Tag archives: corespondenta

in cautarea stellei

Am început s-o caut pe Stella în noiembrie 1929 , atunci când prima carte poştala ajungea probabil din Ploieşti în Bucureşti la Elisabeta, Vetuţa, sora plecată la studii. Elisabeta stătea pe strada Buzeşti nr. 50, apartament 13, camera no.4, etaj III. Cartea poştala face specificaţia “Drei. Elisabeta Teodorescu Studentă”. Iar sublinierea nu e întâmplătoare în condiţiile în care la 1929 statutul de studentă era puţin diferit faţa de prezent şi nu orice familie îşi putea permite să-şi trimită copilul la facultate în capitală. Clădirea în care sora Vetuţa locuia este o construcţie demolată între timp,  pe locul ei se află una dintre cladirile de birouri nou construite.

Scrisul celui care transmite ultimele veşti din Ploieşti este elegant şi elastic întins pe rândurile de cerneală neargă. Realitatea Ploieştiului pe timp de iarnă este cea a patinoarelor şi a balurilor în cadru intim ”tocmai vroiam să-ţi trimet ceva în plic şi îmi pare bine ca n-am trimes-o că te privea (o poză de la un bal) (…) aici nu-i nimic nouă şi-n special n-am ieşit în oraş de când ai plecat decât o singură dată aşa că nu ştiu ce mai e nou în oraş, scrie-mi ceeace doreşti să ştii ”„astăzi după masă am fost la patinaj şi  ca la început am patinat vreo două ore şi sunt acuma mort de oboseală” Continue reading

Arhitectura spatiului interior – suflete frumoase

Arhitectura incepe de la un gand frumos infasurat in materialitate. Un suflet frumos se defineste prin locul geometric catre care converg ganduri sensibile, loc inscris in spatiul demarcat de limitele fiintei.

Spatiul sufletului este un teren cu topografie greu de inregistrat si imaginat. Sunt sufletele goale in care gandurile ricoseaza intre aceeasi pereti stramti, similari cu cei ai unui apartament confort 2 fara vedere – alta decat in curtea interioara a unor idei preconcepute. Lumina e murdara si compromisa de vecinatatea zidurilor cenusii din care viata isi trage seva. Si sunt suflete care creeaza nemarginitul prin subterfugii ale ingeniozitatii ca intr-o eterna banda moebius. Suflete ce reusesc sa deschida prin cateva cuvinte ferestre si usi improbabile catre noi spatii pline de frestre si usi ce la randul lor se multiplica la nesfarsit.

Astfel de suflete sunt cele evocate prin scrisorile din volumul ce frumos reuneste sub titlul de  “Minunea timpului trait” corespondenta cu Pia Pillat purtata de Monica Pillat si Lily Teodoreanu. In scrisorile incluse in volum sunt relevate suflete de varste diferite care se regasesc in bogatie si generozitate printr-un unificator sentiment de iubire.

Unele dintre aceste suflete se povestesc (sau “deapana” dupa cum alege termenul Monica Pillat) pe ele insele prin scrisori (Monica Pillat, Lily Teodoreanu) , altele sunt  re-inviate si reinterpretate ca esenta prin scrisori (manana, Dinu Pillat si Cornelia Pillat) si mai este in plus un suflet care face toata aceasta spovedanie ( drum din sine si catre sine) posibila – Pia Pillat. Pia Pillat este pentru ele asemeni unui turnesol ce le releva adevarata esenta, le da ocazia realizarii unui drum intiatic a carui vocatie era déjà innascuta.

Inceputul acestui drum initiatic se citeste in scrisorile Monicai Pillat – ea parcurge distanta de la copilarie catre adolescenta si maturitate etica si sufleteasca pe un drum ghidat sinuos asemeni drumului spre casa dus de Dorothy pe cararea de caramizi galbene. Drumul incepe prin descoperirea cu bucurie candida a lumii si continua prin cunoasterea prin iubire a  oamenilor ce compun lumea in varianta mininiaturala reprezentata prin familie.

