Una din problemele ridicate de zonele vechi ale orasului , parte din patrimoniul istoric protejat prin reglementari urbanistice, este insertia cladirilor noi acolo unde spatiul o permite (si o cere), sau, intr-o abordare si mai drastica demolarea cladirilor vechi in vederea construirii altora noi.
Un exemplu in acest sens este Praga unde centrul vechi este un tesut urban palimpsest in care la un loc se gasesc (putine) cladiri medievale , multe cladiri art-nouveau, eclectice, exemple de arhitectura modernista , brutalista dar si multa arhitectura contemporana. La noi insertia de nou in vechi e un subiect tabu, in mare parte si pentru ca exemplele date pana in acest moment au jignit orice gand adresat ideii de comunitate si de continuitate.
Povestea despre care este vorba aici incepe cu Ulita Vamii din Brasov, actuala strada Muresenilor. Ulita in vremurile vechi ale cetatii Brasov, pe cand zidurile cetatii inca mai rezistau, se intindea pana la Poarta Vamii. Poarta Vamii includea un bastion cu forma cilindrica ce iesea in profil inafara zidurilor cetatii medievale Brasov si era dotat cu un pod mobil cu lanturi. Poarta vamii este insa distrusa in urma cutremurului din 1745 iar dupa un lung interval ea este demolata total in 1836. In locul Portii Vamii se construieste in 1838 o noua poarta ce are insa dimensiuni mai reduse fata de poarta originala. Noua poarta ia ca model , dupa cum afirma Sextil Puscariu in “Brasovul de altadata”, poarta Brandenburg din Berlin, fiind insa “ mai mica si fara valoare artistica”. Poarta are doua treceri boltite pentru masini si doua pentru pietoni si este flancata de doua pavilioane. Odata cu infiintarea liniei de tramvai pe ulita vamii se impune insa demolarea acesteia intrucat tramvaiul nu incapea pe sub arcadele portii.
Prin urmare Poarta este daramata fara ca alta sa mai fie construita in locul ei. Vechiul loc al bastionului Vamii este flancat de atunci si pana acum de palatal Czell (construit in 1901) si institutul de Pensii (actualul Rectorat) langa care se afla pe vremuri cafeneaua Erdelyi frumos imortalizata in ilustrate de epoca. In aceeasi perioada in proximitate a fost construita cladirea bisericii Reformate “construita in partea vestica a fostului zwinger (tarc) al aurarilor intre anii 1891-1892 dupa planul inginerului Alpar de catre constructorul Szalay din Sibiu.”O perioada chiar si pavilionul din stanga vechii porti demolate a supravietuit in preajma palatului Czell.
Langa elegantul palat Czell si-a facut loc in anii 30’ (mai précis 1938-1939) hotelul Aro proiectat de Horia Creanga in colaborare cu Haralambie Georgescu. Cladirea Aro s-a insinuat incet incet pana cand extinderea ei a implicat demolarea bisericii reformate in anul 1965 in vederea folosirii suprafetei pentru ridicarea unei noi aripi a hotelului dupa proiectul arhitectului Iancu Radacina. Noua aripa a hotelului se inscrie in linia arhitecturii stil international si se relationeaza in raport de subordonare fata de cladirea lui horia Creanga. Daca volumul original este unul dominat de accente verticale volumul secundar acuza directia orizontala.Strada si-a schimbat si ea numele odata cu vremurile parcurse devenind din Aleea Rudolf – bulevardul Eroilor. Urmarind ilustrate de epoca se observa inclusiv schimbarea de nume a hotelului “actualizata” in logo-ul de deasupra cladirii (de la “Aro Palace” la “Carpati”) ce pastreaza indiferent de vremuri acelasi font.
Cladirea prin volumetrie si tratare a fatadelor marca insa schimbarea vremurilor si oamenilor ce ocupau cetatea. O descriere foarte interesanta o face chiar Sextil Puscariu:
“fireste, acolo unde, ca la Brasov saltul s-a facut aproape dintr-o data din evul mediu la timpul ultramodern, contrastele vor fi inca un timp oarecare izbitoare si nu vor jigni numai pe cel ruginit in traditie, ci si pe cel ce vrea sa vada o trecere armonioasa de la o epoca la alta, de la un stil la cel urmator. Hotelul Aro, care e unul din putinele momente reusite ale stilului modern in Brasov, sta inca prea izolat intre celelalte case vecine”.
