Category archives: brasov

de toamnă (2)

cismigiu toamna

Ziua mea preferată din săptămână e vineri seara. Perioada mea preferată din an este o săptămână de toamnă greu de fixat ca perioadă exactă. Este săptămâna ce precede deschiderea oficială a sezonului de gripă, guturai şi vin fiert cu scorţişoară.

De cele mai multe ori, în Bucureşti, ea coincide cu ultima săptămână de plimbări în sandale. Săptămâna aurie a oraşului în care şuviţele de lumină se multiplică repetat imprimându-se pe frunze.

Timpul pare bătrân şi oraşul pustiu în cele câteva zile de căldură obosită în care anotimpurile se scurg unul în altul. Dimineaţa are lumina piezişă şi umbrele lungi. Amiaza oglindeşte străzile în lumina orbitoare tăiată în felii precise de fronturile de clădiri. Seara cade mereu grea, cu satisfacţia lucrului împlinit deşirându-se în contururi imprecise gonite de frunze. Iar odată cu ultima frunză cazută toamna a intrat în zodia ei rece şi neprietenoasă. Continue reading

despre “acasa”

Cand am ajuns prima data in Bucuresti, mult timp mi s-a parut ca orizontul se aseaza gresit si lucrurile nu au gravitatia normala, vantul si timpul alungandu-le in rotocoale de amintiri de la o zi la alta si in functie de anotimp si vreme interioara.
M-am gasit direct infipta in centrul din care compasul vremii subiective avea sa construiasca cercuri concentrice, direct in piata Universitatii, intr-o seara de toamna cu mainile in buzunare, fara nimeni cunoscut in jur si cu un maldar de bagaje lasate gramada in camera minuscula din casa de imprumut.

Mi-a luat ceva timp sa realizez ca ce-mi lipsea era confortul mental oferit de planul vertical al muntilor ce inconjurau Brasovul. Brasovul era ca o matrioska, ieseai din casa in “acasa”, intr-o permanenta ocrotire, nu tot timpul solicitata – de multe ori apasatoare. Probabil principala mostenire adusa cu mine de-acasa a fost atributul de ‘inertiala’ de care inca nu ma dezic. Imi place sa cred ca e o atitudine imprumutata de la orasului ce-si pastreaza posesiv si cu consecventa ploile zile in sir si priveste reticent schimbarile de vreme chiar si cand ele se impun calendaristic. Orasul ce-si ascunde camerele dupa obloane si in care toate vorbele se pierd in grosimea zidurilor vechi. Ziduri orgolioase , riguros si elegant simple, ce-si apara intimitatea si povestile in spatele portilor mari de lemn. Un oras al cumpatarii, inscrisa in fiecare piatra si construita incet si temeinic, in fronturi reci si drepte de case.

Tot din acelasi motiv am fost uimita de sporovaiala marelui oras ce-si desfacea impudic toate farmecele si secretele in lumina cruda a verii, specifica oraselor de campie. Oamenii vorbeau mai multe decat s-ar fi cuvenit, erau dispusi sa ajute mai mult decat ar fi fost de asteptat si, cu toate acestea, le pasa de lucruri mult mai putin decat ar fi trebuit. Risipitori si cu ei insisi si cu lucrurile lor sau din jur, oamenii de aici pareau sa traiasca intr-o eterna vesnicie ce dura mereu o zi.

Cataclisme pareau mereu iminente, de la un cuvant aruncat aiurea, iar abuzuri si enormitati erau absorbite si sterse de zilele prafuite de vara. Lumea se grabea de cum incepea anul sa se coloreze odata cu primele semne de primavara, vara fugea cu disperare din oras aiurea , toamna era neurastenica iar iarna agitata, in asteptare de noi vacante si un an proaspat de inceput. Cu o imensa vitalitate, orasul se grabea an de an sa se consume-iroseasca rapid, in soarele de vara, si sa cada letargic la sfarsit de an. Rabdarea nu era si nu este in vocabularul orasului, ea exista doar in periferii cu strazi tacute, strajuite de copaci batrani si pazite de pisici reticente. Sub o imensa pecete de efemeritate general acceptata, e greu sa nu te simti liber. Esti liber chiar si sa ramai ce-ai fost mereu si sa nu te aliniezi.

