Am scris mai demult despre Hotel Aro – Braşov – o cladire emblematică astăzi pentru oraş, construită după proiectul arhitectului Horia Creangă. Proiectul a fost fructul unei colaborări ce a durat zece ani între „Asigurarea Românească” şi Horia Creangă. În urma acestei colaborări au fost construite (în afară de Hotel Aro Braşov): Palatul Aro ( Calea Victoriei nr. 91-93) şi Blocul Aro (Bulevardul Magheru nr. 12-14).
Dintre aceste proiecte ne vom referi în cele ce urmează la Blocul Aro. În vederea realizării acestui proiect, „Asigurarea Românească” a organizat un concurs de proiecte şi a ales un juriu din care au făcut parte şi arhitectii Petre Antonescu şi Duiliu Marcu. În urma acestui concurs a fost desemnată câştigătoare echipa compusă din arhitecţii Horia Creangă, Lucia Dumbrăveanu (soţia acestuia) şi Ionel Creangă (fratele său). Este probabil relevant să menţionăm şi echipele care s-au clasat pe primele locuri în urma concursului, pentru a da o scară a nivelului competitiei organizate. Astfel pe locul doi şi trei s-au clasat echipe ce i-au avut în componenţă pe arhitecţii Constantin C. Moşinschi, Ioan Anton Popescu, Ioan şi Tiberiu Niga. Echipa ce i-a reunit pe arhitecţii Ion Berindey, Iuliu Duca şi cea formată din Emil Nădejde şi Octav Doicescu au primit menţiuni. (2)
Odată câştigat concursul de către echipa condusă de Horia Creangă proiectul a parcurs mai multe variante de lucru, cea finală (care s-a şi executat) fiind substanţial diferită de cea iniţială. Obiectul acestor modificări a fost în principal rezolvarea volumului de colţ al clădirii, la intersecţia Bulevardului Magheru cu strada pictor Arthur Verona.
Execuţia clădirii a fost realizată în etape – o primă etapă a avut loc între anii 1929-1931. Clădirea ridicată conţine 73 de apartamente la nivelurile superioare. Arhitectura clădirii, de o modernitate revoluţionară la vremea respectivă, a generat reacţii nu în totalitate pozitive. În 1934 este începuta execuţia sălii de cinema la al cărei proiect este cooptat şi arhitectul Haralamb (Bubi) Georgescu. (2)
În data de 16 ianuarie 1935 este inaugurat Cinematograful Aro (actualmente Patria), „dotat cu instalaţie electrică şi de aer condiţionat”.