Tag archives: arhitectura

Bucurestiul anilor ’40 – Marin Preda

“Ma crestine, unde e strada Cheia Roseti?”

Asa incepe incursiunea imaginara a lui Marin Preda in Bucurestiul interbelic din romanul “Delirul”. Pe parcursul ei zone de mahala si cladiri pe atunci noi si impunatoare se scutura de praf si se pregatesc din nou pentru socul trecerii prin istoria recenta ce ni le-a lasat asa cum sunt si astazi – triste anacronice si parasite.

Fragmente minunate din roman descriu surpriza privitorului in fata tranzitiei de la mahalalele marginase catre centrul Bucurestiului in care cladirile moderniste, imobile de raport ale lui Marcel Iancu si Horia Creanga incepusera sa croiasca spatiul urban:

”in curand cladirile se facura foarte mari si caruta patrunse pe un bulevard lat, abia ii puteai zari partea cealalta si care era in intregime plin cu lumini, de jos de la vitrine pana pe varful blocurilor inalte… “

Printre blocurile nou construite e si blocul Algiu in care locuieste si munceste ca portar Nila Moromete. Cladirea are 11 nivele , este dotata cu un lift si are asigurata apa curenta, dar conditiile de salubritate lasa inca de dorit;

“ dupa care a urmat o foarte interesanta istorie cu un sobolan…si asta merita o relatare cat mai detaliata , dar nu e acum timp de ea…in tot cazul era vorba de un sobolan dotat cu o mare vitalitate, daca reusise el sa urce pana la etajul al unsprezecelea, si tocmai intr-un bloc nou si sa-si faca o gaura in cimentul proaspat”

Blocul Algiu a fost construit in jurul anului 1930 dupa planurile arhitectului Emil Nadejde. Dupa cum apare in :“Cronologia Bucurestilor” : ’blocul caruia ii fusesera inlaturati doi stalpi de sustinere din subsol, se va prabusi la cutremurul in 1977”.

Viata bucurestiului interbelic pulseaza prin localurile sale de noapte dintre care cel ales ca emblematic de catre Preda este “Tunelul Norvegian”. exista un pasaj  ce descrie zona Elisabeta – Universitate pe timp de noapte:

“cateva ore mai tarziu cei doi ziaristi iesisera in frigul de afara al orasului si o luara spre bulevardul Elisabeta, unde se afla bomba numita Tunelul Norvegian”. Orasul arata feeric in jocul de lumini al reclamelor si al cinematografelor, numeroase si aici si care tasneau albastre si rosii prin noaptea albicioasa facand sa se vada ninsoarea sus, in inaltul cerului.Tramvaiele urcau spre Universitate si coborau la vale spre Cotroceni (…)

Coborasera printr-o hruba in acest local pe niste scari nesfarsite si abia luminate pe care daca se intalneau doua persoane se striveau pana sa poata trece. Jos insa deodata aparea, la acea adancime unde n-ai fi crezut ca e ceva , un bar circular, spatios si plin de candelabre orbitoare de lumini. In mijlocul lui orchestra de jazz iti spargea urechile, iar pe pista de dans se dansa, in timp ce la mesele care o inconjurau se beau bauturi tari, coctailuri care se pregateau indelung undeva in spate.Deasupra si jur imprejurul salii se vedeau un fel de loji, separeurile , cu perdele de catifea rosie desfacute, lasand sa se zareasca domni eleganti, la mese cu femei in rochii de seara decoltate, sau cu spinarile goale.”

Descrierea localului ar putea face trimitere catre  localul de noapte “Tunel de France” existent la subsolul cladirii Grand Hotel Lafayette ( fost Hotel de France) construit dupa planurile arhitectilor Ioan I. si George Rosnoveanu (Cronologia Bucurestilor – Gheorge Parusi). Spatiul ocupat de localul “Tunel de France” a functionat initial (in jurul anului 1905) ca cinematograf ( de unde probabil si descierea lui Preda a spatiului neasteptat de amplu ) iar in perioada dintre cele doua razboaie mondiale s-a transformat in local de noapte “cu o faima nu prea buna, dar cautat de un anumit gen de petrecareti”. In “Bucuresti-povestea unei geografii umane” Adrian Majuru completeaza “Intre cele doua razboaie mondiale, restaurantul de aici era frecventat de scriitori si actori, ba mai mult, personalul, chelnerii si piccolo erau angajati de o “comisie” in fruntea careia se afla celebrul actor G. Timica.Dupa 1948, Hotelul a fost rebotezat Victoria, insa avariat fiind de un cutremur din 4 martie 1977, a fost demolat in anul 1979.”

Bucurestiul Interbelic inseamna insa si o viata culturala activa, un simbol al acesteia fiind “Casa Anticarilor” evocata si ea in ‘Delirul”:

“in centrul pietei, descoperise o cladire in forma de chiosc, numita Casa Anticarilor. Alta in Bucuresti asemanatoare nu mai vazuse. Se aflau inauntru, fiecare cu mica lui incapere intesata cu carti, sase anticari, pe care ii puteai vizita circular si gasi la ei orie carte ai fi dorit”

Tot “Cronologia Bucurestilor” ne arata ca aceasta constructie a fost ridicata in anii ‘30 la insistentele lui N. Iorga in piata ovala  dintre Vama Postei si Grand Hotel de France dupa planurile arhitectului Edmond van Saanen. Cladirea a rezistat pana in anii 40 cand a fost daramata.