Astazi dupa ani buni de locuit in Bucuresti, cand istoriile copilariei sunt risipite prin persoane pierdute in poze si jucarii imprastiate prin alte familii, gasesc Brasovul mult mai gol. Totusi, chiar daca povestile raman acum mai mult in minte, ele sunt posibile chiar si fictiv, doar aici printre ploi – zile reci de vara si o iarna ce pare mai mereu vesnica.
Brasovul reprezinta un “my secret life” ,cheie de acces in spatiul acum inaccesibil al copilariei. Bucurestiul va continua sa fie un efemer spatiu al zilei de “azi”, la fel de evanescenta si ea ca orasul insusi.

Ani de zile am ascultat sau citit tirade ale altora, veniti la fel ca mine, intamplator, de voie – de nevoie, in Bucuresti. Marea majoritate isi gaseau o glorie in a nu se fi adaptat si o mandrie in apartenenta la regiuni a caror superioritate culturala invocata (si probabil din multe puncte de vedere reala) se datoreaza prea putin specificului national.
Imi imaginez ca multe din aceste declaratii sunt ipocrite dar justificate de uzualele judecati transante prin care tara este spintecata in zone cu competente si orgolii strict delimitate si aparate/atacate cam cu aceeasi inversunare ca si in cazul echipelor de fotbal.

Voi continua sa ma reclam drept o fiinta reticenta si inertiala ce-si cara “granita in ranita” oriunde va merge. Si cred ca “oriunde” va ramane inca ceva vreme “aici”.

Alte scrisori pierdute.

…Mai tarziu insa mi-am dat seama ca scrisorile pierdute cu mesaje irosite, pierdute in timp sau pur si simplu nelivrate catre destinatar sunt mult mai multe. Inregistrari de momente de a caror trecere nimanui nu-i mai pasa astazi, ele isi continua drumul prin lume prin balciuri unde reunite cu altele ca ele sau cu simple ilustratii vechi cu actori pe vremuri in voga asteapta tacute si estimate pragmatic la preturi derizorii langa vechi cesti de cafea din seturi descompletate si tavi de inox sau masini de calcat minunat de anacronice. Hartii goale ingalbenite ajung in acest fel sa valoreze perfect egal cu altele care inca mai poarta declaratii de dragoste stangace si desuete in care timiditatea se citeste prin formulari ce par poate acum bombastice.

Mi-e greu sa inteleg familiile care au izgonit din lista de mosteniri aceste petice de hartie care la un moment dat au reprezentat singura legatura intre tineri indragostiti care au avut de-a face cu piedici greu de depasit precum cele doua razboaie mondiale.

Am gasit astfel doua carti postale trimise ambele din Sinaia catre o domnisoara din Braia, domnisoara Emilia Anastasiu. Adresa este trecuta astfel “ Braila, bld. Carol 261 (in fund)” – imi imaginez ca domnisoara respectiva locuia intr-o curte cu o suita de case vagon construite in adancimea unei parcele adanci si inguste.Vremurile erau grele, insa nu intr-atat de grele incat un tanar cu educatia sa nu poata sa se exprime fata de (probabil) logodnica sa astfel:

“”domnisoara, al dumitale in veci si vesnic cu D-ta in gand iti trimit din prima statiune a tarii salutul meu cel mai sincer” si:

”in asteptarea raspunsului la cea dintaiu, iti scriu pe cea de a doua. Un rand mi-ar fi de ajuns numai sa stiu ce faci”

Ambele carti postale dateaza din vara anului 1941 perioada aflata sub semnul celui de-al doilea razboi mondial. Datarea inscrisa pe cartile postale, iulie 1941, se inscrie in perioada in care Romania, care semnase inca din 1940 aderarea la pactul Tripartit, impreuna cu trupele germane patrunsese pe teritoriul Basarabiei. Pana pe 26 iulie 1941 sunt astfel eliberate Basarabia si nordul Bucovinei. O mare parte din Ardeal este insa inca sub ocupatie conform actului de la 30 august 1940 prin care portiunea nord-vestica a Transilvaniei se decide sa fie alipita Ungariei.
castelul peles 1941
castelul peles sinaia 1941
In aceste conditii istorice instabile si turbulente o corespondenta romantica intre logodnici locuind in Ardealul inca neocupat respectiv in zona de sud a Romaniei  pare desueta. Ambele carti postale poarta o mare stampila cu marca de ”CENZURAT”. Avand in vedere ca le-am gasit la o taraba in Brasov, atat de aproape de Sinaia de unde au fost trimise imi imaginez ca cel mai probabil ambele carti postale nu au ajuns la destinatie din cauza cenzurii. De altfel a doua carte postala, trimisa la o saptamana fata de prima, consemneaza ingrijorarea celui care o scrie fata de lipsa primirii unui raspuns:

