Category archives: detalii de arhitectura

case vechi pe calea Grivitei

Este greu sa aperi cladiri vechi fara a parea retrograd , un trist aparator al unui trecut inutil. E greu sa admiri case decrepite de inceput de secol care nu inglobeaza subansamble interesante sau unicat de arhitectura. Sunt case ce nu se incadreaza ca monument istoric, case in care nimeni important nu a trait vreodata, niciun act istoric nu s-a semnat vreodata.

In acelasi timp viitorul incropit si peticit are carente de legitimitate pentru a se putea impune in sufletele si viata locuitorilor orasului. Este un viitor nascut prin nestiinta si ignoranta ochilor inchisi (cu forta sau din nepasare incurajata) peste abuzuri vechi si promiscuitate recenta.

Lumea se imparte in general intre oameni indiferenti si oameni care se pozitioneaza vehement de o parte sau alta a baricadei in lupta dintre nou si vechi. Am remarcat asta cu tristete la ultimul post facut de mine despre situatia fondului vechi construit al Bucurestiului. Am primit mesaje care reprosau atasamentul de vechi sinonimizandu-l cu un refuz al progresului iminent. Daca ar fi sa ma pozitionez in aceasta lupta (cu miza falsa dealtfel) eu cred ca as fi insasi baricada. Dar o baricada comunicativa ce-si permite luxul sa deschida usi atunci cand ele se cer ca fiind necesare si isi gasesc argumentele legitimitatii.

Am gasit aceasta introducere ca fiind necesara pentru acest post in care vreau sa prezint ceea ce eu numesc nu o casa veche cat o interesanta casa cu povesti. Nu toate povestile caselor pot fi decelate din zidurile cu tencuiala cazuta ( multe povesti pot fi doar rescrise din imaginatie si generozitatea privirii atente) . Nu toate casele cu povesti trebuie sa fie pastrate. Memoria lor insa trebuie sa fie inregistrata undeva inainte ca valurile modernitatii sa niveleze pamantul peste ele si peste toti oamenii care le-au locuit si construit.

Am trecut de nenumarate ori pe langa casa la care ma refer acum fara macar sa o observ. Cum drumurile m-au dus destul de des in ultimii ani in zona Grivita (catre curtea “cautarii timpului pierdut” despre care am mai scris) am trecut deseori pe langa ea fara macar sa o observ. Tot ce-am remarcat in primele mele multe drumuri au fost mirosul de covrigi si pateuri cu branza de la patiseria din zona si cainii amenintatori ce patrulau pe trotuarul de pe partea cealalta a strazii.

Pana sa o observ insa, casa marca doar mijlocul drumului pe care il aveam de traversat. Prima jumatate era construita de stradute ingust, deseori cu asfaltul spart din cauza lucrarilor din zona. Mici zone pastrate printr-un miracol intr-o capsula anacronica in care timpul subiectiv inca mai este masurat de strigatul cocosilor si pasii pisicilor cu blana plina de praf si soare. Jumatatea aceasta de drum, traversata mereu in jurul orei in care vine seara de vara, cand caldura cade brusc pe umerii trecatorilor odata cu apusul soarelui, era pentru mine un fel de cub rubik. Eram si sunt inca destul de convinsa ca exista o infinitate de moduri de a strabate aceasta zona. In unul dintre drumuri am descoperit o casa cu povesti pe strada Petru Maior. Ma invinovatesc insa adesea ca poate am ratat povesti ce pana la primavara vor fi demolate.

A doua jumatate a drumului incepea dupa intersectia Grivitei-Buzesti si se asternea in fata la fel de linistita ca mesele intinse de femei in haine pestrite, direct in trotuar. Pentru a putea stradabate trotuarul ingust trebuia sa mergi serpuit printre copii cu trotinete subrede, oameni maturi cu mainile bine arcuite in talie, caini fantomatici si bancute improvizate. Uneori din adancimea subsolurilor probabil nefolosite dar sigilate prin grilaje perforate direct la nivelul de calcare razbatea un curent de aer rece cu trasee ciudate. Intre case stranse intre ele, prin curti de acces inguste si baricadate de porti de fier forjat razbateau zgomote si lumini secventiale bine ritmate cu viteza pasilor .

