La început de 20 (ani) lucrurile sunt în alb – negru, părerile împărţite bine determinat, de baricade nete. Dincolo de ele, germinează ambiţii şi vise ce ies la iveală acolo unde pânza bidimensională monocromă a cotidianului banal nu mai poate acoperi încolţirea perpetuă. Continue reading
Category archives: fantezii si spatii utopice
pentru alice
07Aug10Pentru mine lumea s-a masurat mereu in numarul de usi din jurul meu ramase spre a fi deschise. Cautarea nu a avut niciodata alt scop mai précis decat curiozitatea iar principala mea liniste a fost mereu certitudinea ca oricat de departe as merge usile vor exista mereu in jur.
Ca un corolar la cele de mai sus, si oamenii se impart si difera intre ei in functie nu atat de numarul de usi deschise cit de disponibilitatea de a vrea sa le deschida. Este greu de spus unde este situata prima usa, in fapt nici nu cred ca exista asa ceva . Probabil ne nastem direct prinsi in ochiuri de retele de usi ca o mostenire implicita de ganduri si idei. Din cauza asta multe ochiuri ale retelei contin comunitati intregi de oameni, comunitati fericite si lipsite de dorinta parasirii spatiului matca. Cei care pleaca sunt doar fii ratacitori a caror intoarcere este asteptata cu rabdare de comunitate.
Atunci cand insa esti un calator printre usi niciodata nu stii exact nici unde vrei sa ajungi nici ce anume ti-a indreptat pasii intr-o directie sau alta. Poti da de spatii goale sau poti gasi uneori alte persoane care, ca si tine, se intreaba pe care usa urmeaza sa o deschida. Continue reading
O problema de scara
28May10Una dintre primele mele amintiri din copilarie este cand adormeam citind cotoarele cartilor din biblioteca “mea”. Nu sunt sigura daca la momentul respectiv stiam déjà sa citesc (probabil ca nu) insa amintirea culorilor si volumelor cartilor reprezinta pentru mine si acum o geografie intima pe care o cunosc cu multa precizie . Stiu locatia (si datarea pozitionarii ei) pentru fiecare carte in parte din biblioteca mea. Editura, an, miros, culoare toate sunt bine fixate in memorie.O alta amintire din copilarie este cea cu biblioteca bunicilor ce parea la momentul respectiv cam ca bibliotecile facultatilor engleze din filme – ingusta,inalta cat 3 nivele, scaldata intr-o vaga lumina aurie a geamului ingust. Lungimea bibliotecii se multiplica prin sisteme de oglinzi invizibile ochiului liber pe adancimi de neimaginat.
Tot in aceeasi perioada gradina copilariei mele parea o “dumbrava minunata” in care pisicile pareau feline de prada ce se pierdeau prin iarba inalta din care nu se mai vedea decat varful cozii lor (eventual si urechile).Copacii scunzi pareau arbori seculari iar primulele cresteau organic din seva imaginatiei pana la dimensiuni gigantice ce reclamau retoric numele lor latin din dictionare botanice (ba chiar si pe altele suplimentare pe masura dimensiunii lor suverane).
Transportul in comun era un cosmar – tot ce reusesc sa-mi amintesc este o padure de maini si picioare mai dese decat nervaturile unei bolti gotice (dar care ofereau cam la fel de multa lumina). Incercam sa-mi gasesc un punct de sprijin si reper in padurea de picioare, cel mai adesea era imposibil. Tocurile mamei mele pareau ca se intind pe kilometrii de neatins pentru mine iar gestul reflex de a ma uita in sus trebuie ca atunci l-am deprins.In vremurile acelea, in sus ma uitam dupa fete prietenoase care se uimeau de cresterea mea (insesizabila pentru mine si neasumata) si dupa mingea rosie cu buline albe si baloane de sapun.
Repetand exercitiul privirii in sus, acum, la multi ani dupa, tot ce gasesc sunt geometrii sterile de sticla sau beton, iar majoritatea persoanelor din jurul meu obisnuiesc sa priveasca in fata sau in jos.Dealtfel atunci cand asemeni lui Alice am crescut si lucrurile au inceput sa fie vazute de la alta cota (superioara) concluzia mi-a fost ca nimic nou mai bun nu a fost castigat. Desi nu-mi regret inaltimea mea actuala (intermediara oare?) recunosc sincer ca exista un ceva ce pare sa lipseasca. O logica izvorata din simt practic ne invata ( gresit ) ca privitul inainte e prioritar privitului in sus. Suntem invatati ca de sus nu mai are ce sa vina. Iar convingerea astfel asumata se materializeaza in realitatea din jur iar cerul sterp si saracit nu ne mai daruieste nimic. Totul stagneaza in lumina de caldura topita. Cladirile sunt proiectate pentru individul STAS cu sensibilitate zero si inaltime medie de 1.70 m care stie sa priveasca doar inainte.