Locuintele bucurestene sunt reprezentate si ele :

Avem pe de-o parte frumoase resedinte construite in stil eclectic ale familiilor instarite – liberi profesionisti sau familii boieresti:

“Niki Dumitrescu locuia pe strada Banu Mnata, intr-o casa care din poarta  si de la distanta pe care o crea o curte lunga semana cu un mic castel: avea ferestre cu tot felul de cornise si fatada cu tot felul de balcoane, iar acoperisul cu mici turnulete tuguiate. Impresia pe care ti-o crea era ca trebuia sa fi avut multe camere, cand de fapt nu avea decat patru mai mari si doua odai mai mititele, sufrageria, holul si biroul formau o singura incapere, e drept foarte spatioasa si care la nevoie putea fi despartita prin glasvandurile care insa stateau date la perete iar deasupra erau dormitoarele.”

Insa si aspecte mai modeste si uneori dramatice ale locuirii in periferie sunt foarte bine surprinse: Achim Moromete locuieste in chirie intr-o casa modesta din Calea Vacaresti iar Paraschiv Moromete viseaza sa isi construiasca o casa in Colentina in timp ce locuieste intr-o casa saracacioasa cu pamant batatorit pe jos. Periferia pare locuita de muncitori la a doua generatie si tarani atrasi la oras de mirajul unei vieti mai bune. O parte dintre ei fara studii (asemeni fiilor lui Moromete) sunt departe de a fi exponentii categoriei bine integrate a colectivitatii satesti. Pentru ei sansele sunt modeste : pot ajunge paznici, sudori-autogeni, maturatori de strada de unde si dezamagirea si durerea celor lasati acasa in sat :” Fi-meu Paraschiv , uite asa a taiat Bucurestiul pe din doua: jumatate e al lui”. Iar un destin realizat e de tipul :” ca zestre primise o casuta cu doua odai si cu o curte mica intr-o fundatura pe langa podul Caramidari, care da chiar in Lemetru.Cu anii si dupa moartea socrilor  Gica   reusise din leafa lui sa darame complet aceasta cocioaba si sa ridice in locul ei o adevarata casa cu ciment la intrare si cu trepte, mai inalta, cu trei odai in loc de doua, cu bucatarie de vara in curte si antenna de radio pe acoperis.”

Modest sau stralucitor, dramatic sau seducator Bucurestiul perioadei respective traia precum incearca sa sublinieze si Preda un delir al schimbarii si al iminentei caderi. Probabil o parte dintre geografiile umane (si urbane) descrise sunt iremediabil pierdute asa cum altele “au infestat” “cetatea” si au cucerit-o sistematic. Ceea ce reuseste Preda este sa arate felul in care populatia capitalei s-a “adunat” pentru a forma o comunitate mai mult sau mai putin coerenta si felul in care oamenii au fost invinsi de timpuri. Iar incongruentele puse in lumina par mult prea mari pentru a fi dizolvate curand .

despre academia militara

Nu putem vorbi despre un lucru frumos ( ca obiect arhitectural) fara a vorbi despre un loc frumos – arhitectura de calitate este intotdeauna creatoare de spatii si nu doar de obiecte individuale. Altfel spus este impropriu sa vorbim despre arhitectura unei cladiri fara a lua in considerare integrarea sa la nivel urbanistic in contextul dat – ca volum, ca adaptare la context prin inglobarea unui spirit al locului si evident ca spatiu urban creat. Caracterul oricarei opere de arhitectura nu se rezuma deci la obiect in sine – parte din “substanta sa” iradiaza in spatiul imediat invecinat si functie de acest lucru vorbim de spatii asumate sau straine fata de “consumatorii “ de arhitectura.

Aceasta intorducere este un fel de justificare a alegerii facute de mine in a gasi un loc/lucru frumos in Bucuresti. Am ales Academia Militara ( construita intre anii 1937-1939 de catre arhitectul Duiliu Marcu ) pentru acest demers tocmai pentru ca este in opinia mea unul din obiectele de arhitectura de cea mai buna calitate din Bucuresti

academia-militara-1

academia-militara-2

Voi incepe prin a marturisi ca mi-a luat mult timp pentru a intelege tipul de frumusete al acestui ansamblu – simplitatea este probabil unul din lucrurile cele mai greu de acceptat si admirat. In plus trebuie timp pentru a putea intra in atmosfera propusa de curentul modenist ( caruia ii este tributara Academia) si pentru a intelege regulile (si mesajul ce este transmis prin intermediul lor) si contextul in care ele au fost gandite.

