Category archives: zone protejate

Zidurile cetatii Brasov

Mustrari de constiinta de a fi ignorat tocmai orasul meu natal ma fac astazi sa public mai jos un extras (adaptat) dintr-un studiul istoric al cetatii Brasov pus cap la cap de mine. La momentul respectiv ,studiul istoric a fost punctul de pornire pentru tema lucrarii de prediploma – ‘Arhitectura ca spatiu cumulativ al memoriilor colective’. Ar fi multe de spus pe tema asta – probabil mare parte din posturile mele tocmai asta si incearca : sa gaseasca mesajul uitat ascuns in zidurile si spatiile ce ne inconjoara si mai departe sa inteleaga legatura sa fragila cu prezentul.

Motto:”si mai greu a fost sa ia decizia sa desfiinteze poarta vamii desi cea mare veche si frumoasa fusese daramata sau mai bine zis se daramase tot din cauza unui cutremur in 1745. In 1838 se ridica o poarta noua mai mica si fara valoare artistica , imitand stilul portii Brandenburg din Berlin(…) Societatii tramvaiului i se daduse concesia sa puna sine pana in Schei trecand prin Ulita Vamii.Cand sa aplice acest plan se vazu ca locomotiva tramvaiului nu incapea pe sub boltile portii. Edilii sasi au fost literalmente coplesiti de dilema in care ajunsesera (…) pe cand nimeni nu gasea o solutie grelei probleme, el facu singura propunere ce se impunea: sa se darame poarta fara trecut si fara stil asa cum o cerea spiritul timpurilor noua.Atunci toata adunarea izbucni intr-un “ho!-ho!” plin de revolta contra lipsei de pietate a valahului.”In zadar ho-ho-iti” replica tatal meu “progresul nu inainteaza cu carul cu boi pe care sa-l puteti opri cu ho! Poarta va cadea” Si a cazut , bineinteles.” (Sextil Puscariu- Brasovul de altadata)

Istoria zidurilor cetatii Brasov

Cetatea veche a Brasovului isi are geneza in vechea asezare demunita Corona. Cetatea , in forma sa inconjurata de ziduri de fortareata cu turnuri si bastioane dateaza din secolele XVI- XVII. Ea avea populatia compusa din proprietari de case si ateliere mestesugaresti considerati cetateni cu drepturi politice depline.Punerea temeliilor zidurilor de cetate a inceput de timpuriu. La inceput in secolul XII conturul cetatii era marcat prin valuri de pamant si santuri. Edificarea sistemului de fortificare se poate declara finalizata de-abia in secolul XVII. In varianta completa sistemul cumprindea ziduri de incinta ( pe portiunile mai vulnerabile ele erau dublate sau triplate ) turnuri si bastioane. Cetatea avea 4 porti de acces ( una dintre ele era Poarta Ulitei Negre , una facea legatura cu zona Schei, Poarta Vamii facea legatura cu “Brasovul vechi”,Bastionul Portii principale facea legatura cu zona Blumana ).

Turnurile de plan patrat incluse in ansamblul de fortificatii erau : Turnul Alb si Turnul Negru catre dealul Warthe si Turnul Cutitarilor si Turnul Postavarilor catre Tampa.

Bastioanele au fost ridicate in secolul XV si sunt construite in scopuri defensive si in directa legatura cu aparitia si raspandirea armelor de foc. Bastionale sunt construite inafara zidurilor cetatii in puncte strategice si au forme variate. Documente istorice consemneaza ca in anul de 1491 Cetatea dispunea de 7 bastioane. Bastioanele sunt cedate breslelor ( dupa numele carora sunt si numite ele ) acestea fiind responsabile de intretinerea lor pe timp de pace si de deservirea lor in caz de atac.

Referindu-ne la zona invecinata cu Tampa, cunoscuta sub denumirea de “Zona Dupa Ziduri de Sus”, observam ca era considerata o zona relativ delicata avand in vedere ca avea zid dublu si un numar considerabil de turnuri inglobate in grosimea zidului. Din totalul de 7 bastioane pe aceasta latura a cetatii se situau 3 dintre ele : Bastionul Tesatorilor, Bastionul Funarilor si Bastionul Postavarilor. Bastionul postavarilor ( initial detinut de bresla aurarilor ) a fost unul dintre punctele strategice de apararea ale cetatii. Este conceput pe sectiune elipsoidala are zidurile de 3 m grosime, diametrul cel mare de 16 m iar inaltimea de 12,5 m.

