Acum ceva ani am ajuns in Sulina unde , dupa ce am vizitat cam tot ce se putea vizita, in drum catre plaja am dat de cimitirul vechi al orasului (mai exact cimitirul comisiunii europene a Dunarii). In mijlocul ciulinilor si la 20 de minute de mers pe jos pana la plaja, cimitirul parea sa deschida un portal temoporal catre vechea lume a Sulinei, prea putin recognoscibila in tristetea saracacioasa a prezentului.Nume evreiesti amestecate cu nume turcesti si grecesti laolalta si poze ale unor chipuri cu o fizionomie total diferita de cea a locuitorilor actuali.Senzatia este foarte puternica si o resimt in egala masura de fiecare data cand ma uit la poze vechi ale locurilor pe care le stiu. Este senzatia de scufundare a unei perioade si mai mult decat atat pierderea ireversibila a unui grad de civilizatie si cultura urbana , a unei asezari a societatii bazata pe progres lent cale de generatii si evolutie bazata pe efort individual.
O mostenire neasteptata este, in acest context, arhitectura funerara lasata in urma. Iar un bun exemplu este cel al monumentelor gasite in cimitirul eternitatea din Galati.Construite cea mai mare parte la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX , criptele din cimitirul eternitatea sunt construite in stil eclectic si prezinta elemente de feronerie frumos decorate.Ele sunt preponderent construite pe plan patrat , acoperit cu o cupola sustinuta pe o suprainaltare pe plan patrat prin care sunt date vitraje , fatadele laterale identice si elemente sculpurale de decoratie antropomorfe.
Pardoseala insasi este in unele cazuri realizata din mosaic decorative.Accesul se realizaeaza axial iar golul de acces este marcat de coloane.Ferestrele de pe fatadele laterale (fie oarbe sau nu) prezinta ancadramente bogat decorate.Cornisa este puternic macata.
Un alt caz este cel reprezentat de monumental eroului necunoscut.
