere superioara a realitatii. Corespondentele sunt multiple -cheile gasite in labirint deschid usi din realitate la fel cum cutitul ce ucide in realitate este cautat si gasit in vis. Este nevoie de inconstienta unui somnambul pentru a-ti pastra echilibrul pe linia fina dintre cele doua-este nevoie de inocenta unui copil care vede lucrurile cu luciditatea unui matur si le iarta cu generozitatea celui ce este complet detasat.
Continuand sa urmarim transformarea portalului catre fantastic in functie de varsta ajungem la varsta adolescentei. Acum fantasticul reprezinta zona de refugiu si evadare a adolescentului catre visele specifice varstei: mitologii inventate si spatii ale povestilor cavaleresti. Realul pare constrictiv , un impediment in fata “vietii adevarate” iar idealul este o lume a visului, dupa cum afirma un personaj din “Heavenly creatures” :
“-But we’re all going to Heaven.
-I’m not.I’m going to the Fourth World.It’s sort of like Heaven,only better,because there aren’t any Christians.
It’s an absolute paradise of music, art,and pure enjoyment.”
La maturitate spatiile visarii sunt echivalente spatiilor gandirii. Multitudinea de paliere de gandire si evaluare a realitatii corespunde unui infinit de sisteme de reper si lumi imaginare. Problema o reprezinta in fapt pastrarea unui echilibru intre aceasta revarsare neostenita de idei. Pentru personajul din “Science of sleep” fantasticul este o rutina, este o pereche de ochelari prin care percepe realul. Realul este perceput trunchiat de imaginatie si imbogatiti prin ireal, desigur in viata de zi cu zi comunicarea nu poate avea loc decat in conditiile in care acelasi sistem de codificare este impartasit de cei din jur.
In ExisteZ discutam de o generatie care invata virtualul si odata cu el imaginatia. Virtualul creste organic din imaginatia unui individ pentru a se multiplica si imbogati necontrolat prin contributia tuturor utilizatorilor. Este un spatiu al fanteziei in care fiecare isi aduce o contributie democratica dar care ajunge sa aiba un statut tiranic aproape fata de utilizatori.
Maturitatea tarzie confera certitudini si sigurante. Acestea sunt desigur certitudinea singuratatii si siguranta lipsei de sens. Insa accesul catre spatiile luxuriante ale fanteziei este inca posibil. Singura diferenta de palier este ca perceperea lor are loc de la o spirala superioara de la care tehnicile sunt stapanite in asa masura incat se patrunde in taramul steril si geometric al gandirii pure. Parnassus ii poate convinge pe toti adeptii sai sa paseasca in imaginatie catre decoruri generate de imaginatia lor “virgina” si impresionabila de posibilitatile oferite. Spatiul propriu al ganditorului matur este insa cel al desertului in care rataceste in tovarasia colegului de vesnicie si complexitate de gandire: diavolul. Fantezia maturitatii tarzii este in fapt esenta realului. Pustiul prin care rataceste Paranssus este cotidianul calp si superficial al vietii metropolelor contemporane cucerite de oportunism si goana de inavutire.Imaginile sunt suprapuse perfect, nisipul desertului se asterne in mintea ganditorului perfect peste bulevardele asfatate pline de spatiile-continut ale desertaciunii.
Batranetea celui care a considerat toata viata cuvantul ca portal catre lumea ideii este punctul terminus al fanteziei. Pe masura ce cuvantul se erodeaza gandul se destrama si disipa. Iris (Murdoch) isi vede randurile desirate pe masura ce cuvintele se pierd din amintire si intelesul lor se dilueaza in imagini ale tineretii. Este oarecum neclar daca lacatul inchis in urma cuvantul scris si rostit este inaintea sau in urma celui ce obisnuia sa-l manuiasca. Portalul catre care fantezia se deschide in fata batranetii este eternitatea sinonima nemiscarii si mortii.
Fantezia in toate formele imbracate functie de varsta este o optiune de a privi viata, moartea si optiunile intermediare oferite de viata. Este o masura de adancime ce confera relief gandirii , este in aclasi timp un impediment si un potentator al trailor. Este o optiunea catre o cale a carei epuizare pana la ultimul resort duce la ceea ce restul au din start: somnul adanc (al ratiunii).