Ce frapeaza insa inca de la prima vedere este modul in care acest ansamblu reuseste sa ordoneze spatiul din jurul sau , sa se anunte si insinueze ca dominanta pe un ax relativ lung ( strada Stirbei continuata prin bulevardul Eroilor ) marcat mai ales prin discontinuitate ( stilistica si de regim de inaltime ). Si nu se poate vorbi decat elogios despre reusita de a marca printr-un obiect arhitectural o inaltime locala a sitului– cu preocuparea de a face accesibil vizual intreg ansamblul si de la cota inferioara prin intermediul unei terasari sucesive a terenului de constructie. Dincolo de arhitectura este un foarte bun exemplu de amenajare peiasgera a spatiului ce graviteaza in jurul academiei si de creere a unei scenografii in care monumenatalul sa fie pus in scena.Duiliu Marcu a avut eleganta si inteligenta de a crea o opera monumentala altfel decat in mod epatant sau prin dimensiuni gigantice . A facut-o in mod subtil prin specularea particularitatilor sitului (ma refer la inaltimea zonei si factorului vegetal din care constructia se detaseaza ), prin manipularea perceptiei prin intermediul procedeelor de ordin urbanistic ( o constructie chiar si de mici dimensiuni dar care este situata pe o inaltime si este in mod simultan capat de perspectiva pentru un important ax rutier se anunta si se impune in memoria vizuala a trecatorului ca reper si dominanta ).

Senzatia de frumusete pe care o genereaza ansamblul este datorata unei compozitii armonioase a volumelor bazata pe simetrie. Este o senzatie de echilibru indusa la nivel subliminal printr-o atenta geomterizare si epurarea a ordinelor clasice. Estetica fatadelor este una puternic influentata de stilul modern ( unii critici de arhitectura o includ intr-o subcategorie de “modernism clasicizant”) ea fiind caracterizata prin volume proportionate, linii drepte si suprafete fara podoabe inutile.Un alt lucru interesant legat de estetica fatadelor cladirii academiei este faptul ca ea trebuie pusa in relatie si cu preocuparea modernistilor pentru fatade ca prezente urbane. Este o arhitectura a secolului masinii ( in care Le Corbusier deja teoretiza masina de locuit) conceputa pentru doua tipuri de lectura : lectura in viteza masinii si lectura fatadelor asa cum se dezvaluie ea la nivelul trecatorului.

Desi modenistii ( si deci inclusiv Duiliu Marcu prin Academia Militara ) isi propun o arhitectura profund antidecorativa nu trebuie sa deducem prin aceasta eliminarea ornamentului.Daca prin ornament intelegem jocul liber al imaginatiei atunci arhitectura moderna si in acest caz particular Academia Militara se dezvaluie ca o constructie profund ornamentala. Este adevarat ca modernistii se declarau “anti-ornament” dar trebuie sa avem in vedere o diferenta in definirea ornamentului- ceea ce ei denumeau “ornamente inutile” erau “colaje” gratuite pe fatade si folosirea improprie a materialelor.Modernistii au sarcina ingrata de a definii mesajul unei noi lumi iar pentru aceasta noua lume ordinele arhitecturii clasice cat si ornametele rococoului( nascute de o alta civilizatie cu o alta cultura si alte mijloace tehnice ) par golite de semnificatii, straine .Tocmai de aceea copierea lor este condamnata de catre modernisti.Nu avem o eliminare a ornamentului ci o mutare a sa intr-o alta sfera in concordanta cu spiritul epocii. Nu este un proces de negare ci o profunda mutatie necesara.Revenind la cladirea Academiei,ornamentele sale sunt jocul de raporturi si volume, succesiunea de spatii amenajate ce preceda cladirea propriu-zisa. Iata ce afirma in acest sens Duiliu Marcu:” desi aveam o mare inclinatie si chiar usurinta spre desen si pasiune pentru ornamente si décor, totusi am devenit mai tarziu adeptul arhitecturii simple , fara belsug de ornamente care prin justetea proportiilor si armonia plasticii trebuie sa dea ochilor si ratiunii cea mai deplina satisfactie”.

Horia Creanga marturisea intr-un manifest dorinta sa pentru o arhitectura unitara a arterelor principale ale Bucurestiului –arhitectura care ar trebui sa fie constransa sa adere la stilul modern. Tot el afirma la inceput de secol 20 ca societatea trebuie sa fie educata in spiritul arhitecturii moderne si ca aceasta educatie se poate face cel mai usor vazand zilnic mostre de arhitectura moderna (“masele sunt educabile daca le dai posibilitati”). La aproape un secol distanta in timp se poate spune ca a avut dreptate- arhitectura in stil modern lasata in urma de generatia de arhitecti careia ii apartin Duiliu Marcu si Horia Creanga reprezinta o buna lectie de educatie estetica si o valoroasa mostenire careia ii datoram in mare parte viziunea contemporana asupra arhitecturii.

pe strada Berthelot

Cladirea din pozele ce urmeaza se afla pe strada General Berthelot, actuala Nicolae Balcescu, in centru vechi al Galatiului.Ea este una dintre putinele case vechi inca pastrate pe strada Balcescu.Dintre cladirile invecinate ei, in sistem insiruit, se pastreaza casa de mai sus ,construita in regim p+1. Vecina de mai jos, o cladire p+m , mai este astazi vizibila ca urma pe calcanul descoperit al cladirii p+2.

http://punctedefuga.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=357&_wp_original_http_referer=http%3A%2F%2Fpunctedefuga.wordpress.com%2F&message=1
  • http://punctedefuga.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=357&_wp_original_http_referer=http%3A%2F%2Fpunctedefuga.wordpress.com%2F&message=1
  • http://punctedefuga.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=357
  • galati-old-house-21

    strada-berthelot-mare-copy

    galati-old-house-4

    In ciuda schimbarilor pe care timpul le-a imprimat in mod inevitabil asupra cladirii, functiunea comerciala de la parterul sau s-a pastrat. Desigur tamplaria veche a fost inlocuita cu tamplarie pvc ieftina iar panourile publicitare au mai pierdut si ele din calitate.Alaturi de asta, s-a facut trecerea de la mici ateliere de ceasornicarie si bijuterii catre magazine ieftine de confectii de calitate proasta.