Bastionul Funarilor a avut un rol mai putin important decat cel al Bastionului Postavarilor sau cel al Tesatorilor. Este construit in 1416 si conceput pe plan hexagonal. In 1461 acesta sufera distrugeri importante in urma unui incendiu dar este refacut. In anul 1689 Bastionul sufera un nou incendiu inca mai devastator pentru el.

bastion funari

Bastionul Tesatorilor se remarca printr-o conservare in timp foarte buna. Este construit si el tot pe plan hexagonal ( cu laturile inegale ) si are o suprafata 1616 mp.Zidurile au o grosime de 3 m la baza si de 1.5 m la varf. Bastionul , construit in doua etape, are in dotare doua turnulete de observatie , o serie de galerii de circulatie in interiorul zidului si guri de tragere cu tunul. La mijlocul secolului XVIII acesta se prabuseste actuala constructie fiind refacerea celei vechi efectuata in anii 1750.

Turnurile care au fost construite pe partea dinspre Tampa , respectiv Turnul Cutitarilor si Turnul Postavarilor nu se mai pastreaza astazi decat ca ruine. In trecut turnurile erau unite printr-un val de pamant si aveau ca scop oprirea trecerii in caz de atac. Intre turnuri si zidul cetatii erau adunate animalele din cetate in caz de atac. Tot in zona “Dupa Zidurile de Sus” erau sapate pe vremuri o serie de santuri care foloseau la aprovizionarea cu apa a unor bresele din bastioane dar si pentru a ingreuna un eventual acces inamic. In timp garla a fost astupata si pamantul nivelat.

In secolele ce urmeaza zidurile cetatii s-au distrus parte in cadrul incendiilor prin care a trecut cetatea ( cel mai puternic fiind cel din 1689 ) parte datorita extinderii treptate a orasului ( demantelarea zidurilor datorata extinderii a inceput in a doua jumatate a secolului XIX ).

In zonele “Dupa Ziduri de Sus si de Jos” extinderea orasului nu a fost posibila- astfel ca zidul cetatii s-a rupt in doua jumatatii iar in partea de sud vest Cetatea s-a contopit cu zona Schei iar in zona de nord-est s-a prelungit catre zona Blumana si Cetatuia.In zona “Dupa zidurile de Sus” principalele schimbari care au avut loc s-au produs in secolul XIX cand terenul a fost aplatizat astupandu-se astfel santurile vechi. S-a produs o strapungere a zidului in zona sa mediana realizandu-se in aces fel legatura cu Strada Funarilor ( actuala strada Castelului). Strapungerea avea ca principal rol accesul catre rezervorul de apa al noului apeduct. Astfel la 1893 este construit castelul de apa de catre inginerul Christian Kertsch si este amenajata promenada de sus . Cu aceasta ocazie a fost ridicat si un chiosc pentru muzica ce se canta acolo vara . Tot in aceasta perioada Bastionul Funarilor a fost vandut trecand in proprietate privata.

plan la 1886

In ziua de azi zidurile cetatii dupa ce au zacut in ruina zeci de ani au fost refacute pe baza documentelor istorice. Au fost refacute zidurile interioare ( nu si dublarea lor in exterior practic imposibila azi din cauza unor constructii nou-aparute) si turnurile inglobate in zid. Exista portiuni in care sunt amenajate platforme de lemn deasupra zidurilor si in proximitatea turnurilor. Zona din apropierea zidurilor a fost amenajata cu pietris si restul a fost lasat ca peluza.

In zona “Dupa zidurile de Sus” de la Bastionul Postavarilor si pana la Bastionul Tesatorilor zidurile cetatii sunt fie pastrate si restaurate fie refacute partial/complet astfel ca imaginea se apropie foarte mult cu cea oferita de documentele de epoca. Principalele diferente fata de vechea forma o reprezinta disparitia turnurilor si strapungerea zidului de catre strada Armata Romana.

