Monthly archives: September 2008

Cum zidurile prind viata

Indiferent de reusita unui partiu de arhitectura ( tradusa prin functionalitate), interfata de care ne lovim zilnic la majoritatea cladirilor este cea a zidurilor.In multe cladiri nu ajungem sa calcam niciodata – cladirea CEC-ului spre exemplu sau palatul telefoanelor raman imagini emblematice pentru Bucuresti cu toate ca marea majoritate nu au calcat in viata lor inauntru si cu atat mai putin nu stiu cand si in ce conditii au fost construite cladirile.Sunt practic cutii cu care lumea s-a obisnuit sa se intalneasca in drumul zilnic (De ce ne-am mai mira oare ca atunci cand una dispare, lipsa sa nu este simtita, ea fiind curand inlocuita de o “cutie contemporana” cu un continut la fel de neinteresant pentru trecator).

Proiectul “zilele bucurestiului” (si prin asta ma refer strict la programul de proiectii ce a folosit ca suport cladirea Facultatii de Arhitectura, Cladirea Ministerului Agriculturii si Universitatea) a incercat exact acest lucru – sa realizeze o punte intre privitor (in postura de consummator de arhitectura) si produsul de arhitectura, prin medierea imaginii.Gestul, desi poate prea subtil pentru caracterul campenesc inevitabil al manifestarii din care a facut parte, este admirabil .Este poate o prima incercare de a introduce notiunea de joc ca mod de relationare intre privitori si cadru urban. Scopul final al jocului este desigur asumarea spatiului urban si sentimental de identificare.

In acelasi timp gestul te trimite cu gandul la mai multe aspecte dintre care poate cel mai important este procesul de proiectare “secunda”.Prin proiectare secunda inteleg un proces activ atat din interior catre exterior cat si dinspre exterior catre interior.

Procesul dinspre interior catre exterior rezulta din existenta unui a unui suflet al obiectului de arhitectura care se traduce prin insasi viata ce are loc in interiorul sau si care duce la o perpetua metamofoza vizibila in plan fizic.Ideea a fost foarte plastic prezentata prin proiectia cu numele de “trapped”.

Procesul dinspre exterior catre interior este legat de perceptia subiectiva a consumatorului de arhitectura despre obiectul de arhitectura.Desi este un proces subiectiv, el duce la existenta mai multor obiecte de arhitectura virtuale in “urna” sau “cochilia” unei unice cladiri.Si, poate si mai important, aceasta relatie afectiva rezultata din perceptii subiective este cea care dicteaza soarta cladirii ( cate cladiri parte din patrimoniu istoric al bucurestiului nu au fost déjà demolate sau macelarite tocmai pentru ca nu au fost iubite suficient de oameni incat sa fie aparate?).Nu este nevoie sa vezi cladirea universitatii “imbracata” succesiv in benzi colorate, imagini cu pahare, sau poate cel mai sugestiv “calcata”de picioare din pas grabit (este un drum in definitiv chiar si la modul figurat) pentru a intelege caracterul profund subiectiv al spatiilor.Dar poate ca uneori avem nevoie de astfel de lectii pentru a ne re-aminti (sau alternativ pentru a invata) regulile jocului.

bulevardul ferdinand.intre reconstructie si conservare

Pentru cei suficient de curiosi sau pasionati de zona veche a Bucurestiului site-ul oficial al primariei sectorului 2 poate furniza o serie de informatii care bine organizate se pot structura in statistici si pot da o idée despre tendintele de viitor ale zonei.Poti gasi liste complete cu autorizatiile de constructii si certificate de urbanism structurate pe trimestere dar si puz-uri pe zone delicate centrale.

Analizand zona istorica protejata numarul 7-subzona Cp1b reprezentata in cea mai mare proportie de frontul bulvevardului ferdinand se observa lucuri interesante.Din 2006 pana in 2008 au fost luate foarte multe certificate de urbanism si autorizatii de constructii.Multe dintre ele vizeaza amenajari interioare sau amenajari de mansarde lucru ce poate indica pe de-o parte ca majoritatea fondului construit inclus in zona a intrat intr-o perioada de liniste si “legitimitate” (in ideea ca problema retrocedarii a fost rezolvata )si pe de alta parte ca actuali proprietari sunt oameni ai clasei de mijloc cu suficiente resurse materiale pentru a avea grija de proprietatea lor.

