Sărăcia din Ferentari stă bine ascunsă faţa de şoselele principale. Ea este despărţită de restul oraşului de străzi prăfuite, nepăsare şi idei preconcepute, ce trasează bariere nete între fâşii de oraş şi mai ales între oameni.
Dacă totuşi eşti curios într-o zi însorită de toamnă să priveşti dincolo de imaginara barieră, ai şanse mari să rămâi surprins. Există atitudinea confortabilă de “salvare” a imaginii sărăciei prin epitetul “pitoresc”, care de cele mai multe ori mascheaza cea mai profundă si intransigentă detaşare şi respingere. Sărăcia e urâtă, feţele ei n-au nevoie niciodată de pomada cuvintelor, iar daca vrei să înţelegi spectacolul pe care ţi-l aşterne în faţă, trebuie să o priveşti cu ochii larg deschişi şi atenţi la detaliu, nu doar cu curiozitatea turistului de weekend.
Întreaga zonă de case a Ferentariului şi străzile sale labirintice, cu nume fabuloase, pare o insulă a cărei existenţă pare improbabilă pentru cei ce se plimbă seara pe străzile centrale ale capitalei. O insulă de soare, sărăcie, dar cu o dorinţă viguroasă de viaţă şi o încăpăţânată orientare spre supravieţuire. La fel ca această insulă mai există multe, şi aici dar şi pe tot cuprinsul ţării. Toate se încăpăţânează să reziste, sfidând şansele (sau mai exact lipsa lor) şi încercând să-şi construiască un colţ de “acasă” din puţinul ce este oferit.
