Tag archives: literatura

Puterea literelor ( toamna decanei)

Prezentam recent într-un articol o perspectivă asupra meseriei de arhitect, privită dintr-un unghi subiectiv dar având la bază concluziile unei experienţe de o viaţă, de către un mare arhitect român, Gheorghe Simotta. Premiza de la care pornisem era că există multe meserii despre a căror esenţă şi realitate lumea ştie prea puţine. O consecinţă a acestui lucru este că mulţi tineri aleg în necunoştinţă de cauză o meserie croită pe altă măsură decât şi-ar dori sau decât li s-ar potrivi. Alţii au nenorocul de a rata întâlnirea cu propria vocaţie iar uneori găsirea drumului se face fie prea târziu fie nu se face niciodată.

Volumul de convorbiri reunite de către Radu Paraschivescu sub titlul „Toamna decanei” oferă o perspectivă inedită asupra meseriei de traducător precum şi o fereastră deschisă către viaţa (pe cât de interesantă pe atât de discretă) a uneia dintre cele mai notorii traducătoare din România, respectiv doamna Antoaneta Ralian.

Continue reading

Arhitectura spatiului interior – suflete frumoase

Arhitectura incepe de la un gand frumos infasurat in materialitate. Un suflet frumos se defineste prin locul geometric catre care converg ganduri sensibile, loc inscris in spatiul demarcat de limitele fiintei.

Spatiul sufletului este un teren cu topografie greu de inregistrat si imaginat. Sunt sufletele goale in care gandurile ricoseaza intre aceeasi pereti stramti, similari cu cei ai unui apartament confort 2 fara vedere – alta decat in curtea interioara a unor idei preconcepute. Lumina e murdara si compromisa de vecinatatea zidurilor cenusii din care viata isi trage seva. Si sunt suflete care creeaza nemarginitul prin subterfugii ale ingeniozitatii ca intr-o eterna banda moebius. Suflete ce reusesc sa deschida prin cateva cuvinte ferestre si usi improbabile catre noi spatii pline de frestre si usi ce la randul lor se multiplica la nesfarsit.

Astfel de suflete sunt cele evocate prin scrisorile din volumul ce frumos reuneste sub titlul de  “Minunea timpului trait” corespondenta cu Pia Pillat purtata de Monica Pillat si Lily Teodoreanu. In scrisorile incluse in volum sunt relevate suflete de varste diferite care se regasesc in bogatie si generozitate printr-un unificator sentiment de iubire.

Unele dintre aceste suflete se povestesc (sau “deapana” dupa cum alege termenul Monica Pillat) pe ele insele prin scrisori (Monica Pillat, Lily Teodoreanu) , altele sunt  re-inviate si reinterpretate ca esenta prin scrisori (manana, Dinu Pillat si Cornelia Pillat) si mai este in plus un suflet care face toata aceasta spovedanie ( drum din sine si catre sine) posibila – Pia Pillat. Pia Pillat este pentru ele asemeni unui turnesol ce le releva adevarata esenta, le da ocazia realizarii unui drum intiatic a carui vocatie era déjà innascuta.

Inceputul acestui drum initiatic se citeste in scrisorile Monicai Pillat – ea parcurge distanta de la copilarie catre adolescenta si maturitate etica si sufleteasca pe un drum ghidat sinuos asemeni drumului spre casa dus de Dorothy pe cararea de caramizi galbene. Drumul incepe prin descoperirea cu bucurie candida a lumii si continua prin cunoasterea prin iubire a  oamenilor ce compun lumea in varianta mininiaturala reprezentata prin familie.

Drumul isi schimba directia de la exterior catre interior (transformandu-se intr-o adancire telescopica in sine) in momentul in care ea realizeaza ca existenta sa in lume este o extensie in timp a unei experiente consumate si insumate a familiei din care face parte iar drumurile parcurse individual de fiecare nu se separa niciodata ci ce innadesc ca un fir de sfoara ce infasoara timpul. Acelasi suflet traieste in toti si se transmite si decanteaza cu fiecare generatie care trece iar timpul pierdut este doar cel neasumat si parcurs cu ochii legati fata de identitatea proprie.

Spatiul interior al sufletului Monicai Pillat rezoneaza perfect cu frumusetea pe care stie sa o vada in exterior, atat in oameni cat si in natura. Sufletul sau are acces direct catre spatiile fanteziei personale dar si catre spatiile altor imaginatii rude ca nivel de complexitate, catre vistieriile de ganduri sensibile mostenite si catre prezentul etern surprinzator prin fragilitatea si evanescenta frumusetilor ce le ofera. Dupa cum foarte frumos spune ea insasi, viata sa nu este o viata a evenimentelor exterioare ci una a dezlegarii minutioase a micilor minuni accesibile in viata:

“viata mea nu a fost plina de evenimente spectaculoase, ci de fapte invizibile aparent, care mi-au relevant direroasa frumusete de a fi vie”.

