Tag archives: Add new tag

173

de km este distanta de la Bucuresti la Brasov, la dus, cu trenul. La intors, tot cu trenul, distanta este de 175 km.Diferenta e in general data (macar in imaginatia mea) de parerea de rau la plecare.

the road to

Primele mele drumuri la Bucuresti au fost din cate tin minte cand eram mica mica in jurul anilor 90’.Drumul era facut cu trenul la clasa I si se masura in numarul de “mai e mult?” cu care imi exasperam parintii.Harta Bucurestiului pentru mine la acea vreme era o intreaga nebuloasa din care se diferentiau cateva zone cunoscute si acceptate – cele cateva galerii si magazine de materiale de pictura din zona garii de nord, soseaua Grivitei si dupa , imediat dupa cu un hop mental identificat de-abia mult mai tarziu drept metrou, direct piata Romana si piata Universitatii.O singura data ne-am aventurat pe ceea ce azi incerc sa suprapun cu Calea Victoriei dupa impresia pregnanta la momentul respectiv de strivire pe care ti-o dadeau fronturile prea inalte fata de latimea strazii ( de-abia prin anul 3 de facultate aveam sa aflu sintagma de “prospectul strazii”). Bucurestiul era pentru mine orasul caldurii topite pe asfalt, al culorilor decolorate de soare si al aglomeratiei riguros repartizate pe strazi.

A doua intalnire cu Bucurestiul s-a intamplat in prag de adolescenta.Acum ajungeam cu masina la Bucuresti si simultan descoperam cartierele anonime,triste si tocite completandu-mi harta imaginara a orasului cu noi zone de praf.Acum orasul se deschidea cu un sir haotic de strazi continuate cu podul Grant de unde treceam pe langa teatrul Giulesti.Totul statea sub constelatia stabilita de capul de afis de la teatrul Giulesti – ani la randul mereu piesa “la tiganci” si, odata incantatia stabilita, magia incepea undeva la capatul Giulestilor unde trotuarele si blocurile regresau la dumuri infundate marginite de ciulini.Acolo unde linia de tramvai se termina in praf si casute modeste retase la strada incepea de-abia drumul catre ceea ce ne era destinatia. Casa matusii mele, achizitionata mai curand intamplator, parea sa fie o casa batraneasca respectabila in modestia formelor sale dar care respira trainicia unei vieti asezate prin fiecare por.Tot ce ramasese de la vechii proprietari era o poza de grup la sfarsit de gimnaziu ce ilustra o generatie de copii timizi intre care era greu sa ghicesti pe cel ce crescand se transformase in omul matur ce pusese temelia casei si viei intinse din generoasa curte a casei.Drumul catre centru cat si catre orice alta destinatie parea desprins din povestile cu harapi albi ce arunca in spate obiecte magice ce dau nastere la paduri de nepatrus si lacuri inghetate iar daca sintagma “tinerete fara batranete si viata fara de moarte” a avut vreodata alt sens decat iluzie el se gasea in gradina plina de fluturi si caise ce cresteau miraculos.

Cum era previzibil la un moment dat gradina tineretii fara batranete s-a inchis iar noul Bucuresti pe care l-am cunoscut a fost cel al cartierelor optzeciste.Aveam déjà 17-18 ani , Universitatea Bucuresti era ca si acum in renovare fara efecte vizibile, iar Bucuresti insemna orasul mare, incalcit si nu tocmai dorit in care urma sa-mi petrec ipotetic anii de facultate.Metroul cu fetele lui triste, mirosul trenului de 5 dimineata si gara de nord , soseaua Brasov-Bucuresti incheiata in magazine de pitici de gradina si gropile de gunoi ale Chitilei erau realitatea la ordinea zilei.Dar Bucurestiul venea la pachet cu toate cartile existentialiste citite in drum spre meditatii, cu magazinele de muzica ,cu primul meu teu de inox si creioanele 3b si 4b folosite pentru hasura.

La doi ani distanta , dupa admiterea la facultate, m-am trezit busc singura in marele oras a carui suma de imagini nu o adusesem la nici un numitor comun.

Bucurestiul era zona Lipscani si cartierul Cotroceni dar si cartierele triste prin care treceam in drum spre casa. Cinemateci, cluburi si expozitii dar si batrani neputinciosi cersind la colt, cladiri stand sa cada si birocratie.Strazi pazite de pisici grase respectabile si taciturne alaturate zonelor vesnic aglomerate unde tocurile cui asortate gentilor diplomat lasa urme in asfalt.