    Se pastreaza in mod interesant pana astazi vechile burlane cu forma lor ciudata departata de corpul cladirii, se pastreaza la etajele superioare tamplaria veche , elementele de feronerie (jardinière la ferestre) si elementele decorative din zona cornisei.

    Decoratiile cu motive florale din ipsos au fost in fapt si primele care mi-au atras atentia.Recunosc ca, desi frumoase, ele mi-au parut o aparitie insolita a carei filiatie mi-este necunoscuta.

    Din aceasi perioada si pe aceeasi strada am mai observat alte doua cladiri, similare prin compozitia fatadei, tamplaria de lemn folosita si desigur decoratiile cu motive vegetale.

    Prima cladire, foarte apropiata ca limbaj architectural cu prima prezentata aici, este construita in sistem p+1. Decoratiile sunt prezente si aici preponderent in fasia superioara a fatadei, in apropierea corinisei.Compozitia fatadei nu arata existenta in trecut a vreunei functiuni pubilice sau comerciale la parterul cladirii.

    decoratii-fatada-galati

    decoratii-fatada-galati-3

    decoratii-fatada-galati-2

    A doua cladire prezinta decoratii atat cu motive vegetale cat si antropomorfe. Ele sunt regasite atat in zona intrarii principale cat si la parapetul balcoanelor. Parapetul balcoanelor, aflat intr-o stare de degradare accentuata, este realizat din beton armat.

    locuinta-strada-nicolae-balcescu


    locuinta-strada-nicolae-balcescu-detaliu

    locuinta-strada-nicolae-balcescu-detaliu2

    locuinta-strada-nicolae-balcescu-intrare

    In legatura cu limbajul decorativ prezent in primul si al doilea exemplu, vroiam sa fac o paralela cu motivul funzelor de castan prezentat de Marius-Marcu Lepadat in volumul “Fetele ornamentului, arhitectura bucuresteana a secolului 20”. Acest motiv , prezent in arhitectura anilor 20’ din Bucuresti, desi nu este o tema clasica a ornamenticii, se asociaza ( de catre autorul citat) mai curand cu limbajul Art Nouveau.

    In privinta celui de-al treilea exemplu vad unele similaritati cu limbajul ornamental folosit in Bucuresti in cazul cladirii cinematografului Dacia ( fost “Alexandru Popov”, fost “Marconi”). Acesta a fost construit in anul 1905 – cateva poze care sa sustina comparatia mai jos via “bucurestii vechi si noi”

    dacia11

    luata de aici

    dacia-marconi-cinema

    luata de aici

    Noua gara Galati

    Povestea garii Galati am aflat-o cel mai detaliat de pe un site.Rezultatul finit l-am vazut insa inainte sa stiu aceasta poveste.
    Gara este situata in vale, tot dealul care coboara catre ea fiind in reconstructie. Strazile sunt in parte inca pavate cu piatra cubica travesata de sinele de tramvai iar lateral din loc in loc se mai vad cladiri apartinand fondului vechi construit.
    Cladirea noua a garii pare disproportionat de mare fata de importanta Galatiului ca punct nodal feroviar.Constructia al carei proiect a demarat in plina guvernare PSD pare a fi fost un aranjament prea putin transparent din care nu se stie exact cu cat anume a fost platita firma de constructii care a executat proiectul.Firma de proiectare de arhitectura nu am resuit sa o descopar ( dar as aprecia orice indiciu in acest sens daca se inatmpla sa stie cineva).
    Imaginea ansamblului este foarte agresiva si persistenta. Intrebarile se pun astefel din mai multe puncte de vedere.
    Judecand cladirea strict din punct de vedere al exprimarii plastice , se produce o cacofonie legata de folosirea improprie a limbajului caracteristic structurilor metalice . Structurile reticulate sunt constructii ce permit deschideri ample, au nevoie doar de sustineri punctuale, nu necesita grinzi intrucat ele in sine sunt puternic rigidizate prin intermediul legaturilor triangulate.Pentru acoperirea cladirii garii s-a ales un asemenea tip de structura tocmai din aceste motive.Insa gara avea desigur nevoie de o serie de spatii tehnice si astfel pe nivelul sau inferior s-a realizat o structura secundara fata de cea de sustinere a acoperisului – in cazul de fata structura aleasa a fost una din beton armat. Felul in care cele doua sisteme structurale – structura de sustinere a acoperisului si structura portanta a fatadei pe de-o parte si structura de beton a zonei de spatii tehnice pe de alta parte– se leaga intre ele este mai mult decat nefericit. In primul rand senzatia de lipsa de armonie este data de butaforiile structurale folosite – stalpi si grinzi false fara nici un rol structural real. In al doilea rand diferenta de scara evidenta intre dimensionarea golurilor din zona tehnica si fatada cortina retrasa cu care se inchide cladirea garii da senzatia ca intraga zona tehnica a scapat proiectului initial si a fost improvizata si anexata ulterior.gara-galati-2

