Tag archives: hala matache

Hala Matache

hala matache

Ani de zile am trecut pe lângă hala Matache fără să am curiozitatea să intru înăuntru. Dealtfel şi dacă aş fi făcut asta pe vremea când ea încă funcţiona, n-aş fi avut ocazia să văd mult mai mult decât nişte spaţii închise fragmentate, cu finisaje pestriţe şi plafoane false.

Treceam deseori cu maşina pe lângă hală în drum către piaţa Victoriei. Mergeam cu maşina în ritmul lent al vechii străzi – maşina înainta încet în şirul de maşini ce stăteau blocate aşa că aveam timp să privesc imaginile din jur într-o clipa dilatată ce părea să fie echivantă cu veşnicia.

hala matache

hala matache

hala matache

hala matache

 

„apropo? Ştii că se va dărâma nu?”

 Cred ca n-am luat în seamă replica nici atunci şi în anii care au urmat. Până în toamna când totul a început. Una dupa alta casele din jur se goleau, apoi cădeau într-o ordine aparent aleatorie. Printre şirurile de maşini ce încă traversau strada, norii de praf rămaşi în urma demolărilor şi pâlcurile de curioşi veniţi să vadă ce se întâmplă hala încă rezista şi funcţiona. A luat ceva până cand magazinele s-au închis unul dupa altul iar clădirea a fost închisă. Din acel moment lucrurile s-au precipitat. Strada rămăsese deja ştirbă de aproape toate clădirile , devenise singură şi pustie – şovielinică îşi retrăgea umbrele şi amintirile mai departe în ungherele rămase pe Griviţei către Sfinţii Voievozi.

Acela a fost momentul în care Hala Matache a rămas singură. Prima iarna i-a fost mai grea decât toată greutatea anilor trecuţi. Primavara a găsit-o pustiită şi golită de conţinut. De semnificaţii fusese golită în prealabil.

Singură stă şi astazi, ca o mască dezolată a unei tristeţi pe care nimeni nu vrea sa şi-o asume. Hala Matache e aproape de finalul de poveste, un final impus arbitrar şi inutil. În asemenea  momente, când argumentele logice şi-au pierdut orice utilitate singurul lucru care se mai poate face este să deschidem ochii larg, să avem rabdare să ascultăm şi să păstram tot ceea ce se mai poate salva- povestea.

 

Povestea e aproape ştearsă de uitare şi pe mari porţiuni are piese lipsă. Stim însă că ea începe în anul 1887.

 

Însemnările lui Frederic Dame ne fac o bună introducere în atmosfera vremii, ele ilustrându-ne un oraş în care comerţul se practica în mod improvizat şi pitoresc pentru privitorul de azi :

„negustorii stăteau aici sub cerul liber, iar aceste pieţe aduceau mai mult a târguri decât a pieţe moderne, fiindcă nu se vindeau aici doar carne, legume, fructe, păsări şi oua, ci şi stofe, bibelouri şi alimente” (1)

Existenţa pieţelor are deja tradiţie la început de secol XIX, prima însemnare care menţionează existenţa uneia este „cartea din 13 mai 1563 a judeţului Necula al lui Bobanea” care  ” pomeneşte pazarul de langă biserica domnească unde se aflau „negustorii”.Termenul e turcesc şi înseamnă „piaţă, târg, locul unde se ţine târgul”.Poporul zicea în mod obişnuit târg- prin extensiune cuvântul va însemna întreaga aglomeraţie umană unde avea loc târgul; pentru târgul de vite şi de furaje se întrebuinţa un cuvânt deosebit, obor, care are şi înţelesul de „ocol de vite, loc îngrădit lângă casă, unde se ţin vitele”.”  (1)

  Continue reading

case vechi pe calea Grivitei

Este greu sa aperi cladiri vechi fara a parea retrograd , un trist aparator al unui trecut inutil. E greu sa admiri case decrepite de inceput de secol care nu inglobeaza subansamble interesante sau unicat de arhitectura. Sunt case ce nu se incadreaza ca monument istoric, case in care nimeni important nu a trait vreodata, niciun act istoric nu s-a semnat vreodata.

In acelasi timp viitorul incropit si peticit are carente de legitimitate pentru a se putea impune in sufletele si viata locuitorilor orasului. Este un viitor nascut prin nestiinta si ignoranta ochilor inchisi (cu forta sau din nepasare incurajata) peste abuzuri vechi si promiscuitate recenta.

