La Şcoala Centrala de Fete

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

Unul dintre cele mai emblematice proiecte realizate de către arhitectul Ion Mincu este Şcoala Centrala de Fete. Situată pe strada Icoanei nr.3-5, Şcoala Centrală de Fete este pe lista de monumente categoria A (cod  B-II-m-A-18924).

Înfiinţarea Şcolii Centrale de Fete este legată de numele lui Barbu Ştirbei – astfel aflăm din „Cronologia Bucureştilor 20 septembrie 1459-31 decembrie 1989 Zilele, faptele, oamenii capitalei de-a lungul a 530 de ani” ( Gheorghe Parusi- editura Compania 2007):

„Barbu Ştirbei hotarăşte înfiinţarea unui pensionat domnesc pentru fete, care va funcţiona în primii trei ani (1852-1855) într-o casă particulară de pe podul Târgului de Afară, iar din 1892 în localul propriu, care s-a păstrat până astăzi.”

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

Vom lăsa însă la o parte ( pentru moment) istoria în date a clădirii pentru a reconstitui câteva perspective asupra interioarelor ei şi a tipului de învăţămant care era pe vremuri practicat în Şcoala Centrala.

Mărturiile vremii, consemnate în volume de memorii, ne indică faptul că tinerele care urmau Şcoala Centrala de fete aparţineau clasei de mijloc a României de atunci.

„Componenţa socială, dat fiind aportul masiv al provinciei, era reprezentativă pentru clasa mijlocie: părintii internelor noastre erau funcţionari, agricultori (mici si mari), preoţi, învăţători, comercianţi, ingineri, militari, avocaţi şi medici de provincie; marea burghezie, câtă era, prefera internatele cu predare în franceză (Notre-Dame) sau germană (Pitar Mos).” (Annie Bentoiu – „Timpul ce ni s-a dat – memorii 1944-1947”-editura Humanitas 2007).

Amintirile  doamnei Florica Dimitrescu ( consemnate in volumul „Copilăria la romani” –capitolul „Copilărind la margine de oraş” pag.354 -362– Adrian Majuru- editura compania 2006) confirmă rândurile de mai sus, concluzia fiind că:

„Şcoala Centrală – care a fost o şcoală de elită din punct de vedere intelectual, din punctul de vedere al obligaţiei de a învăţa – a fost şi o şcoală democrată. Acolo am învăţat, fără a cunoaşte cuvântul, ce înseamnă “democraţie”…”

Acest principiu de echitate se transpunea şi în taxele relativ mici aferente şcolarizării. Corectitudinea şi egalitatea între eleve sunt reguli de aur in Şcoala Centrală de Fete:

„Taxele la Şcoala Centrală erau potrivite; reputaţia ei de seriozitate o plasa pe o poziţie de echivalenţă cu Liceul Sf. Sava pentru băieţi. De cîte ori, mai tîrziu, m-am întîlnit cu vreo absolventă a şcolii – farmaciste, doctoriţe şi altele – am ştiut că va fi vorba de cineva pentru care hărnicia şi corectitudinea erau valori cu care nu era de glumit.”(*)

(sursa foto:  imagoromaniae.ro)

Şcoala Centrala de Fete era astfel în primul rând un spaţiu în care se clădeau caractere şi un anume tip de ţinută intelectuală. Inscrise acestui scop erau şi metodele de învăţămant adoptate, şi relaţia profesor-elev şi nu în ultimul rând inclusiv compunerea spaţiilor interioare ale şcolii. Astfel întregul ansamblu de încaperi cât şi mobilarea lor erau menite sa construiască un spaţiu al adâncirii în sine întru auto-perfecţionare, un spaţiu al relatiilor de o politeţe reţinută.

 

 „ Înfiinţată în mijlocul secolului al XIX-lea pentru fete de neam, dar sărace, beneficiind de o arhitectură inspirată din mânăstirile medievale italiene şi româneşti, Şcoala Centrală purta marca unei mentalităti modeste, harnice şi corecte. Se preţuiau demnitatea, dar nu fumurile; exista un efort constant de a se aprecia echitabil meritele fiecăreia; erau prost văzute intervenţiile părinţilor, de altfel foarte rare şi privind doar cazuri speciale, boli sau fragilităţi fizice, circumstanţe familiale potrivnice şi alte asemenea.”(*)

Pentru elevele interne orarul zilnic era de o rigurozitate sobra, menită să fixeze coordonatele unei vieţi echilibrate pentru tinerele fete:

