Casa bombonieră ( în lumea Miţei Biciclista)

De la distanţă casa arată întrocmai unei bomboniere desuete, exact cum o descria atât de sugestiv doamna Silvia Colfescu într-unul din articolele sale. Încadrată într-un front stradal în care se interpune între o clădire construită în stil neoromânesc (Biblioteca Artiştilor Plastici din România ) şi o cladire în stil eclectic ( sediul ambasadei franceze), casa de la intersecţia străzii Christian Tell şi Biserica Amzei surprinde prin decoratia încărcată a faţadelor ce o transformă într-o apariţie inedita, greu de ignorat chiar şi de către trecătorul grăbit.

casa mita biciclista

casa mita biciclista

casa mita biciclista

casa mita biciclista

casa mita biciclista

O plăcuţă discret poziţionată pe faţadă ne anunţă că aceasta este casa legendarei Miţa Biciclista, casă construită la început de secol de către arhitectul Nicolae C. Mihăescu. Adevărul istoric, puţin diferit, consemnat în volumul  Cronologia Bucureştilor de Gheoghe Parusi – 20 septembrie 1459 -31 decembrie 1989 ( editura compania 2007)  este că în jurul anului 1900 respectivul arhitect este însărcinat de către doamna Maria Mihăescu ( cunoscută în epocă prin porecla de Miţa Biciclista) să refacă faţadele casei în stil Art Nouveau. E greu de spus ce anume l-a recomandat pe respectivul arhitect în faţa doamnei Mihăescu pentru această comandă – arhitectul, făcând parte din şcoala lui Ion Mincu a rămas cunoscut pentru o arhitectură de altă factură dacă este să menţionăm câteva exemple: Palatul Sinodal de la Mănăstirea Antim (construit în stil neoromânesc ) sau biserica (Bradu) Boteanu.

casa mita biciclista

casa mita biciclista

Îmi imaginez că un cuvânt hotărâtor în aspectul faţadei aşa cum o vedem astăzi l-a avut proprietara clădirii, o femeie cunoscută în epocă pentru non-conformismul său într-o perioadă în care rolul femeii în societate presupunea respectarea unor reguli diferite de cele pe care şi le-a croit cu curaj pentru sine. Doamna Maria Mihăescu poate fi găsita menţionată aproape în fiecare număr  al revistei Furnica începând cu anul 1904 şi până în anul 1913 (judecând dupa numerele incluse în arhiva Bibliotecii Digitale a României ). Dincolo de comentariile maliţioase şi de glumele cu subtext rămâne o certitudine că prezenţa acestei femei era magnetică în realitatea capitalei de dinainte de primul război mondial.

„ziarele din Viena au publicat senzaţionala ştire că: prinţesa Michaescu din România a cumpărat o pălărie cu respectabila sumă de 4800 de coroane.

Ziarele vieneze comit o mică greşeală. Anume: nu există in România nici o prinţesă Mihăescu. Exista însă celebra şi şarmanta Miţa Biciclista (…) Totuşi ni se pare exagerat gestul Miţei de a plăti cinci mii de franci o pălărie, care nu poate adăoga mare lucru la farmecele ei naturale. Cu o pălărie modestă a un pol cum purta acum cincisprezece ani la debutul strălucitei sale cariere, sau cu un simplu cârlionţ ştregăresc pe frunte, Miţa e tot aşa de „donnee au diable” ca şi cu abracadabranta-i pălărie „

Revista Furnica –anul VII – nr.45 –joi 14 iulie 1911

Printr-un capriciu al sorţii doamna Mihăescu ajunsese astfel la început de secol posesoara unei averi considerabile iar călătoriile sale în Europa erau cu multa precizie monitorizate de articolele ziarelor vremii.

„Se ştie că mirobolanta doamnă Marie Mihăescu, pe lângă o moşie cu irigaţiuni sistematice şi pe lângă un puţ cu petrol a cărui sondă se zice că e în plină erupţiune, mai posedă ea însă şi un automobil, în care numeroşii săi admiratori au văzut-o adesea plimbându-se la şosea şi pe străzile capitalei”

Revista Furnica – anul X – nr.17 – decembrie 1913

Probabil tocmai acestor călătorii cât şi pasiunii pentru nou a Mariei Mihăescu li se datorează modificările aduse arhitecturii casei sale. Poate că astăzi locuinţa domanei Mihăescu înşală prin aspectul său patinat, totuşi să nu uităm că la 1900 stilul Art Nouveau era în floare în vestul Europei şi că în acelaşi timp, la noi în ţară „se consideră în general că Art Nouveau a avut un ecou modest în regatul României (care la acea dată nu includea şi Transilvania, unde Art Nouveau în varianta central europeana a fost mult mai prezent)” (2). Locuinţa Mariei Mihăescu este deci una dintre puţinele clădiri cu influenţe Art Nouveau din Bucureşti, un Art Nouveau foarte particular, încorporat în eclectism dupa cum afirma d-l Marcu Lapadat în studiul său (Feţele ornamentului – arhitectura bucureşteană în secolul 20 – editura univers enciclopedic – 2003).

