Casa I.Tabacu – arhitect Victor Asquini

Putem mai lesne înţelege arhitectura anilor interbelici privind imaginile de epocă ale clădirilor, observându-le inserate în contextul care le-a provocat apariţia iar apoi le-a asimilat. În pozele acestea ele sunt prezenţe cu aer proaspăt şi cochet, disonante pe fundalul prăfuit al Bucureştiului de început de secol. Sunt rare cazurile în care, în plus faţă de această documentare în imagini, avem ocazia să găsim şi planurile, detaliile tehnice şi cuvintele arhitectului ce le-a proiectat. Totuşi numerele vechi ale revistei “Arhitectura” ne oferă uneori această şansă  minunată de a înţelege felul în care istoria oraşului a fost scrisă.

Un astfel de exemplu îl găsim în numărul 2-august 1935 în care avem prezentat proiectul blocului din imaginea de mai jos. Casa I.Tabacu era situată pe Strada Ghenadie Petrescu nr. 183. Nu avem planul parterului, dar, judecând după imagine, el era probabil integral ocupat de funcţiunea comercială.

casa tabacu - arhitect victor asquini

Avem însă la dispoziţie planul etajului curent. Putem astfel să remarcăm o serie de lucruri legate de planimetrie, amănunte ce trădează un mod de viaţă astăzi dispărut. Astfel, primul lucru care iese în evidenţă citind planul este existenţa a două scări interioare – avem o scară principala şi o scară secundară (destinată probabil în special servitorilor). Diferenţa între scara principală şi cea secundară este dată atât de lăţimea rampei cât şi de înălţimea treptelor ( scara pricipală are 20 de trepte în timp ce scara secundară are doar 18). Şi accesul este diferit rezolvat – intrarea în casa scării principale se face direct din stradă, în timp ce accesul către scara secundară se face din curtea interioară.

casa tabacu - arhitect victor asquini

Din casa scării principale se face accesul în apartament – câte unul pe nivel. Ca la multe alte blocuri interbelice, apartamentul este nedecomandat – se intră într-un vestibul de unde se face accesul într-un hall generos. Hall-ul este cel care asigura mai departe accesul în dormitoare (două la număr) şi sufragerie. Tot din hall se poate intra şi într-un coridor îngust ce face legătura cu funcţiunile secundare (grupuri sanitare şi bucătărie), ferindu-le astfel  de vedere şi orientându-le către curtea interioară . Dormitoarele şi sufrageria au geamuri către stradă, dintre ele cel mai avantajat ca poziţie este dormitorul matrimonial, poziţionat pe colţul clădirii şi beneficiind de geamuri către ambele străzi.

Suprafeţele camerelor sunt generoase: sufrageria are aproximiativ 28 mp, dormitorul cel mic are 16 mp.

Observăm câteva detalii – hall-ul central nu este luminat natural, pentru a atenua acest inconvenient  încăperea se deschide prin glasvanduri către toate camerele cu care face legătură.

Din casa scării secundare se face accesul către camera servitorilor, extrem de modestă ca suprafaţă (1.90×2.70 m) . Tot din casa scării secundare se face accesul către un sas ce face legătura cu bucătăria apartamentului şi cu o cămară ventilată (geamul este orientat către curtea interioară). După cum afirmă arhitectul autor al proiectului:

“Camera servitorilor este ţinută în afara apartamentului propriu-zis al etajului, spre a lua acestora, la nevoie, orice acces în apartament.”

Blocul există şi astăzi, chiar dacă numele străzilor şi numărul din adresa s-a schimbat. Adresa actuală este Strada Popa Nan nr. 119. Vecinătăţile blocului sunt acum desigur mult schimbate, dar, dincolo de aceasta, mai observăm o schimbare referitoare chiar la bloc. Pe latura blocului de pe strada Popa Nan blocul are în plus faţă de imaginea sa din 1935 o travee suplimentară. Pe traveea suplimentară realizată se observă la nivelul parterului un acces nou în bloc.

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

Privind imaginile din curtea interioară a blocului, observăm o serie de necorespondenţe cu vechiul plan din revista : geamurile nu corespund nici ca dimensiune nici ca poziţionare, balconul din dreptul bucătăriei a dispărut.

Ce se observă însă este respectarea (şi repetarea) decoraţiilor de faţadă de pe corpul vechi al clădirii, finisajele similare, preluarea dimensiunilor golurilor. Este preluată înălţimea la cornişă iar raportul volumelor este perfect echilibrat. În zona accesului principal, acolo unde noul corp s-a “lipit”, numele arhitectului este păstrat.