„Pentru interne, soneria zbârnâia dimineata la ora şase; urma forfota spălatului, îmbrăcatului, aşezării lucrurilor la loc;  Coboram în sufragerie pentru ceai – la subsol – în rând, câte două, la şapte fix, (…). Cele cinci ore de curs de dimineaţa, întrerupte de sonerie pentru scurte recreaţii de zece minute şi una singură de douăzeci, se încheiau cu un nou mers la masă în rând, la ora unu; după prânz, “recreaţia mare” dura până la ora 15, în larga curte-grădină de câte ori o permitea vremea.(…). În clase apoi, ne făceam lecţiile pentru a doua zi, pînă la 5 cînd soneria anunţa o nouă recreaţie de o jumătate de ceas; reîncepea atunci pregătirea lecţiilor, numită “meditaţie”, până la cina de la ora şapte, imediat urmată de urcarea în dormitor unde lumina se stingea cel mai târziu la 9. (…) Timp de patru ani şi jumătate am fost internă şi trebuie să spun că acest program, respectat cu străşnicie, mi-a creat impresia unei ordini universale pentru tot restul existenţei.”(*)

(sursa foto:  imagoromaniae.ro)

Regula uniformelor ajuta pe de-o parte la definirea unui mediu sobru destinat studiului iar pe de alta parte lucra în direcţia ideii democratice de admitere a elevelor din pături sociale diferite  ale societaţii.

Este greu azi să imaginezi viaţa şi culoarea din spatele unor poze alb-negru îngălbenite, totuşi uneori putin ajutor ne iese in cale. Aflăm astfel din memoriile lui Annie Bentoiu următoarele:

„ Uniformele noastre erau diferenţiate, dar cu un aspect sever: între zece şi paisprezece ani rochie de aţică în pătraţele roşii şi albe, lungă până sub genunchi, cu un şorţ tot lung de poplin negru, guleraş brodat şi fundă neagră; într-o parte, de un nasture al şorţului, atârna un lanţ cu cheile de la dulapuri şi pupitre. Fetele din cursul superior- cincisprezece optsprezece ani- aveau acelaşi model de uniformă, dar în carouri gri cu alb, ceea ce le dădea un caracter mai elegant si mai serios; cele mici erau obligate să li se adreseze cu „domnişoară”.”(*)

(sursa foto:  imagoromaniae.ro)

Uniformele nu au fost mereu la fel, la ceva ani distanţă ele suferă o modificare:

„Au dispărut uniformele vechi, făcând loc fustelor bleu-marin cu bluze albe la care s-au adăugat, timp de doi ani, fularele verzi ale „străjeriei”.” (*)

D-na Florica Dumitrescu face o descriere puţin mai amănunţita a noilor uniforme:

„Aveam nişte fuste bleumarin cu pliuri, pliuri mari, bluză albă, un pulover bleumarin iarna, iar pe cap purtam obligatoriu o bască. Pe bască şi pe mâna stângă se purta emblema şcolii, ŞCF, care se broda. Era brodată de mine cu aţă bleu şi aveam numărul matricol 373.”(**)

Nu este greu să-ţi imaginezi elevele astfel îmbrăcate traversand coridoarele Şcolii Centrale de Fete:

„Pe lungile coridoare impecabil de curate (femeile de serviciu, înarmate cu mături lungi si cârpe ude, le spălau în timpul fiecărei ore de curs, aşa încât le regăseam curate în recreaţii) treceam seara sub casetoanele de lemn pictate ale tavanului, savurând tăcerea şi privind nostalgic spre mica grădină interioară cu schimbătoarele ei lumini, după ceasurile zilei, cu schimbătoarele ei culori, după anotimpuri; un indianist ar spune că impresia de calm adânc pe care o răspîndea se datora structurii ei de mandala, un careu magic în centrul căruia o rotondă încercuia un copac uriaş, armonizînd astfel formele desăvârsite ale cercului şi ale pătratului întru liniştirea atemporală a patimilor.”(*)

(sursa foto:  imagoromaniae.ro)

Mobilarea încăperilor este simplă, aproape austeră. Dormitoarele au fiecare câte 3o de paturi şi sunt acoperite de „ cuverturi albe perfect netezite, avînd în dreptul pernei stema ŞCF în galben şi verde; era emblema tradiţională a şcolii, desenată de Mincu şi pe care o repetau, pe peretele exterior, ornamente de ceramică evocând pe cele ale bisericilor din Moldova şi alternând cu nume de domniţe din istoria ţării.”(*)

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

În urma numirii d-nei Elena Malaxa directoare a şcolii o serie de renovari au loc – în urma lor sălile de curs sunt dotate cu bănci cu pupitre „cu linoleum încastrat, în culori pastel variind de la o clasa la alta; lemnul catedrelor, aşezate pe un postament înălţat şi destul de încăpător ca să stea acolo ca pe o scena , şi fetele scoase la tablă, era de un galben cald şi lucios, completandu-l pe cel al parchetului ; se instalaseră difuzoare în fiecare clasă.”(*)