Si astazi silueta hotelului Aro privita de pe una din inaltimile din jurul centrului vechi, pare net decupata din fundal. Este insa sigur ca fara extinderea realizata in ani 60 silueta zvelta si eleganta a cladirii lui Horia Creanga se gasea intr-un raport mai armonios cu contextul, fara a nega accentele verticale majore ale vechii cetati reprezentate de Biserica Neagra si Biserica sfantul Nicolae.
Insa e la fel de adevarat ca incet incet multe alte cladiri moderne au patruns in cetate. Astazi odata cu trecerea timpului ele au intrat si s-au integrat in masa de cladiri decrepite si degradate, iar odata cu tencuiala cazuta si decolorata diferentele sunt mai putin vizibile. Mai ales ca au invatat regulile locului si s-au imbracat (?) cu sarpante asemeni “vecinilor” din jur.
Intr-un tesut urban intr-atat de omogen si compact ca al centrului vechi al Brasovului noi insertii sunt putin probabile. Insa centrul este “incercuit” de noul ce isi impune tot mai agresiv prezenta. Despre aceasta insa voi vorbi mai pe larg intr-un post viitor.
12 Responses to “Intruziuni si completari in tesutul urban vechi al Brasovului”
Foarte interesant studiul. Felicitări! Nu sunt un specialist în domeniu, dar mie îmi stârnesc interesul încă două alte „intruziuni” aflate de-a lungul bulevardului Eroilor: clădirea Telefoanelor (cea veche, de la bulevard, cenușie) și Modaromul.
Aștept cu nerăbdare continuarea pe care ai anunțat-o. Spor!
Numai cazemata Telefoanelor și silozul Modaromului?!
Nu cumva ați uitat de cel mai hidos bloc siberian din zonă care este…Hotelul Capitol?!
Toate aceste trebuie pur și simplu aruncate în aer, astfel ca în locul Telefoanelor să fie ce-a fost adică vila Schuller, iar în locul silozului și hotelului să se refacă faimoasa și emblematica vila Kertsch:
https://www.google.ro/search?q=vila+Kertsch&num=100&newwindow=1&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjF5Y7MiNrQAhWI3CwKHaWkATwQ_AUICSgC&biw=1024&bih=503
Multumesc de aprecieri
Ar fi interesant de studiat si cladirile propuse, as avea ceva informatii si referitor la ele. Am propus pentru inceput cladirea Aro pentru ca asemeni palatului telefoanelor din Bucuresti reprezinta un caz interesant de asimilare. Ambele au fost receptate ca intruziuni la momentul constructiei pentru ca timpul sa le adauge la tesutul urban azi protejat si amenintat de alte “noi intruziuni” :). Continuarea e in lucru si se refera tocmai la “intruziunile” de azi, intruziuni care ma tem ca nu se vor transforma in timp in cladiri de patrimoniu :).
By the way, eu sunt unul din cei care scrie la subtampa.eu. Mă bucur că ne citești când ai timp.
bucuroasa de cunostinta
subtampa.eu e o initiativa foarte bine venita.
am primit linkul de la un prieten nu de mult si vroiam sa scriu cateva chestii doar ca n-am apucat.
nu cred ca hotelul aro ar fi o cladire prea reusita, chiar si daca l-a facut Horea Creanga. din pacate nu se inscrie intr-un mod prea fericit in suita de cladiri si de spatii verzi gandita de Bartesch, arhitectul orasului, la sfarsitul secolului 19.
in acelasi timp, biserica reformata, proiectata de Alpar Ignacz, probabil unul din putinii arhitecti care au produs arhitectura de calitate europeana in Transilvania, a fost daramata intr-un mod brutal, pe criterii pur politice, nationalsite etc. – era unul din cele mai frumoase biserici neoclasiciste din Transilvania.
urbanismul si arhitectura sunt intotdeauna legate de politic si de putere. daca uitam aceste lucruri – putem sa parem naivi.
spor.
Cred ca ai punctat foarte corect cu observatia ca arhitectura si urbanismul sunt in mare parte legate de politic ( la modul ideal de o viziune ce incorporeaza si o latura politica) .