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

Toate aceastea indică nu numai respectul faţă primul volum construit cât, cred eu, şi faptul că avem de-a face cu acelaşi proiectant – arhitect Victor Asquini. Cel mai probabil această extindere a avut loc înainte de 1946.

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

Neavând la dispoziţie planurile actuale ale clădirii, voi presupune că extinderea a avut ca scop realizarea unui al doilea apartament la nivelul fiecărui etaj, cel mai probabil încorporând în el spaţiile folosite în trecut pentru servitori. E greu de spus ce schimbări s-au făcut efectiv la nivelul planului, judecând după faţada din curtea interioară aş presupune însă că vechea scară a servitorilor a fost eliminată, nimic din geometria faţadei nu pare să indice existenţa ei. Faţada dinspre curtea interioară cred că este (în prezent) la nivelul feţei exterioare a vechiului balcon.

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

 

Nedispunând de poze sau planuri pentru a demonstra acest lucru, voi merge mai departe în a analiza soluţiile tehnice folosite în cadrul construcţiei, aşa cum au fost descrise de autor. Nu trebuie să uităm că arhitectul Asquini este şi autorul volumului “Indicator tehnic în construcţii” (1945 – editura Cartea Românească Bucureşti).

Aflăm astfel că pereţii interiori sunt realizaţi din cărămizi găurite Bohn Muschong , prinse în sistem lambă şi uluc, având grosime de 6 cm. Aceşti pereţi “izolează întrucâtva sgomotul” şi au în acelaşi timp o greutate mică (arhitectul aproximează 110 kg/mp gata tencuit).

Foarte utilizate în epoca pentru realizarea pereţilor nestructurali, cărămizile speciale (celulare cu nut şi feder) se livrează în grosimi diferite. Conform Indicatorului tehnic “ dimensiunea acestor cărămizi uşoare este de obiceiu de 350x200x65 mm grosime; 14 bucăţi la mp de perete; greutatea circa kg 4.3 de bucată”. Există mai mulţi posibili furnizori pentru acest tip de cărămizi: “Hercules” din Diciosânmartin, Muschong-Lugoj, Bohn-Jimbolia, Coska-Urziceni – toţi aceşti furnizori livrând produse de dimensiuni similare.
arhitect victor asquini - indicator tehnic in constructii

Ni se precizează şi soluţia folosită pentru pereţi exteriori din zona de bowindow: zid dublu din cărămizi aşezate pe muchie cu strat de aer ventilat între. Această soluţie prezintă avantajul unei greutăţi mai mici a peretelui ce sprijină pe un planşeu în consolă şi este în acelaşi timp o soluţie mai economică în comparaţie cu cea a folosirii cărămizilor cu goluri. Regăsim soluţia şi în Indicatorul tehnic sub denumirea de “ zidărie din pereţi dubli, uşori, zis “american””.Un astfel de perete are grosimea de 28 de cm şi are proprietăţi termice foarte bune. Este o soluţie mai economică decât cea a zidăriei pline întrucât deşi manopera este egală în ambele cazuri, “zidăria americană” consumă mai puţin material. O atenţie crescută trebuie acordată însă mortarului folosit pentru “zidăria americană”, el conţinând în mod obligatoriu o parte de ciment.
arhitect victor asquini- indicator tehnic in constructii

Acoperirea clădirii se face cu o şarpantă cu pantă redusă (învelitoarea este realizată din tablă galvanizată – astfel panta necesară este redusă – Asquini precizează că ea este de 20%). În acelaşi timp această pantă redusă face ca dinspre stradă şarpanta să fie greu vizibilă – lucru pe care arhitectul îl subliniază în mod special în descriere. Probabil soluţia şarpantei a fost un compromis pe motive de cost, şarpanta fiind prea puţin specifică arhitecturii moderniste. Aflăm însă că podeaua podului este realizată din placă de beton armat – singura soluţie admisă de Asquini conform Indicatorului tehnic redactat de el. Peste acest planşeu se aşează o termoizolaţie din plăci de pluta cu grosime de 3 cm.

 

Referitor la opţiunea pentru şarpantă găsim unele lămuriri în “Indicatorul tehnic în construcţii”:

“la clădirile de locuinţă, la care terasele sau acoperişul se află deasupra unor încăperi locuite, au nevoie de precauţiuni suplimentare de izolare contra variaţiilor de temperatura, precum şi spre a se asigura o apărare deplină contra umidităţii  ce ar pătrunde în cameră.