A trecut mult timp de atunci.Toate zonele pe care obisnuiam sa le stiu s-au unificat intre ele ,relationate de traseele rutelor de autobuz/drumurile de noapte facute cu taxiul sau la picior ,intr-o harta incompleta inca si subiectiva. Spatiile au inceput sa aiba in spatele lor nu doar istorii ci si povestile mele iar conexiunile intre istoriile lor (si povestile mele) au inceput sa fie stravezii dand un sens pentru ce va sa fie.

my grandma's house

finding the key

Bucurestiul a devenit marele oras haotic al viselor de geometrii de arhitecturi sterile , cercul neprietenos caruia i-am gasit colturile de pauza in care timpul se suspenda iar trecutul isi ridica marginea crinolinei lasand la vedere dantele si regrete.

Zone industriale bucuresti (1)

Perioada ce se suprapune regimului comunist din Romania a insemnat la nivel urbanistic o grea provocare – extinderea si modernizarea orasului insemnand atat crestearea in inaltime (care incepuse insa inca din perioada interbelica) cat mai ales crearea unei sistematizari urbane a orasului. Solutiile gasite in perioada au fost mai mult decat discutabile (distrugerea unei mari parti din patrimonial istoric al Bucurestiului si mutilarea altei parti) iar ele ne-au lasat astazi cu cladiri mamut ce nu isi mai gasesc logica in ritmul de viata actual si cu artere nefunctionale.

Asa cum la momentul respectiv trecutul ramasese prins intre artere bordate de blocuri inalte de beton, astazi dezvoltarea urbana gaseste ca piedica insule industriale ramase in tesutul urban central.Rezolvarea vizeaza atat reonfigurarea acestor insule (reprezentate de platformele industriale) cat si “infiltrarea” in tesutul perioadei optzeciste prin cresterea procentului de ocupare a terenului. Despre cresterea procentului de ocupare a solului am discutat déjà intr-un post anterior asa ca ma voi referi acum la insulele industriale din tesutul urban central.

Aceste zone industriale,situate la perioada constructiei in zone periferice ale orasului, in timp, prin crestere suprafetei orasului, au fost incet incet inglobate ajungand in ziua de azi in zone bine cotate pe piata imobiliara. Bucurestiul nu este insa o exceptie , situatii similare regasim in toate orasele tarii care au cunoscut o dezvoltare in anii 80-90 – este de mentionat cazul Brasovului unde o zona veche industriala aferenta rafinariei a fost recent achizitionata in dorinta de a fi transformata in ansamblu residential.

Bucurestiul merita insa a fi studiat datorita procentajului mai mare de zone industriale inglobate –cca 15-20% din suprafata orasului.Existenta acestora a lasat loc de specula – in anumite cazuri intreprinderile au fost cumparate din timp la prêt relative mic de investitori ce operau in domeniul imobiliar si acestia fie au transformat intreg terenul in santier in vederea construirii de mall-uri sau locuinte collective fie au cedat acest drept unor terti.In alte cazuri fabricile (in prezent privatizate) au fost cele ce au vandut la prêt avantajos terenul in ideea de a fi relocate in periferie. Pret avantajos in acest caz inseamna undeva peste 2000 euro/mp pentru zonele centrale.

Se pun in acest moment cateva problematici serioase legate de dezvoltarea acestor zone:

- reglementarea situatiei cladirilor facand parte din patrimonial industrial al Bucurestiului (un studiu in acest sens este de gasit in cartea “Bucurestiul postindustrial” de Liviu Chelcea aparuta la editura polirom in 2008)

- existenta unui plan urbanistic care sa solutioneze o integrare armonioasa a acestor insule luand in considerare si evolutia viitoare a fondului construit existent

- felul in care aceste proiecte vor influenta la randul lor dezvoltarea si transformarea zonelor in care se insereaza (ma refer in primul rand la cresterea cotei zonei pe piata imobiliara si atragerea unor noi investitii )

In legatura cu prima problematica aduc in discutie cazul fabricii de paine din zona Obor.

Aceasta fiind inclusa in lista cladirilor de patrimoniu nu poate sa fie demolata ceea ce adus la un dezinteres total al proprietarilor de drept fata de imobil.Intamplator sau nu ( mai curand nu as fi tentata sa spun) una din cladirile incluse in ansablu (din fericire una mai putin valoroasa din punct de vedere instoric si architectural) a fost recent incendiata ducand la o (convenabila) ruina a sa. Statul desigur nu intervine in incurajarea proprietarilor inspre dezvoltarea unor programe de arhitectura aparent mai putin profitabile decat mall-urile si locuintele collective dar totusi deseori aplicate (cu succes) inafara.In alte tari, fabrici dezafectate (mai ales cele cu valoare istorica ) gasesc premizele perfecte pentru metamorfozarea in sedii centrale de firme si/sau muzee si centre culturale.La noi varianta comoda este distrugerea.

