Pana in 1943 nu am gasit planuri care sa consemne existenta unor incinte pe terenul Casei Radio – terenul era din cate se vede pe vechile planuri o zona de tranzit intre terenurile apartinand palatului Cotroceni si cele cu functiuni preponderant militare (grajdurile regale, cazarme , depozite).Era o perioada de transformari in timpul careia s-a cristalizat identitatea cartierului Cotroceni si in care terenul actualei cladiri a Operei Romane era ocupat de terenul de sport “Venus”.Vremuri in care Strada Eroilor Sanitari purta alternativ numele de “carol II” si “Strada dealului” iar la intersectia dintre Regina Elisabeta, Splaiul Independentei si calea Plevnei era in discutii sa se construiasca proiectul :”Garii Centrale”.
Ulterior pe teren s-a constituit un hipodrom (apartinand armatei) care se pare ca a functionat pana in anii 80’. In urma demolarii hipodromului a fost construita, incepand cu 1986, Casa Radio care ocupa cam jumatate din terenul fostului hipodrom, restul terenului ramas fiind ocupat de un parc. In Casa Radio se visa sa se organizeze muzeul comunismului. Dealtfel de la balcoanele Casei Radio a urmarit Nicolae Ceausescu ultima defilare de 23 august in 1989.
Dupa revolutie situatia cladirii a ramas multa vreme ambigua. La inceput inscrisa in administratia Ministerului Culturii si Ministerului Justitiei exista intentia de a o transforma in spatii destinate Societatii Romane de Radiodifuziune sau de a o transforma in Muzeu National de Istorie. Ulterior, cladirea a trecut in administrarea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei iar cladirea a devenit in urma negocierilor dintre minister si investitori primul proiect de parteneriat public privat. Astfel statul devine partener cu 15 % din investitie iar concesionarea terenului se face pe termen de 49 ani.
Proiectul insa, desi facut in parteneriat public privat, nu a fost supus unui concurs de proiecte deschis cum ar fi fost asteptat si cum insasi comisia de avizare a subliniat. Chiar si acordarea proiectului firmei investitoare este aparent sub puternice indoieli vis-à-vis de corectitudinea negocierilor. Astfel evaluarea initiala a proiectlui (fata de care s-a judecat posibilitatea financiara a investitorului de a fi considerat eligibil ca partener de catre stat) a fost mult subestimata – de la 150 mil euro cat s-a estimat initial investitia a sarit in momentul de fata de 600 mil euro.
Pe partea de arhitectura firma aleasa a fost Chapman Taylor, firma de arhitectura care si-a deschis de cativa ani o reprezentanta in Romania si care se ocupa in general de proiecte de mare anvergura. Solutia ( sau solutiile caci in urma refuzarii mai multor variante in Comisia de urbanism, firma a fost silita sa se intoarca cu proiectarea “la plansete”) asa cum este ea ilustrata pe site-ul oficial al firmei de arhitectura, este de natura sa puna mari semne de intrebare vis-à-vis de fata viitoare a orasului.Variantele propuse de firma de proiectare , dupa cum se vede si din poze, difera foarte putin intre ele, toate frapand mai ales printr-un POT mare pentru zona in discutie.
Nu are sens sa ne intrebam cam cat context istoric si urban a fost luat in calcul in dezvoltarea proiectului daca ne uitam la perspectivele aeriene ale proiectului (unde fundalul folosit nu este cel in care proiectul ar urma sa se integreze).
Desigur si construirea unei roti panoramice intr-o vale nu pare neaparat oportuna.
Nu voi deplange disparitia unui parc care niciodata nu a fost receptat ca atare de catre bucuresteni, un imens maidan caruia ii este dus dorul doar post-factum.
Voi deplange promovarea si gestionarea unui proiect gigant, cu un impact foarte greu de controlat si anticipat, prin politici de circumstanta, lipsite de responsabilitate si transparenta. Si voi regreta faptul ca, atunci cand ne vom trezi din vis, tot ce va mai ramane din putinul pe care il oferea centrul si asa mutilate al bucurestiului central vor fi mall-uri anonime cu fatade cortina si mult prea putine spatii destinate comunitatii , spatii urbane in adevaratul sens al cuvantului care ar putea cu ceva noroc in cateva secole de civilitatie sa ne invete sa locuim.
P.S. Intre timp demolarile continua. Chiar si fara autorizatie.
