Category archives: zone industriale

Fabrici vechi (fabrica din Margina)

Ne-am petrecut vara pe drumuri uitate de ţară, încercând să unim prin trasee inedite, obiective bine stabilite în prealabil şi majoritar plasate în vestul ţării. Aproape toate obiectivele ratate din traseul (mult prea ) ambiţios de anul trecut, în care nu am reuşit decât să (re)vedem fragmente de Ardeal, erau incluse; o parte, desigur, nu a fost  inclusă din cauza unor puncte de interes neprevăzute, apărute de-a lungul drumului.

fabrica de otet margina

fabrica de otet margina

fabrica de otet margina

Unul dintre ele a apărut pe drumul dinspre Timişoara spre Deva, la intrarea în satul Margina : o construcţie părăsită – după toate aparenţele o fabrică veche, construită la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX. Construcţia masivă, din cărămida, era construită in sistem P+1, având însă un corp central cu sistem de înăltime diferit. Inăltimea celor două niveluri pare destul de generoasă – lucru vizibil mai ales observând că la corpul central cele două niveluri suplimentare au o înălţime considerabil mai mică , direct proporţională şi cu dimensiunea vitrajelor. Continue reading

despre cum timpul a stat in loc in giurgiu

Linia de cale ferata Bucuresti Filaret – Giurgiu a fost prima linie de cale ferata din Principatele Romane si a fost inaugurata la 31 octombrie 1869. In Giurgiu exista 4 statii de gara : Giurgiu Nord, Giurgiu –oras , Giurgiu Sud si Giurgiu fluvial. In 2007, 3 incaperi din cladirea vechii gari din centrul municipiului Giurgiu au fost transformate in muzeu al primei linii de cale ferata din Romania.

Statia Giurgiu Nord nu am avut ocazia sa o vad decat in poze, pozitia ei relativ distanta fata de oras facand-o mai greu accesibila. Am inteles din informatiile de aici ca una din cladirile care mi-au atras atentia in drum catre port ar fi vechea cladire a garii fluviale. Cladirea mi-a atras atentia prin desuetitudinea cu care isi purta cicatricile acumulate prin trecerea prin vreme. Desi nu am gasit nicaieri o datare sau o istorie a constructiei ei as risca sa o incadrez intr-un sfarsit de secol XIX (mai curand datorita anexelor sale similare ca aspect altor hale si anexe de hale industriale construite in acea perioada). Stema aplicata pe fatada pare la fel de naturala ca si insignele purtate de generatia mea in copilarie in postura de soimii patriei. Daca noi am putut sa le pastram dupa prin sertare uitate, biata cladire a ramas blocata in trecut , ca o gluma postmoderna in mijlocul campiei pavate cu mamuti industriali falimentati. Gasisem undeva pe net o comparatie in imagini intre zona din calauza lui tarkovsky si toata aceasta platforma industriala ceea ce suna realmente interesant.

Revenind la cladirea garii Giurgiu-oras , ea este acum o urma palida a imaginii ei din trecut.Cladirea nerenovata este pustie , doar cativa domni angajati la CFR te apostrofeaza eventual cu o paranoia post-comunista ca respectiva cladire este un obiectiv strategic si deci nu poate fi fotografiata fara aviz. Peronul este dotat ca multe din garile construite in acea perioada cu un ceas autentic “Paul Garnier” ( datarea sa ar fi undeva intre 1870 si 1920). Pe site-urile de profil se pot citi amanunte deosebit de interesante despre istoria garilor din Romania si despre mecanismul functionaresc care punea in miscare aceste institutii. Pare acum o urma de civilizatie desueta ca respectivele ceasuri de pe peron erau controlate periodic de catre un ceasornicar angajat de catre gara si ca acesta nu putea lua respectivele ceasuri (in caz de defectiune majora) la atelier decat cu o invoire oficiala din partea sefilor institutiei. Astazi starea garii justifica un scepticism serios in a crede ca aceste ceasuri sunt autentice…desi sunt.

http://farm4.static.flickr.com/3471/3826841582_49138db5eb.jpg

Ceasuri de acelasi tip , realizate tot de catre Paul Garnier sunt raspandite pe tot cuprinsul Europei.

1534892 imagine luata de aici

domingo 14 outubro 2007 025 imagine luata de aici

ceasul fotografiat de domnul octavian tudose in paris si un ultim exemplu de epoca luat de aici

Dar nu au parte de o soarta atat de prafuita decat aici la noi… unde..neputand fi asimilate ca nivel etalon de confort urban sunt distruse précis si riguros de nepasare.

Zone industriale bucuresti (1)

Perioada ce se suprapune regimului comunist din Romania a insemnat la nivel urbanistic o grea provocare – extinderea si modernizarea orasului insemnand atat crestearea in inaltime (care incepuse insa inca din perioada interbelica) cat mai ales crearea unei sistematizari urbane a orasului. Solutiile gasite in perioada au fost mai mult decat discutabile (distrugerea unei mari parti din patrimonial istoric al Bucurestiului si mutilarea altei parti) iar ele ne-au lasat astazi cu cladiri mamut ce nu isi mai gasesc logica in ritmul de viata actual si cu artere nefunctionale.