    Din punctual de vedere al proiectarii de instalatii intebarile si observatiile principale se refera la rezolvarea scurgerii apelor pluviale si a pozitionarii instalatiilor de aerisire.Este evident ca o acoperire pe o suprafata precum cea a garii din Galati va avea nevoie sa colecteze un volum mare de ape pluviale, totusi “ritmarea” fatadei cu burlane de scurgere pe fiecare pas structural pare o gafa cu atat mai mare cu cat se intampla pe fatada principala si in dreptul accesului principal.Probelma “aparentei” rezolvarii instalatiilor este prezenta si pentru instalatiile de gaze.

    galati-5

    gara-galati

    La interior problemele raman aceleasi – instalatiile de ventilatii raman perfect vizibile, articularea spatiilor tehnice de structura de sustinere a acoperisului este neindemanatica.
    Toate releva o proasta corelare intre specialitati si o prea subreda adptare la folosirea unor materiale si sisteme structurale diferite ca tehnologie si expresie arhitecturala fata de cele traditionale.
    Si cateva imagini menite sa sustina textul de mai sus:

    galati-4

    gara-galati1

    galati-6galati-3

    supravietuiri

    Sunt destul de rare cariatidele si atlantii in arhitectura eclectica a vechiului Bucuresti.Statuile decorative incluse in estetica de fatada dar care nu pot fi incluse in categoria cariatide/atlanti (deci fara rol de sustinere aparent sau real) sunt inca si mai rare -un exemplu inca bine pastrat se poate vedea pe Bulevardul Elisabeta.

    Raritatea unor astfel de elemente de decorare a fatadei am constientizat-o poate cel mai bine acum ceva luni bune ,intr-o curte a unui bar (in care poti gasi orice de la sigle cu route66 pana la caini melomani supraponderali) in zona calea Grivitei . In curtea improbabila si cu o geometrie pe care nici un extras de carte funciara nu-o poate complet explica, sprijinita de un calcan statea statuia din pozele de mai jos.

    La prima vedere , printre mesele de lemn grupate in jurul catorva copaci , intr-o liniste de inceput de lume intrerupta doar de ceva cantece improvizate de chitara impresia e foarte puternica.Soarta bietei statui, a carei expresie a fetei de la uzura s-a transformat intr-o disperare muta, pare identica cu cea a zonei Grivita.Candva o zona de case mic-burgheze cochete astazi ea este uitata cu fiecare casa daramata si cu fiecare nou turn de sticla ridicat.

    Iar initiative si resursele de a renova ce merita pastrat din zona par minime in conditiile in care majoritatea caselor sunt ocupate abuziv.O alta parte din case sunt puse la vanzare pe sume care desi ridicate par mici raportate la profitul ce se poate scoate prin constructia unei cladiri de birouri.Schimbarea vine incet si sigur dinspre Piata Victoriei catre gara de Nord.

    Dar pana cand aceasta se va intampla este imbucurator ca mai exista mici redute in care bucati de trecut mai exista.Mai mult decat prezente fizice arhitecturale ce se conserva, in cazul de fata este salvata (temporar) o tipologie de spatiu urban – gradina de vara, atat de prezenta in viata sociala a bucurestenilor la inceput de secol.Evolutia este cuvantul la ordinea zilei si asa cum in anii ’30 terasa Otetelesanu lasa in urma demolarii un teren gol liber perfect pentru constructia palatului telefoanelor (pentru o poveste mai detaliata a casei Otetelesanu – Lelia Zamani “Oameni si locuri din vechiul Bucuresti”)la fel astazi vechi locuri ale Bucurestiului sunt daramate pentru a lasa loc unor noi turnuri.

    Cum zidurile prind viata

    Indiferent de reusita unui partiu de arhitectura ( tradusa prin functionalitate), interfata de care ne lovim zilnic la majoritatea cladirilor este cea a zidurilor.In multe cladiri nu ajungem sa calcam niciodata – cladirea CEC-ului spre exemplu sau palatul telefoanelor raman imagini emblematice pentru Bucuresti cu toate ca marea majoritate nu au calcat in viata lor inauntru si cu atat mai putin nu stiu cand si in ce conditii au fost construite cladirile.Sunt practic cutii cu care lumea s-a obisnuit sa se intalneasca in drumul zilnic (De ce ne-am mai mira oare ca atunci cand una dispare, lipsa sa nu este simtita, ea fiind curand inlocuita de o “cutie contemporana” cu un continut la fel de neinteresant pentru trecator).

    Proiectul “zilele bucurestiului” (si prin asta ma refer strict la programul de proiectii ce a folosit ca suport cladirea Facultatii de Arhitectura, Cladirea Ministerului Agriculturii si Universitatea) a incercat exact acest lucru – sa realizeze o punte intre privitor (in postura de consummator de arhitectura) si produsul de arhitectura, prin medierea imaginii.Gestul, desi poate prea subtil pentru caracterul campenesc inevitabil al manifestarii din care a facut parte, este admirabil .Este poate o prima incercare de a introduce notiunea de joc ca mod de relationare intre privitori si cadru urban. Scopul final al jocului este desigur asumarea spatiului urban si sentimental de identificare.

    In acelasi timp gestul te trimite cu gandul la mai multe aspecte dintre care poate cel mai important este procesul de proiectare “secunda”.Prin proiectare secunda inteleg un proces activ atat din interior catre exterior cat si dinspre exterior catre interior.