A doua problema vizeaza un plan de dezvoltare urbanistica de ansamblu. Un bun exemplu il ofera zona dintre soseaua Orhideelor si splaiul Independentei unde déjà se construieste un mare poiect de ansamblu de locuinte colective (ansamblul orhideea Gardens).Desi situata in zona centrala , zona aferenta ansamblului este invecinata cu vechi zone industriale aflate in plin proces de transformare.Prezenta pasajului Basarab in curs de constructie va avea (la momentul finalizarii sale) o importanta covarsitoare dar in acelasi timp greu de anticipat (atat in valoarea cat si in specificul pe care il va da zonei).Lipsa unei atititudini oficiale vis-à-vis de dezvoltarea pe termen lung a zonei duce la initiative individuale ale unor mici investitori care vor putea fi cu greu aduse la un numitor comun in viitorul previzibil.

In concluzie se poate spune ca orasul isi poarta hainele care i se potrivesc (sip e care le merita) iar in lipsa unei gandiri de perspective dezvoltarea urbana se regleaza pe parcurs prin mecanismele economiei de piata. Care economie de piata ,mergand pe ideea eficientei, va duce mereu la un raport satisfacator intre investitie si profit, dar mai rar (si in lipsa unei culturi solide) si mai curand intamplator va duce si la o estetica urbana unitara sau la un confort al spatiului urban.

my user friendly tower

postez acum un post mai vechi al meu de pe un  blog  in prezent abandonat de mine -definitiv sau nu?-(dar care blog ,alaturi altora de acelasi tip mi-au dat ideea  initierii “punctelor de fuga”)

cand te muti intr-un apartament dintr-un bloc construit in ’47 exista avantaje si dezavantaje.daca avantajele sunt sufcient de evidente la 8 -9 dimineata cand decizi ca drumul pe jos sau cu autobuzul pana la birou ( aici intram si in capitolul avantajele de a lucra in centru) dureaza sensibil apropiat. dezavantajele se releva rand pe rand de dimineata pana seara, de la vreme rece la vreme calda, de la luna la alta.

Un apartament intr-un bloc vechi e ca o batranica care a avut tot timpul si toate ocaziile sa acumuleze zeci si zeci de tabieturi.si-a trait deja tineretea cu persoane ce vor ramane mereu un capitol nerelevat mie dar ghicit in zgarieturi din mobile veche de lemn masiv. Si foarte probabil in anii ’50 imobilul insusi parea o tinerica extravaganta si cocheta printre case mici si pipernicite care visau sa imite stilul eclectic prin ipsosuri ieftine lipite cu un orgoliu induiosator de fatada.Multe mai exista si astazi si pentru trecatorul grabit probabil diferenta intre EA si ele nu mai este astazi data decat de regimul de inaltime.Sunt toate vechi si prafuite obiect al rafuielilor in instante de judecata si speculei imobiliare.Ca niste batranele iubite declarativ de nepoti plini de sperante.

Ce am gasit din primul moment in casuta mea temporara a fost dragostea de viata ghicita prin atentia acordata detaliilor.Si intr-adevar ponind de la holisorul micut cu usa din lemn masiv, trecand in camera nu atat mare cat generoasa ca spatiu (are inaltimea libera de cam 3-3.2m ), stand la o cafe pe micutul balcon frantuzesc de pe care se vede toata zona vecehe pana departe unde casutele se pierd in zona de blocuri masive , trecand prin bucataria micutza de burlac cu o dimensiune suficient de mare cat sa pui doua cani de cafea dimineata si un corn cu ciocolata seara si terminand in baia ce inca pastreaza vechile fittinguri de alama viata (pe)trecuta candva aici pare sa fi fost usoara si comod-agreabila.

Toate astea sunt mai curand un fel de introducere pentru schimbarile operate zielele astea.vechea tamplarie din lemn ( cu caseta cu rulouri tot din lemn ) ce dadea in balconul frantuzesc a fost azi inlocuita cu un geam cu tamplarie de pvc. Obisuiam sa fiu cel mai mare adversar si critic al mutilarilor de genul asta si am fost profound dezamagita cand chiar si facultatea de arhitectura si-a aratat in urma restaurari ochii de pvc catre fantana. Desigur in cazul de fata conditiile sunt cu totul altele: fatada vizata da catre o curte interioara nu tocmai estetica, fatada in sine este extreme de degradata iar tamplaria veche era extreme de degradata.