O tema interesanta in orice tip de creatie artistica este cea a transpunerii in concret, prin cuvinte,imagini sau sunete a spatiilor imaginare. Nesupuse regulilor geometriei euclidiene sau legilor gravitatiei acestea sunt inselatoare si evanescente iar transpunerea lor este la limita fina dintre authentic si artificial. Unul dintre maestrii spatiilor imaginare in domeniul cinematografiei este in mod incontestabil Terry Gilliam, iar ultima sa realizare “ The imaginarium of doctor Parnassus” este un festin de vise distilate in imagini.
Teza filmului este insasi pledoaria pentru imaginatie ca singura optiune de depasire a conditiei umane – daca sacrul exista atunci acesta este dincolo de bine si de rau iar el tine de o imaginatie ce nu neaga ratiunea ci o foloseste pentru propria potentare.
Aparator fervent al libertatii prin imaginatie Terry Gilliam este prin excelenta un excentric al cinematografiei actuale . Fantezia promovata de Gilliam este dincolo de efecte speciale sau decoruri, ea este o expresie a gandirii neingradite de nici o prejudecata estetica sau morala. Frumosul este egal uratului prin complexitate si fantezie.
Premisa de la care porneste Gilliam este una poetica – lumea exista prin povesti iar atata timp cat ele vor continua a fi spuse, lumea va continua sa existe. Povestile au multe forme de a se intrupa , poti spune povesti atata timp cat mintea stie sa “calatoreasca” si atata timp cat imaginatia e libera. Fara ganduri si imaginatie “oglinda” n-are profunzime continuand sa reflecte doar o imagine geometric determinata, o arhitectura sterila fara suflet.
Confruntarea cu diavolul pune in lumina un raport ambiguu rau-versus bine. Diavolul pare mai curand amuzat de existenta unui partener de joc si prea putin dornic sa isi revendice premiul victoriei pe care continua sa o aiba, cu fiecare pariu pierdut de om. Batranul pierde data dupa data in fata diavolului fara insa a fi invins in esenta lui ci doborat de trecerea sa prin timp. Asa cum afirma el insusi cea mai grea victorie este cea in care etern fiind ajungi sa infrunti uitarea si pierderea tuturor celor care credeau in tine. Intr-o lume moderna, profetul este ascuns in batranul cersetor iar bogatiile sunt deghizate in zdrente.
Ramanem la inceput de secol 20 dar facem acum trecerea la alt continent, America. Zorii unei noi etape in istoria arhitecturii sunt anuntati prin aparitia noilor tehnologii –structurile metalice – ce impun o noua estetica. Totul pare acum posibil iar asteptarile de la arhitectura viitorului sunt mari. Si intr-adevar poze de epoca imortalizand muncitorii cu echipamente rudiemantare, suspendati la zeci de etaje inaltime construind primii zgarie nori ai Americii, sustin aceasta viziune progresista.
Unul dintre cei care visau la inceput de secol 20 la viitor a fost Hugh Ferris. De profesie architect, Hugh Ferris nu a proiectat in cariera sa aproape nici un proiect notabil , in schimb randarile facute de acesta au ramas célèbre si au reprezentat o piatra de hotar in gindirea dezvoltarii urbane. Hugh Ferris a realizat in cariera sa desene de prezentare pentru mai mult de 100 de firme de arhitectura, printre arhitectii pentru care a lucrat numarandu-se si Cass Gilbert (pentru care realizeaza randarile pentru Woolworth Building). Insa lucrurile au functionat si in sens invers, desenele sale reprezentand pentru multi arhitecti o sursa de inspiratie. Din 1921 Hugh Ferris ajunge sa aiba expozitii proprii cu desenele sale iar in 1929 Hugh Ferris publica “ The Metropolis of Tomorrow” un volum compus dintr-o colectie de desene (toate cu texte explicative). Sub influenta lui Raymond Hood si a lui Harvey Wiley Corbett prezinta in “the Metropolis of tomorrow” viziunea sa asupra viitorului. Orasul Viitorului pentru Ferris este structurat in 3 zone distincte : zona de afaceri, zona de arta si zona dedicata stiintei. Conturul orasului astfel structurat este in forma de stea cu 6 colturi iar centrul este ocupat de un parc.