    Procesul dinspre interior catre exterior rezulta din existenta unui a unui suflet al obiectului de arhitectura care se traduce prin insasi viata ce are loc in interiorul sau si care duce la o perpetua metamofoza vizibila in plan fizic.Ideea a fost foarte plastic prezentata prin proiectia cu numele de “trapped”.

    Procesul dinspre exterior catre interior este legat de perceptia subiectiva a consumatorului de arhitectura despre obiectul de arhitectura.Desi este un proces subiectiv, el duce la existenta mai multor obiecte de arhitectura virtuale in “urna” sau “cochilia” unei unice cladiri.Si, poate si mai important, aceasta relatie afectiva rezultata din perceptii subiective este cea care dicteaza soarta cladirii ( cate cladiri parte din patrimoniu istoric al bucurestiului nu au fost déjà demolate sau macelarite tocmai pentru ca nu au fost iubite suficient de oameni incat sa fie aparate?).Nu este nevoie sa vezi cladirea universitatii “imbracata” succesiv in benzi colorate, imagini cu pahare, sau poate cel mai sugestiv “calcata”de picioare din pas grabit (este un drum in definitiv chiar si la modul figurat) pentru a intelege caracterul profund subiectiv al spatiilor.Dar poate ca uneori avem nevoie de astfel de lectii pentru a ne re-aminti (sau alternativ pentru a invata) regulile jocului.

    bulevardul ferdinand.intre reconstructie si conservare

    Pentru cei suficient de curiosi sau pasionati de zona veche a Bucurestiului site-ul oficial al primariei sectorului 2 poate furniza o serie de informatii care bine organizate se pot structura in statistici si pot da o idée despre tendintele de viitor ale zonei.Poti gasi liste complete cu autorizatiile de constructii si certificate de urbanism structurate pe trimestere dar si puz-uri pe zone delicate centrale.

    Analizand zona istorica protejata numarul 7-subzona Cp1b reprezentata in cea mai mare proportie de frontul bulvevardului ferdinand se observa lucuri interesante.Din 2006 pana in 2008 au fost luate foarte multe certificate de urbanism si autorizatii de constructii.Multe dintre ele vizeaza amenajari interioare sau amenajari de mansarde lucru ce poate indica pe de-o parte ca majoritatea fondului construit inclus in zona a intrat intr-o perioada de liniste si “legitimitate” (in ideea ca problema retrocedarii a fost rezolvata )si pe de alta parte ca actuali proprietari sunt oameni ai clasei de mijloc cu suficiente resurse materiale pentru a avea grija de proprietatea lor.

    Sunt insa si multe autorizatii de demolare (de exemplu la nr. 52 din 2006 si 76-78 din 2007) iar tendinta va fi probabil ca ele sa continue.In amble exemple date construtiile sunt constructii doar parter. Ce se va construe in loc? Tot lista primariei ne spune (in cazul imobilului nr 52) : cladire S+P+4E+5 retras program locuinte cu birouri.Cea mai fezabila varianta pentru zona dealtfel.

    Ceea ce se intampla insa este ca fiecare parcela construita foloseste la maxim prevederile puz-ului.Regulamentul prevede minim 13 m inaltime -maxim 16m inaltime dar admite inca 2 etaje retrase cu mentiunea ca totusi cladirea nu va putea depasi cu mai mult de 3m cladirile invecinate.Foarte clar nu? Folosind doar prima parte a afirmatiei cei de la Adama care construiesc ansamblul evocasa selecta la numarul 58 (in plina zona protejata deci) construiesc un p+10.Cu toata indulgenta posibila asta tot ne duce la frumoasa suma de 33 m .Desigur daca e sa ne uitam pe propunerea concreta se observa existenta unui volum aliniat la aliniament ce preia inaltimea cladirii invecinate (volum ce inglobeaza functiuni publice) iar volumul care depaseste aceasta inaltime este retras fata de strada.Ceea ce vreau insa sa subliniez este ambiguitatea regulamentului si lipsa sa de realism in contextual imobiliar discutat.

    Revenind acum la parcele mici de tipul parcelei nr.52 sau a parcelei nr.40 ambele planificate a fi construite in sistem de P+4+5 retras respective P+6+7 restras,ce atrage atentia este dimensiunea parcelei .Se va construi cel mai probabil la calcan si se va merge pe o utilizate a terenului cat mai mare (puzul prevede pot 65% si cut 4).Viciul sistemului iese la iveala insa si aici – parcela 19 de pe strada Horei a fost déjà construita cu un p+5 care profitand de inaltimea redusa a casei de la 52 ferdinand si-a permis abuzul sa dea geamuri pe calcan.Acum cladirea veche fiind demolata noua construtie de la nr.52 va putea construi,la randul ei, pe calcan si bloca geamurile vecinilor cu toata legitimitatea posibila.