Totusi o parte din tacerile si zgomotele casei au plecat odata cu storurile din lemn si lumina filtrate prin ele.blocul este incat incet cucerit geam dupa geam, metru patrat de faianta dupa metru patrat de faianta si incet incet toate povestile blocului vor zace si ele printre resturile de tamplarie ramase in fata usilor.trecutul isi va face bagajele si va pleca din casa in casa pana cand singurul loc ramas va fi in albume vechi de poze.

alternative in centru (2)

Spuneam in postul anterior despre variantele locuirii in centru si posibilitatile pe care le prezinta centrul pentru perioada urmatoare.

O prima varianta era dupa cum spuneam varianta locuintelor de lux, cladiri cu o amprenta la sol nu foarte mare construite in curti pana de curand parasite sau ocupate doar de case darapanate si baraci. Exemplul dat era turnul evocasa selecta din zona Foisor, dar exemplele sunt multiple (zona invecinata bulevardului Magheru si pietei Romane este plina de exemple).

O a doua varianta era reprezentata de casele etajate si amenajate ca locuinte individuale de lux in plin centru. Spuneam ca probabilitatile existentei unui excentric gata sa cheltuiasca o avere pentru o casa in plin centru ( cu toate avantajele si dezavantajele rezultate din pozitionare) sunt destul de mici.Ma refeream desigur la tendinta de “asezare” in timp a situatiei centrului – care va fi in general de vindere urmata de demolare (mai mult sau mai putin musamalizata in cazul cladirilor cu valoare istorica sau arhitecturala). Asta nu neaga situatia existenta : in care case din centru (unele fara nici o valoare arhitecturala) care au avut “norocul” unui proprietar cu posibilitati financiare mai mari au fost renovate/etajate/extinse (multe intr-un mod discutabil ca estetica) .

In fine a treia varianta este obtinerea de noi locuinte (de nivel mediu) prin indesirea zonei construite si reducerea automata a spatiilor verzi. Avantajul major al acestor locuinte fata de ansablurile nou construite in zone periferice ale orasului este reprezentat de existenta unei infrastructuri bine pusa la punct in zona. Practic ai toate avantajele unei locuinte din cartierele anilor ’70-‘80 (buna legatura cu centrul , apropierea de dotari de tip scoli-spitale-magazine indispensabile mai ales in cazul familiilor cu copii , o calitate a spatiului urban mai ridicata decat in majoritatea ansamblurilor periferice construite haotic si meschin) eliminand dezavantajele ( uzura tehnica si morala a apartamentelor).

Un astfel de exemplu este ansamblul “Obor Towers”. Ansamblul construit din 2 tronsoane lipite cu regim de inaltime diferit este localizat in zona Obor pe strada Avrig si este in prezent in curs de constructie . Si dezavantajele unui apartament nou in centru se pot vedea din studiu pe caz in situatia ansamblului Obor. Din pozele puse la dispozitie pe internet pe www.rez.ro se observa cu usurinta distanta meschina dintre noul ansamblu si vechile blocuri care va duce la o lipsa a intimitatii de ambele parti. Desi pe site-ul official ( http://www.obortowers.ro/ ) al proiectului se afirma ca apartamentele de parter vor beneficia de gradini este usor de ghicit in ce masura acestea chiar vor fi un avantaj si nu doar o maniera practica a investitorului de a vinde spatiile “moarte”( pe care nu a putut construi) la nivelul unei dotari de lux.

Probleme ar mai putea aparea in legatura cu accesul auto – desi este asigurat in medie un loc de parcare pe apartament, traficul suplimentar adus de noul ansamblu pe niste strazi secundare precum Avrig si Cherestegiilor ar putea deveni suparator.

Subiectul construirii in centru este unul complex iar cazul “Obor Towers” este doar o fateta a unei realitati care in anii urmatori se va impune in fata noastra : dincolo de solutionari locale problema centrului si problema suplimentarii numarului de locuinte in bucuresti trebuie corelate si rezolvate printr-o gandire holistica si de perspectiva la nivelul orasului. Altfel fiecare “rezolvare locala” isi va nega si pierde validitatea la urmatoarea interventie invecinata. Dar despre aceasta mai pe larg intr-un post urmator.