Nu putem vorbi despre un lucru frumos ( ca obiect arhitectural) fara a vorbi despre un loc frumos – arhitectura de calitate este intotdeauna creatoare de spatii si nu doar de obiecte individuale. Altfel spus este impropriu sa vorbim despre arhitectura unei cladiri fara a lua in considerare integrarea sa la nivel urbanistic in contextul dat – ca volum, ca adaptare la context prin inglobarea unui spirit al locului si evident ca spatiu urban creat. Caracterul oricarei opere de arhitectura nu se rezuma deci la obiect in sine – parte din “substanta sa” iradiaza in spatiul imediat invecinat si functie de acest lucru vorbim de spatii asumate sau straine fata de “consumatorii “ de arhitectura.

Aceasta intorducere este un fel de justificare a alegerii facute de mine in a gasi un loc/lucru frumos in Bucuresti. Am ales Academia Militara ( construita intre anii 1937-1939 de catre arhitectul Duiliu Marcu ) pentru acest demers tocmai pentru ca este in opinia mea unul din obiectele de arhitectura de cea mai buna calitate din Bucuresti

Voi incepe prin a marturisi ca mi-a luat mult timp pentru a intelege tipul de frumusete al acestui ansamblu – simplitatea este probabil unul din lucrurile cele mai greu de acceptat si admirat. In plus trebuie timp pentru a putea intra in atmosfera propusa de curentul modenist ( caruia ii este tributara Academia) si pentru a intelege regulile (si mesajul ce este transmis prin intermediul lor) si contextul in care ele au fost gandite.

Ce frapeaza insa inca de la prima vedere este modul in care acest ansamblu reuseste sa ordoneze spatiul din jurul sau , sa se anunte si insinueze ca dominanta pe un ax relativ lung ( strada Stirbei continuata prin bulevardul Eroilor ) marcat mai ales prin discontinuitate ( stilistica si de regim de inaltime ). Si nu se poate vorbi decat elogios despre reusita de a marca printr-un obiect arhitectural o inaltime locala a sitului– cu preocuparea de a face accesibil vizual intreg ansamblul si de la cota inferioara prin intermediul unei terasari sucesive a terenului de constructie. Dincolo de arhitectura este un foarte bun exemplu de amenajare peiasgera a spatiului ce graviteaza in jurul academiei si de creere a unei scenografii in care monumenatalul sa fie pus in scena.Duiliu Marcu a avut eleganta si inteligenta de a crea o opera monumentala altfel decat in mod epatant sau prin dimensiuni gigantice . A facut-o in mod subtil prin specularea particularitatilor sitului (ma refer la inaltimea zonei si factorului vegetal din care constructia se detaseaza ), prin manipularea perceptiei prin intermediul procedeelor de ordin urbanistic ( o constructie chiar si de mici dimensiuni dar care este situata pe o inaltime si este in mod simultan capat de perspectiva pentru un important ax rutier se anunta si se impune in memoria vizuala a trecatorului ca reper si dominanta ).

Senzatia de frumusete pe care o genereaza ansamblul este datorata unei compozitii armonioase a volumelor bazata pe simetrie. Este o senzatie de echilibru indusa la nivel subliminal printr-o atenta geomterizare si epurarea a ordinelor clasice. Estetica fatadelor este una puternic influentata de stilul modern ( unii critici de arhitectura o includ intr-o subcategorie de “modernism clasicizant”) ea fiind caracterizata prin volume proportionate, linii drepte si suprafete fara podoabe inutile.Un alt lucru interesant legat de estetica fatadelor cladirii academiei este faptul ca ea trebuie pusa in relatie si cu preocuparea modernistilor pentru fatade ca prezente urbane. Este o arhitectura a secolului masinii ( in care Le Corbusier deja teoretiza masina de locuit) conceputa pentru doua tipuri de lectura : lectura in viteza masinii si lectura fatadelor asa cum se dezvaluie ea la nivelul trecatorului.

Desi modenistii ( si deci inclusiv Duiliu Marcu prin Academia Militara ) isi propun o arhitectura profund antidecorativa nu trebuie sa deducem prin aceasta eliminarea ornamentului.Daca prin ornament intelegem jocul liber al imaginatiei atunci arhitectura moderna si in acest caz particular Academia Militara se dezvaluie ca o constructie profund ornamentala. Este adevarat ca modernistii se declarau “anti-ornament” dar trebuie sa avem in vedere o diferenta in definirea ornamentului- ceea ce ei denumeau “ornamente inutile” erau “colaje” gratuite pe fatade si folosirea improprie a materialelor.Modernistii au sarcina ingrata de a definii mesajul unei noi lumi iar pentru aceasta noua lume ordinele arhitecturii clasice cat si ornametele rococoului( nascute de o alta civilizatie cu o alta cultura si alte mijloace tehnice ) par golite de semnificatii, straine .Tocmai de aceea copierea lor este condamnata de catre modernisti.Nu avem o eliminare a ornamentului ci o mutare a sa intr-o alta sfera in concordanta cu spiritul epocii. Nu este un proces de negare ci o profunda mutatie necesara.Revenind la cladirea Academiei,ornamentele sale sunt jocul de raporturi si volume, succesiunea de spatii amenajate ce preceda cladirea propriu-zisa. Iata ce afirma in acest sens Duiliu Marcu:” desi aveam o mare inclinatie si chiar usurinta spre desen si pasiune pentru ornamente si décor, totusi am devenit mai tarziu adeptul arhitecturii simple , fara belsug de ornamente care prin justetea proportiilor si armonia plasticii trebuie sa dea ochilor si ratiunii cea mai deplina satisfactie”.

Horia Creanga marturisea intr-un manifest dorinta sa pentru o arhitectura unitara a arterelor principale ale Bucurestiului –arhitectura care ar trebui sa fie constransa sa adere la stilul modern. Tot el afirma la inceput de secol 20 ca societatea trebuie sa fie educata in spiritul arhitecturii moderne si ca aceasta educatie se poate face cel mai usor vazand zilnic mostre de arhitectura moderna (“masele sunt educabile daca le dai posibilitati”). La aproape un secol distanta in timp se poate spune ca a avut dreptate- arhitectura in stil modern lasata in urma de generatia de arhitecti careia ii apartin Duiliu Marcu si Horia Creanga reprezinta o buna lectie de educatie estetica si o valoroasa mostenire careia ii datoram in mare parte viziunea contemporana asupra arhitecturii.