Category archives: bucuresti

centru si periferie

26Apr09

Un studiu interesant al lui Frederic Dame prezinta Bucurestiul la 1906 , un oras ( la vremea respectiva autorul il numeste comuna) a carui populatie abia daca trece de 300.000 de persoane dar a carui suprafata ajunge undeva aproape de 5.500 ha. Autorul compara acest raport intre populatie si suprafata ocupata cu situatia din mai multe capitale europene subliniind situatia particulara a Bucurestiului. Starea de fapt cu totul aparte se traduce insa in eforturi extraordinare de transformare a orasului intr-o capitala moderna dificultatile referindu-se la cheltuieli imense in infrastructura si intretinerea spatiilor publice. Aceasta rarefiere cauzeaza autorului o profunda uimire legata de dezvoltarea haotica a orasului, dezvoltare vazuta ca lipsita de coerenta si coeziune :

“A fost o vreme – pe la 1866 – cand era foarte simplu sa stabilesti limitele Bucurestiului, al carui centru era foarte compact comparat cu periferia si cand toti proprietarii bogati si instariti erau concentrati intr-un anumit numar de strazi centrale. Nu s-a tinut cont de acest lucru si orasul a fost lasat sa se extinda peste masura (…) din pricina intinderii sale prea mari, imediat cum iesi din cartierele centrale, isi mentine aspectul sau incert de oras mic sau de sat mare, avand ceva neterminat in ea, ceva heteroclit si pe masura ce te apropii de iesire, aspectul de sat e din ce in ce mai pregnant”.

La un secol distanta constatam insa ca exista o constanta a lucrurilor. Problema restructurarii fondului vechi ar implica o atitudine activa si critica de selectie (care sa evidentieze elementele valoroase parte din fondul vechi), urmata de reconfigurarea regulamentelor de constructie si trasarea unor directii de interventie si dezvoltare . In lipsa luarii unei pozitii, zona centrala se gaseste aparent paralizata din lipsa de spatiu si din cauza constrangerilor excesive impuse prin vechile regulamente.

Totusi rezultatul este departe de cel dorit : multe cladiri istorice deosebit de valoroase sunt daramate lasand loc la noi interventii in zona centrala toate avand un aer clandestin prin incalcarea sau fortarea regulamentelor existente de urbanism. Simultan insule intregi de case modeste cu aspect suburban “rezista” in zone in care valoarea terenului este deosebit de ridicata. “Lipsa de spatiu” in oras insa, a dus in ultimii ani la extinderea orasului prin construirea a multe ansambluri rezidentiale. In mod evident dezvoltarea infrastructurii necesare a facut cu greu fata dezvoltarii bruste a orasului. S-a ajuns astfel la un dublu paradox . Primul paradox se refera la faptul ca tanara patura de mijloc, careia se adreseaza aceste ansambluri, urmeaza sa locuiasca la periferie (si nu discutam acum de o periferie de tip american ci de comune periferice ale Bucurestiului ) in timp ce familii modeste (de multe ori nu proprietari de drept ci ocupanti abuzivi) locuiesc central in case de chirpici, acoperite cu carton asfaltat, construite retras fata de strada si avand curti in care cocosul inca mai da semnalul de trezire dimineata. Al doilea paradox se refera strict la situatia periferiei unde locuirea “de lux” se muta in cladiri de locuinte colective iar locuirea paturii de jos (situate juxtapus fata de prima) este una a vilelor individuale.

Desigur ambele paradoxuri se vor rezolva in timp prin reglajul impus de piata. Ce este insa ciudat este lipsa de viziune si tentatia unui castig facil si imediat din partea investitorilor pe de-o parte si lipsa adoptarii unor reglementari urbanistice care sa impuna o directie de dezvoltare a orasului.

Frederic Dame arata la inceput de secol 20 ca unul din lucrurile specifice Bucurestiului este prezenta des intalnita a gradinilor si a spatiilor verzi simultane unui procent de ocupare a terenului mic. Tot el arata ca acest “specific” nu poate fi generalizat la intreaga suprafata a orasului si ca e regretabil ca nu a fost conservata zona centrala ca atare urmand ca periferiile sa se dezvolte in cartiere moderne cu administratie separata. Frederic Dame afirma atunci ca nu este prea tarziu inca. 100 de ani mai tarziu situatia este similara. Dar inca nu este prea tarziu.

Filed under bucuresti, proiecte imobiliare de anvergura, zone protejate| | No Comments

despre academia militara

07Apr09

Nu putem vorbi despre un lucru frumos ( ca obiect arhitectural) fara a vorbi despre un loc frumos – arhitectura de calitate este intotdeauna creatoare de spatii si nu doar de obiecte individuale. Altfel spus este impropriu sa vorbim despre arhitectura unei cladiri fara a lua in considerare integrarea sa la nivel urbanistic in contextul dat – ca volum, ca adaptare la context prin inglobarea unui spirit al locului si evident ca spatiu urban creat. Caracterul oricarei opere de arhitectura nu se rezuma deci la obiect in sine – parte din “substanta sa” iradiaza in spatiul imediat invecinat si functie de acest lucru vorbim de spatii asumate sau straine fata de “consumatorii “ de arhitectura.

Aceasta intorducere este un fel de justificare a alegerii facute de mine in a gasi un loc/lucru frumos in Bucuresti. Am ales Academia Militara ( construita intre anii 1937-1939 de catre arhitectul Duiliu Marcu ) pentru acest demers tocmai pentru ca este in opinia mea unul din obiectele de arhitectura de cea mai buna calitate din Bucuresti

academia-militara-1

academia-militara-2

Voi incepe prin a marturisi ca mi-a luat mult timp pentru a intelege tipul de frumusete al acestui ansamblu – simplitatea este probabil unul din lucrurile cele mai greu de acceptat si admirat. In plus trebuie timp pentru a putea intra in atmosfera propusa de curentul modenist ( caruia ii este tributara Academia) si pentru a intelege regulile (si mesajul ce este transmis prin intermediul lor) si contextul in care ele au fost gandite.

