Tag archives: arhitectura eco

construct expo 2010

Din multe puncte de vedere Construct expo a fost o dezamagire – dezamagire la nivel de prezentare dar mai ales dezamagire intrucat lipsa unor mari nume din domeniul constructiilor si investitia destul de mica in imagine a dat inca o data scara crizei din domeniu.

In absenta bugetelor pentru departamentul de marketing standurile fie au utilizat materialele mai vechi, fie au improvizat amenajari cu bugete extrem de reduse – uneori apelandu-se doar la mobilierul strict functional necesar unui stand.

Un alt lucru interesant s-a putut remarca vis-a vis de categoriile de materiale promovate. Daca in anii trecuti in spot-light se aflau materiale extrem de inovatoare folosite in domeniul constructiilor , solutii eficiente folosind noi tehnologii sau finisaje de foarte buna calitate acum aria de interes s-a schimbat. In prim plan s-au aflat standuri ce comercializau materiale de constructii la preturi accesibile ( deseori in concordanta cu o calitate indoielnica) in general adresate programului de locuinta individuala. Probabil publicul tinta vizat au fost tineri cu posibilitati financiare inca suficiente pentru a-si construi o locuinta modesta – in regie proprie, eventual prin reactivarea programului prima casa. Pentru atingerea acestui obiectiv firmele prezente la expozitie au propus sisteme cat mai economice de constructie – case pe structura metalica, locuinte cu structuri modulare folosind cofraj pierdut, locuinte cu structura de lemn. Corolar fata de aceste directii au fost prezentate materiale eco – sisteme de termoizolatii din celuloza reciclata sau din panouri de aschii de lemn aglomerate cu ciment . Este in principal un curent eco adoptat de nevoie – materialele eco fiind mai ieftine decat cele folosite in tehnicile traditionale si asigurand pe termen lung o recuperare a investitiei prin costurile reduse rezultate din utilizare.

Continue reading

locuinta cu modul geodezic

In conditiile in care criza economica se face tot mai simtita ideea achizitionarii unei locuinte ridica noi si noi semne de intrebare . O prima constatare este evidenta ca fondurile disponibile prin sistemul de creditare au fost mult reduse (impreuna desigur cu accesul insusi la sistemul de creditare). A doua problema care se pune acum in lumina noii situatii economice este vis-à-vis de ideea de durata – raportul intre perioada de timp acordata rambursarii creditului si perioada de timp in care locuinta este considerata adecvata cu dimensiunile si aspiratiile familiei sau persoanelor care o achizitioneaza. Daca perioada de creditare este in general de 25 -30 ani (durata autoimpusa de persoanele ce contracteaza creditul in virtutea dorintei de a obtine o rata cat mai mica si a unei sume de creditare cat mai mare) asteptarile unei familii sunt mult mai complexe si greu de anticipat/cuantificat in timp.

rucar0039

rucar0035

Din aceste puncte de vedere o alterntiva foarte interesanta este cea oferita de Star Dome. Firma ofera spre vanzare structuri geodezice construite din lemn pe dimensiuni standard. Diametrul sectiunii zonei utile porneste de la 2.5 m la structurile cele mai mici si ajunge pana la 8.15 m la cea mai mare varianta. In mod corelat , suprafata utila variaza de la 4 la 50 mp. In plus Structurile tip XL si L , cu diametru de 8.15 respectiv 6.52 m , pot beneficia de o supanta care mareste suprafata utila cu aproape 50%.

p5_a1det

p4_s1ss

p5_s1s

Dintre avantajele nete prezentate de optiunea casei modul geodezic se numara :