Intre cele doua zone descrise, despartite mai ales printr-un fel diferit de intimitate oferit de tesatura urbana mostenita, se afla scurta portiune din calea Grivitei inca bordata de case vechi. Printre ele se afla si casa “mea” pe care am remarcat-o prima data prin balconul (singurul dealtfel) orientat catre strada. Obisnuiesc sa traversez orasul urmarind traseele strazilor proiectate la nivelul stresinilor, rareori observand trotuarele si doar norocul m-a salvat de mici accidente pe langa care am trecut cu toata candoarea neatentiei. Astfel am ajuns sa observ mai inainte de orice decoratiile extrem de interesante ale balconului cat si starea de degradare a planseului sau prin care se vedea toata osatura armaturilor iesite la iveala si ruginite.
casa pe calea grivitei

Ce era specific acestei case erau decoratiile ceramice ale balconului ce nu rimau cu nimic altceva pe tot lungul strazii (judecand dupa casele pastrate cel putin) . Ele trimiteau la un curent arhitectural mai rar intalnit la noi, mai specific “secession”, trimiterile in acest sens fiind facute atat de decoratiunile ceramice cat si de basoreliefurilor decorative si elementelor decorative din fier forjat folosite pentru fatada.
calea grivitei
casa pe calea grivitei
casa pe calea grivitei
Continue reading

Cum moare o casa (numarul 7 strada Buzesti)

Ii ia mult unei case sa ia viata. Se naste incet si in etape, in directa legatura si cu puterea financiara a investitorului. Piatra cu piatra zidurile se ridica  – pozitia ficarei usi, a fiecarui perete si a fiecarui geam fiind rezultatul multor negocieri intre proiectanti, executanti si proprietar. Ceea ce vedem si admiram azi ca ancadrament decorativ la o fereastra poate la fel de bine sa fi fost conditionat in dimensionare la un moment dat de un calcul bine chibzuit al proprietarului fata de resursele sale banesti, sub sfaturile arhitectului, vis-à-vis de decoratii. Totusi cate generatii au vazut lumea prin fereastra aceasta!

Finalizarea constructiei nu este mereu cea mai importanta in relevarea personalitatii unei case. Un drum intreg plin de schimbari se deschide in fata vietii nou nascute a casei. Casa incepe sa traiasca pe masura ce se impregneaza cu  viata traita in interiorul zidurilor sale. Timpul si mai ales viata petrecuta inlauntrul sau sunt cele ce o transforma intr-un martor viu al unor vieti, un organism ce sufera cand cade in uitare si este rupt de viata ce l-a insufletit. Sunt fericite si intelepte casele ce au norocul sa strabata vremea calauzind pasii aceleiasi familii crescute odata cu ea.

Nimic nu ma intristeaza mai mult decat o casa ce moare incet si pe tacute. Odata cu moartea ei mor (de data aceasta definitiv) toate franturile de viata adapostite in ea.

Pe strada Buzesti casele ramase stau singuratice intre goluri bine netezite de buldozere. Pe fundal se profileaza blocurile de sticla ce vin dinspre piata Victoriei. Raportul strivitor era evident déjà de mult timp, moartea iminenta a bietelor casute era previzibila pentru oricine. A fost o cronica a unei morti asteptate si amanate. Mai mult decat atat, a fost o moarte premeditata de zeci de ani – cam din perioada in care casele ar fi putut sa fie retrocedate proprietarilor de drept, alegandu-se insa varianta incurajarii unui provizorat perpetuu care a erodat si consumat substanta caselor dincolo de orice limita. Si ma indoiesc ca totul se va opri aici – probabil toata aria intre Buzesti si Gara de Nord va avea aceeasi soarta.

buzesti case vechi

casa buzesti4

strada buzesti noiembrie 2010

cladire modernista buzesti

detalii fatada buzesti

Am intrat sovaielnic in curtea casei prin gangul intunecos cu plafon pe jumatate cazut. In stanga am vazut o cutie de scrisori probabil inutila ultimelor doua generatii care au ocupat casa. O scara intunecoasa serpuia in coridorul al carui acces era situat imediat langa cutia de scrisori. Fosnete se auzeau de mai sus asa ca am decis sa mergem mai departe. Continue reading

la plimbare prin centrul vechi

Dupa cum probabil am mai scris si in alte posturi identitatea cladirilor (si pastrarea identitatii cladirilor vechi) este in mare parte dependenta de felul in care ele sunt locuite. Exista prin urmare o mare asemanare intre felul in care oamenii aleg sa-si croiasca personalitatea si infatisarea si felul in care cladirile se transforma prin procesul de locuire si insusire a spatiului de catre ocupantii lor.