Ce frapeaza insa inca de la prima vedere este modul in care acest ansamblu reuseste sa ordoneze spatiul din jurul sau , sa se anunte si insinueze ca dominanta pe un ax relativ lung ( strada Stirbei continuata prin bulevardul Eroilor ) marcat mai ales prin discontinuitate ( stilistica si de regim de inaltime ). Si nu se poate vorbi decat elogios despre reusita de a marca printr-un obiect arhitectural o inaltime locala a sitului– cu preocuparea de a face accesibil vizual intreg ansamblul si de la cota inferioara prin intermediul unei terasari sucesive a terenului de constructie. Dincolo de arhitectura este un foarte bun exemplu de amenajare peiasgera a spatiului ce graviteaza in jurul academiei si de creere a unei scenografii in care monumenatalul sa fie pus in scena.Duiliu Marcu a avut eleganta si inteligenta de a crea o opera monumentala altfel decat in mod epatant sau prin dimensiuni gigantice . A facut-o in mod subtil prin specularea particularitatilor sitului (ma refer la inaltimea zonei si factorului vegetal din care constructia se detaseaza ), prin manipularea perceptiei prin intermediul procedeelor de ordin urbanistic ( o constructie chiar si de mici dimensiuni dar care este situata pe o inaltime si este in mod simultan capat de perspectiva pentru un important ax rutier se anunta si se impune in memoria vizuala a trecatorului ca reper si dominanta ).

Senzatia de frumusete pe care o genereaza ansamblul este datorata unei compozitii armonioase a volumelor bazata pe simetrie. Este o senzatie de echilibru indusa la nivel subliminal printr-o atenta geomterizare si epurarea a ordinelor clasice. Estetica fatadelor este una puternic influentata de stilul modern ( unii critici de arhitectura o includ intr-o subcategorie de “modernism clasicizant”) ea fiind caracterizata prin volume proportionate, linii drepte si suprafete fara podoabe inutile.Un alt lucru interesant legat de estetica fatadelor cladirii academiei este faptul ca ea trebuie pusa in relatie si cu preocuparea modernistilor pentru fatade ca prezente urbane. Este o arhitectura a secolului masinii ( in care Le Corbusier deja teoretiza masina de locuit) conceputa pentru doua tipuri de lectura : lectura in viteza masinii si lectura fatadelor asa cum se dezvaluie ea la nivelul trecatorului.

Desi modenistii ( si deci inclusiv Duiliu Marcu prin Academia Militara ) isi propun o arhitectura profund antidecorativa nu trebuie sa deducem prin aceasta eliminarea ornamentului.Daca prin ornament intelegem jocul liber al imaginatiei atunci arhitectura moderna si in acest caz particular Academia Militara se dezvaluie ca o constructie profund ornamentala. Este adevarat ca modernistii se declarau “anti-ornament” dar trebuie sa avem in vedere o diferenta in definirea ornamentului- ceea ce ei denumeau “ornamente inutile” erau “colaje” gratuite pe fatade si folosirea improprie a materialelor.Modernistii au sarcina ingrata de a definii mesajul unei noi lumi iar pentru aceasta noua lume ordinele arhitecturii clasice cat si ornametele rococoului( nascute de o alta civilizatie cu o alta cultura si alte mijloace tehnice ) par golite de semnificatii, straine .Tocmai de aceea copierea lor este condamnata de catre modernisti.Nu avem o eliminare a ornamentului ci o mutare a sa intr-o alta sfera in concordanta cu spiritul epocii. Nu este un proces de negare ci o profunda mutatie necesara.Revenind la cladirea Academiei,ornamentele sale sunt jocul de raporturi si volume, succesiunea de spatii amenajate ce preceda cladirea propriu-zisa. Iata ce afirma in acest sens Duiliu Marcu:” desi aveam o mare inclinatie si chiar usurinta spre desen si pasiune pentru ornamente si décor, totusi am devenit mai tarziu adeptul arhitecturii simple , fara belsug de ornamente care prin justetea proportiilor si armonia plasticii trebuie sa dea ochilor si ratiunii cea mai deplina satisfactie”.

Horia Creanga marturisea intr-un manifest dorinta sa pentru o arhitectura unitara a arterelor principale ale Bucurestiului –arhitectura care ar trebui sa fie constransa sa adere la stilul modern. Tot el afirma la inceput de secol 20 ca societatea trebuie sa fie educata in spiritul arhitecturii moderne si ca aceasta educatie se poate face cel mai usor vazand zilnic mostre de arhitectura moderna (“masele sunt educabile daca le dai posibilitati”). La aproape un secol distanta in timp se poate spune ca a avut dreptate- arhitectura in stil modern lasata in urma de generatia de arhitecti careia ii apartin Duiliu Marcu si Horia Creanga reprezinta o buna lectie de educatie estetica si o valoroasa mostenire careia ii datoram in mare parte viziunea contemporana asupra arhitecturii.

Filed under bucuresti, case cu povesti, teoria arhitecturii, zone protejate| Tagged , , , , , , , , , , , , | No Comments

Deprinzand modestia

13Nov08

Lectia de arhitectura oferita de arhitectul Angelo Roventa in cadrul conferintei organizate de Kludi Studio in colaborare cu revista Arhitectura indeamna la re-evaluarea raportului intre conceptul architectural , integrarea urbana si expresia volumetrica.

In viziunea d-ului architect Roventa arhitectura devine o expresie plastica a unui mod de a trai ( ideea de “locuire poetica” cu care s-a incercat sa fim obisnuiti in facultate in orele teoria arhitecturii pare perfect pusa in scena in opera domniei sale) . “Coaja” cade pe un plan secundar subordonata punerii in scena a unei ipoteze de locuire si de locuire in mijlocul celorlalti.Ea este o negociere intre spiritul practic, conditionari legate de sit si de un scenariu de viata determinat de personalitatea beneficiarului si a locului . Arbitrii cu drept de veto sunt pragmatismul si umorul .

afis-zeppelin9_web_500x0

 

Cateva din temele de gandire pe care le-a oferit conferinta au fost:

-Economia de mijloace de expresie si relationarea cu cadrul urban – minimalism expresiv dublat de o gandire holistica a arhitecturii ca spatiu locuit si locuibil.