  • O flexibilitate deosebita atat in amenajare interiorului cat si a dimensiunii casei in functie de modulele alese spre interconectare. In acelasi timp si golurile de ferestre pot fi adaptate la dorintele beneficiarului (ca suprafata) si pot fi modificate in timp (ca pozitie).rucar00421
  • Posibilitatea alegerii oricarui tip de teren indiferent de proprietatile acestuia ( nivel apa freatica/ declivitate) – modulele pot fi asezate pe teren, pot fi asezate suspendat deasupra terenului sau pot fi chiar si ingropate in pamant. In directa consecinta costul terenului este mai redus iar posibilitatile de alegere a terenului mai variaterucar00383
  • Acceptarea ideei de evolutie in timp a familiei – pe masura ce familia creste si/sau posibilitatile financiare sporesc, noi module geodezice pot fi adaugate la locuinta.asamblare
  • Locuinta este o constructie eco – se merge pe ideea de interventie minimala asupra sitului ,de economie de materiale si pe standardul de casa pasiva care nu are nevoie de sisteme traditionale de incalzire racire.
  • Costuri relativ mici comparativ cu o locuinta traditionala si posibilitatea montarii casei chiar de catre beneficiar intr-un timp relativ scurt.
  • Un spatiu interior cu o atmosfera aparte generata de geometria constructieirucar00581
  • O buna comportate la seism , obtinerea unui spatiu liber mare fara puncte de sustinere intermediare sau grinzi.

In plus fata de aceste avantaje absolute evidente , producatorul ofera si o serie de documentatii ce pot sluji la intocmirea unui studiu de fezabilitate pentru adoptarea acestei solutii constructive.

Daca totusi incercam sa gasim si dezavantaje ale locuintei geodezice acestea ar putea fi:

  • Dificultati in mobilarea spatiului interior rezultate din forma sectiunii suprafetei utile.tindar-l-fit
  • Dificultati in montarea de pereti despartitori usori – in absenta unei supante pereti care sa separe perfect 2 spatii in interiorul unei structure geodezice vor avea un profil neregulat greu de realizat pe santier
  • Datorita structurii reticulate a construtiei va fi greu sa fie operate goluri (ferestre sau usi) cu prea multa libertate sau de dimensiuni mari.rucar0040
  • Disfunctionalitati legate de partiul casei rezultate prin asamblarea mai multor module geodezice – exista o sansa destul de mare ca rezultatul sa fie de tipul casei vagon.
  • Opozitia relativ transanta intre spatiul interior si spatiul exterior – este greu de imaginat un spatiu care sa realizeze tranzitia/medierea intre cele doua, de tipul spatiului deschis si acoperit (pridvorul).Filiatia la tipologia igloo-ului explica destul de limpede acest raport interior /exterior.

In opinia mea toate dezavantajele sistemului geodezic pot fi depasite si toate avantajele pot fi maximizate cu doua conditii simple si oarecum evidente : – inventivitate si asumare a unui stil de viata total diferit de ceea ce am fost invatati sa stim si sa asteptam de la o locuinta. Este oricum un semnal pozitiv existenta pe piata a unei asemenea oferte care reprezinta in ultima instanta mai mult decat o solutie economica de locuire. Este un nou mod de a gandi ideea de locuire, de intelegere a unui nou statut (si evolutie implicita) al familiei contemporane , de a re-evalua factorul durabilitate si economie a energiei in virtutea curentului eco. Este un pas catre nou si evolutie.

Deprinzand modestia

Lectia de arhitectura oferita de arhitectul Angelo Roventa in cadrul conferintei organizate de Kludi Studio in colaborare cu revista Arhitectura indeamna la re-evaluarea raportului intre conceptul architectural , integrarea urbana si expresia volumetrica.

In viziunea d-ului architect Roventa arhitectura devine o expresie plastica a unui mod de a trai ( ideea de “locuire poetica” cu care s-a incercat sa fim obisnuiti in facultate in orele teoria arhitecturii pare perfect pusa in scena in opera domniei sale) . “Coaja” cade pe un plan secundar subordonata punerii in scena a unei ipoteze de locuire si de locuire in mijlocul celorlalti.Ea este o negociere intre spiritul practic, conditionari legate de sit si de un scenariu de viata determinat de personalitatea beneficiarului si a locului . Arbitrii cu drept de veto sunt pragmatismul si umorul .

afis-zeppelin9_web_500x0

 

Cateva din temele de gandire pe care le-a oferit conferinta au fost:

-Economia de mijloace de expresie si relationarea cu cadrul urban – minimalism expresiv dublat de o gandire holistica a arhitecturii ca spatiu locuit si locuibil.