Daca ar indrazni sa priveasca in sus si-ar da seama ca raportul de volume striveste si este incoerent. Spoturi de lumina si mash-uri stralucitoare l-ar orbi noaptea, lumina l-ar coplesi ziua langa blocurile, extrude-uri perfecte ale formei parcelei ce nu ofera spatii de refugiu si neaga ideea de spatiu public. Daca doborat ar privi in jos ar avea doar perspectiva unei suprafete fracturate de asfalt crapat strapuns de pietre si nisip. Trasee neinteligibile si suprarealiste i-ar trasa harta drumurilor ocolind masini parcate, copaci arsi de soare, chiscuri aburinde de tabla incinsa, gunoaie si petice de buruieni, eternii supravietuitori ai metropolei.
Poarta Alicei pe care se facea iesirea la o scara mai mica a fiinte este negata de la inltimea regulametara a cetateanului ideal utilizator.Palarierul nebun este un personaj rar intalnit in locurile geometrice cu acces prin usi invizibile ce duc catre spatiul salvat de lume in care livezi solitare de pruni, izolate ermetic de zgomotul metropolei sunt traversate de pisici plictisite in cautare de praf si liniste.
Varstele portalelor fanteziei (“somn bizar”)
24May10Cand eram mica un serial cehesc (daca nu ma insel ) prezenta peripetiile unei fetite micute care patrundea ori de cate ori isi dorea in lumea fanteziilor si a povestilor prin intermediul unei pete de cerneala.
Atunci cand usile nu exista ele pot fi desenate.Inocenta de a crede dublata de luciditatea de a alege sa crezi (neconditionat) transforma dorintele in usi improbabile si interfete intre lumea viselor si cea a realitatii. Asta am redescoperit-o si mai tarziu, odata cu “Labirintul lui pan”.
Mult dupa varsta adolescentei vedeam “Heavenly cretures” in care cele doua personaje principale patrundeau ,fara intermediul niciunui portal altul decat al propriei minti, in lumea fantasticului. Fantastic ale carui reguli erau create dupa bunul plac, un fantastic mereu fecund si luxuriant.
La inca si mai mult timp vedeam un film in care imaginarul era cosubstantial cu personajul principal. Toate relatiile sale se infiripau pe baza imaginarului si evoluau in paralel in realitate si imaginatie (“Science of sleep”).
Un alt film in care imaginatia faureste un portal aparte, care insa se multiplica spre infinit, este eXistenZ. Real si imaginar conlucrau in film pana la urma intr-o tesatura strans lucrata, plina de imaginatie si mergand pe ideea de joc.
La varsta deplinei maturitati Parnassus (“Imaginarul doctorului Parnassus” – despre care am mai vorbit in posturile anterioare) stapaneste perfect portalul catre lumea gandirii si a fanteziei – in asa masura incat poate purta si pe altii odata cu el.
Ultimul tip de portal de care imi aduc aminte este cel din “Iris” in care dupa el se deschide tara nispului in care amintiri cad de-a valma fara ca nimic sa mai ramana in urma.
Daca este sa privim in sens orar toate aceste portale ale mintii in insiruirea momentelor dn viata unui om se observa o tranzitie interesanta. Accesul in copilarie catre portal este intamplator – poate o usa deschisa la momentul oportun de un om matur atent, pata de cerneala facand o trimitere destul de directa catre procesul de invatare. Copilul invata sa isi stapaneasca si modeleze gandirea simultan cu procesul deprinderii cuvintelor.
Alteori portalul catre fantezie se deschide in copilarie datorita dorintei de evadare dintr-o realitate traumatizanta catre o lume daca nu mai frumoasa atunci macar mai corecta (“Labirintul lui Pan”). Lumea fantasticului este la fel de inspaimantatoare ca si realitatea langa care germineaza – atat lumea viselor cat si realitatea sunt populate de monstrii, distanta este data de intelgenta de a vedea esenta.Uratenia,mizeria si intunericul pot fi ipostaze provizorii-cruzimea este insa constanta in sine insasi dincolo de toate mastile.