Completarea implicita dar neexprimata de architect ar fi fost ideea ca arhitectura care nu isi propune sa fie estetica sau sa se subordoneze unui cadru urban construit este posibila doar in conditiile unei culturi si traditii (a locuirii ) asumate.

Este interesant de vazut in paralel , felul in care in locuri in care nu exista o cultura a locuirii ( si Bucurestiul ofera multe exemple) locuintele incearca sa aiba in sine o individualitate proprie, stridenta si autonoma fata de cea a locatarilor sai.

-Arhitectura low budget – folosirea unor materiale in genere desconsiderate si mai modeste (cel putin aparent) ca expresie plastica

Un exemplu practic in care tehnica constructiva a fost schimbata pe parcursul executarii casei datorita atat factorului economic (alegerea unor materiale mai ieftine) cat si pe motive de expresie a fost o lectie importanta de asumare a ideii de maleabilitate a proiectului de arhitectura cat si de asumare a lipsei de finalitate in activitatea de proiectare.Toate modificarile proiectului fac parte integranta din personalitatea sa iar tabu-uri de genul necompatibiliatii unei scari de beton in interiorul unei structure de lemn nu isi au locul.

Un alt element de luat in considerare este perceptia reala a materialului pus in opera.Un material , chiar si ieftin , dar a carui tehnica este stapanita si corelata cu specificul spatiilor poate face diferenta intre un spatiu riguros corect si unul profund asumat si semnificant.

-Reconsiderarea partiului de arhitectura in cadrul proiectelor de locuinte colective respectiv locuinte sociale

D-nul arhitect Angelo Roventa prezinta un proiect de locuinte sociale care in loc sa mearga pe ideea de spatii de locuit mici si procent de spatii verzi redus recurge la alegerea de solutii constructive ieftine si usor pe pus in opera pastrand spatiile verzi si un regim scazut de inaltime.

O alta propunere adusa este cea a masinii de locuit reinventate. Locuinta nu este un spatiu riguros impartit in zona de zi respectiv zona de noapte.Ea este un rezultat al raportului (variabil) intre spatiile fixe (determinate de instalatii sanitare) si cele mobile.Se promoveaza ideea comprimarii spatiilor in virtutea observatiei simple ca functiunile diferite inglobate intr-o locuinta nu sunt folosite simultan.

-Reconsiderarea factorului durabilitate– arhitectura eco.

Principiul este aplicat cu success in constructia salii atelier in completarea Teatrului National Iasi.Constructia cub din lemn este conceputa in ideea de economie maxima a materialelor si tehnicilor de constructie.Este asumat statutul de provizorat cat si ideea de reutilizare a constructiei prin mutarea ei ulterioara in alta locatie si adaptarea utilizarii la necesitatile locului .tniasi1

ctn24

 

ctn13ctn07

 

 

-Alternative (neconventionale) constructive

Cel mai bun exemplu este locuinta container obtinuta prin asamblarea unor module de dimensiuni standard.Sunt eliminate costurile proiectarii de structura si reduse costurile rezultate din utilizarea materialelor traditionale de constructie in beneficiul confortului si dimensiunilor spatiilor locuite.

 

Ceea ce pune insa semne de intrebare este reactia unei (bune) parti din auditoriu.In buna traditie in care facultatea ne-a invatat intrebarile fata de un discurs mai curand poetic decat programatic au fost preponderant functionaliste.

Intrebarea insa s-ar pune altfel – in ce masura spatiile din locuintele colective ale anilor 80 , categoric functionale si eficiente ca dimensionare si relationare, reusesc astazi sa ne reprezinte. Si, dupa cum spunea arhitectul Angelo Roventa, cat este oare de natural si sanatos ca in decurs de mai bine de 70 de ani , in ciuda tuturor schimarilor de viata si mentalitate (traduse atat de bine la nivelul volumteriei cladirilor si sistemelor constructive folosite), totusi partiul de arhitectura si scenariul de viata inlgobat in acesta sa ramana in linii mari identic.

Filed under arhitectura, bucuresti, evenimente, teoria arhitecturii| Tagged , , , , , , , | No Comments

Locuinte colective de lux

01Nov08

Pentru segmentul mediu de cumparatori (tot mai greu definit atat prin venituri cat si prin nivel de instruire si evolutie a carierei in timp) targetul la nivel imobiliar este oarecum simplu si conditionat de nivelul maxim de creditare accesibil.Suma accesibila este intre 120.000 si 140.000 euro in medie, bani care inseamna fie credit imobiliar/ipotecar pentru locuinte medii noi sau vechi sau alternative teren+ casa construita in regie proprie.Pentru segmentul de lux in schimb, optiunile sunt mai greu previzibile.

Una dintre ele ramane insa ideea de locuinta intr-un ansamblu residential.Principalele diferente intre un apartament intr-un anasmblu rezidential adresat clasei de mijloc si unul de lux se refera la:

- procentul de ocupare a terenului (cladirile sunt mai putin dese iar spatiile verzi ocupa o suprafata mai mare)

- regimul de inaltime

- suprafata utila a apartamentelor

- calitatea finisajelor

- o mai mare varietate de partiuri de apartamente

- includerea in prêt a designului interior si a mobiliarii apartamentului

- utilizarea unor tehnologii constructive mai speciale dar si mai scumpe capabile sa ilustreze o identitate vizuala a constructiilor compatibila cu pozitia sociala a locatarilor si gradul lor de educatie

- situarea intr-o zona mai centrala sau mai bine cotata pe piata imobiliara

- dotari speciale incluse in proiect.