“In asteptarea raspunsului la cea dintaiu, iti scriu pe cea de a doua – un rand mi-ar fi de ajuns numai sa stiu ce faci”. Restrictiile existente in privinta receptionarii corespondentei sunt si ele clar exprimate “ nu primim decat carti postale”  si “ “scrii numai ce mai faci. Atata vreau”
carte postala anii '41
carte postala 1941

Semnatura este insa mereu la fel de protocolara, neperturbata de haosul dezlatuit de razboi :” salutul meu cel mai sincer” (prima scrisoare) si “ ‘cu cele mai alese sentimente”. Cel care semneaza cu un “Eu” posesiv (cine altcineva ar mai putea fi sau si-ar permite sa se recomande in fata domnisoarei Anastasiu “eu”) a ramas probabil in Sinaia asteptand la Scoala primara “Carmen Silva” o scrisoare care nu avea cum sa ajunga.

Intruziuni si completari in tesutul urban vechi al Brasovului

Una din problemele ridicate de zonele vechi ale orasului , parte din patrimoniul istoric protejat prin reglementari urbanistice, este insertia cladirilor noi acolo unde spatiul o permite (si o cere), sau, intr-o abordare si mai drastica demolarea cladirilor vechi in vederea construirii altora noi.

Un exemplu in acest sens este Praga unde centrul vechi este un tesut urban palimpsest in care la un loc se gasesc (putine) cladiri medievale , multe cladiri art-nouveau, eclectice, exemple de arhitectura modernista , brutalista dar si multa arhitectura contemporana. La noi insertia de nou in vechi e un subiect tabu, in mare parte si pentru ca exemplele date pana in acest moment au jignit orice gand adresat ideii de comunitate si de continuitate.

Povestea despre care este vorba aici incepe cu Ulita Vamii din Brasov, actuala strada Muresenilor. Ulita in vremurile vechi ale cetatii Brasov, pe cand zidurile cetatii inca mai rezistau, se intindea pana la Poarta Vamii. Poarta Vamii includea un bastion cu forma cilindrica ce iesea in profil inafara zidurilor cetatii medievale Brasov si era dotat cu un pod mobil cu lanturi. Poarta vamii este insa distrusa in urma cutremurului din 1745 iar dupa un lung interval ea este demolata total in 1836. In locul Portii Vamii se construieste in 1838 o noua poarta ce are insa dimensiuni mai reduse fata de poarta originala. Noua poarta ia ca model , dupa cum afirma Sextil Puscariu in “Brasovul de altadata”, poarta Brandenburg din Berlin, fiind insa “ mai mica si fara valoare artistica”. Poarta are doua treceri boltite pentru masini si doua pentru pietoni si este flancata de doua pavilioane. Odata cu infiintarea liniei de tramvai pe ulita vamii se impune insa demolarea acesteia intrucat tramvaiul nu incapea pe sub arcadele portii.

Continue reading

Zidurile cetatii Brasov

Mustrari de constiinta de a fi ignorat tocmai orasul meu natal ma fac astazi sa public mai jos un extras (adaptat) dintr-un studiul istoric al cetatii Brasov pus cap la cap de mine. La momentul respectiv ,studiul istoric a fost punctul de pornire pentru tema lucrarii de prediploma – ‘Arhitectura ca spatiu cumulativ al memoriilor colective’. Ar fi multe de spus pe tema asta – probabil mare parte din posturile mele tocmai asta si incearca : sa gaseasca mesajul uitat ascuns in zidurile si spatiile ce ne inconjoara si mai departe sa inteleaga legatura sa fragila cu prezentul.