Sunt insa si multe autorizatii de demolare (de exemplu la nr. 52 din 2006 si 76-78 din 2007) iar tendinta va fi probabil ca ele sa continue.In amble exemple date construtiile sunt constructii doar parter. Ce se va construe in loc? Tot lista primariei ne spune (in cazul imobilului nr 52) : cladire S+P+4E+5 retras program locuinte cu birouri.Cea mai fezabila varianta pentru zona dealtfel.

Ceea ce se intampla insa este ca fiecare parcela construita foloseste la maxim prevederile puz-ului.Regulamentul prevede minim 13 m inaltime -maxim 16m inaltime dar admite inca 2 etaje retrase cu mentiunea ca totusi cladirea nu va putea depasi cu mai mult de 3m cladirile invecinate.Foarte clar nu? Folosind doar prima parte a afirmatiei cei de la Adama care construiesc ansamblul evocasa selecta la numarul 58 (in plina zona protejata deci) construiesc un p+10.Cu toata indulgenta posibila asta tot ne duce la frumoasa suma de 33 m .Desigur daca e sa ne uitam pe propunerea concreta se observa existenta unui volum aliniat la aliniament ce preia inaltimea cladirii invecinate (volum ce inglobeaza functiuni publice) iar volumul care depaseste aceasta inaltime este retras fata de strada.Ceea ce vreau insa sa subliniez este ambiguitatea regulamentului si lipsa sa de realism in contextual imobiliar discutat.

Revenind acum la parcele mici de tipul parcelei nr.52 sau a parcelei nr.40 ambele planificate a fi construite in sistem de P+4+5 retras respective P+6+7 restras,ce atrage atentia este dimensiunea parcelei .Se va construi cel mai probabil la calcan si se va merge pe o utilizate a terenului cat mai mare (puzul prevede pot 65% si cut 4).Viciul sistemului iese la iveala insa si aici – parcela 19 de pe strada Horei a fost déjà construita cu un p+5 care profitand de inaltimea redusa a casei de la 52 ferdinand si-a permis abuzul sa dea geamuri pe calcan.Acum cladirea veche fiind demolata noua construtie de la nr.52 va putea construi,la randul ei, pe calcan si bloca geamurile vecinilor cu toata legitimitatea posibila.

Concluzia as zice ca e fortarea regulamentelor urbanistice (dincolo de aspectul architectural al problemei) lasa dezvoltarea zonei si mai important gradul de confort al noilor locuinte in voia hazardului.Pentru ca daca investitorul isi va scoate un profit frumos din construirea unui nivel in plus,de prea putine ori el este si beneficiarul final.Pretul pentru nerespectarea regulamentelor va fi platit de cumparator in timp,prin pierderi graduale de confort cu care il ameninta construirea (prin fortarea regulamentului) pe parcelele invecinate.

lectia spatiului public – grecia (2)

Si pentru ca promiteam ca voi continua post-ul legat de Grecia ma voi referi acum la un al doilea aspect care frapeaza calatorul. Ma refer acum la o experienta a spatiului urban veche si asimilata care se traduce prin mici detalii ce desavarsesc (daca nu cumva ar fi mai corect sa spunem ca ele creeaza) arhitectura traditionala. Proiectul de arhitectura nu are finalitate suntem invatati in scoala, pentru simplul motiv ca obiectul ei odata locuit capata viata si se transforma permanent. Ca simpla teorei poate parea o exprimare frumoasa si atat , dar ajuns in Grecia intelegi perfect la ce se referea.

Casa are o viata a ei proprie care o conduce prin scurgerea timpului facand-o ca in ciuda schimbarilor suferite sa-si pastreze sufletul si urme ale formei initiale. Tocmai aceasta viata este ceea ce este valoros – departe de a muzeifica forme declarate ca traditionale casele grecesti isi permit libertatea sa se transforme. Se vad urme ale unor corpuri de cladiri care au fost in timp demolate dar ele nu sunt mascate ci lasate aparente.Daca initial casa era construita din blocuri de piatra si a suferit deteriorari, piesele lipsa au fost completate cu ce era mai la indemana indiferent daca asta insemna caramizi ceramice sau orice alt material de constructie diferit de traditionalele blocuri de piatra.Poti vedea case extinse in timp dar care la nivelul sarpantei pastreaza locul de inadire perfect vizibil – jumatate de casa acoperita cu placi de tuf vulcanic in timp ce extinderea este acoperita cu tigle.