Puternic influentate de futurismul Italian, desenele lui Ferris prezinta o lume a viitorului ce pare sa subscrie directiilor enuntate de Antonio Saint’Elia :”noi trebuie sa inventam si sa refabricam orasul futurist similar unui imens santier tumultuous, agil, mobil, dinamic in toate partile sale si casa futurista sa o facem similara cu o masina gigantica … casa de beton, de sticla de fier, fara picturi si fara sculptura, bogata doar de frumusetea nascuta din liniile si reliefurile sale, extraordinar de urata in simplicitatea mecanica, inalta si larga (…) (casa) trebuie sa fie pe marginea unui abis tumultuos: strada nu va mai fi la nivelul camerelor portarului, ci se va scufunda in pamant pe mai multe etaje ce vor adaposti metropolitanul. Strazile vor fi unite, pentru tranzitul necesar, de pasarele metalice si de rapide “tapis roulants””.
Ferris imagineaza un oras in care zgarie-norii joaca un rol importanta la nivelul structurii urbane. Functiunile sunt repartizate pe inaltime , ultimele etaje sunt folosite ca lofturi iar acoperisurile terasa ale cladirilor folosesc ca piste de aterizare pentru avioane. Totusi multe probleme nu sunt rezolvate temeinic in structura anticipata de el : zona rezidentiala cat si functiunile de utilitate publica ca precum spitalele nu functioneaza .
Insa este interesant felul in care el anticipa rolul important pe care zgarie-norii il vor juca in viitor. Carol Willis, directorul “Skyscraper museum” afirma: “From today’s perspective, these ‘past futures’ offer many interesting echoes in 21st century New York Concerns about how to deal with traffic congestion, create mixed-use structures, preserve sunlight and nature in the densest of districts, and mitigate the pressure on Manhattan are the same now as they were in the twenties. Clearly, though, the idea that the future New York would be radically rebuilt and barely recognizable, thankfully, did not come to pass”
O alta mostenire interesanta lasata de Ferris este cea regasita in cultura pop si cinematografie : imaginarul scanografic din spatele constructiei filmului “Sky captain and the world of tomorrow” cat si al orasului Gotham city.
Decorurile din “Sky Captain and the world of tomorrow” aduc aminte de perspectivele futuriste ale lui Ferris iar look-ul dark aminteste si el de randarile nocturne cu cladiri luminate de spoturi directionate ascendent. La decorurile filmului insa au lucrat peste 100 de artisti in imagine digitala pentru a crea imaginea finala ca un colaj de layere 2d si modele 3d.
Mai jos sunt puse cateva din schitele facute de Anton Furst, absolvent al “Royal College of Arts” si omul din spatele design-ului realizat pentru Batmobil si look-ului dark al decorurilor din “Batman” (1989) in regia lui Tim Burton.
Intr-un articol extrem de captivant si bine documentat Jimmy Stamp face o analiza in care studiaza pe de-o parte influenta mediului asupra individului, rolul de formare jucat de fondul construit si pe de alta parte transpunerea si imortalizarea traumelor urbane ale societatii in fictiune. Concluzia articolului este data prin intermediul unui citat din Hugh Ferris din “The Metropolis of Tomorrow”:
“it has been our habit to assume that a building is a complete success if it provides for the utility, convenience and health of its occupants and, in addition, presents a pleasing exterior. But this frame of mind fails to appreciate that architectural forms necessarily have other values than the utilitarian or even others than those which we vaguely call the aesthetic. Without any doubt, these same forms quite specifically influence both the emotional and the mental life of the onlooker. Designers have generally come to realize the importance of the principle stated by the late Louis Sullivan, ‘Form follows Function.’ The axiom is not weakened by the further realization that Effect follows Form.”