    Concluzia as zice ca e fortarea regulamentelor urbanistice (dincolo de aspectul architectural al problemei) lasa dezvoltarea zonei si mai important gradul de confort al noilor locuinte in voia hazardului.Pentru ca daca investitorul isi va scoate un profit frumos din construirea unui nivel in plus,de prea putine ori el este si beneficiarul final.Pretul pentru nerespectarea regulamentelor va fi platit de cumparator in timp,prin pierderi graduale de confort cu care il ameninta construirea (prin fortarea regulamentului) pe parcelele invecinate.

    lectia spatiului public – grecia (2)

    Si pentru ca promiteam ca voi continua post-ul legat de Grecia ma voi referi acum la un al doilea aspect care frapeaza calatorul. Ma refer acum la o experienta a spatiului urban veche si asimilata care se traduce prin mici detalii ce desavarsesc (daca nu cumva ar fi mai corect sa spunem ca ele creeaza) arhitectura traditionala. Proiectul de arhitectura nu are finalitate suntem invatati in scoala, pentru simplul motiv ca obiectul ei odata locuit capata viata si se transforma permanent. Ca simpla teorei poate parea o exprimare frumoasa si atat , dar ajuns in Grecia intelegi perfect la ce se referea.

    Casa are o viata a ei proprie care o conduce prin scurgerea timpului facand-o ca in ciuda schimbarilor suferite sa-si pastreze sufletul si urme ale formei initiale. Tocmai aceasta viata este ceea ce este valoros – departe de a muzeifica forme declarate ca traditionale casele grecesti isi permit libertatea sa se transforme. Se vad urme ale unor corpuri de cladiri care au fost in timp demolate dar ele nu sunt mascate ci lasate aparente.Daca initial casa era construita din blocuri de piatra si a suferit deteriorari, piesele lipsa au fost completate cu ce era mai la indemana indiferent daca asta insemna caramizi ceramice sau orice alt material de constructie diferit de traditionalele blocuri de piatra.Poti vedea case extinse in timp dar care la nivelul sarpantei pastreaza locul de inadire perfect vizibil – jumatate de casa acoperita cu placi de tuf vulcanic in timp ce extinderea este acoperita cu tigle.

    Un al doilea aspect este lipsa delimitarii intre spatiul public si spatiul privat – spatiul privat se ofera privirii si se continua firesc in spatiu public fara a fi o negare a acestuia.Probabil nu exista nevoia de intimitate pentru ca dupa secole de civilizatie nimeni nu este interesat sa abuzeze de aceasta – spatiul intim este creeat din aceeasi substanta, organizata de aceeasi gandire ca si spatiul public.Spatiul public in sine este gandit la scara locului si este rezultat in timp din nevoile reale ale oamenilor si din dorinta lor de a locui impreuna acelasi locuri .

    Nu in ultimul rand civilizatia in Grecia se manifesta prin atentia la detaliu.Aproape nici o cladire nu poate fi vazuta in intregime din cauza vegetatiei in care locuitorii au imbracat-o.Mici detalii sunt cele care creeaza marea arhitectura , iar marea arhitectura chiar si absenta in intentia initiala , rezultata din locuire si transferarea unui aport subiectiv casei.Pentru ca arta locuirii este cea care face Grecia locul minunat ce este.

    Zone industriale bucuresti (1)

    Perioada ce se suprapune regimului comunist din Romania a insemnat la nivel urbanistic o grea provocare – extinderea si modernizarea orasului insemnand atat crestearea in inaltime (care incepuse insa inca din perioada interbelica) cat mai ales crearea unei sistematizari urbane a orasului. Solutiile gasite in perioada au fost mai mult decat discutabile (distrugerea unei mari parti din patrimonial istoric al Bucurestiului si mutilarea altei parti) iar ele ne-au lasat astazi cu cladiri mamut ce nu isi mai gasesc logica in ritmul de viata actual si cu artere nefunctionale.

    Asa cum la momentul respectiv trecutul ramasese prins intre artere bordate de blocuri inalte de beton, astazi dezvoltarea urbana gaseste ca piedica insule industriale ramase in tesutul urban central.Rezolvarea vizeaza atat reonfigurarea acestor insule (reprezentate de platformele industriale) cat si “infiltrarea” in tesutul perioadei optzeciste prin cresterea procentului de ocupare a terenului. Despre cresterea procentului de ocupare a solului am discutat déjà intr-un post anterior asa ca ma voi referi acum la insulele industriale din tesutul urban central.

    Aceste zone industriale,situate la perioada constructiei in zone periferice ale orasului, in timp, prin crestere suprafetei orasului, au fost incet incet inglobate ajungand in ziua de azi in zone bine cotate pe piata imobiliara. Bucurestiul nu este insa o exceptie , situatii similare regasim in toate orasele tarii care au cunoscut o dezvoltare in anii 80-90 – este de mentionat cazul Brasovului unde o zona veche industriala aferenta rafinariei a fost recent achizitionata in dorinta de a fi transformata in ansamblu residential.

    Bucurestiul merita insa a fi studiat datorita procentajului mai mare de zone industriale inglobate –cca 15-20% din suprafata orasului.Existenta acestora a lasat loc de specula – in anumite cazuri intreprinderile au fost cumparate din timp la prêt relative mic de investitori ce operau in domeniul imobiliar si acestia fie au transformat intreg terenul in santier in vederea construirii de mall-uri sau locuinte collective fie au cedat acest drept unor terti.In alte cazuri fabricile (in prezent privatizate) au fost cele ce au vandut la prêt avantajos terenul in ideea de a fi relocate in periferie. Pret avantajos in acest caz inseamna undeva peste 2000 euro/mp pentru zonele centrale.