In cazul proiectului “Stejarii” un argument adus in plus pentru alegerea sa este cel de “exclusivitate” :- nu discutam despre un ansamblu ci de un “club” residential unde locatarii existenti in cazul vinderii unui apartament vor putea sa selecteze un nou “pretendent” la cumpararea sa.

Locatia este si ea una speciala – in mijlocul unei paduri de 200 de ha, protejata – ansamblul ocupa locul unei vechi intreprinderi dezafectate (dar care a oferit ca baza de lucru o infrastructura de acces).Este desigur de vazut daca respectiva padure va avea si ea soarta altor zone impadurite din jurul Bucurestiului, in prezent defisate intens si inlocuite de mall-uri, zone rezidentiale si cladiri de birouri.

Optiunea insasi de a proiecta locuinte de lux ca locuinte colective poate parea la prima vedere ciudata. Totusi, in conditiile in care principala problema a oricarei zone residentiale din Bucuresti este imprevizibilitatea evolutiei vecinatatilor ( mai ales in absenta unor proiecte de dezvoltare urbanistica si a unei accentuate tendinte de nerespectare a regulamentelor existente) decizia pare bine fundamentata.

Logica deciziei ca locuintele de lux sa se retraga intr-un ansamblu de locuinte colective este de a asigura macar un cadru unitar si in oarecare masura de sine statator.

Totusi sa enumeram acum minusurile proiectului.

1.Identitatea vizuala

ca ansamblu: avand in vedere ca discutam de un proiect rezidential de lux era de asteptat un proiect mai “custom made” cu o identitate mai pronuntata si ca ansamblu dar si pentru fiecare cladire in parte.Astfel, desi se spune ca exista o mare varietate de apartamente, planurile/sectiunile de cladiri la rosu sunt aproape identice pentru toate cele 19 blocuri din asnsmblu. Ce inseamna asta ? – simplu : un cost mic pentru proiectarea de structura (neafectata de partitiile usoare variabile vandute drept produse de lux) si desigur mai putine batai de cap (in planificarea parcajelor de subsol si utilizarea eficenta a suprafetei terenului).

2.Relatia fondului construit cu spatiile verzi.

relatia intre spatiile verzi si cladiri este artificiala – in sensul ca el nu va fi folosit niciodata in felul in care este ilustrat in brosura. Gradinile de parter foarte probabil nu vor fi folosite si mobilate dupa cum arata prezentarea grafica intrucat gradul de intimitate oferit de o gradina inconjurata din toate partile de blocuri p+4 (indiferent cat de exclusivist este ansamblul) este minim. In plus foarte probabil copacii prezentati in brosura vor ramane doar la nivel de prezentare – subsolul ce gazduieste spatiile tehnice necesare unor dotari precum locuinte ( centrale termice, adaposturi antiaeriene, boxe si nu mai putin 1000 locuri de parcare + calea de rulare) bazine de inot ( statie hidrofor ,etc) si restaurante va fi in mod sigur de o suprafata comparabila cu cea construita la sol totala. In acest context copacii vor putea fi plantati doar punctual ( in zonele fara subsol) sau cu mari eforturi tehnice.

3.Contextualizare:

nu exista o adaptare la sit care s-ar fi putut traduce printr-o relationare a spatiilor verzi din interiorul ansamblului cu padurea in care este inserat proiectul.

4.Partiu de arhitectura – concept locuire:

Judecand partiurile de arhitectura prezentate pe site-ul oficial – se observa ca dincolo de o repartizare riguros corecta a spatiilor ele nu difera de apartamentele dintr-un ansamblu oarecare decat prin dimensiunea spatiilor.Exceptia o fac doar apartamentele tip loft aduc un scenariu nou de locuire prin introducerea piscinelor si a teraselor.

Luna octombrie a insemnat prezenta proiectului in doua reviste de specialitate : Igloo si Real Estate (revista aflata la primul numar ce a folosit proiectul Stejarii pe post de cover story).

Este cel putin ciudata introducerea prezentarii promotionale de proiecte rezidentiale intr-o revista de arhitectura , in special in conditiile in care prezentarea aproape face abstractie de proiectul de arhitectura si conceptul architectural. Totusi semnalul este clar – ruptura existenta in prezent intre arhitectura de semnatura si productia imobiliara este prea mare. Si dupa cum spune Serban Sturdza intr-un interviu din acelasi numar al revistei Igloo:

“Constructia si arhitectura sunt doua lucruri complet diferite (…)daca industria imobiliara nu are atribute care sa satisfaca partea de arhitectura, calitatea spatiului facuta astfel, ca afacere pura, este o enorma greseala si plata acestei greseli se va face in curand de catre foarte multa lume, care n-o merita.”

Filed under arhitectura, bucuresti, proiecte imobiliare de anvergura| Tagged , , , , , | No Comments

O victorie ( a la Pirus) a capitalismului

19Oct08

Pana in 1943 nu am gasit planuri care sa consemne existenta unor incinte pe terenul Casei Radio – terenul era din cate se vede pe vechile planuri o zona de tranzit intre terenurile apartinand palatului Cotroceni si cele cu functiuni preponderant militare (grajdurile regale, cazarme , depozite).Era o perioada de transformari in timpul careia s-a cristalizat identitatea cartierului Cotroceni si in care terenul actualei cladiri a Operei Romane era ocupat de terenul de sport “Venus”.Vremuri in care Strada Eroilor Sanitari purta alternativ numele de “carol II” si “Strada dealului” iar la intersectia dintre Regina Elisabeta, Splaiul Independentei si calea Plevnei era in discutii sa se construiasca proiectul :”Garii Centrale”.

Ulterior pe teren s-a constituit un hipodrom (apartinand armatei) care se pare ca a functionat pana in anii 80’. In urma demolarii hipodromului a fost construita, incepand cu 1986, Casa Radio care ocupa cam jumatate din terenul fostului hipodrom, restul terenului ramas fiind ocupat de un parc. In Casa Radio se visa sa se organizeze muzeul comunismului. Dealtfel de la balcoanele Casei Radio a urmarit Nicolae Ceausescu ultima defilare de 23 august in 1989.