casa mita biciclista

casa mita biciclista

casa mita biciclista

casa mita biciclista

În realitatea începutului de secol, strada Biserica Amzei diferea mult faţă de cum o vedem astăzi. Personalităţi ale căror nume astăzi le vedem în manualele de istorie erau vecinii doamnei Maria Mihăescu, iar casele lor – multe dispărute acum – construiau împreună una din zonele cele mai exclusiviste ale oraşului. La numarul 3 pe strada Biserica Amzei a locuit între 1860 şi 1866 Maria Obrenovici în casa cumparată de Domnitorul Cuza cu suma de 7000 de galbeni de la Manoloache Zefcari. Casa va continua să existe până în 1950 trecând „prin mâna mai multor proprietari (Aglae Jora, Iancu Marghiloman, Elena Perekyde şi Elena Butulescu )”(1). La numarul 5 găsim casa lui Ionel I.C. Brătianu. În 1880 – la numarul 24 este construită casa marelui om politic conservator Lascar Catargiu (1823-1899). Cu zece ani mai târziu, in 1890, la nr. 23 este construită casa I. Oteteleşeanu, în stil neogotic.

Dacă este adevarat zvonul că Maria Mihăescu a primit în dar casa de la numarul 9, rândurile de mai sus dau o scară a influenţei jucate de ea în cercurile societăţii cu putere financiară (şi politică)  ale vremii .

Un rol important joaca în mod sigur în cercurile mondene – însăşi porecla sa de Miţa Biciclista se datorează faptului că este una dintre primele femei ce subscrie pasiunii pentru velocipede şi pentru plimbările la Şosea cu velocipedul. Există o literatură întreagă legată de stupoarea şi vâlva făcută de apariţia Mariei Mihăescu în costumaţie de ciclista pe străzile capitalei . Ca să ne fie mai uşor să ne închipuim imaginea ei traversând străzile pe velociped iată mai jos o descriere a costumaţiei uzuale adoptate de către femei în epocă pentru acest sport:

„Doamnele au continuat să poarte pantaloni bufanţi, strânşi sub genunchi, sau fustă pantalon, lungă până la jumătatea pulpei; bluza era albă, cu mâneci a gigot şi guler înalt, pe gât, iar peste ea se lua o jachetă scurtă până în talie, închisă la două rânduri şi cu revere foarte mari. Se încălţau cu ghetuţe înalte, tot cu şireturi, iar pe cap se purta o pălăriuţa destul de simplă, cu bor mic, cocoţata pe coafura bogată.”(3)

 „În august 1869, în Bucuresti, apăruseră primele velocipede care produceau senzaţie şi chiar consternare prin înălţimea lor.” consemnează  cronicarul „Ilustraţiunii române” nr.10/18 august 1891. Din volumul „Modă şi societate urbană” scris de Adrian Silvan Ionescu (editura Paideia 2006 ) aflăm că după 1890 ciclismul ajunge un sport cu oarecare popularitate şi că În 1891, la Bucureşti ia fiinţă Clubul velocipedistilor care începe să organizeze diverse competiţii, chiar pe distanţe mai lungi: in 1892 pe ruta Bucureşti- Ploieşti-Bucureşti” . În plus trebuie amintit faptul că în jurul anului 1890 „este inaugurat velodromul de la Şosea. Construirea lui fusese finanţată de Luigi Cazzavillan, directorul ziarului Universul, a cărui moarte survenise puţin înaintea evenimentului”(1)

Ziarele vremii prezintă în culori vii agitaţia stârnita de circulaţia velocipedelor pe străzile capitalei : ”Dimineaţa, de la Şosea până în Băneasa e spuză. În pădurea Băneasa aglomeraţia e enormă, damele şi bărbaţii dau din picioare ceasuri întregi; (…) Seara, o grupă impozantă, un amestec de biciclete si tandemuri, defilează invariabil pe întreaga Cale a Victoriei şi se răsfaţă pe Şoseaua Kiseleff.(…) Numai birjarii blesteamă această inovaţiune, căci bicileta le răpeste o numeroasă clientelă, le încurcă circulaţia şi a înlocuit pasiunea nobilă pentru cal cu pasiune ignobilă pentru două roate”(3).

Desigur pentru Maria Mihăescu o locuinţă pe strada Biserica Amzei, aproape de Calea Victoriei este cât se poate de oportună în contextul pasiunii sale pentru ciclism. Se pare că în răspuns la această creştere a interesului pentru ciclism în societatea acelei vremi a Bucureştiului fuseseră deschise o serie de magazine şi ateliere de reparaţii şi întreţinere pentru velocipede în proximitatea Căii Victoriei. Încă nu putem discuta însă de magazine specializate exclusiv pe velocipede, laolaltă cu acestea sunt puse în vânzare o serie de alte mărfuri precum ”maşini de cusut sau arme, muniţii, articole de vânătoare sau de scrimă – exemplu este magazinul lui „ B.D. Zisman de pe Calea Victoriei in Bucureşti”.(3)

Trecerea timpului a avut o oarecare influenţă însă în preferinţele excentricei „demimondene” doamne Mihăescu întrucât în anii de început de secol articolele ce o au ca subiect fac referire la cursele hipice la care aceasta participa în Brăila.