Intr-adevar e greu de judecat cladirea Aro.Cred ca la baza problemei sta faptul ca in cazul societatii si arhitecturii nationale salturile s-au facut mereu fara ajutorul unor sedimentari in timp, doar ca rezultat al unor eforturi preponderent individuale de sincronizare cu vestul. Arhitectura (ca si societatea) “arde” la noi etape si din acest motiv se ajunge la juxtapuneri crude intre trecut si contemporaneitate fara nici o intermediere (si ma refer acum nu doar la cazul cladirii Aro). Probabil daca aceasta crestere ar fi fost “naturala” si cimentata in timp rezultatul ar fi fost diferit iar reactiile de respingere mai slabe.
Biserica reformata este intr-adevar o cladire a carei pierdere a saracit orasul.
Dragă blk, oare ce vrei să spui cu “era unul din cele mai frumoase biserici neoclasiciste din Transilvania”? Un biseric – doi biserici???
Nu se spune biserică neoclasicistă, ci biserică neoclasică, dar asta e deja ceva prea rafinat, având în vedere dilema lingvistică de mai sus!
Nu in ultimul rând, biserica reformată din Braşov nu a fost una dintre cele mai frumoase biserici din Transilvania, indiferent de stil, şi NU a avut nimic de a face cu stilul neoclasic! Dar ăsta este un ultrarafinament la care tu, necunoscător evident al stilurilor arhitecturii nu ar fi trebuit să te arunci! Ciudat este faptul că Lecitina, “ahitect zi de zi” dupa cum se recomandă, nu a remarcat confuzia stilistică – ea a invă
ţat la facultate stilurile arhitecturii!
Intr-adevar biserica reformata nu se inscrie in ceea ce se defineste ca arhitectura neoclasica, lucru pe care dealtfel nu l-am afirmat nicaieri in articol . Biserica reformata nu a facut obiectul articolului iar orice parere referitoare la valoarea (sau lipsa valorii) ei arhitecturale va trebui fie sa-si asume subiectivitatea fie sa se bazeze pe argumente pertinente. Dupa cum am mai spus deja, si eu consider regretabila demolarea bisericii.
Mesajul caruia ii este adresat raspunsul agresiv de mai sus, aduce insa in lumina o serie de informatii interesante si, dincolo de orice greseli de ortografie, arata un interes fata de oras si fata de istoria lui.
Voi prefera oricand un comentariu care pune in dezbatere idei unuia care doar combate apeland la un tip de comunicare si limbaj pe care nu il voi tolera aici ( este oricum suficient spatiu pentru discursuri inversunat-agresive pe forumurile de pe internet).
[...] Am scris mai demult despre Hotel Aro – Braşov – o cladire emblematică astăzi pentru oraş, construită după proiectul arhitectului Horia Creangă. Proiectul a fost fructul unei colaborări ce a durat zece ani între „Asigurarea Românească” şi Horia Creangă. În urma acestei colaborări au fost construite (în afară de Hotel Aro Braşov): Palatul Aro ( Calea Victoriei nr. 91-93) şi Blocul Aro (Bulevardul Magheru nr. 12-14). [...]
Alo, felicitari din partea unui nascut brasovean,pentru interesantele vederi ale brasovului,cu unele cladiri mai mult sau mai putin ramponate. Pentru mine,fiecare cladire memorata in acei 34 de ani traiti in brasov, este de o valoare inestimabila. Egal in ce stil a fost construita,ea face parte din cartoteca mintala adunata in acei ani ai tineretii, cu plimbarile zilnice ziua seara prin minunatul oras. Va doresc si in continuare mult succes, deoarece le faceti multora bucurii in acest sens.
personal,as fi foarte interesat de poze ale interioarelor cinematografelor din brasov: “Popular” , “Maxim Ghorki”, “Tineretului”, “Patria” si “Pacea” . Dupa 38 ani de la plecare din brasov,m-ar bucura foarte mult astfel de fotografii din acea vreme. Cu multa stima, Gheri.
Abia acum ne-am trezit și noi, la 80 de ani după ce Octav Șuluțiu scria în cartea sa „Brașov” că dacă nu se opresc barbariile arhitecturale începute chiar în centrul vechi, în câteva decenii geist-ul Brașovului va dispare copleșit de păsatul arhitectural regățenesc. Dacă acest adevărat român ar putea să vază azi ce-a ajuns Brașovul sub Scripi, ar face infarct pe loc.