Drumul isi schimba directia de la exterior catre interior (transformandu-se intr-o adancire telescopica in sine) in momentul in care ea realizeaza ca existenta sa in lume este o extensie in timp a unei experiente consumate si insumate a familiei din care face parte iar drumurile parcurse individual de fiecare nu se separa niciodata ci ce innadesc ca un fir de sfoara ce infasoara timpul. Acelasi suflet traieste in toti si se transmite si decanteaza cu fiecare generatie care trece iar timpul pierdut este doar cel neasumat si parcurs cu ochii legati fata de identitatea proprie.

Spatiul interior al sufletului Monicai Pillat rezoneaza perfect cu frumusetea pe care stie sa o vada in exterior, atat in oameni cat si in natura. Sufletul sau are acces direct catre spatiile fanteziei personale dar si catre spatiile altor imaginatii rude ca nivel de complexitate, catre vistieriile de ganduri sensibile mostenite si catre prezentul etern surprinzator prin fragilitatea si evanescenta frumusetilor ce le ofera. Dupa cum foarte frumos spune ea insasi, viata sa nu este o viata a evenimentelor exterioare ci una a dezlegarii minutioase a micilor minuni accesibile in viata:

“viata mea nu a fost plina de evenimente spectaculoase, ci de fapte invizibile aparent, care mi-au relevant direroasa frumusete de a fi vie”.

La celalt capat al drumului initiatic sta Lily Teodoreanu (Stefana Velisar ca pseudonim literar). Portretele facute ei de catre Pia Pillat (in Zbor spre libertate) si de Cornelia Pillat par sa se suprapuna intre ele dar si peste gandurile notate in scrisorile ei. Lily Teodoreanu creaza o lume interioara plina de memorie ca o casa batraneasca, plina de colturi umbrite si amintiri depuse in straturi de praf si foi ingalbenite scrise de mana, inchise intre  perdea grele de catifea. Ea reprezinta probabil prototipul esentei feminine (in varianta idealizata) dominate de iertare generoasa, vesnica daruire prin sacrificiu de sine si nobila blandete. Pentru toti pe care ii cunoaste ea este acel “acasa” a carui simpla existenta genereaza siguranta si liniste sufleteasca. Lily Teodoreanu are acces direct prin blandetea firii sale catre lumea incremenita a trecutului din care isi culege si in care isi cultiva credinta in bine si in corectitudine morala. Masa sa este o masa a umbrelor, casa un camin al iertarii si impacarii cu sine si cu lumea. Din acest motiv si iesirea sa din scena vietii este treptata si discreta ca a unei umbre delicate ce nu se desprinde de cei dragi inainte de a se asigura ca a lasat toate cheile de intoarcere si toate cuvintele de care vor avea nevoie la un moment dat in viata.

……………………………….

Intorsi in prezent ne regasim rupti intre zile distonante , franti intre ganduri ce nu apuca sa se desavarseasca din cauza schimbarilor ce ne repozitioneaza constant in lume, intr-o vesnica asteptare crispata in fata agresiunilor venite din mediul imediat . Ascenza pare negata intr-o lume in care viata publica e guvernata de agresivitate, parvenire materiala si culturala, lipsa de autenticitate a trairii si valorii. Bornele normalitatii inca ramase sunt persoane impinse in umbra si neputinta de majoritatea aflate in goana catre agonisiri facile.

Este usor sa-ti uiti identitatea , esti incurajat chiar sa o faci, sa te lepezi de memorie in schimbul unor straie  de imprumut stralucitoare si livrate in marimi standard.

In cele mai multe cazuri pentru a te putea imbraca cu noile straie trebuie sa deprinzi sa uiti ce pretuiesti si sa te ascunzi si rusinezi de ce visezi, timp in care esti invatat care sunt visele corecte si asteptarile potrivite. Rareori ai insa ocazia sa dai de camere fermecate in care gandurile comprimate se despletesc si (re)invata sa fie line. Simti caldura patrunzandu-te ca lumina unui foc de vatra intr-o casa batraneasca in care vesnicia nu pare imposibila. Este o casa de imprumut, dar totusi un “acasa” pe care nu il sperai. Te gasesti intr-o camera cu mii de ferestre catre toate colturile de trecut uitate catre care esti indemnat sa privesti cu seriozitate, intelegere si responsabilitate . Pe pereti vegheaza pozele tuturor sufletelor care te-au facut sa fii ceea ce esti sau ar trebui sa fii. Iar usile optiunilor sunt toate deschise desi stii prea bine ca tot ce-ti poti dori este déjà inauntru, acolo unde nimeni niciodata nu poate distruge nimic daca tu alegi asta.