Arhitectura actuala seamana oamenilor de pe strada – asa cum gasesc de cuviinta sa se prezinte pe sine in acelasi fel sunt si cladirile in care ei aleg sa traiasca. Hainele ieftine cu sclipiciuri si croi dupa tipare de duzina sunt o alta manifestare a sufletului ce locuieste blocurile triste si colorate strident. Asa cum o pereche de manusi de dantela ar fi o subtilitate inutila pentru majoritatea femeilor moderne ,mici detalii de arhitectura sunt retezate ca inutile si desuete. Intocmai cum vederea decolteurilor adanci nu mai face pe nimeni sa roseasca , vederea aparatelor de aer conditionat labartate pe fatade nu incomodeaza estetic pe nimeni. La fel cum hainele de pe strada sunt copii dupa copii de haine de firma afisate zi de zi in reviste glossy la fel fatadele caselor se imbraca cu sclipiciuri imprumutate , modeste dar cu pretentii de parvenire uriase. Continue reading

ceasuri imaginare pe strada petru maior

Casa despre care vreau sa vorbesc in acest post nu mi-a atras atentia pentru ca ar fi o casa propriu-zis frumoasa. Nu este nici bine conservata ,nu are nici o vechime prea mare (comparativ cu alte vecine ale ei), nu prezinta nici detalii de ornamentatie deosebite . Casa despre care vreau sa vorbesc este o casa relativ modesta, datand probabil din anii 30-40.

Ceea ce o face interesanta este rezolvarea sa volumetrica deosebita generata in parte si datorita pozitionarii intr-o raspantie de strazi. Forma interesantului sit ocupat de casa este de trapez iar casa este construita pe limitele de proprietate, singurul spatiu ramas liber fiind o curte dreptunghiulara decupata din latura oblica a trapezului.Cele doua decrosuri generate de curtea interioara sunt probabil doua apartamente construite de un beneficiar comun cu mult timp in urma.

Continue reading

construct expo 2010

Din multe puncte de vedere Construct expo a fost o dezamagire – dezamagire la nivel de prezentare dar mai ales dezamagire intrucat lipsa unor mari nume din domeniul constructiilor si investitia destul de mica in imagine a dat inca o data scara crizei din domeniu.

In absenta bugetelor pentru departamentul de marketing standurile fie au utilizat materialele mai vechi, fie au improvizat amenajari cu bugete extrem de reduse – uneori apelandu-se doar la mobilierul strict functional necesar unui stand.

Un alt lucru interesant s-a putut remarca vis-a vis de categoriile de materiale promovate. Daca in anii trecuti in spot-light se aflau materiale extrem de inovatoare folosite in domeniul constructiilor , solutii eficiente folosind noi tehnologii sau finisaje de foarte buna calitate acum aria de interes s-a schimbat. In prim plan s-au aflat standuri ce comercializau materiale de constructii la preturi accesibile ( deseori in concordanta cu o calitate indoielnica) in general adresate programului de locuinta individuala. Probabil publicul tinta vizat au fost tineri cu posibilitati financiare inca suficiente pentru a-si construi o locuinta modesta – in regie proprie, eventual prin reactivarea programului prima casa. Pentru atingerea acestui obiectiv firmele prezente la expozitie au propus sisteme cat mai economice de constructie – case pe structura metalica, locuinte cu structuri modulare folosind cofraj pierdut, locuinte cu structura de lemn. Corolar fata de aceste directii au fost prezentate materiale eco – sisteme de termoizolatii din celuloza reciclata sau din panouri de aschii de lemn aglomerate cu ciment . Este in principal un curent eco adoptat de nevoie – materialele eco fiind mai ieftine decat cele folosite in tehnicile traditionale si asigurand pe termen lung o recuperare a investitiei prin costurile reduse rezultate din utilizare.

Continue reading

rememorari (secunde)

Povestea cimitirului Bellu poate fi usor pusa cap la cap din insemnarile referitoare la el din volumul “Cronologia Bucurestilor” intocmit de Gheorghe Parusi. Conform acestor insemnari in jurul anului 1830 incep sa se faca inhumari in gradina lui Barbu Bellu, situata la acel moment inafara orasului. Cea mai veche cruce din cimitir se pare ca dateaza din 18 septembrie 1831. Tot in aceasta perioada incepe sa intre in discutia publica problema scoaterii cimitirelor inafara oraselor : ” Se infiinteaza o comisie pentru infrumusetarea capitalei. Printre hotararile ei se afla si aceea referitoare la infiintarea unor cimitire noi, inafara oraselor”. Este vorba de cimitirele Bellu, Sfanta Vineri si Ghencea , iar in anul 1864 “primaria cumpara terenul din sudul orasului pe care se intindeau mai inainte gradinile baronului Barbu Bellu”.