Dupa revolutie situatia cladirii a ramas multa vreme ambigua. La inceput inscrisa in administratia Ministerului Culturii si Ministerului Justitiei exista intentia de a o transforma in spatii destinate Societatii Romane de Radiodifuziune sau de a o transforma in Muzeu National de Istorie. Ulterior, cladirea a trecut in administrarea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei iar cladirea a devenit in urma negocierilor dintre minister si investitori primul proiect de parteneriat public privat. Astfel statul devine partener cu 15 % din investitie iar concesionarea terenului se face pe termen de 49 ani.

Proiectul insa, desi facut in parteneriat public privat, nu a fost supus unui concurs de proiecte deschis cum ar fi fost asteptat si cum insasi comisia de avizare a subliniat. Chiar si acordarea proiectului firmei investitoare este aparent sub puternice indoieli vis-à-vis de corectitudinea negocierilor. Astfel evaluarea initiala a proiectlui (fata de care s-a judecat posibilitatea financiara a investitorului de a fi considerat eligibil ca partener de catre stat) a fost mult subestimata – de la 150 mil euro cat s-a estimat initial investitia a sarit in momentul de fata de 600 mil euro.

Pe partea de arhitectura firma aleasa a fost Chapman Taylor, firma de arhitectura care si-a deschis de cativa ani o reprezentanta in Romania si care se ocupa in general de proiecte de mare anvergura. Solutia ( sau solutiile caci in urma refuzarii mai multor variante in Comisia de urbanism, firma a fost silita sa se intoarca cu proiectarea “la plansete”) asa cum este ea ilustrata pe site-ul oficial al firmei de arhitectura, este de natura sa puna mari semne de intrebare vis-à-vis de fata viitoare a orasului.Variantele propuse de firma de proiectare , dupa cum se vede si din poze, difera foarte putin intre ele, toate frapand mai ales printr-un POT mare pentru zona in discutie.

Nu are sens sa ne intrebam cam cat context istoric si urban a fost luat in calcul in dezvoltarea proiectului daca ne uitam la perspectivele aeriene ale proiectului (unde fundalul folosit nu este cel in care proiectul ar urma sa se integreze).

Desigur si construirea unei roti panoramice intr-o vale  nu pare neaparat oportuna.

Nu voi deplange disparitia unui parc care niciodata nu a fost receptat ca atare de catre bucuresteni, un imens maidan caruia ii este dus dorul doar post-factum.

Voi deplange promovarea si gestionarea unui proiect gigant, cu un impact foarte greu de controlat si anticipat, prin politici de circumstanta, lipsite de responsabilitate si transparenta. Si voi regreta faptul ca, atunci cand ne vom trezi din vis, tot ce va mai ramane din putinul pe care il oferea centrul si asa mutilate al bucurestiului central vor fi mall-uri anonime cu fatade cortina si mult prea putine spatii destinate comunitatii , spatii urbane in adevaratul sens al cuvantului care ar putea cu ceva noroc in cateva secole de civilitatie sa ne invete sa locuim.

P.S. Intre timp demolarile continua. Chiar si fara autorizatie.

Filed under arhitectura, bucuresti, case cu povesti| Tagged , , , , , | No Comments

supravietuiri

09Oct08

Sunt destul de rare cariatidele si atlantii in arhitectura eclectica a vechiului Bucuresti.Statuile decorative incluse in estetica de fatada dar care nu pot fi incluse in categoria cariatide/atlanti (deci fara rol de sustinere aparent sau real) sunt inca si mai rare -un exemplu inca bine pastrat se poate vedea pe Bulevardul Elisabeta.

Raritatea unor astfel de elemente de decorare a fatadei am constientizat-o poate cel mai bine acum ceva luni bune ,intr-o curte a unui bar (in care poti gasi orice de la sigle cu route66 pana la caini melomani supraponderali) in zona calea Grivitei . In curtea improbabila si cu o geometrie pe care nici un extras de carte funciara nu-o poate complet explica, sprijinita de un calcan statea statuia din pozele de mai jos.

La prima vedere , printre mesele de lemn grupate in jurul catorva copaci , intr-o liniste de inceput de lume intrerupta doar de ceva cantece improvizate de chitara impresia e foarte puternica.Soarta bietei statui, a carei expresie a fetei de la uzura s-a transformat intr-o disperare muta, pare identica cu cea a zonei Grivita.Candva o zona de case mic-burgheze cochete astazi ea este uitata cu fiecare casa daramata si cu fiecare nou turn de sticla ridicat.

Iar initiative si resursele de a renova ce merita pastrat din zona par minime in conditiile in care majoritatea caselor sunt ocupate abuziv.O alta parte din case sunt puse la vanzare pe sume care desi ridicate par mici raportate la profitul ce se poate scoate prin constructia unei cladiri de birouri.Schimbarea vine incet si sigur dinspre Piata Victoriei catre gara de Nord.

Dar pana cand aceasta se va intampla este imbucurator ca mai exista mici redute in care bucati de trecut mai exista.Mai mult decat prezente fizice arhitecturale ce se conserva, in cazul de fata este salvata (temporar) o tipologie de spatiu urban – gradina de vara, atat de prezenta in viata sociala a bucurestenilor la inceput de secol.Evolutia este cuvantul la ordinea zilei si asa cum in anii ’30 terasa Otetelesanu lasa in urma demolarii un teren gol liber perfect pentru constructia palatului telefoanelor (pentru o poveste mai detaliata a casei Otetelesanu – Lelia Zamani “Oameni si locuri din vechiul Bucuresti”)la fel astazi vechi locuri ale Bucurestiului sunt daramate pentru a lasa loc unor noi turnuri.

