Tag archives: arhitectura eclectica

ferdinand nr.13

Povestea casei a început probabil în 1897, dată (vizibilă şi astăzi) marcată pe faţada casei. Nu ştiu cine a pus temelia casei şi nici secretul asemănării între casa de la numarul 13 şi cea de la numarul 15, case ce la prima vedere par chiar identice. Ceea ce poate fi spus fără urmă de îndoială este că atât ea cât şi casele învecinate din front fac parte dintr-o insulă relativ omogenă ca vechime. Toate au o particularitate ce le face încă şi mai interesante – deschiderea parcelelor către două străzi : Bulevardul Ferdinand şi Strada Olari.

bulevardul ferdinand nr.13

bulevardul ferdinand nr.13

 

bulevardul ferdinand nr.13

Viaţa casei de la numarul 13 s-a schimbat în  anul 1947, dată începând de la care  povestea ei este consemnată în volumul de memorii al lui Annie Bentoiu “Timpul ce ni s-a dat- Memorii 1947-1959”. Astfel 1947 este anul în care o mătuşă a compozitorului Pascal Bentoiu, “tante Aline” o cumpără : “Simţind schimbarea vremurilor, tante Aline îşi vânduse în 1947 moşia şi-şi investise banii în această casă. Ochiul ei apreciase corect soliditatea şi stilul clădirii, dar mai puţin exact uriaşele cheltuieli care ar fi fost necesare ca să-i redea frumuseţea iniţială, şi cu atât mai puţin evoluţia normelor locative în Bucureşti.” Continue reading

arhitectura funerara

Acum ceva ani am ajuns in Sulina unde , dupa ce am vizitat cam tot ce se putea vizita, in drum catre plaja am dat de cimitirul vechi al orasului (mai exact cimitirul comisiunii europene a Dunarii). In mijlocul ciulinilor si la 20 de minute de mers pe jos pana la plaja, cimitirul parea sa deschida un portal temoporal catre vechea lume a Sulinei, prea putin recognoscibila in tristetea saracacioasa a prezentului.Nume evreiesti amestecate cu nume turcesti si grecesti laolalta si poze ale unor chipuri cu o fizionomie total diferita de cea a locuitorilor actuali.Senzatia este foarte puternica si o resimt in egala masura de fiecare data cand ma uit la poze vechi ale locurilor pe care le stiu. Este senzatia de scufundare a unei perioade si mai mult decat atat pierderea ireversibila a unui grad de civilizatie si cultura urbana , a unei asezari a societatii bazata pe progres lent cale de generatii si evolutie bazata pe efort individual.

O mostenire neasteptata este, in acest context, arhitectura funerara lasata in urma. Iar un bun exemplu este cel al monumentelor gasite in cimitirul eternitatea din Galati.Construite cea mai mare parte la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX , criptele din cimitirul eternitatea sunt construite in stil eclectic si prezinta elemente de feronerie frumos decorate.Ele sunt preponderent construite pe plan patrat , acoperit cu o cupola sustinuta pe o suprainaltare pe plan patrat prin care sunt date vitraje , fatadele laterale identice si elemente sculpurale de decoratie antropomorfe.

Pardoseala insasi este in unele cazuri realizata din mosaic decorative.Accesul se realizaeaza axial iar golul de acces este marcat de coloane.Ferestrele de pe fatadele laterale (fie oarbe sau nu) prezinta ancadramente bogat decorate.Cornisa este puternic macata.

Un alt caz este cel reprezentat de monumental eroului necunoscut.