Prima biserica din interiorul cimitirului este construita in anul 1850 dupa proiectul arhitectului Alexandru Orascu si pe locul pe care existase in trecut o capela mai veche apartinand familiei Bellu. In anul 1890 capela este reconstruita dupa planurile arhitectului Paul Petricu iar picturile au fost realizate de catre Misu Popp. Ulterior picturile au fost refacute de catre Dimitrie Baltasarie si Arthur Verona.

In acelasi an tot dupa planurile arhitectului Paul Petricu se realizeaza si capela din cimitirul Ghencea civil , in stil neoclassic. Pentru cei curiosi, tot “Cronologia Bucurestilor” dezvaluie si alte proiecte ale respectivului architect, marea majoritate fiind asemeni celor déjà enumerate cladiri de cult. Astfel dupa planurile arhitectului Paul Petricu se realizeaza capela cimitirului Sfanta Vineri, capela cimitirului Izvorul Nou , biserica Sfantul Silvestru si capela institutului medico-legal Mina-Minovici (demolata impreuna cu institutul medico-legal in anul 1985).

Revenind acum la Cimitirul Bellu , ceea ce il face atat de deosebit este existenta in interiorul sau a unor monumente funerare realizate de arhitecti sau sculptori de renume: Ion Mincu, Grigore Cerchez, Carol si Friederich Storck, Ion Georgescu, Milita Petrascu , Oscar Spathe.

Dincolo de numele acestor personalitati ale culturii nationale o privire mai atenta poate descopri si urme mai modeste ale existentei si contribuitiei altor oameni intrati si ei intre timp in trecut. Astfel de urme sunt placute mici de piatra purtand numele constructorului (cel mai adesea si adresa si uneori si anul constructiei) pozitionate discret la baza soclului constructiei. Judecand dupa nume ( Pietro Vechiarutti, Rudolf Zafaranici, G. Ferrari, E. Mazzolini ) multi dintre ei e probabil sa fi facut parte din valul de imigranti veniti la inceput de secol XX in tara pentru a lucra in constructii. Una dintre placute are si o data -1936 care pare sa confirme ipoteza. Si adresele marcate pe placute sunt astazi  inexistente – Strada Fratii Bratulescu si strada General Traian Mosoiu existau in ghidul SOCEC de la 1934 (ambele in proximitatea Cimitirului Bellu) dar astazi fie nu mai exista fie si-au schimbat denumirea. Este posibil ca strada general Traian Mosoiu sa corespunda strazii Pieptanari insa nu am nici o confirmare in acest sens.

Se mai observa in plus o grupare a atelierelor pe zone : o zona ar fi cea “centrala” (atelierul din strada Fecioarei, cel din strada Tunari si cel de pe Calea Mosilor) si cel din apropierea cimitirului (atelierul din strada Fratii Bratulescu, cel din Traian Mosoiu, cel din soseaua Oltenitei).

Foarte probabil cele mai multe dintre cladirile ce adaposteau atelierele nu mai exista. Curiozitatea m-a facut purtat pe strazile Tunari si Fecioarei. Strada Fecioarei este o strada cu un aspect semi-rural , cu casute micute si modeste pe ale caror frontoane e posibil sa fi fost trecuti ani dar renovarile successive i-au sters. La fel de modesta si anonima este si casa de la numarul 17 unde respectivul constructor trebuie sa fi existat. Adresa atelierului de pe strada Tunari este undeva dedesubtul blocurilor ce vin din soseaua Stefan cel Mare.

Ceea ce pare insa cel mai ciudat privind din perspective prezentului este ca placutele de mai sus au devenit un fel de obiect al rememorarii secunde. Momumentele funerare insele devin din aceasta perspective nu doar un loc al memoriei celor pentru care au fost ridicate ci si un loc de memorie al celor ce le-au ridicat.

Zidurile cetatii Brasov

Mustrari de constiinta de a fi ignorat tocmai orasul meu natal ma fac astazi sa public mai jos un extras (adaptat) dintr-un studiul istoric al cetatii Brasov pus cap la cap de mine. La momentul respectiv ,studiul istoric a fost punctul de pornire pentru tema lucrarii de prediploma – ‘Arhitectura ca spatiu cumulativ al memoriilor colective’. Ar fi multe de spus pe tema asta – probabil mare parte din posturile mele tocmai asta si incearca : sa gaseasca mesajul uitat ascuns in zidurile si spatiile ce ne inconjoara si mai departe sa inteleaga legatura sa fragila cu prezentul.

