O apariţie editorială de ne-ratat pentru orice pasionat de zona fină în care literatura se întrepătrunde cu arhitectura şi istoria, condensându-se în poveşti despre case şi mici antropologii urbane, este volumul “Casele vieţilor noastre” lansat de editura Humanitas. Volumul, un proiect iniţiat de Gabriela Tabacu, reuneşte o serie de poveşti având că numitor comun casa, sau mai exact definirea termenului de “acasă” dată de scriitori şi oameni de cultură renumiţi.
Primul lucru la care m-a trimis cu gândul numele şi coperta cărţii a fost un volum editat acum câţiva ani de editura Simetria: “Povestea caselor” . Respectiva carte reuşea să strângă (sau mai bine zis să recupereze din amintiri, poze şi alte documente de arhivă – planuri şi acte ale proprietarilor) povestea unor familii şi a caselor zidite de ele. Parte din casele amintite fuseseră între timp demolate dar amintirea lor rămânea încă vie pentru membrii supravieţuitori ai familiilor ce le puseseră piatra de temelie. După cum menţiona şi numele cărţii, toate poveştile se centrau exclusiv pe case (sau imobile de raport dar niciodată doar apartamente), cea mai mare parte a lor fiind construite în perioada interbelică. În mod evident acest lucru limita poveştile la o clasa destul de restrânsa şi net definită a societăţii: istoriile erau poveşti ale micii şi marii burghezii dintre cele două războaie, categorie în care intrau familii vechi, mici întreprinzători şi intelectuali.
Paranteza din paragraful de mai sus şi comparaţia făcută nu au fost întâmplătoare. Pentru că, revenind la volumul proaspăt lansat la editura Humanitas, se observă marea diferenţa şi probabil marele merit al volumului. “Casele vieţilor noastre” da o imagine (mai ) completă asupra societăţii: avem lalolalta persoane cu poveşti de viaţă ce au rar asemănări , provenind din familii şi paturi sociale foarte diferite, ei fiind în ultimă instanţă uniţi doar prin talent şi prin pasiunea pentru cultură.