    Se pun in acest moment cateva problematici serioase legate de dezvoltarea acestor zone:

    - reglementarea situatiei cladirilor facand parte din patrimonial industrial al Bucurestiului (un studiu in acest sens este de gasit in cartea “Bucurestiul postindustrial” de Liviu Chelcea aparuta la editura polirom in 2008)

    - existenta unui plan urbanistic care sa solutioneze o integrare armonioasa a acestor insule luand in considerare si evolutia viitoare a fondului construit existent

    - felul in care aceste proiecte vor influenta la randul lor dezvoltarea si transformarea zonelor in care se insereaza (ma refer in primul rand la cresterea cotei zonei pe piata imobiliara si atragerea unor noi investitii )

    In legatura cu prima problematica aduc in discutie cazul fabricii de paine din zona Obor.

    Aceasta fiind inclusa in lista cladirilor de patrimoniu nu poate sa fie demolata ceea ce adus la un dezinteres total al proprietarilor de drept fata de imobil.Intamplator sau nu ( mai curand nu as fi tentata sa spun) una din cladirile incluse in ansablu (din fericire una mai putin valoroasa din punct de vedere instoric si architectural) a fost recent incendiata ducand la o (convenabila) ruina a sa. Statul desigur nu intervine in incurajarea proprietarilor inspre dezvoltarea unor programe de arhitectura aparent mai putin profitabile decat mall-urile si locuintele collective dar totusi deseori aplicate (cu succes) inafara.In alte tari, fabrici dezafectate (mai ales cele cu valoare istorica ) gasesc premizele perfecte pentru metamorfozarea in sedii centrale de firme si/sau muzee si centre culturale.La noi varianta comoda este distrugerea.

    A doua problema vizeaza un plan de dezvoltare urbanistica de ansamblu. Un bun exemplu il ofera zona dintre soseaua Orhideelor si splaiul Independentei unde déjà se construieste un mare poiect de ansamblu de locuinte colective (ansamblul orhideea Gardens).Desi situata in zona centrala , zona aferenta ansamblului este invecinata cu vechi zone industriale aflate in plin proces de transformare.Prezenta pasajului Basarab in curs de constructie va avea (la momentul finalizarii sale) o importanta covarsitoare dar in acelasi timp greu de anticipat (atat in valoarea cat si in specificul pe care il va da zonei).Lipsa unei atititudini oficiale vis-à-vis de dezvoltarea pe termen lung a zonei duce la initiative individuale ale unor mici investitori care vor putea fi cu greu aduse la un numitor comun in viitorul previzibil.

    In concluzie se poate spune ca orasul isi poarta hainele care i se potrivesc (sip e care le merita) iar in lipsa unei gandiri de perspective dezvoltarea urbana se regleaza pe parcurs prin mecanismele economiei de piata. Care economie de piata ,mergand pe ideea eficientei, va duce mereu la un raport satisfacator intre investitie si profit, dar mai rar (si in lipsa unei culturi solide) si mai curand intamplator va duce si la o estetica urbana unitara sau la un confort al spatiului urban.

    lectii de inglobarea trecutului -grecia (1)

    Am ajuns pentru prima oara in Grecia anul acesta.Imi imginam ca nu pot fi luata prin surpindere prea tare dupa toate cursurile de istoria arhitecturii Greciei antice din facultate (mai mult sau mai putin uitate) si in plus destinatia mea de vacanta nu viza traditionalele situri istorice ale Greciei ci o insula intrata de curand in vizorul agentiilor de turism din Romania (mai précis insula Thasos).

    Privind retrospetiv recunosc insa ca intalnirea cu Grecia de zi de zi si cu situri cu o aura mai putin stralucitoare decat a celor consacrate este o experienta incredibila care te pune fata in fata cu o traditie a culturii spatiului urban neasteptata. Sunt multe lucruri care te frapeaza (prin contrast desigur fata de situatia de “acasa”) dar in acest post voi trata un singur lucru – respectul fata de ruine (ce are in Grecia o acceptiune total diferita fata de cea exista la noi) si integrarea noului in vechi.

    Desigur este aproape imposibil sa compari situatia Greciei cu cea regasita acasa – in lumina dura a Greciei, la granita fina intre cer, apa si stanca, arhitectura isi gaseste vocatia in sculptura iar nasterea Afroditei din spuma valurilor pare perfect plauzibila si repetabila.

    Trecutul este tratat cu naturalete mai mult decat cu respect iar respectul (caci el exista) este rezultat dintr-o continuitate si comunicare perfecta.Trecutul este materia prima din care se tese materia prezentului si in acelasi timp o premiza de la care prezentul porneste catre cautari de perfectionare.Probabil doar aceasta legatura organica cu trecutul ce existenta in Grecia este de natura a garanta un prezent subscris unei traditii care desi nu-si pastreaza formele constante este consecventa esentei sale.

    Anexate sunt 3 ipostaze ale “trecutului” in Grecia:

    Prima trecutul ca ipostaza cotidiana , omniprezenta si egala cu natura ce a (putut) genera(t) o asemenea cultura (golf in Markyammos si sit arheologic Limenas):

    Al doilea trecutul ca “good luck charm” la temelia constructiei apartinand prezentului (ea insasi un avatar al trecutului)- casa din Sotiras

    A treia ca gest de (re)memorare si asimilare ce “sustine” (si la propriu si la figurat) prezentul-casa in drumul catre cetate Kavala.