Completarea implicita dar neexprimata de architect ar fi fost ideea ca arhitectura care nu isi propune sa fie estetica sau sa se subordoneze unui cadru urban construit este posibila doar in conditiile unei culturi si traditii (a locuirii ) asumate.

Este interesant de vazut in paralel , felul in care in locuri in care nu exista o cultura a locuirii ( si Bucurestiul ofera multe exemple) locuintele incearca sa aiba in sine o individualitate proprie, stridenta si autonoma fata de cea a locatarilor sai.

-Arhitectura low budget – folosirea unor materiale in genere desconsiderate si mai modeste (cel putin aparent) ca expresie plastica

Un exemplu practic in care tehnica constructiva a fost schimbata pe parcursul executarii casei datorita atat factorului economic (alegerea unor materiale mai ieftine) cat si pe motive de expresie a fost o lectie importanta de asumare a ideii de maleabilitate a proiectului de arhitectura cat si de asumare a lipsei de finalitate in activitatea de proiectare.Toate modificarile proiectului fac parte integranta din personalitatea sa iar tabu-uri de genul necompatibiliatii unei scari de beton in interiorul unei structure de lemn nu isi au locul.

Un alt element de luat in considerare este perceptia reala a materialului pus in opera.Un material , chiar si ieftin , dar a carui tehnica este stapanita si corelata cu specificul spatiilor poate face diferenta intre un spatiu riguros corect si unul profund asumat si semnificant.

-Reconsiderarea partiului de arhitectura in cadrul proiectelor de locuinte colective respectiv locuinte sociale

D-nul arhitect Angelo Roventa prezinta un proiect de locuinte sociale care in loc sa mearga pe ideea de spatii de locuit mici si procent de spatii verzi redus recurge la alegerea de solutii constructive ieftine si usor pe pus in opera pastrand spatiile verzi si un regim scazut de inaltime.

O alta propunere adusa este cea a masinii de locuit reinventate. Locuinta nu este un spatiu riguros impartit in zona de zi respectiv zona de noapte.Ea este un rezultat al raportului (variabil) intre spatiile fixe (determinate de instalatii sanitare) si cele mobile.Se promoveaza ideea comprimarii spatiilor in virtutea observatiei simple ca functiunile diferite inglobate intr-o locuinta nu sunt folosite simultan.

-Reconsiderarea factorului durabilitate– arhitectura eco.

Principiul este aplicat cu success in constructia salii atelier in completarea Teatrului National Iasi.Constructia cub din lemn este conceputa in ideea de economie maxima a materialelor si tehnicilor de constructie.Este asumat statutul de provizorat cat si ideea de reutilizare a constructiei prin mutarea ei ulterioara in alta locatie si adaptarea utilizarii la necesitatile locului .tniasi1

ctn24

 

ctn13ctn07

 

 

-Alternative (neconventionale) constructive

Cel mai bun exemplu este locuinta container obtinuta prin asamblarea unor module de dimensiuni standard.Sunt eliminate costurile proiectarii de structura si reduse costurile rezultate din utilizarea materialelor traditionale de constructie in beneficiul confortului si dimensiunilor spatiilor locuite.

 

Ceea ce pune insa semne de intrebare este reactia unei (bune) parti din auditoriu.In buna traditie in care facultatea ne-a invatat intrebarile fata de un discurs mai curand poetic decat programatic au fost preponderant functionaliste.

Intrebarea insa s-ar pune altfel – in ce masura spatiile din locuintele colective ale anilor 80 , categoric functionale si eficiente ca dimensionare si relationare, reusesc astazi sa ne reprezinte. Si, dupa cum spunea arhitectul Angelo Roventa, cat este oare de natural si sanatos ca in decurs de mai bine de 70 de ani , in ciuda tuturor schimarilor de viata si mentalitate (traduse atat de bine la nivelul volumteriei cladirilor si sistemelor constructive folosite), totusi partiul de arhitectura si scenariul de viata inlgobat in acesta sa ramana in linii mari identic.