Motto:”si mai greu a fost sa ia decizia sa desfiinteze poarta vamii desi cea mare veche si frumoasa fusese daramata sau mai bine zis se daramase tot din cauza unui cutremur in 1745. In 1838 se ridica o poarta noua mai mica si fara valoare artistica , imitand stilul portii Brandenburg din Berlin(…) Societatii tramvaiului i se daduse concesia sa puna sine pana in Schei trecand prin Ulita Vamii.Cand sa aplice acest plan se vazu ca locomotiva tramvaiului nu incapea pe sub boltile portii. Edilii sasi au fost literalmente coplesiti de dilema in care ajunsesera (…) pe cand nimeni nu gasea o solutie grelei probleme, el facu singura propunere ce se impunea: sa se darame poarta fara trecut si fara stil asa cum o cerea spiritul timpurilor noua.Atunci toata adunarea izbucni intr-un “ho!-ho!” plin de revolta contra lipsei de pietate a valahului.”In zadar ho-ho-iti” replica tatal meu “progresul nu inainteaza cu carul cu boi pe care sa-l puteti opri cu ho! Poarta va cadea” Si a cazut , bineinteles.” (Sextil Puscariu- Brasovul de altadata)

Istoria zidurilor cetatii Brasov

Cetatea veche a Brasovului isi are geneza in vechea asezare demunita Corona. Cetatea , in forma sa inconjurata de ziduri de fortareata cu turnuri si bastioane dateaza din secolele XVI- XVII. Ea avea populatia compusa din proprietari de case si ateliere mestesugaresti considerati cetateni cu drepturi politice depline.Punerea temeliilor zidurilor de cetate a inceput de timpuriu. La inceput in secolul XII conturul cetatii era marcat prin valuri de pamant si santuri. Edificarea sistemului de fortificare se poate declara finalizata de-abia in secolul XVII. In varianta completa sistemul cumprindea ziduri de incinta ( pe portiunile mai vulnerabile ele erau dublate sau triplate ) turnuri si bastioane. Cetatea avea 4 porti de acces ( una dintre ele era Poarta Ulitei Negre , una facea legatura cu zona Schei, Poarta Vamii facea legatura cu “Brasovul vechi”,Bastionul Portii principale facea legatura cu zona Blumana ).

Turnurile de plan patrat incluse in ansamblul de fortificatii erau : Turnul Alb si Turnul Negru catre dealul Warthe si Turnul Cutitarilor si Turnul Postavarilor catre Tampa.

Bastioanele au fost ridicate in secolul XV si sunt construite in scopuri defensive si in directa legatura cu aparitia si raspandirea armelor de foc. Bastionale sunt construite inafara zidurilor cetatii in puncte strategice si au forme variate. Documente istorice consemneaza ca in anul de 1491 Cetatea dispunea de 7 bastioane. Bastioanele sunt cedate breslelor ( dupa numele carora sunt si numite ele ) acestea fiind responsabile de intretinerea lor pe timp de pace si de deservirea lor in caz de atac.

Referindu-ne la zona invecinata cu Tampa, cunoscuta sub denumirea de “Zona Dupa Ziduri de Sus”, observam ca era considerata o zona relativ delicata avand in vedere ca avea zid dublu si un numar considerabil de turnuri inglobate in grosimea zidului. Din totalul de 7 bastioane pe aceasta latura a cetatii se situau 3 dintre ele : Bastionul Tesatorilor, Bastionul Funarilor si Bastionul Postavarilor. Bastionul postavarilor ( initial detinut de bresla aurarilor ) a fost unul dintre punctele strategice de apararea ale cetatii. Este conceput pe sectiune elipsoidala are zidurile de 3 m grosime, diametrul cel mare de 16 m iar inaltimea de 12,5 m.

Bastionul Funarilor a avut un rol mai putin important decat cel al Bastionului Postavarilor sau cel al Tesatorilor. Este construit in 1416 si conceput pe plan hexagonal. In 1461 acesta sufera distrugeri importante in urma unui incendiu dar este refacut. In anul 1689 Bastionul sufera un nou incendiu inca mai devastator pentru el.

bastion funari

Bastionul Tesatorilor se remarca printr-o conservare in timp foarte buna. Este construit si el tot pe plan hexagonal ( cu laturile inegale ) si are o suprafata 1616 mp.Zidurile au o grosime de 3 m la baza si de 1.5 m la varf. Bastionul , construit in doua etape, are in dotare doua turnulete de observatie , o serie de galerii de circulatie in interiorul zidului si guri de tragere cu tunul. La mijlocul secolului XVIII acesta se prabuseste actuala constructie fiind refacerea celei vechi efectuata in anii 1750.

