Citesc întotdeauna cu plăcere pasajele din romane în care sunt descrise interioare sau detalii legate de arhitectura spaţiilor în care acţiunea se desfaşoară. Nu rareori mici perle legate de istoria unor străzi şi clădiri cunoscute pot fi desprinse în modul cel mai neaşteptat din literatură. Dar ceea ce face lucrurile cu atât mai captivante este rolul pe care aceste descrieri îl joaca în cadrul naraţiunii, rolul lor de a releva adevăruri esenţiale referitoare la personajele ce trăiesc în mijlocul lor (în special în cazul literaturii înscrise în curentul realist).
În construcţia complexă a romanului „Idiotul” un rol interesant îl au astfel pasajele în care autorul descrie interioarele (dar şi arhitectura exterioară) a locuinţei lui Rogojin. Avem două descrieri ale casei in două momente cheie ale desfăşurării acţiunii romanului – ambele descrieri corespund unei vizite a prinţului Mîşkin. Prima vizită este facută de prinţ înainte de plecarea sa din Petersburg şi este urmată de o primă stare de delir.
Vizita reprezintă prima întâlnire a prinţului cu casa lui Rogojin, totuşi aspectul acesteia nu-l surprinde deloc – el reuşind să recunoască intuitiv locuinţa lui Rogojin.
Aspectul casei este masiv, lipsit de eleganţă şi posomorât.
„casa era mare, posomorâtă, cu parter şi doua etaje, fără niciun fel de arhitectură, de culoare verde-murdar. Unele case de acest fel, (…) se păstraseră chiar pe aceste străzi ale Petersburgului (oraş in care totul se schimbă atât de repede) aproape fără nici o schimbare. Sunt clădite solid, cu ziduri groase şi ferestre extrem de rare, la parter, uneori ferestrele au gratii. (…) Pe dinafară şi pe dinăuntru totul parcă e neprimitor şi rece, totul parcă se ascunde şi se fereşte, şi ar fi greu să-ţi explici de ce-ţi faci această impresie numai după aspectul casei. Combinaţiile arhitectonice ale liniilor au, desigur, secretul lor. În aceste case locuiesc aproape in mod exclusiv oameni din tagma negustorilor. Apropiindu-se de poartă şi privind tăbliţa, printul citi: „Casa lui Rogojin, cetaţean de onoare din naştere”.
Casa este veche, se menţionează că este una dintre cele păstrate „de la sfârşitul secolului trecut”- aceasta însemnând sfârşitul secolului XVIII. Prezenţa ei este deja anacronică în Petersburgul acelei vremi.
Casa, clădită de strămoşii lui Rogojin, nu avusese de la început funcţiunea de locuire. Parterul casei fusese iniţial proiectat să găzduiasca dughene date spre închiriere. Dealtfel şi camerele de la etaj erau destinate închirierii – ele functionând ca locuinţe de împrumut pentru chiriaşii dughenelor de la parter. La momentul vizitei prinţului, tot nivelul superior al casei este ocupat de locuinţa lui Rogojin şi a familiei sale. Totuşi ceva din aspectul rece şi neprimitor al vechii clădiri în care străini închiriau camere pe perioade mai lungi sau mai scurte, încă se simte în aspectul general al clădirii.
Împreună cu prinţul traversăm camerele casei şi observăm că aspectul sumbru din exterior se extinde şi in interior prin întunericul ce domneşte înăuntrul casei. Lipsa etichetei este evidentă din primele minute :
„Servitorul care îi deschise nu se duse să-l anunţe, ci îl conduse imediat pe un traseu lung”
Mai toate detaliile interioarelor trimit la ideea că avem de-a face cu casa unui parvenit: materialele de finisaj sunt fie grosolane fie sunt folosite pentru impovizaţii menite să creeze aparenţa unor materiale nobile şi/sau preţioase:
„traversară şi o sală principală, ai cărei pereţi erau zugrăviţi in „imitaţie de marmură”, cu duşumeaua din scânduri de stejar şi cu mobilierul din anii douăzeci, grosolan şi masiv”