Iar, în ceea ce o priveşte, surprizele sunt departe de a se opri aici. O mică surpriză găsim într-un articol din 1910 al  revistei Furnica ( – anul VI – no. 23 – joi februarie 1910) :

 

„D-na M. Mihăescu, cunoscută odinioară subt supranumele glorios de Miţa Biciclista, graţioasa regină a demimondenului bucureştean, a pus la dispoziţie subsolul luxoasei d-sale locuinţe din str. Lascar Catargiu (colţ cu str. Luminei) pentru o expoziţie permanentă de pictură şi sculptură a societatei „Arta”.

Felicităm pe d-na Mihaescu ce se manifestă ca o Maecena a artelor române. Bravo Maecena! Vivat Mitena! Coco.”

Casa la care se face referire este aceeaşi casă la care ne-am referit şi la începutul articolului -  de-a lungul timpului strada Lascar Catargiu a fost redenumita Biserica Amzei, în timp ce strada Luminei a fost redenumita Christian Tell.

casa mita biciclista

Spaţiul de la subsolul resedintei a încetat să mai găzduiasca o galerie de arta probabil în anul 46 când casa a fost naţionalizată. Vechea „damă demimondenă” şi-a pierdut de la acea dată şi averea şi faima şi viaţa uşoară, rămânând până la moartea sa în anii 60 locatara unei încăperi mici de mansardă a propriei case. Incerc să-mi imaginez viaţa nonconformistei femei într-o lume întoarsă cu susul în jos, o lume în care toţi foştii ei admiratori erau pierduţi în exil sau în închisori comuniste. O lume în care plimbările cu velocipedul la Şosea se transformaseră în serbări muncitoresti iar hainele dichisite de odinioară erau înlocuite de haine cenuşii si uniforme grosolane.  Dar nu există decât tăcere peste toţi acesti ani ai casei şi ai proprietarei sale.

casa mita biciclista

Nu există poze disponibile cu interioarele casei chiar dacă recent aceasta a fost pusă spre vânzare. Din anunţul de vânzare  am putut afla măcar câteva date , probabil absolut irelevante, despre ea – casa are se pare 10 camere şi o suprafaţă de 1900 mp. Momentan demersuri de reabilitare a casei nu par să demareze iar zidurile casei doar se macină pe an ce trece. Îmi place să cred că dacă Maria Mihăescu, Miţa Biciclista ar fi acum aici , ea ar râde cu poftă şi ar pleca mai departe, necramponându-se de trecut şi redefinindu-şi limitele şi excentricitatea funcţie de noile vremi.

 

casa mita biciclista

casa mita biciclista

casa mita biciclista

Nota:

(1)    – Gheorghe Parusi – Cronologia Bucureştilor– 20 septembrie 1459 -31 decembrie 1989 – editura compania 2007

(2)    – Marius Marcu Lapadat  – Feţele ornamentului – arhitectura bucureşteană în secolul 20 – editura univers enciclopedic – 2003

(3)    – Adrian Silvan Ionescu – Modă şi societate urbană – editura Paideia 2006

 

O variantă a acestui articol a fost publicată în ziarul Bună dimineaţa, Bucureşti! - martie 2013 – numărul 2 anul 2

Later edit: o frumoasa galerie de poze cu interioarele casei Maria Mihăescu a aparut în cadrul proiectului Dincolo de Faţade  

One Response to “Casa bombonieră ( în lumea Miţei Biciclista)”

  1. Magda Zotescu says:

    Mita Biciclista , a fost verisoara bunicului meu dupa tata . Eram de cinci – sase ani , cand Tanti Mita venea sa ne viziteze . Noi, copiii , nu asistam, bineanteles la discutii, caci nu eram acceptati sa tulburam conversatiile celor mari . Din cate imi aduc aminte , venea impreuna cu sotul sau, un general pe nume Dumitrescu … Stau si ma intorc in timp… Foarte multe lucruri mi-au ramas necunoscute si asta s-a datorat faptului ca am ajuns pe lumea asta in plina teroare comunista iar prin moartea tatalui meu, in vremea cand eu, ma pregateam sa parasesc adolescenta , la noi in familie s-a instalat o tristete rece si parca , de atunci , nimic n-a mai contat. Apoi, s-a stins si mama luand cu ea , in mormant , istoria vietii lor, traite candva cu bune apoi cu groaza si lipsuri … Iar eu , micuta mezina a familiei, batrana acum, privesc cu ochii aburiti de lacrimi , in serile intoarcerilor in timp , o fotografie de epoca , reprezentand doi tineri superbi, un mire semet si o distinsa mireasa , purtand cu eleganta , din crestet si pana la poala trenei , un fuior de beteala , ca un fir de izvor, stralucitor… Parintii mei . Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in vecii vecilor. Amin.

Leave a Reply

  • About

    Unsleepable is a free theme for WordPress created by Ben Gray. If you don't want this particular text on your site then you'll have to either edit it manually or slide a widget in to this area. This area is called "subfoot center."
  • Meta