La celalt capat al drumului initiatic sta Lily Teodoreanu (Stefana Velisar ca pseudonim literar). Portretele facute ei de catre Pia Pillat (in Zbor spre libertate) si de Cornelia Pillat par sa se suprapuna intre ele dar si peste gandurile notate in scrisorile ei. Lily Teodoreanu creaza o lume interioara plina de memorie ca o casa batraneasca, plina de colturi umbrite si amintiri depuse in straturi de praf si foi ingalbenite scrise de mana, inchise intre  perdea grele de catifea. Ea reprezinta probabil prototipul esentei feminine (in varianta idealizata) dominate de iertare generoasa, vesnica daruire prin sacrificiu de sine si nobila blandete. Pentru toti pe care ii cunoaste ea este acel “acasa” a carui simpla existenta genereaza siguranta si liniste sufleteasca. Lily Teodoreanu are acces direct prin blandetea firii sale catre lumea incremenita a trecutului din care isi culege si in care isi cultiva credinta in bine si in corectitudine morala. Masa sa este o masa a umbrelor, casa un camin al iertarii si impacarii cu sine si cu lumea. Din acest motiv si iesirea sa din scena vietii este treptata si discreta ca a unei umbre delicate ce nu se desprinde de cei dragi inainte de a se asigura ca a lasat toate cheile de intoarcere si toate cuvintele de care vor avea nevoie la un moment dat in viata.

……………………………….

Intorsi in prezent ne regasim rupti intre zile distonante , franti intre ganduri ce nu apuca sa se desavarseasca din cauza schimbarilor ce ne repozitioneaza constant in lume, intr-o vesnica asteptare crispata in fata agresiunilor venite din mediul imediat . Ascenza pare negata intr-o lume in care viata publica e guvernata de agresivitate, parvenire materiala si culturala, lipsa de autenticitate a trairii si valorii. Bornele normalitatii inca ramase sunt persoane impinse in umbra si neputinta de majoritatea aflate in goana catre agonisiri facile.

Este usor sa-ti uiti identitatea , esti incurajat chiar sa o faci, sa te lepezi de memorie in schimbul unor straie  de imprumut stralucitoare si livrate in marimi standard.

In cele mai multe cazuri pentru a te putea imbraca cu noile straie trebuie sa deprinzi sa uiti ce pretuiesti si sa te ascunzi si rusinezi de ce visezi, timp in care esti invatat care sunt visele corecte si asteptarile potrivite. Rareori ai insa ocazia sa dai de camere fermecate in care gandurile comprimate se despletesc si (re)invata sa fie line. Simti caldura patrunzandu-te ca lumina unui foc de vatra intr-o casa batraneasca in care vesnicia nu pare imposibila. Este o casa de imprumut, dar totusi un “acasa” pe care nu il sperai. Te gasesti intr-o camera cu mii de ferestre catre toate colturile de trecut uitate catre care esti indemnat sa privesti cu seriozitate, intelegere si responsabilitate . Pe pereti vegheaza pozele tuturor sufletelor care te-au facut sa fii ceea ce esti sau ar trebui sa fii. Iar usile optiunilor sunt toate deschise desi stii prea bine ca tot ce-ti poti dori este déjà inauntru, acolo unde nimeni niciodata nu poate distruge nimic daca tu alegi asta.

Sufletul unor personae ca Monica Pillat si Lily Teodoreanu sunt astfel de camere fermecate , spatii interioare nesperate si totusi atat de necesare. Exista suflete care se pot ridica in zbor singure indiferent de vremuri avand in vistieria sufletului suficiente bogatii decelate in generatii de viata intelectuala incat sa poata strabate singuri si fara indoieli orice pustiu. Pentru noi restu este nevoie de astfel de persoane si de certitudinea existentei lor spre a ne putea ridica dupa fiecare eventuala prabusire si visa departe.

corolar, niste articole  interesante aici si aici

bulevardul Carol nr.61 (casa domnisoarei Havisham)

“Este pe bulevardul Carol 61,colt cu strada Olari, o casa particulara cu un etaj si un subsol ridicat.Nu-mi dau seama de ce , aceasta cladire care n-are nimic deosebit imi placea atat de mult acum 20 de ani,incat imi spuneam ca daca mi s-ar fi intamplat sa fac o frumoasa afacere, voi cauta s-o cumpar.in serile din urma, trecand prin fata ei, mi-am amintit de asta si mi-am gasit mai mult decat o asemanare cu ea. Ca si mine e demodata, un pic subrezita si prost ingrijita” (Matei Caragiale – jurnal 1934- exstras din Ioana Parvulescu “tara Miticilor”)

La actuala adresa bulevardul carol I nr.61 este un magazin Mega Image proaspat construit. Totusi dupa cum arata planurile vechi ale orasului cat si planurile actuale Strada Olari nu s-a intersectat niciodata cu Carol I. Trama stradala din aceasta zona in ciuda pierderilor suferite de fondul construit nu s-a schimbat prea mult in timp.

Singura cladire din zona care pare sa se potriveasca cu descrierea facuta de Matei Caragiale este o cladire construita in sistem S+P+m construita pe o parcela cu deschidere catre parcul Izvorul Rece si strada Olari.Construita in stil eclectic, fiind una dintre putinele cladiri construite cu retragere la strada (ceea ce ii da un oarecare aer de bunastare) cladirea se diferentiaza net de fondul construit in care se incadreaza.

Nu stiu daca aceasta casa (care mie in prezent imi apare ca o ultima relicva a unei vieti usoare bazate pe o bunastare construita cale de generatii ) este cea de care vorbea scriitorul, desi recunosc ca imaginea ei ma fascineaza de ceva ani buni. Recent insa cercetand situatia pe piata imobiliara a zonei am avut surpriza sa gasesc anuntul de punere la vanzare a casei .

Primul soc a venit din ideea ca exista un mostenitor legitim si gata sa-si exercite drepturile in casa care imi parea locuita doar de o miss havisham ce seara aprinde o lumina la mansarda (mereu aceeasi). Al doilea gand a fost revelatia ca probabil nici un scriitor contemporan, oricat de talentat, nu ar putea visa macar ca facand “o frumoasa afacere” sa cumpere casa cu pricina (la modesta suma de 1.65 mil euro) .