Variaţiile de temperatură din ţara noastră : 70-80 grade între vară şi iarnă, impun execuţiei teraselor condiţiuni cu totul speciale, ce le măresc costul făcând să devină mai scumpe decât un acoperiş de tablă normal cu circa 30-35 la sută.De accea sfătuesc să nu abuzăm construind acoperişuri terase de beton armat, mai ales peste interioare locuibile. Deasemenea acoperişurile terase nu sunt potrivite climei de la noi; sunt costisitoare şi produc de obicei grave neajunsuri; cu timpul ele devin  insuficient impermeabile, iar izolarea termică nu-i niciodată mulţumitoare (…) Chiar întrebuintând material excelent  de izolare nu găsim întotdeauna lucrătorul calificat, experimentat, pentru o execuţie de garanţie şi durată” 

 

Casa scării este acoperită în terasă. Şi aceasta este termoizolată tot cu plăci de pluta  peste care s-a aşezat stratul de hidroizolaţie. Arhitectul ne indică şi mărcile materialelor folosite – plăci de pluta “Asko” şi hidroizolaţie “Dursitekt”, despre care aflăm că este un material german. Mai multe despre aceste material, cât şi descrierile mai amănunţite ale soluţiilor tehnice în care sunt folosite, aflăm din indicatorul tehnic scris de arhitectul Asquini.

 

Astfel, la capitolul referitor la material uşoare “cunoscute la noi, bune ca pereţi separatori, altele ca izolatoare termice şi de zgomot” găsim panourile Asko definite astfel : “Panouri din plăci de pluta expandată şi impregnate, bune izolatoare contra frigului, căldurii, transpiraţiei şi zgomotului; potrivite ca pereţi separatori uşori şi bune sub podele de parchete. Mărimea panourilor: 1.00×0.50 m şi în grosimea de 1 ½, 2, 3, 4, 5 şi 6, 8 şi 10 cm; greutatea volumetrică 240 kg/m3 ( Fraţii Wurm, Bucureşti)”

 

În cazul plăcilor etajelor curente, peste placă de beton armat şi sub termoizolaţia din pluta, se lasă un strat de 2-3 cm de nisip, scopul fiind de a realiza o izolaţie fonică suplimentară.

 

În cazul acoperişului terasă (peste casa scării) , sub plăcile de pluta se realizează o  şapă; peste panourile de plută se aplică Dursitekt –adică o “şapă de bitum pur pe structura de iută elastic, impregnată, pentru izolări idrofuge de terase, acoperişuri plane, fundaţii, tuneluri, canaluri, bazinuri de înot, adăposturi subterane, la construcţii subterane de artă, în industria laptelui, etc. Materialul se livrează în suluri de 1 m lăţime, cu o grosime de 2, 3 şi 5 mm”. Dursitekt-ul se aplică într-unul sau două straturi, după caz.
arhitect victor asquini - indicator tehnic in constructii

Un aspect interesant este cel referitor la finisajul faţadelor – articolul din revista “Arhitectura” spune următoarele :

 

“Faţadele sunt colorate în două tonuri. Câmpurile mari în bej, prin introducerea de vopsea ( cromat de bariu) în stratul fin de tencuiala (în tinciu 80 gr. Vopsea la mp tencuiala) , iar profilaţiunile sunt colorate mai deschis prin praf de piatră galbenă demi-fin măcinat. Tinciul, pe câmpurile mari de faţade, a fost aplicat granulos cu maşina de stropit mortar. Soclurile sunt în piatră artificială – şi acelea colorate în concordanţă cu faţadele (un gălbui-pământiu) – granulaţie mare şi verniculate.”

 

Detaliile precizate sunt interesante mai ales având în vedere frecventele situaţii în care blocuri moderniste sunt renovate iar noile tencuieli ale faţadelor nu respectă nici vechile culori nici vechile materiale (mai ales în condiţiile în care renovările presupun şi reabilitarea termică a blocului).

Remarcăm diferenţierea porţiunilor de faţada nu doar prin culoare ci şi prin textura.

Este poate ciudat că s-a optat pentru o faţada de tencuială stropită cu aparatul de stropit în condiţiile în care Asquini preciza în “Indicatorul tehnic” că  acest tip de tencuieli “ au o rezistenţă relativă ca colorit sau ca asprime de mortar. După câţiva ani de uzură (12-15 ani) se murdăresc, se pătează şi nu pot fi reîmprospătate printr-o nouă stropire din cauza zgurei de funingine, din cauza prafului din atmosfera , din cauza frecării, roaderii asprimilor din tencuiala, care fac la început frumoase aceste faţade, dar care cu timpul zădărnicesc orice posibilitate de întreţinere a acestor tencuieli de exterior.”