Real si fantastic merg mana in mana, ele nu se neaga ci se completeaza. Fantasticul pare doar calea catre o intelegere superioara a realitatii. Corespondentele sunt multiple -cheile gasite in labirint deschid usi din realitate la fel cum cutitul ce ucide in realitate este cautat si gasit in vis. Este nevoie de inconstienta unui somnambul pentru a-ti pastra echilibrul pe linia fina dintre cele doua-este nevoie de inocenta unui copil care vede lucrurile cu luciditatea unui matur si le iarta cu generozitatea celui ce este complet detasat.
Continuand sa urmarim transformarea portalului catre fantastic in functie de varsta ajungem la varsta adolescentei. Acum fantasticul reprezinta zona de refugiu si evadare a adolescentului catre visele specifice varstei: mitologii inventate si spatii ale povestilor cavaleresti. Realul pare constrictiv , un impediment in fata “vietii adevarate” iar idealul este o lume a visului, dupa cum afirma un personaj din “Heavenly creatures” :
“-But we’re all going to Heaven.
-I’m not.I’m going to the Fourth World.It’s sort of like Heaven,only better,because there aren’t any Christians.
It’s an absolute paradise of music, art,and pure enjoyment.”
La maturitate spatiile visarii sunt echivalente spatiilor gandirii. Multitudinea de paliere de gandire si evaluare a realitatii corespunde unui infinit de sisteme de reper si lumi imaginare. Problema o reprezinta in fapt pastrarea unui echilibru intre aceasta revarsare neostenita de idei. Pentru personajul din “Science of sleep” fantasticul este o rutina, este o pereche de ochelari prin care percepe realul. Realul este perceput trunchiat de imaginatie si imbogatiti prin ireal, desigur in viata de zi cu zi comunicarea nu poate avea loc decat in conditiile in care acelasi sistem de codificare este impartasit de cei din jur.
In ExisteZ discutam de o generatie care invata virtualul si odata cu el imaginatia. Virtualul creste organic din imaginatia unui individ pentru a se multiplica si imbogati necontrolat prin contributia tuturor utilizatorilor. Este un spatiu al fanteziei in care fiecare isi aduce o contributie democratica dar care ajunge sa aiba un statut tiranic aproape fata de utilizatori.
Maturitatea tarzie confera certitudini si sigurante. Acestea sunt desigur certitudinea singuratatii si siguranta lipsei de sens. Insa accesul catre spatiile luxuriante ale fanteziei este inca posibil. Singura diferenta de palier este ca perceperea lor are loc de la o spirala superioara de la care tehnicile sunt stapanite in asa masura incat se patrunde in taramul steril si geometric al gandirii pure. Parnassus ii poate convinge pe toti adeptii sai sa paseasca in imaginatie catre decoruri generate de imaginatia lor “virgina” si impresionabila de posibilitatile oferite. Spatiul propriu al ganditorului matur este insa cel al desertului in care rataceste in tovarasia colegului de vesnicie si complexitate de gandire: diavolul. Fantezia maturitatii tarzii este in fapt esenta realului. Pustiul prin care rataceste Paranssus este cotidianul calp si superficial al vietii metropolelor contemporane cucerite de oportunism si goana de inavutire.Imaginile sunt suprapuse perfect, nisipul desertului se asterne in mintea ganditorului perfect peste bulevardele asfatate pline de spatiile-continut ale desertaciunii.
Batranetea celui care a considerat toata viata cuvantul ca portal catre lumea ideii este punctul terminus al fanteziei. Pe masura ce cuvantul se erodeaza gandul se destrama si disipa. Iris (Murdoch) isi vede randurile desirate pe masura ce cuvintele se pierd din amintire si intelesul lor se dilueaza in imagini ale tineretii. Este oarecum neclar daca lacatul inchis in urma cuvantul scris si rostit este inaintea sau in urma celui ce obisnuia sa-l manuiasca. Portalul catre care fantezia se deschide in fata batranetii este eternitatea sinonima nemiscarii si mortii.
Fantezia in toate formele imbracate functie de varsta este o optiune de a privi viata, moartea si optiunile intermediare oferite de viata. Este o masura de adancime ce confera relief gandirii , este in aclasi timp un impediment si un potentator al trailor. Este o optiunea catre o cale a carei epuizare pana la ultimul resort duce la ceea ce restul au din start: somnul adanc (al ratiunii).