Motto:”si mai greu a fost sa ia decizia sa desfiinteze poarta vamii desi cea mare veche si frumoasa fusese daramata sau mai bine zis se daramase tot din cauza unui cutremur in 1745. In 1838 se ridica o poarta noua mai mica si fara valoare artistica , imitand stilul portii Brandenburg din Berlin(…) Societatii tramvaiului i se daduse concesia sa puna sine pana in Schei trecand prin Ulita Vamii.Cand sa aplice acest plan se vazu ca locomotiva tramvaiului nu incapea pe sub boltile portii. Edilii sasi au fost literalmente coplesiti de dilema in care ajunsesera (…) pe cand nimeni nu gasea o solutie grelei probleme, el facu singura propunere ce se impunea: sa se darame poarta fara trecut si fara stil asa cum o cerea spiritul timpurilor noua.Atunci toata adunarea izbucni intr-un “ho!-ho!” plin de revolta contra lipsei de pietate a valahului.”In zadar ho-ho-iti” replica tatal meu “progresul nu inainteaza cu carul cu boi pe care sa-l puteti opri cu ho! Poarta va cadea” Si a cazut , bineinteles.” (Sextil Puscariu- Brasovul de altadata)

Istoria zidurilor cetatii Brasov

Cetatea veche a Brasovului isi are geneza in vechea asezare demunita Corona. Cetatea , in forma sa inconjurata de ziduri de fortareata cu turnuri si bastioane dateaza din secolele XVI- XVII. Ea avea populatia compusa din proprietari de case si ateliere mestesugaresti considerati cetateni cu drepturi politice depline.Punerea temeliilor zidurilor de cetate a inceput de timpuriu. La inceput in secolul XII conturul cetatii era marcat prin valuri de pamant si santuri. Edificarea sistemului de fortificare se poate declara finalizata de-abia in secolul XVII. In varianta completa sistemul cumprindea ziduri de incinta ( pe portiunile mai vulnerabile ele erau dublate sau triplate ) turnuri si bastioane. Cetatea avea 4 porti de acces ( una dintre ele era Poarta Ulitei Negre , una facea legatura cu zona Schei, Poarta Vamii facea legatura cu “Brasovul vechi”,Bastionul Portii principale facea legatura cu zona Blumana ).

Turnurile de plan patrat incluse in ansamblul de fortificatii erau : Turnul Alb si Turnul Negru catre dealul Warthe si Turnul Cutitarilor si Turnul Postavarilor catre Tampa.

Bastioanele au fost ridicate in secolul XV si sunt construite in scopuri defensive si in directa legatura cu aparitia si raspandirea armelor de foc. Bastionale sunt construite inafara zidurilor cetatii in puncte strategice si au forme variate. Documente istorice consemneaza ca in anul de 1491 Cetatea dispunea de 7 bastioane. Bastioanele sunt cedate breslelor ( dupa numele carora sunt si numite ele ) acestea fiind responsabile de intretinerea lor pe timp de pace si de deservirea lor in caz de atac.

Referindu-ne la zona invecinata cu Tampa, cunoscuta sub denumirea de “Zona Dupa Ziduri de Sus”, observam ca era considerata o zona relativ delicata avand in vedere ca avea zid dublu si un numar considerabil de turnuri inglobate in grosimea zidului. Din totalul de 7 bastioane pe aceasta latura a cetatii se situau 3 dintre ele : Bastionul Tesatorilor, Bastionul Funarilor si Bastionul Postavarilor. Bastionul postavarilor ( initial detinut de bresla aurarilor ) a fost unul dintre punctele strategice de apararea ale cetatii. Este conceput pe sectiune elipsoidala are zidurile de 3 m grosime, diametrul cel mare de 16 m iar inaltimea de 12,5 m.

Bastionul Funarilor a avut un rol mai putin important decat cel al Bastionului Postavarilor sau cel al Tesatorilor. Este construit in 1416 si conceput pe plan hexagonal. In 1461 acesta sufera distrugeri importante in urma unui incendiu dar este refacut. In anul 1689 Bastionul sufera un nou incendiu inca mai devastator pentru el.

bastion funari

Bastionul Tesatorilor se remarca printr-o conservare in timp foarte buna. Este construit si el tot pe plan hexagonal ( cu laturile inegale ) si are o suprafata 1616 mp.Zidurile au o grosime de 3 m la baza si de 1.5 m la varf. Bastionul , construit in doua etape, are in dotare doua turnulete de observatie , o serie de galerii de circulatie in interiorul zidului si guri de tragere cu tunul. La mijlocul secolului XVIII acesta se prabuseste actuala constructie fiind refacerea celei vechi efectuata in anii 1750.