Filed under arhitectura, bucuresti, case cu povesti| Tagged , , , , , | No Comments

173

01Oct08

de km este distanta de la Bucuresti la Brasov, la dus, cu trenul. La intors, tot cu trenul, distanta este de 175 km.Diferenta e in general data (macar in imaginatia mea) de parerea de rau la plecare.

the road to

Primele mele drumuri la Bucuresti au fost din cate tin minte cand eram mica mica in jurul anilor 90’.Drumul era facut cu trenul la clasa I si se masura in numarul de “mai e mult?” cu care imi exasperam parintii.Harta Bucurestiului pentru mine la acea vreme era o intreaga nebuloasa din care se diferentiau cateva zone cunoscute si acceptate – cele cateva galerii si magazine de materiale de pictura din zona garii de nord, soseaua Grivitei si dupa , imediat dupa cu un hop mental identificat de-abia mult mai tarziu drept metrou, direct piata Romana si piata Universitatii.O singura data ne-am aventurat pe ceea ce azi incerc sa suprapun cu Calea Victoriei dupa impresia pregnanta la momentul respectiv de strivire pe care ti-o dadeau fronturile prea inalte fata de latimea strazii ( de-abia prin anul 3 de facultate aveam sa aflu sintagma de “prospectul strazii”). Bucurestiul era pentru mine orasul caldurii topite pe asfalt, al culorilor decolorate de soare si al aglomeratiei riguros repartizate pe strazi.

A doua intalnire cu Bucurestiul s-a intamplat in prag de adolescenta.Acum ajungeam cu masina la Bucuresti si simultan descoperam cartierele anonime,triste si tocite completandu-mi harta imaginara a orasului cu noi zone de praf.Acum orasul se deschidea cu un sir haotic de strazi continuate cu podul Grant de unde treceam pe langa teatrul Giulesti.Totul statea sub constelatia stabilita de capul de afis de la teatrul Giulesti – ani la randul mereu piesa “la tiganci” si, odata incantatia stabilita, magia incepea undeva la capatul Giulestilor unde trotuarele si blocurile regresau la dumuri infundate marginite de ciulini.Acolo unde linia de tramvai se termina in praf si casute modeste retase la strada incepea de-abia drumul catre ceea ce ne era destinatia. Casa matusii mele, achizitionata mai curand intamplator, parea sa fie o casa batraneasca respectabila in modestia formelor sale dar care respira trainicia unei vieti asezate prin fiecare por.Tot ce ramasese de la vechii proprietari era o poza de grup la sfarsit de gimnaziu ce ilustra o generatie de copii timizi intre care era greu sa ghicesti pe cel ce crescand se transformase in omul matur ce pusese temelia casei si viei intinse din generoasa curte a casei.Drumul catre centru cat si catre orice alta destinatie parea desprins din povestile cu harapi albi ce arunca in spate obiecte magice ce dau nastere la paduri de nepatrus si lacuri inghetate iar daca sintagma “tinerete fara batranete si viata fara de moarte” a avut vreodata alt sens decat iluzie el se gasea in gradina plina de fluturi si caise ce cresteau miraculos.

Cum era previzibil la un moment dat gradina tineretii fara batranete s-a inchis iar noul Bucuresti pe care l-am cunoscut a fost cel al cartierelor optzeciste.Aveam déjà 17-18 ani , Universitatea Bucuresti era ca si acum in renovare fara efecte vizibile, iar Bucuresti insemna orasul mare, incalcit si nu tocmai dorit in care urma sa-mi petrec ipotetic anii de facultate.Metroul cu fetele lui triste, mirosul trenului de 5 dimineata si gara de nord , soseaua Brasov-Bucuresti incheiata in magazine de pitici de gradina si gropile de gunoi ale Chitilei erau realitatea la ordinea zilei.Dar Bucurestiul venea la pachet cu toate cartile existentialiste citite in drum spre meditatii, cu magazinele de muzica ,cu primul meu teu de inox si creioanele 3b si 4b folosite pentru hasura.

La doi ani distanta , dupa admiterea la facultate, m-am trezit busc singura in marele oras a carui suma de imagini nu o adusesem la nici un numitor comun.

Bucurestiul era zona Lipscani si cartierul Cotroceni dar si cartierele triste prin care treceam in drum spre casa. Cinemateci, cluburi si expozitii dar si batrani neputinciosi cersind la colt, cladiri stand sa cada si birocratie.Strazi pazite de pisici grase respectabile si taciturne alaturate zonelor vesnic aglomerate unde tocurile cui asortate gentilor diplomat lasa urme in asfalt.

A trecut mult timp de atunci.Toate zonele pe care obisnuiam sa le stiu s-au unificat intre ele ,relationate de traseele rutelor de autobuz/drumurile de noapte facute cu taxiul sau la picior ,intr-o harta incompleta inca si subiectiva. Spatiile au inceput sa aiba in spatele lor nu doar istorii ci si povestile mele iar conexiunile intre istoriile lor (si povestile mele) au inceput sa fie stravezii dand un sens pentru ce va sa fie.

my grandma's house

finding the key

Bucurestiul a devenit marele oras haotic al viselor de geometrii de arhitecturi sterile , cercul neprietenos caruia i-am gasit colturile de pauza in care timpul se suspenda iar trecutul isi ridica marginea crinolinei lasand la vedere dantele si regrete.

Filed under bucuresti, subiectiv| Tagged , , | No Comments

Cum zidurile prind viata

22Sep08

Indiferent de reusita unui partiu de arhitectura ( tradusa prin functionalitate), interfata de care ne lovim zilnic la majoritatea cladirilor este cea a zidurilor.In multe cladiri nu ajungem sa calcam niciodata – cladirea CEC-ului spre exemplu sau palatul telefoanelor raman imagini emblematice pentru Bucuresti cu toate ca marea majoritate nu au calcat in viata lor inauntru si cu atat mai putin nu stiu cand si in ce conditii au fost construite cladirile.Sunt practic cutii cu care lumea s-a obisnuit sa se intalneasca in drumul zilnic (De ce ne-am mai mira oare ca atunci cand una dispare, lipsa sa nu este simtita, ea fiind curand inlocuita de o “cutie contemporana” cu un continut la fel de neinteresant pentru trecator).