Turnurile care au fost construite pe partea dinspre Tampa , respectiv Turnul Cutitarilor si Turnul Postavarilor nu se mai pastreaza astazi decat ca ruine. In trecut turnurile erau unite printr-un val de pamant si aveau ca scop oprirea trecerii in caz de atac. Intre turnuri si zidul cetatii erau adunate animalele din cetate in caz de atac. Tot in zona “Dupa Zidurile de Sus” erau sapate pe vremuri o serie de santuri care foloseau la aprovizionarea cu apa a unor bresele din bastioane dar si pentru a ingreuna un eventual acces inamic. In timp garla a fost astupata si pamantul nivelat.

In secolele ce urmeaza zidurile cetatii s-au distrus parte in cadrul incendiilor prin care a trecut cetatea ( cel mai puternic fiind cel din 1689 ) parte datorita extinderii treptate a orasului ( demantelarea zidurilor datorata extinderii a inceput in a doua jumatate a secolului XIX ).

In zonele “Dupa Ziduri de Sus si de Jos” extinderea orasului nu a fost posibila- astfel ca zidul cetatii s-a rupt in doua jumatatii iar in partea de sud vest Cetatea s-a contopit cu zona Schei iar in zona de nord-est s-a prelungit catre zona Blumana si Cetatuia.In zona “Dupa zidurile de Sus” principalele schimbari care au avut loc s-au produs in secolul XIX cand terenul a fost aplatizat astupandu-se astfel santurile vechi. S-a produs o strapungere a zidului in zona sa mediana realizandu-se in aces fel legatura cu Strada Funarilor ( actuala strada Castelului). Strapungerea avea ca principal rol accesul catre rezervorul de apa al noului apeduct. Astfel la 1893 este construit castelul de apa de catre inginerul Christian Kertsch si este amenajata promenada de sus . Cu aceasta ocazie a fost ridicat si un chiosc pentru muzica ce se canta acolo vara . Tot in aceasta perioada Bastionul Funarilor a fost vandut trecand in proprietate privata.

plan la 1886

In ziua de azi zidurile cetatii dupa ce au zacut in ruina zeci de ani au fost refacute pe baza documentelor istorice. Au fost refacute zidurile interioare ( nu si dublarea lor in exterior practic imposibila azi din cauza unor constructii nou-aparute) si turnurile inglobate in zid. Exista portiuni in care sunt amenajate platforme de lemn deasupra zidurilor si in proximitatea turnurilor. Zona din apropierea zidurilor a fost amenajata cu pietris si restul a fost lasat ca peluza.

In zona “Dupa zidurile de Sus” de la Bastionul Postavarilor si pana la Bastionul Tesatorilor zidurile cetatii sunt fie pastrate si restaurate fie refacute partial/complet astfel ca imaginea se apropie foarte mult cu cea oferita de documentele de epoca. Principalele diferente fata de vechea forma o reprezinta disparitia turnurilor si strapungerea zidului de catre strada Armata Romana.

Dintre constructiile nou aparute se numara restaurantul vanatoresc, statia de teleferic,patinoarul,cladirea anexa patinoarului, o constructie administrativa, o locuinta si o serie de terenuri de sport.Constructia castelului de apa cat si a chioscului de vara se pastreaza si in ziua de azi. In privinta Bastionului Tesatorilor functiunea sa actuala este de muzeu (“Cetatea Brasovului si fortificatiile din Tara Barsei”) in timp ce Bastionul Funarilor este in continuare in proprietate privata. In imediata vecinatate a Bastionului Tesatorilor a fost amenajat de curand Stadionul Olimpia. Mai departe, catre zona Schei privind, se intinde o zona de locuinte individuale si un cimitir.Catre Zona sud-estica intreruperea zidului se face in dreptul magazinului “Star” si a parcarii aferente acestuia.Un alt punct de “rupere pe parcursul zidurilor este cel deja mentionat al strapungerii strazii Armata Poporului- strapungere marcata de o parcare si de o cladire administrativa care obtureaza zidul cetatii.

bastion tesatori