Turnurile care au fost construite pe partea dinspre Tampa , respectiv Turnul Cutitarilor si Turnul Postavarilor nu se mai pastreaza astazi decat ca ruine. In trecut turnurile erau unite printr-un val de pamant si aveau ca scop oprirea trecerii in caz de atac. Intre turnuri si zidul cetatii erau adunate animalele din cetate in caz de atac. Tot in zona “Dupa Zidurile de Sus” erau sapate pe vremuri o serie de santuri care foloseau la aprovizionarea cu apa a unor bresele din bastioane dar si pentru a ingreuna un eventual acces inamic. In timp garla a fost astupata si pamantul nivelat.

In secolele ce urmeaza zidurile cetatii s-au distrus parte in cadrul incendiilor prin care a trecut cetatea ( cel mai puternic fiind cel din 1689 ) parte datorita extinderii treptate a orasului ( demantelarea zidurilor datorata extinderii a inceput in a doua jumatate a secolului XIX ).

In zonele “Dupa Ziduri de Sus si de Jos” extinderea orasului nu a fost posibila- astfel ca zidul cetatii s-a rupt in doua jumatatii iar in partea de sud vest Cetatea s-a contopit cu zona Schei iar in zona de nord-est s-a prelungit catre zona Blumana si Cetatuia.In zona “Dupa zidurile de Sus” principalele schimbari care au avut loc s-au produs in secolul XIX cand terenul a fost aplatizat astupandu-se astfel santurile vechi. S-a produs o strapungere a zidului in zona sa mediana realizandu-se in aces fel legatura cu Strada Funarilor ( actuala strada Castelului). Strapungerea avea ca principal rol accesul catre rezervorul de apa al noului apeduct. Astfel la 1893 este construit castelul de apa de catre inginerul Christian Kertsch si este amenajata promenada de sus . Cu aceasta ocazie a fost ridicat si un chiosc pentru muzica ce se canta acolo vara . Tot in aceasta perioada Bastionul Funarilor a fost vandut trecand in proprietate privata.

plan la 1886

In ziua de azi zidurile cetatii dupa ce au zacut in ruina zeci de ani au fost refacute pe baza documentelor istorice. Au fost refacute zidurile interioare ( nu si dublarea lor in exterior practic imposibila azi din cauza unor constructii nou-aparute) si turnurile inglobate in zid. Exista portiuni in care sunt amenajate platforme de lemn deasupra zidurilor si in proximitatea turnurilor. Zona din apropierea zidurilor a fost amenajata cu pietris si restul a fost lasat ca peluza.

In zona “Dupa zidurile de Sus” de la Bastionul Postavarilor si pana la Bastionul Tesatorilor zidurile cetatii sunt fie pastrate si restaurate fie refacute partial/complet astfel ca imaginea se apropie foarte mult cu cea oferita de documentele de epoca. Principalele diferente fata de vechea forma o reprezinta disparitia turnurilor si strapungerea zidului de catre strada Armata Romana.

Dintre constructiile nou aparute se numara restaurantul vanatoresc, statia de teleferic,patinoarul,cladirea anexa patinoarului, o constructie administrativa, o locuinta si o serie de terenuri de sport.Constructia castelului de apa cat si a chioscului de vara se pastreaza si in ziua de azi. In privinta Bastionului Tesatorilor functiunea sa actuala este de muzeu (“Cetatea Brasovului si fortificatiile din Tara Barsei”) in timp ce Bastionul Funarilor este in continuare in proprietate privata. In imediata vecinatate a Bastionului Tesatorilor a fost amenajat de curand Stadionul Olimpia. Mai departe, catre zona Schei privind, se intinde o zona de locuinte individuale si un cimitir.Catre Zona sud-estica intreruperea zidului se face in dreptul magazinului “Star” si a parcarii aferente acestuia.Un alt punct de “rupere pe parcursul zidurilor este cel deja mentionat al strapungerii strazii Armata Poporului- strapungere marcata de o parcare si de o cladire administrativa care obtureaza zidul cetatii.

bastion tesatori

despre cum timpul a stat in loc in giurgiu

Linia de cale ferata Bucuresti Filaret – Giurgiu a fost prima linie de cale ferata din Principatele Romane si a fost inaugurata la 31 octombrie 1869. In Giurgiu exista 4 statii de gara : Giurgiu Nord, Giurgiu –oras , Giurgiu Sud si Giurgiu fluvial. In 2007, 3 incaperi din cladirea vechii gari din centrul municipiului Giurgiu au fost transformate in muzeu al primei linii de cale ferata din Romania.