(sursa foto:  imagoromaniae.ro)

Memoriile Doamnei Dimitrescu confirmă şi ele rândurile de mai sus : ” băncile aveau ceva de un verzui deschis pe ele. Am aflat că era un tip de nylon, vinilin, un material care atunci fusese adus din SUA de Nicolae Malaxa. Acesta era fratele directoarei noastre, domnişoara Elena Malaxa. „ (**)

Tot în această perioadă sunt modernizate şi sălile de baie „peretii sălilor cu lavabouri şi ai sufrageriei luceau , îmbrăcaţi în faianţa lor albă.”(*)

(sursa foto:  imagoromaniae.ro)

Totuşi toate aceste modernizări se fac în respectul proiectului initial şi fără a-i altera interioarele.

Una din schimbările mari care se produc în această perioadă este desfiinţarea terenului de tenis şi a vechii Săli de spectacole ce apartineau Şcolii Centrale:

„totuşi terenul de tenis dispăruse odată cu vechea sală de festivităţi: se hotărâse construirea pe acel loc a unei Săli moderne de spectacol, care să fie închiriată unui cinematograf (cu program controlat) pentru a mări veniturile liceului şi care să servească şi rarelor serbari propriu-zis şcolare. „ (*)

(sursa:  imagoromaniae.ro)

Antreprenorul este Nicolae Malaxa- acesta alege pentru realizarea proiectului pe arhitectul cu care colaborase în trecut la nenumărate proiecte civile şi industriale, respectiv Horia Creangă. Proiectul începe in 1942 iar inginerul constructor este, conform afirmaţiilor d-nei Bentoiu, însuşi Emil Prager a cărui fiică a fost şi elevă la Şcoala Centrala de fete în aceeasi perioadă cu d-na Florica Dimitrescu.

Sala de festivitaţi este dimensionată pentru 600 de locuri şi este ultimul proiect la care va lucra Horia Creangă („Horia creangă-Crezul simplitătii”-editura simetria 2012) . După moartea lui Horia Creangă (pe data de 1 august 1943) proiectul va fi finalizat de colaboratorul sau fidel, arhitect Haralamb Georgescu -sala va fi data in folosinţa in 1945.

Este neclar felul in care destinaţia sălii de spectacole a Şcolii Centrale de fete s-a schimbat la foarte scurt timp, sala devenind exclusiv cinematograf ( cinema „Luxor”).Ca un amanunt interesant, in data de 24 septembrie 1946 Jeni Acterian noteaza in jurnal ( publicat la editura Humanitas sub numele „Jurnalul unei fete greu de mulţumit 1932-1947”) că tocmai vizionase un film la acest cinematograf („un film cu Blanchar” spune jurnalul) in compania lui Clody Berthola. Ambele faceau parte dintr-un cerc de cunoştinţe din care făcuse parte şi Horia Creangă.

Destinul cladirii însă a luat o cotitură în anii turbulenti de dupa cel de al doilea razboi mondial – sala devine „Sala Studio a Teatrului Municipal”. Şi Şcoala Centrală suferă transformări- „după 1948, se va numi Liceul „Zoia Kosmodemianskaia” pentru mai bine de trei decenii”. (***)

Nu cunosc memorii care sa continue povestea interioarelor clădirilor mai departe de această perioadă- singura dată pe care o mai am este legată de anul 1977 când o serie de lucrări de reparaţii şi restaurare au fost făcute. Imi imaginez ca tot sistemul de valori descris în randurile de mai sus s-a naruit de-a lungul anilor de comunism atâta timp cat principii precum corectitudinea, libertatea de gândire şi exprimare au fost eradicate sistematic.

Este însă o şansă nesperată să dispunem astăzi de ansamblul acestor clădiri îmbătrânite cu atâta elegantă. Şi poate cu ceva noroc, rândurile jurnalelor ce se scriu astăzi vor fi la fel de limpezi si frumoase pentru cei ce le vor citi cândva precum memoriile de început de secol pe are le putem citi noi astăzi.

 

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

scoala centrala de fete

Nota:

(*) – Annie Bentoiu – „Timpul ce ni s-a dat – memorii 1944-1947”-editura Humanitas 2007

(**) – Adrian Majuru – „Copilăria la romani” –capitolul „Copilărind la margine de oraş” pag.354 -   362 – editura compania 2006

(***) – Gheorghe Parusi – „Cronologia Bucureştilor 20 septembrie 1459-31 decembrie 1989 Zilele, faptele, oamenii capitalei de-a lungul a 530 de ani” –editura compania 2007

 

Leave a Reply

  • About

    Unsleepable is a free theme for WordPress created by Ben Gray. If you don't want this particular text on your site then you'll have to either edit it manually or slide a widget in to this area. This area is called "subfoot center."
  • Meta