Lumea se imparte in general intre oameni indiferenti si oameni care se pozitioneaza vehement de o parte sau alta a baricadei in lupta dintre nou si vechi. Am remarcat asta cu tristete la ultimul post facut de mine despre situatia fondului vechi construit al Bucurestiului. Am primit mesaje care reprosau atasamentul de vechi sinonimizandu-l cu un refuz al progresului iminent. Daca ar fi sa ma pozitionez in aceasta lupta (cu miza falsa dealtfel) eu cred ca as fi insasi baricada. Dar o baricada comunicativa ce-si permite luxul sa deschida usi atunci cand ele se cer ca fiind necesare si isi gasesc argumentele legitimitatii.

Am gasit aceasta introducere ca fiind necesara pentru acest post in care vreau sa prezint ceea ce eu numesc nu o casa veche cat o interesanta casa cu povesti. Nu toate povestile caselor pot fi decelate din zidurile cu tencuiala cazuta ( multe povesti pot fi doar rescrise din imaginatie si generozitatea privirii atente) . Nu toate casele cu povesti trebuie sa fie pastrate. Memoria lor insa trebuie sa fie inregistrata undeva inainte ca valurile modernitatii sa niveleze pamantul peste ele si peste toti oamenii care le-au locuit si construit.

Am trecut de nenumarate ori pe langa casa la care ma refer acum fara macar sa o observ. Cum drumurile m-au dus destul de des in ultimii ani in zona Grivita (catre curtea “cautarii timpului pierdut” despre care am mai scris) am trecut deseori pe langa ea fara macar sa o observ. Tot ce-am remarcat in primele mele multe drumuri au fost mirosul de covrigi si pateuri cu branza de la patiseria din zona si cainii amenintatori ce patrulau pe trotuarul de pe partea cealalta a strazii.

Pana sa o observ insa, casa marca doar mijlocul drumului pe care il aveam de traversat. Prima jumatate era construita de stradute ingust, deseori cu asfaltul spart din cauza lucrarilor din zona. Mici zone pastrate printr-un miracol intr-o capsula anacronica in care timpul subiectiv inca mai este masurat de strigatul cocosilor si pasii pisicilor cu blana plina de praf si soare. Jumatatea aceasta de drum, traversata mereu in jurul orei in care vine seara de vara, cand caldura cade brusc pe umerii trecatorilor odata cu apusul soarelui, era pentru mine un fel de cub rubik. Eram si sunt inca destul de convinsa ca exista o infinitate de moduri de a strabate aceasta zona. In unul dintre drumuri am descoperit o casa cu povesti pe strada Petru Maior. Ma invinovatesc insa adesea ca poate am ratat povesti ce pana la primavara vor fi demolate.

A doua jumatate a drumului incepea dupa intersectia Grivitei-Buzesti si se asternea in fata la fel de linistita ca mesele intinse de femei in haine pestrite, direct in trotuar. Pentru a putea stradabate trotuarul ingust trebuia sa mergi serpuit printre copii cu trotinete subrede, oameni maturi cu mainile bine arcuite in talie, caini fantomatici si bancute improvizate. Uneori din adancimea subsolurilor probabil nefolosite dar sigilate prin grilaje perforate direct la nivelul de calcare razbatea un curent de aer rece cu trasee ciudate. Intre case stranse intre ele, prin curti de acces inguste si baricadate de porti de fier forjat razbateau zgomote si lumini secventiale bine ritmate cu viteza pasilor .

Intre cele doua zone descrise, despartite mai ales printr-un fel diferit de intimitate oferit de tesatura urbana mostenita, se afla scurta portiune din calea Grivitei inca bordata de case vechi. Printre ele se afla si casa “mea” pe care am remarcat-o prima data prin balconul (singurul dealtfel) orientat catre strada. Obisnuiesc sa traversez orasul urmarind traseele strazilor proiectate la nivelul stresinilor, rareori observand trotuarele si doar norocul m-a salvat de mici accidente pe langa care am trecut cu toata candoarea neatentiei. Astfel am ajuns sa observ mai inainte de orice decoratiile extrem de interesante ale balconului cat si starea de degradare a planseului sau prin care se vedea toata osatura armaturilor iesite la iveala si ruginite.
casa pe calea grivitei

Ce era specific acestei case erau decoratiile ceramice ale balconului ce nu rimau cu nimic altceva pe tot lungul strazii (judecand dupa casele pastrate cel putin) . Ele trimiteau la un curent arhitectural mai rar intalnit la noi, mai specific “secession”, trimiterile in acest sens fiind facute atat de decoratiunile ceramice cat si de basoreliefurilor decorative si elementelor decorative din fier forjat folosite pentru fatada.
calea grivitei
casa pe calea grivitei
casa pe calea grivitei
Continue reading