Proiectul “zilele bucurestiului” (si prin asta ma refer strict la programul de proiectii ce a folosit ca suport cladirea Facultatii de Arhitectura, Cladirea Ministerului Agriculturii si Universitatea) a incercat exact acest lucru – sa realizeze o punte intre privitor (in postura de consummator de arhitectura) si produsul de arhitectura, prin medierea imaginii.Gestul, desi poate prea subtil pentru caracterul campenesc inevitabil al manifestarii din care a facut parte, este admirabil .Este poate o prima incercare de a introduce notiunea de joc ca mod de relationare intre privitori si cadru urban. Scopul final al jocului este desigur asumarea spatiului urban si sentimental de identificare.

In acelasi timp gestul te trimite cu gandul la mai multe aspecte dintre care poate cel mai important este procesul de proiectare “secunda”.Prin proiectare secunda inteleg un proces activ atat din interior catre exterior cat si dinspre exterior catre interior.

Procesul dinspre interior catre exterior rezulta din existenta unui a unui suflet al obiectului de arhitectura care se traduce prin insasi viata ce are loc in interiorul sau si care duce la o perpetua metamofoza vizibila in plan fizic.Ideea a fost foarte plastic prezentata prin proiectia cu numele de “trapped”.

Procesul dinspre exterior catre interior este legat de perceptia subiectiva a consumatorului de arhitectura despre obiectul de arhitectura.Desi este un proces subiectiv, el duce la existenta mai multor obiecte de arhitectura virtuale in “urna” sau “cochilia” unei unice cladiri.Si, poate si mai important, aceasta relatie afectiva rezultata din perceptii subiective este cea care dicteaza soarta cladirii ( cate cladiri parte din patrimoniu istoric al bucurestiului nu au fost déjà demolate sau macelarite tocmai pentru ca nu au fost iubite suficient de oameni incat sa fie aparate?).Nu este nevoie sa vezi cladirea universitatii “imbracata” succesiv in benzi colorate, imagini cu pahare, sau poate cel mai sugestiv “calcata”de picioare din pas grabit (este un drum in definitiv chiar si la modul figurat) pentru a intelege caracterul profund subiectiv al spatiilor.Dar poate ca uneori avem nevoie de astfel de lectii pentru a ne re-aminti (sau alternativ pentru a invata) regulile jocului.

Filed under arhitectura, bucuresti, evenimente| Tagged , , | No Comments

bulevardul ferdinand.intre reconstructie si conservare

14Sep08

Pentru cei suficient de curiosi sau pasionati de zona veche a Bucurestiului site-ul oficial al primariei sectorului 2 poate furniza o serie de informatii care bine organizate se pot structura in statistici si pot da o idée despre tendintele de viitor ale zonei.Poti gasi liste complete cu autorizatiile de constructii si certificate de urbanism structurate pe trimestere dar si puz-uri pe zone delicate centrale.

Analizand zona istorica protejata numarul 7-subzona Cp1b reprezentata in cea mai mare proportie de frontul bulvevardului ferdinand se observa lucuri interesante.Din 2006 pana in 2008 au fost luate foarte multe certificate de urbanism si autorizatii de constructii.Multe dintre ele vizeaza amenajari interioare sau amenajari de mansarde lucru ce poate indica pe de-o parte ca majoritatea fondului construit inclus in zona a intrat intr-o perioada de liniste si “legitimitate” (in ideea ca problema retrocedarii a fost rezolvata )si pe de alta parte ca actuali proprietari sunt oameni ai clasei de mijloc cu suficiente resurse materiale pentru a avea grija de proprietatea lor.

Sunt insa si multe autorizatii de demolare (de exemplu la nr. 52 din 2006 si 76-78 din 2007) iar tendinta va fi probabil ca ele sa continue.In amble exemple date construtiile sunt constructii doar parter. Ce se va construe in loc? Tot lista primariei ne spune (in cazul imobilului nr 52) : cladire S+P+4E+5 retras program locuinte cu birouri.Cea mai fezabila varianta pentru zona dealtfel.

Ceea ce se intampla insa este ca fiecare parcela construita foloseste la maxim prevederile puz-ului.Regulamentul prevede minim 13 m inaltime -maxim 16m inaltime dar admite inca 2 etaje retrase cu mentiunea ca totusi cladirea nu va putea depasi cu mai mult de 3m cladirile invecinate.Foarte clar nu? Folosind doar prima parte a afirmatiei cei de la Adama care construiesc ansamblul evocasa selecta la numarul 58 (in plina zona protejata deci) construiesc un p+10.Cu toata indulgenta posibila asta tot ne duce la frumoasa suma de 33 m .Desigur daca e sa ne uitam pe propunerea concreta se observa existenta unui volum aliniat la aliniament ce preia inaltimea cladirii invecinate (volum ce inglobeaza functiuni publice) iar volumul care depaseste aceasta inaltime este retras fata de strada.Ceea ce vreau insa sa subliniez este ambiguitatea regulamentului si lipsa sa de realism in contextual imobiliar discutat.

Revenind acum la parcele mici de tipul parcelei nr.52 sau a parcelei nr.40 ambele planificate a fi construite in sistem de P+4+5 retras respective P+6+7 restras,ce atrage atentia este dimensiunea parcelei .Se va construi cel mai probabil la calcan si se va merge pe o utilizate a terenului cat mai mare (puzul prevede pot 65% si cut 4).Viciul sistemului iese la iveala insa si aici – parcela 19 de pe strada Horei a fost déjà construita cu un p+5 care profitand de inaltimea redusa a casei de la 52 ferdinand si-a permis abuzul sa dea geamuri pe calcan.Acum cladirea veche fiind demolata noua construtie de la nr.52 va putea construi,la randul ei, pe calcan si bloca geamurile vecinilor cu toata legitimitatea posibila.