Statia Giurgiu Nord nu am avut ocazia sa o vad decat in poze, pozitia ei relativ distanta fata de oras facand-o mai greu accesibila. Am inteles din informatiile de aici ca una din cladirile care mi-au atras atentia in drum catre port ar fi vechea cladire a garii fluviale. Cladirea mi-a atras atentia prin desuetitudinea cu care isi purta cicatricile acumulate prin trecerea prin vreme. Desi nu am gasit nicaieri o datare sau o istorie a constructiei ei as risca sa o incadrez intr-un sfarsit de secol XIX (mai curand datorita anexelor sale similare ca aspect altor hale si anexe de hale industriale construite in acea perioada). Stema aplicata pe fatada pare la fel de naturala ca si insignele purtate de generatia mea in copilarie in postura de soimii patriei. Daca noi am putut sa le pastram dupa prin sertare uitate, biata cladire a ramas blocata in trecut , ca o gluma postmoderna in mijlocul campiei pavate cu mamuti industriali falimentati. Gasisem undeva pe net o comparatie in imagini intre zona din calauza lui tarkovsky si toata aceasta platforma industriala ceea ce suna realmente interesant.

Revenind la cladirea garii Giurgiu-oras , ea este acum o urma palida a imaginii ei din trecut.Cladirea nerenovata este pustie , doar cativa domni angajati la CFR te apostrofeaza eventual cu o paranoia post-comunista ca respectiva cladire este un obiectiv strategic si deci nu poate fi fotografiata fara aviz. Peronul este dotat ca multe din garile construite in acea perioada cu un ceas autentic “Paul Garnier” ( datarea sa ar fi undeva intre 1870 si 1920). Pe site-urile de profil se pot citi amanunte deosebit de interesante despre istoria garilor din Romania si despre mecanismul functionaresc care punea in miscare aceste institutii. Pare acum o urma de civilizatie desueta ca respectivele ceasuri de pe peron erau controlate periodic de catre un ceasornicar angajat de catre gara si ca acesta nu putea lua respectivele ceasuri (in caz de defectiune majora) la atelier decat cu o invoire oficiala din partea sefilor institutiei. Astazi starea garii justifica un scepticism serios in a crede ca aceste ceasuri sunt autentice…desi sunt.

http://farm4.static.flickr.com/3471/3826841582_49138db5eb.jpg

Ceasuri de acelasi tip , realizate tot de catre Paul Garnier sunt raspandite pe tot cuprinsul Europei.

1534892 imagine luata de aici

domingo 14 outubro 2007 025 imagine luata de aici

ceasul fotografiat de domnul octavian tudose in paris si un ultim exemplu de epoca luat de aici

Dar nu au parte de o soarta atat de prafuita decat aici la noi… unde..neputand fi asimilate ca nivel etalon de confort urban sunt distruse précis si riguros de nepasare.

Panouri de identificarea santierului – Praga

La noi in tara ,prin ORDIN nr.63/N din 11 august 1998, se stabilesc care sunt informatiileminimale necesare spre a fi incluse in panoul de santier, dimensiunile scrisului si ale panoului . Informatiile minimale necesare a fi incluse se refera la : numele si datele de contact ale beneficiarului, numele si datele de contact ale proiectantului general si ale constructorului , adresa si denumirea obiectivului, numarul autorizatiei de constructie / de desfiintare , institutia care a eliberat autorizatia de constructie/desfiintare, durata de executie a lucrarilor, data inceperii santierului si cea a finalizarii, o imagine a obiectului de investitie.

panou-de-investitii3

In general , in functie de amploarea proiectului, panourile de identificare a santierului contin informatii suplimentare fata de cele minimal stabilite prin legislatia in domeniu. Informatiile suplimentare se refera la numele si datele de contact ale proiectantilor de specialitate si perspective suplimentate ale obiectului de investitii. Totusi, nu rareori se intampla ca panoul fie sa lipseasca fie sa aiba carente de informatii. Exemple in acest sens se pot vedea mai jos.

dsc04667

dsc04591

Nu sunt la curent cu legislatia in constructii existenta in Cehia , totusi atasez mai jos niste poze ale unor panouri de organizare de santier vazute in zona veche a Pragai. Primul exemplu se refera la santierul organizat pentru proiectul de reabilitare a “Charles Bridge”.Chiar si pentru un necunoscator al limbii este impresionant si evident profesionalismul celor care executa proiectul in discutie – pe langa sectiuni de detaliu este anexata o parte scrisa ce pare extras din autorizatia de constructie. Inutil sa mai precizez ca doar zona pe care se lucra in momentul respectiv era inchisa cu plasa metalica podul ramanand accesibil turistilor in ciuda lucrarilor de intretinere efectuate.Un alt exemplu de acest tip se putea vedea in Wenceslas Square unde zonele in care se efectuau lucrari erau bine delimitate in asa fel incat circulatia pietonala sa nu fie afectata.Lucrarile erau continuate chiar si in zilele de weekend seara tarziu.