Asa cum la momentul respectiv trecutul ramasese prins intre artere bordate de blocuri inalte de beton, astazi dezvoltarea urbana gaseste ca piedica insule industriale ramase in tesutul urban central.Rezolvarea vizeaza atat reonfigurarea acestor insule (reprezentate de platformele industriale) cat si “infiltrarea” in tesutul perioadei optzeciste prin cresterea procentului de ocupare a terenului. Despre cresterea procentului de ocupare a solului am discutat déjà intr-un post anterior asa ca ma voi referi acum la insulele industriale din tesutul urban central.

Aceste zone industriale,situate la perioada constructiei in zone periferice ale orasului, in timp, prin crestere suprafetei orasului, au fost incet incet inglobate ajungand in ziua de azi in zone bine cotate pe piata imobiliara. Bucurestiul nu este insa o exceptie , situatii similare regasim in toate orasele tarii care au cunoscut o dezvoltare in anii 80-90 – este de mentionat cazul Brasovului unde o zona veche industriala aferenta rafinariei a fost recent achizitionata in dorinta de a fi transformata in ansamblu residential.

Bucurestiul merita insa a fi studiat datorita procentajului mai mare de zone industriale inglobate –cca 15-20% din suprafata orasului.Existenta acestora a lasat loc de specula – in anumite cazuri intreprinderile au fost cumparate din timp la prêt relative mic de investitori ce operau in domeniul imobiliar si acestia fie au transformat intreg terenul in santier in vederea construirii de mall-uri sau locuinte collective fie au cedat acest drept unor terti.In alte cazuri fabricile (in prezent privatizate) au fost cele ce au vandut la prêt avantajos terenul in ideea de a fi relocate in periferie. Pret avantajos in acest caz inseamna undeva peste 2000 euro/mp pentru zonele centrale.

Se pun in acest moment cateva problematici serioase legate de dezvoltarea acestor zone:

- reglementarea situatiei cladirilor facand parte din patrimonial industrial al Bucurestiului (un studiu in acest sens este de gasit in cartea “Bucurestiul postindustrial” de Liviu Chelcea aparuta la editura polirom in 2008)

- existenta unui plan urbanistic care sa solutioneze o integrare armonioasa a acestor insule luand in considerare si evolutia viitoare a fondului construit existent

- felul in care aceste proiecte vor influenta la randul lor dezvoltarea si transformarea zonelor in care se insereaza (ma refer in primul rand la cresterea cotei zonei pe piata imobiliara si atragerea unor noi investitii )

In legatura cu prima problematica aduc in discutie cazul fabricii de paine din zona Obor.

Aceasta fiind inclusa in lista cladirilor de patrimoniu nu poate sa fie demolata ceea ce adus la un dezinteres total al proprietarilor de drept fata de imobil.Intamplator sau nu ( mai curand nu as fi tentata sa spun) una din cladirile incluse in ansablu (din fericire una mai putin valoroasa din punct de vedere instoric si architectural) a fost recent incendiata ducand la o (convenabila) ruina a sa. Statul desigur nu intervine in incurajarea proprietarilor inspre dezvoltarea unor programe de arhitectura aparent mai putin profitabile decat mall-urile si locuintele collective dar totusi deseori aplicate (cu succes) inafara.In alte tari, fabrici dezafectate (mai ales cele cu valoare istorica ) gasesc premizele perfecte pentru metamorfozarea in sedii centrale de firme si/sau muzee si centre culturale.La noi varianta comoda este distrugerea.

A doua problema vizeaza un plan de dezvoltare urbanistica de ansamblu. Un bun exemplu il ofera zona dintre soseaua Orhideelor si splaiul Independentei unde déjà se construieste un mare poiect de ansamblu de locuinte colective (ansamblul orhideea Gardens).Desi situata in zona centrala , zona aferenta ansamblului este invecinata cu vechi zone industriale aflate in plin proces de transformare.Prezenta pasajului Basarab in curs de constructie va avea (la momentul finalizarii sale) o importanta covarsitoare dar in acelasi timp greu de anticipat (atat in valoarea cat si in specificul pe care il va da zonei).Lipsa unei atititudini oficiale vis-à-vis de dezvoltarea pe termen lung a zonei duce la initiative individuale ale unor mici investitori care vor putea fi cu greu aduse la un numitor comun in viitorul previzibil.

In concluzie se poate spune ca orasul isi poarta hainele care i se potrivesc (sip e care le merita) iar in lipsa unei gandiri de perspective dezvoltarea urbana se regleaza pe parcurs prin mecanismele economiei de piata. Care economie de piata ,mergand pe ideea eficientei, va duce mereu la un raport satisfacator intre investitie si profit, dar mai rar (si in lipsa unei culturi solide) si mai curand intamplator va duce si la o estetica urbana unitara sau la un confort al spatiului urban.