Concluzia as zice ca e fortarea regulamentelor urbanistice (dincolo de aspectul architectural al problemei) lasa dezvoltarea zonei si mai important gradul de confort al noilor locuinte in voia hazardului.Pentru ca daca investitorul isi va scoate un profit frumos din construirea unui nivel in plus,de prea putine ori el este si beneficiarul final.Pretul pentru nerespectarea regulamentelor va fi platit de cumparator in timp,prin pierderi graduale de confort cu care il ameninta construirea (prin fortarea regulamentului) pe parcelele invecinate.

Filed under arhitectura, bucuresti, zone protejate| Tagged , , , , | 4 Comments

Zone industriale bucuresti (1)

07Sep08

Perioada ce se suprapune regimului comunist din Romania a insemnat la nivel urbanistic o grea provocare – extinderea si modernizarea orasului insemnand atat crestearea in inaltime (care incepuse insa inca din perioada interbelica) cat mai ales crearea unei sistematizari urbane a orasului. Solutiile gasite in perioada au fost mai mult decat discutabile (distrugerea unei mari parti din patrimonial istoric al Bucurestiului si mutilarea altei parti) iar ele ne-au lasat astazi cu cladiri mamut ce nu isi mai gasesc logica in ritmul de viata actual si cu artere nefunctionale.

Asa cum la momentul respectiv trecutul ramasese prins intre artere bordate de blocuri inalte de beton, astazi dezvoltarea urbana gaseste ca piedica insule industriale ramase in tesutul urban central.Rezolvarea vizeaza atat reonfigurarea acestor insule (reprezentate de platformele industriale) cat si “infiltrarea” in tesutul perioadei optzeciste prin cresterea procentului de ocupare a terenului. Despre cresterea procentului de ocupare a solului am discutat déjà intr-un post anterior asa ca ma voi referi acum la insulele industriale din tesutul urban central.

Aceste zone industriale,situate la perioada constructiei in zone periferice ale orasului, in timp, prin crestere suprafetei orasului, au fost incet incet inglobate ajungand in ziua de azi in zone bine cotate pe piata imobiliara. Bucurestiul nu este insa o exceptie , situatii similare regasim in toate orasele tarii care au cunoscut o dezvoltare in anii 80-90 – este de mentionat cazul Brasovului unde o zona veche industriala aferenta rafinariei a fost recent achizitionata in dorinta de a fi transformata in ansamblu residential.

Bucurestiul merita insa a fi studiat datorita procentajului mai mare de zone industriale inglobate –cca 15-20% din suprafata orasului.Existenta acestora a lasat loc de specula – in anumite cazuri intreprinderile au fost cumparate din timp la prêt relative mic de investitori ce operau in domeniul imobiliar si acestia fie au transformat intreg terenul in santier in vederea construirii de mall-uri sau locuinte collective fie au cedat acest drept unor terti.In alte cazuri fabricile (in prezent privatizate) au fost cele ce au vandut la prêt avantajos terenul in ideea de a fi relocate in periferie. Pret avantajos in acest caz inseamna undeva peste 2000 euro/mp pentru zonele centrale.

Se pun in acest moment cateva problematici serioase legate de dezvoltarea acestor zone:

- reglementarea situatiei cladirilor facand parte din patrimonial industrial al Bucurestiului (un studiu in acest sens este de gasit in cartea “Bucurestiul postindustrial” de Liviu Chelcea aparuta la editura polirom in 2008)

- existenta unui plan urbanistic care sa solutioneze o integrare armonioasa a acestor insule luand in considerare si evolutia viitoare a fondului construit existent

- felul in care aceste proiecte vor influenta la randul lor dezvoltarea si transformarea zonelor in care se insereaza (ma refer in primul rand la cresterea cotei zonei pe piata imobiliara si atragerea unor noi investitii )

In legatura cu prima problematica aduc in discutie cazul fabricii de paine din zona Obor.

Aceasta fiind inclusa in lista cladirilor de patrimoniu nu poate sa fie demolata ceea ce adus la un dezinteres total al proprietarilor de drept fata de imobil.Intamplator sau nu ( mai curand nu as fi tentata sa spun) una din cladirile incluse in ansablu (din fericire una mai putin valoroasa din punct de vedere instoric si architectural) a fost recent incendiata ducand la o (convenabila) ruina a sa. Statul desigur nu intervine in incurajarea proprietarilor inspre dezvoltarea unor programe de arhitectura aparent mai putin profitabile decat mall-urile si locuintele collective dar totusi deseori aplicate (cu succes) inafara.In alte tari, fabrici dezafectate (mai ales cele cu valoare istorica ) gasesc premizele perfecte pentru metamorfozarea in sedii centrale de firme si/sau muzee si centre culturale.La noi varianta comoda este distrugerea.

A doua problema vizeaza un plan de dezvoltare urbanistica de ansamblu. Un bun exemplu il ofera zona dintre soseaua Orhideelor si splaiul Independentei unde déjà se construieste un mare poiect de ansamblu de locuinte colective (ansamblul orhideea Gardens).Desi situata in zona centrala , zona aferenta ansamblului este invecinata cu vechi zone industriale aflate in plin proces de transformare.Prezenta pasajului Basarab in curs de constructie va avea (la momentul finalizarii sale) o importanta covarsitoare dar in acelasi timp greu de anticipat (atat in valoarea cat si in specificul pe care il va da zonei).Lipsa unei atititudini oficiale vis-à-vis de dezvoltarea pe termen lung a zonei duce la initiative individuale ale unor mici investitori care vor putea fi cu greu aduse la un numitor comun in viitorul previzibil.

In concluzie se poate spune ca orasul isi poarta hainele care i se potrivesc (sip e care le merita) iar in lipsa unei gandiri de perspective dezvoltarea urbana se regleaza pe parcurs prin mecanismele economiei de piata. Care economie de piata ,mergand pe ideea eficientei, va duce mereu la un raport satisfacator intre investitie si profit, dar mai rar (si in lipsa unei culturi solide) si mai curand intamplator va duce si la o estetica urbana unitara sau la un confort al spatiului urban.

Filed under arhitectura, bucuresti, zone industriale| Tagged , , , , , , , | 1 Comment