Un al doilea aspect este lipsa delimitarii intre spatiul public si spatiul privat – spatiul privat se ofera privirii si se continua firesc in spatiu public fara a fi o negare a acestuia.Probabil nu exista nevoia de intimitate pentru ca dupa secole de civilizatie nimeni nu este interesat sa abuzeze de aceasta – spatiul intim este creeat din aceeasi substanta, organizata de aceeasi gandire ca si spatiul public.Spatiul public in sine este gandit la scara locului si este rezultat in timp din nevoile reale ale oamenilor si din dorinta lor de a locui impreuna acelasi locuri .

Nu in ultimul rand civilizatia in Grecia se manifesta prin atentia la detaliu.Aproape nici o cladire nu poate fi vazuta in intregime din cauza vegetatiei in care locuitorii au imbracat-o.Mici detalii sunt cele care creeaza marea arhitectura , iar marea arhitectura chiar si absenta in intentia initiala , rezultata din locuire si transferarea unui aport subiectiv casei.Pentru ca arta locuirii este cea care face Grecia locul minunat ce este.

Zone industriale bucuresti (1)

Perioada ce se suprapune regimului comunist din Romania a insemnat la nivel urbanistic o grea provocare – extinderea si modernizarea orasului insemnand atat crestearea in inaltime (care incepuse insa inca din perioada interbelica) cat mai ales crearea unei sistematizari urbane a orasului. Solutiile gasite in perioada au fost mai mult decat discutabile (distrugerea unei mari parti din patrimonial istoric al Bucurestiului si mutilarea altei parti) iar ele ne-au lasat astazi cu cladiri mamut ce nu isi mai gasesc logica in ritmul de viata actual si cu artere nefunctionale.

Asa cum la momentul respectiv trecutul ramasese prins intre artere bordate de blocuri inalte de beton, astazi dezvoltarea urbana gaseste ca piedica insule industriale ramase in tesutul urban central.Rezolvarea vizeaza atat reonfigurarea acestor insule (reprezentate de platformele industriale) cat si “infiltrarea” in tesutul perioadei optzeciste prin cresterea procentului de ocupare a terenului. Despre cresterea procentului de ocupare a solului am discutat déjà intr-un post anterior asa ca ma voi referi acum la insulele industriale din tesutul urban central.

Aceste zone industriale,situate la perioada constructiei in zone periferice ale orasului, in timp, prin crestere suprafetei orasului, au fost incet incet inglobate ajungand in ziua de azi in zone bine cotate pe piata imobiliara. Bucurestiul nu este insa o exceptie , situatii similare regasim in toate orasele tarii care au cunoscut o dezvoltare in anii 80-90 – este de mentionat cazul Brasovului unde o zona veche industriala aferenta rafinariei a fost recent achizitionata in dorinta de a fi transformata in ansamblu residential.

Bucurestiul merita insa a fi studiat datorita procentajului mai mare de zone industriale inglobate –cca 15-20% din suprafata orasului.Existenta acestora a lasat loc de specula – in anumite cazuri intreprinderile au fost cumparate din timp la prêt relative mic de investitori ce operau in domeniul imobiliar si acestia fie au transformat intreg terenul in santier in vederea construirii de mall-uri sau locuinte collective fie au cedat acest drept unor terti.In alte cazuri fabricile (in prezent privatizate) au fost cele ce au vandut la prêt avantajos terenul in ideea de a fi relocate in periferie. Pret avantajos in acest caz inseamna undeva peste 2000 euro/mp pentru zonele centrale.

Se pun in acest moment cateva problematici serioase legate de dezvoltarea acestor zone:

- reglementarea situatiei cladirilor facand parte din patrimonial industrial al Bucurestiului (un studiu in acest sens este de gasit in cartea “Bucurestiul postindustrial” de Liviu Chelcea aparuta la editura polirom in 2008)

- existenta unui plan urbanistic care sa solutioneze o integrare armonioasa a acestor insule luand in considerare si evolutia viitoare a fondului construit existent

- felul in care aceste proiecte vor influenta la randul lor dezvoltarea si transformarea zonelor in care se insereaza (ma refer in primul rand la cresterea cotei zonei pe piata imobiliara si atragerea unor noi investitii )

In legatura cu prima problematica aduc in discutie cazul fabricii de paine din zona Obor.