dsc016923

dsc017001

dsc01693

Inchei cu panoul de organizare de santier afisat langa Salmovskeho Palace.Desi nu contine decat informatii de baza si ca imagine atasata doar o fatada releveu a cladirii, totusi aspectul este foarte grafic si elegant, potrivit cu zona istorica in care este panoul plasat. Grija fata de fondul vechi construit este manifestata in acest caz tocmai de discretia si simplitatea graficii folosite.Dar despre atitudinea cehilor fata de cladirile patrimoniu si trecut in general…intr-un post viitor.

dsc00523

dsc00515

pe strada Berthelot

Cladirea din pozele ce urmeaza se afla pe strada General Berthelot, actuala Nicolae Balcescu, in centru vechi al Galatiului.Ea este una dintre putinele case vechi inca pastrate pe strada Balcescu.Dintre cladirile invecinate ei, in sistem insiruit, se pastreaza casa de mai sus ,construita in regim p+1. Vecina de mai jos, o cladire p+m , mai este astazi vizibila ca urma pe calcanul descoperit al cladirii p+2.

http://punctedefuga.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=357&_wp_original_http_referer=http%3A%2F%2Fpunctedefuga.wordpress.com%2F&message=1
  • http://punctedefuga.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=357&_wp_original_http_referer=http%3A%2F%2Fpunctedefuga.wordpress.com%2F&message=1
  • http://punctedefuga.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=357
  • galati-old-house-21

    strada-berthelot-mare-copy

    galati-old-house-4

    In ciuda schimbarilor pe care timpul le-a imprimat in mod inevitabil asupra cladirii, functiunea comerciala de la parterul sau s-a pastrat. Desigur tamplaria veche a fost inlocuita cu tamplarie pvc ieftina iar panourile publicitare au mai pierdut si ele din calitate.Alaturi de asta, s-a facut trecerea de la mici ateliere de ceasornicarie si bijuterii catre magazine ieftine de confectii de calitate proasta.

    Se pastreaza in mod interesant pana astazi vechile burlane cu forma lor ciudata departata de corpul cladirii, se pastreaza la etajele superioare tamplaria veche , elementele de feronerie (jardinière la ferestre) si elementele decorative din zona cornisei.

    Decoratiile cu motive florale din ipsos au fost in fapt si primele care mi-au atras atentia.Recunosc ca, desi frumoase, ele mi-au parut o aparitie insolita a carei filiatie mi-este necunoscuta.

    Din aceasi perioada si pe aceeasi strada am mai observat alte doua cladiri, similare prin compozitia fatadei, tamplaria de lemn folosita si desigur decoratiile cu motive vegetale.

    Prima cladire, foarte apropiata ca limbaj architectural cu prima prezentata aici, este construita in sistem p+1. Decoratiile sunt prezente si aici preponderent in fasia superioara a fatadei, in apropierea corinisei.Compozitia fatadei nu arata existenta in trecut a vreunei functiuni pubilice sau comerciale la parterul cladirii.

    decoratii-fatada-galati

    decoratii-fatada-galati-3

    decoratii-fatada-galati-2

    A doua cladire prezinta decoratii atat cu motive vegetale cat si antropomorfe. Ele sunt regasite atat in zona intrarii principale cat si la parapetul balcoanelor. Parapetul balcoanelor, aflat intr-o stare de degradare accentuata, este realizat din beton armat.

    locuinta-strada-nicolae-balcescu


    locuinta-strada-nicolae-balcescu-detaliu

    locuinta-strada-nicolae-balcescu-detaliu2

    locuinta-strada-nicolae-balcescu-intrare

    In legatura cu limbajul decorativ prezent in primul si al doilea exemplu, vroiam sa fac o paralela cu motivul funzelor de castan prezentat de Marius-Marcu Lepadat in volumul “Fetele ornamentului, arhitectura bucuresteana a secolului 20”. Acest motiv , prezent in arhitectura anilor 20’ din Bucuresti, desi nu este o tema clasica a ornamenticii, se asociaza ( de catre autorul citat) mai curand cu limbajul Art Nouveau.

    In privinta celui de-al treilea exemplu vad unele similaritati cu limbajul ornamental folosit in Bucuresti in cazul cladirii cinematografului Dacia ( fost “Alexandru Popov”, fost “Marconi”). Acesta a fost construit in anul 1905 – cateva poze care sa sustina comparatia mai jos via “bucurestii vechi si noi”

    dacia11

    luata de aici

    dacia-marconi-cinema

    luata de aici