La soclu se foloseşte o tencuiala în similipiatră o tencuiala care “ reclamă o îngrijire deosebită la execuţie. Pe faţa zidăriei se aplică un prim strat de tencuială brută (grundul) din mortar de ciment: o parte ciment, 3 părţi nisip , în grosime de 15-20 mm, peste care se execută stratul de tencuială fină de 8-12 mm grosime, înainte ca grundul să fie complet uscat”. Finisarea ulterioară ce conferă textura şi granulaţie tencuielii, se poate executa după circa 5-15 zile deoarece “ înainte de trecerea acestui interval de timp tencuiala este prea crudă, după aceea este prea întărită şi neprielnică ciocănirii”

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

Parte din tencuiala veche este vizibilă şi azi  în zonele în care straturile adăugate grosolan în timp peste s-au deteriorat şi au căzut. Şi la nivelul tratării soclului, texturarea de care discuta arhitectul încă se observă. Culorile descrise de Asquini trăiesc sub straturile de spoială, iar în condiţiile date – multe din soluţiile tehnice prevăzute de el şi-au dovedit valabilitatea pe măsură ce clădirea a “îmbătrânit”.

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

Probabil un om atât de pasionat de calitatea execuţiei şi de fineţea detaliilor tehnice ar fi extrem de trist să vadă improvizaţiile ce i-au parazitat construcţia, distrugând mai mult decât a reuşit trecerea timpului. Putem astfel observa improvizaţiile grosolane de la nivelul podului unde un locatar inventiv a încercat transformarea lui într-un spaţiu locuibil. Pereţii au fost astfel înălţaţi folosind zidărie de cărămidă. Învelitoarea a fost improvizată din panouri termoizolante iar golurile rezultate din execuţia grosolană s-au placat cu plăci OSB şi au fost etanşeizate folosind spumă poliuretanică. Golurile “hublou” (corespunzătoare podului), atât de caracteristice arhitecturii moderniste au fost înlocuite cu geamuri cu dimensiuni diferite faţă de cele practicate pe restul faţadei. În fine, balcoanele au fost închise şi/sau acoperite cu sisteme improvizate.

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

S-au păstrat însă şi lucruri vechi : mozaicul de la intrarea secundară s-a păstrat în condiţii destul de bune până astăzi. La fel decoraţiile art-deco ale faţadei sau tâmplaria de la vitrajul corespunzător casei scării.

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

Este greu de zis ce viitor o aşteaptă pe vechea casă Tabacu. Poate un antreprenor înţelept va achiziţiona toate apartamentele şi o va readuce la vechea ei frumuseţe. Sau poate proprietarii actuali vor conveni să finanţeze o reabilitare care va şterge tot ce-a mai rămas frumos din casă, transformând-o într-o prisma roz anvelopată în polistiren, lisă, anonimă, similară atâtor alte case vechi. Totuşi, atâta timp cât clădiri precum casa Tabacu se mai păstrează în ţesutul oraşului, ar trebui ştim să profităm de lecţia pe care ele ne-o oferă, de ocazia de a studia şi înţelege ce însemna arhitectura interbelică atât formal cât mai ales la nivel de locuire sau la nivel de rezolvare constructivă şi detaliu de execuţie.

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

casa tabacu - arhitect victor asquini

3 Responses to “Casa I.Tabacu – arhitect Victor Asquini”

  1. […] sunt preluate de pe Bucureştiul Meu drag din februarie 2014 – autor Laura Rotaru ( http://www.punctedefuga.ro ), foto Laura Rotaru, Mihai […]

  2. Daca “am imprumutat” cateva poze ( dar cu indicarea autorului si cu link-uri aferente ) se supara cineva pe noi?
    Intrebam pentru ca am mai pus ochii pe cateva fotografii cu tablite de producatori feronerie si rulouri :)
    Felicitari pentru articol !

  3. […] sunt preluate de pe Bucureştiul Meu drag din februarie 2014 – autor Laura Rotaru ( http://www.punctedefuga.ro ), foto Laura Rotaru, Mihai […]

Leave a Reply to Casa I.Tabacu | Despre uşi

  • About

    Unsleepable is a free theme for WordPress created by Ben Gray. If you don't want this particular text on your site then you'll have to either edit it manually or slide a widget in to this area. This area is called "subfoot center."
  • Meta