Aceasta fiind inclusa in lista cladirilor de patrimoniu nu poate sa fie demolata ceea ce adus la un dezinteres total al proprietarilor de drept fata de imobil.Intamplator sau nu ( mai curand nu as fi tentata sa spun) una din cladirile incluse in ansablu (din fericire una mai putin valoroasa din punct de vedere instoric si architectural) a fost recent incendiata ducand la o (convenabila) ruina a sa. Statul desigur nu intervine in incurajarea proprietarilor inspre dezvoltarea unor programe de arhitectura aparent mai putin profitabile decat mall-urile si locuintele collective dar totusi deseori aplicate (cu succes) inafara.In alte tari, fabrici dezafectate (mai ales cele cu valoare istorica ) gasesc premizele perfecte pentru metamorfozarea in sedii centrale de firme si/sau muzee si centre culturale.La noi varianta comoda este distrugerea.

A doua problema vizeaza un plan de dezvoltare urbanistica de ansamblu. Un bun exemplu il ofera zona dintre soseaua Orhideelor si splaiul Independentei unde déjà se construieste un mare poiect de ansamblu de locuinte colective (ansamblul orhideea Gardens).Desi situata in zona centrala , zona aferenta ansamblului este invecinata cu vechi zone industriale aflate in plin proces de transformare.Prezenta pasajului Basarab in curs de constructie va avea (la momentul finalizarii sale) o importanta covarsitoare dar in acelasi timp greu de anticipat (atat in valoarea cat si in specificul pe care il va da zonei).Lipsa unei atititudini oficiale vis-à-vis de dezvoltarea pe termen lung a zonei duce la initiative individuale ale unor mici investitori care vor putea fi cu greu aduse la un numitor comun in viitorul previzibil.

In concluzie se poate spune ca orasul isi poarta hainele care i se potrivesc (sip e care le merita) iar in lipsa unei gandiri de perspective dezvoltarea urbana se regleaza pe parcurs prin mecanismele economiei de piata. Care economie de piata ,mergand pe ideea eficientei, va duce mereu la un raport satisfacator intre investitie si profit, dar mai rar (si in lipsa unei culturi solide) si mai curand intamplator va duce si la o estetica urbana unitara sau la un confort al spatiului urban.

lectii de inglobarea trecutului -grecia (1)

Am ajuns pentru prima oara in Grecia anul acesta.Imi imginam ca nu pot fi luata prin surpindere prea tare dupa toate cursurile de istoria arhitecturii Greciei antice din facultate (mai mult sau mai putin uitate) si in plus destinatia mea de vacanta nu viza traditionalele situri istorice ale Greciei ci o insula intrata de curand in vizorul agentiilor de turism din Romania (mai précis insula Thasos).

Privind retrospetiv recunosc insa ca intalnirea cu Grecia de zi de zi si cu situri cu o aura mai putin stralucitoare decat a celor consacrate este o experienta incredibila care te pune fata in fata cu o traditie a culturii spatiului urban neasteptata. Sunt multe lucruri care te frapeaza (prin contrast desigur fata de situatia de “acasa”) dar in acest post voi trata un singur lucru – respectul fata de ruine (ce are in Grecia o acceptiune total diferita fata de cea exista la noi) si integrarea noului in vechi.

Desigur este aproape imposibil sa compari situatia Greciei cu cea regasita acasa – in lumina dura a Greciei, la granita fina intre cer, apa si stanca, arhitectura isi gaseste vocatia in sculptura iar nasterea Afroditei din spuma valurilor pare perfect plauzibila si repetabila.

Trecutul este tratat cu naturalete mai mult decat cu respect iar respectul (caci el exista) este rezultat dintr-o continuitate si comunicare perfecta.Trecutul este materia prima din care se tese materia prezentului si in acelasi timp o premiza de la care prezentul porneste catre cautari de perfectionare.Probabil doar aceasta legatura organica cu trecutul ce existenta in Grecia este de natura a garanta un prezent subscris unei traditii care desi nu-si pastreaza formele constante este consecventa esentei sale.

Anexate sunt 3 ipostaze ale “trecutului” in Grecia:

Prima trecutul ca ipostaza cotidiana , omniprezenta si egala cu natura ce a (putut) genera(t) o asemenea cultura (golf in Markyammos si sit arheologic Limenas):

Al doilea trecutul ca “good luck charm” la temelia constructiei apartinand prezentului (ea insasi un avatar al trecutului)- casa din Sotiras

A treia ca gest de (re)memorare si asimilare ce “sustine” (si la propriu si la figurat) prezentul-casa in drumul catre cetate Kavala.