Sufletul unor personae ca Monica Pillat si Lily Teodoreanu sunt astfel de camere fermecate , spatii interioare nesperate si totusi atat de necesare. Exista suflete care se pot ridica in zbor singure indiferent de vremuri avand in vistieria sufletului suficiente bogatii decelate in generatii de viata intelectuala incat sa poata strabate singuri si fara indoieli orice pustiu. Pentru noi restu este nevoie de astfel de persoane si de certitudinea existentei lor spre a ne putea ridica dupa fiecare eventuala prabusire si visa departe.

corolar, niste articole  interesante aici si aici

2 scrisori pierdute

Va exista mereu interes in jurul vietii intime a personalitatilor, viata lor va fi disecata si judecata pana la epuizare. Nu rareori diverse corespondente purtate de mari scriitori sau oameni de cultura in general sunt scoase la iveala de catre mostenitori cinici, dornici de imbogatire, si devorate de catre cititori (cel mai adesea) de ocazie. Nu atat atmosefera vremurilor trecute, personalitatea si rutina zilnica a oamenilor ce au fost este obiectul atentiei volumelor respective cat barfa, totul decurgand dupa modelul descris de poet:

“Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Un caz special il constituie insa marturiile ramase despre anonimi, oamenii cetatii pierduti in multime si stersi de vreme chiar si din amintirile familiilor lor, acum raspandite in cele patru zari.

Au existat studii interesante cu teme antropologice facute in ultima vreme in care surse de acest tip au fost scoase la lumina pentru fundamentarea in coroborare cu alte surse documentare a unor teme de cercetare precum “dragostea la romani” ( doamna Constanta Vintila Ghitulescu). La fel de cunoscute si apreciate sunt studiile facute de doamna Ioana Parvulescu ( “In intimitatea secolului 19” si “Intoarcere in Bucurestiul interbelic” ).

Recent ajunsa in Cluj am dat de una din multe tarabe de carti vechi din gangurile din zona centrala. Pe langa multe teancuri prafuite de carti de beletristica, studii medicale si cu tematica muzicala am gasit si un teanc de vechi carti postale. Am rasfoit cu rabdare teancurile de carti postale in cautarea unora reprezentand centrul vechi al Clujului. Astfel mi-a iesit la iveala o carte postala ingalbenita intoarsa cu partea scrisa in sus. Toata era scrisa cu un scris marunt si negru, elegant si ascutit, constant egal si perfect drept impartit pe randuri. Singurele cuvinte scrise mare erau cele ce recomandau destinatarul si adresa acestuia. Aici literele se intindeau in volute capricioase asemeni decoratiunilor unui capitel corintic. Cel mai mare scris cuvant era “Timisoara” ceea ce m-a facut sa zambesc gandindu-ma la kilometri parcursi de biata bucata de hartie in ultimii 80 de ani.

Am pus cartea postala de-o parte si am continuat sa rasfoiesc. O noua carte postala a iesit la iveala. Scrisul rotund si decorativ ocupa abia o mica portiune a cartii. Risipa de spatiu era bine planificata inclusiv prin orientarea la 90 de grade a scrisului. Numele si adresa destinatarului  erau scrise cu caractere egale ca inaltime si cu acelasi scris rotunjor si naiv in mod sigur apartinand unei adolescente. Nu am putut sa nu remarc iarasi “Timisoara” trecuta la adresa si am zambit din nou. Am pus si aceasta carte postala de-o parte, iarasi fara sa ma uit macar la verso si am continuat cautarea de data asta mai in alerta , cautand noi mesaje frumos caligrafiate. Insa restul cartilor postale proveneau din toate colturile exotice ale lumii si tarii fara a fi insa scrise. Continue reading