Dacă despre clădirile vechi din centrele marilor oraşe există multe lucruri publicate (pornind de la studii de specialitate si până la banale ghiduri turistice) nu acelaşi lucru se poate spune despre casele din zonele rurale. Am găsit câteva studii deosebit de interesante la Muzeul Satului din Timişoara, referitoare la aşezările rurale din Banat- la care mă voi referi şi eu mai jos sau în articolele viitoare- dar astfel de publicaţii au un tiraj mic şi o circulaţie redusă. Tocmai din acest motiv o atenţie sporită asupra arhitecturii acestor sate ar fi utilă. Și nu este probabil greşit a afirma că multe din casele acestea au o valoare extrem de mare atât din punct de vedere istoric cât şi arhitectural, perfect comparabilă cu cea a multor cladiri din centrele vechi ale oraşelor.
Dacă revenim acum cu discuţia la zona Banatului, lucrurile se nuanţează. Multe din aşezări sunt atesate documentar de secole şi au suferit de-a lungul timpului influenţe multiple inclusiv datorită populaţiilor de etnii diferite ce le-au locuit. Un rol important in dezvoltarea lor l-a jucat dezvoltarea economică locală şi regională ce a condus la crearea unor poli economici şi culturali în apropiere. Toate aceste influente se transpun desigur şi la nivelul arhitecturii.
Vorbeam în articolul trecut despre fabrici construite la sfarşit de secol XIX- început de secol XX, respectiv fabricile de cărămidă şi ţiglă “Bohn” si “Muschong” din Jimbolia şi Lugoj. Nu ştiam de existenţa lor când am ajuns în localitatea Coşteiu şi am admirat frumoasele case cu faţade din zidărie aparentă. Dar mi s-a părut ciudată folosirea la ancadramente, cornise si frontoane a cărămizilor cu profile speciale, foarte rar întalnite în special în cazul unei localitaţi de dimensiuni reduse.
Localitatea la care mă refer este însă la doar cativa km de Lugoj, unde existau 3 fabrici de cărămida şi ţiglă. Este foarte posibil chiar ca mulţi dintre vechii locuitori să fi fost angajaţi în cadrul fabricilor respective. Continue reading