Dintre constructiile nou aparute se numara restaurantul vanatoresc, statia de teleferic,patinoarul,cladirea anexa patinoarului, o constructie administrativa, o locuinta si o serie de terenuri de sport.Constructia castelului de apa cat si a chioscului de vara se pastreaza si in ziua de azi. In privinta Bastionului Tesatorilor functiunea sa actuala este de muzeu (“Cetatea Brasovului si fortificatiile din Tara Barsei”) in timp ce Bastionul Funarilor este in continuare in proprietate privata. In imediata vecinatate a Bastionului Tesatorilor a fost amenajat de curand Stadionul Olimpia. Mai departe, catre zona Schei privind, se intinde o zona de locuinte individuale si un cimitir.Catre Zona sud-estica intreruperea zidului se face in dreptul magazinului “Star” si a parcarii aferente acestuia.Un alt punct de “rupere pe parcursul zidurilor este cel deja mentionat al strapungerii strazii Armata Poporului- strapungere marcata de o parcare si de o cladire administrativa care obtureaza zidul cetatii.

bastion tesatori

despre cum timpul a stat in loc in giurgiu

Linia de cale ferata Bucuresti Filaret – Giurgiu a fost prima linie de cale ferata din Principatele Romane si a fost inaugurata la 31 octombrie 1869. In Giurgiu exista 4 statii de gara : Giurgiu Nord, Giurgiu –oras , Giurgiu Sud si Giurgiu fluvial. In 2007, 3 incaperi din cladirea vechii gari din centrul municipiului Giurgiu au fost transformate in muzeu al primei linii de cale ferata din Romania.

Statia Giurgiu Nord nu am avut ocazia sa o vad decat in poze, pozitia ei relativ distanta fata de oras facand-o mai greu accesibila. Am inteles din informatiile de aici ca una din cladirile care mi-au atras atentia in drum catre port ar fi vechea cladire a garii fluviale. Cladirea mi-a atras atentia prin desuetitudinea cu care isi purta cicatricile acumulate prin trecerea prin vreme. Desi nu am gasit nicaieri o datare sau o istorie a constructiei ei as risca sa o incadrez intr-un sfarsit de secol XIX (mai curand datorita anexelor sale similare ca aspect altor hale si anexe de hale industriale construite in acea perioada). Stema aplicata pe fatada pare la fel de naturala ca si insignele purtate de generatia mea in copilarie in postura de soimii patriei. Daca noi am putut sa le pastram dupa prin sertare uitate, biata cladire a ramas blocata in trecut , ca o gluma postmoderna in mijlocul campiei pavate cu mamuti industriali falimentati. Gasisem undeva pe net o comparatie in imagini intre zona din calauza lui tarkovsky si toata aceasta platforma industriala ceea ce suna realmente interesant.

Revenind la cladirea garii Giurgiu-oras , ea este acum o urma palida a imaginii ei din trecut.Cladirea nerenovata este pustie , doar cativa domni angajati la CFR te apostrofeaza eventual cu o paranoia post-comunista ca respectiva cladire este un obiectiv strategic si deci nu poate fi fotografiata fara aviz. Peronul este dotat ca multe din garile construite in acea perioada cu un ceas autentic “Paul Garnier” ( datarea sa ar fi undeva intre 1870 si 1920). Pe site-urile de profil se pot citi amanunte deosebit de interesante despre istoria garilor din Romania si despre mecanismul functionaresc care punea in miscare aceste institutii. Pare acum o urma de civilizatie desueta ca respectivele ceasuri de pe peron erau controlate periodic de catre un ceasornicar angajat de catre gara si ca acesta nu putea lua respectivele ceasuri (in caz de defectiune majora) la atelier decat cu o invoire oficiala din partea sefilor institutiei. Astazi starea garii justifica un scepticism serios in a crede ca aceste ceasuri sunt autentice…desi sunt.

http://farm4.static.flickr.com/3471/3826841582_49138db5eb.jpg

Ceasuri de acelasi tip , realizate tot de catre Paul Garnier sunt raspandite pe tot cuprinsul Europei.

1534892 imagine luata de aici

domingo 14 outubro 2007 025 imagine luata de aici

ceasul fotografiat de domnul octavian tudose in paris si un ultim exemplu de epoca luat de aici

Dar nu au parte de o soarta atat de prafuita decat aici la noi… unde..neputand fi asimilate ca nivel etalon de confort urban sunt distruse précis si riguros de nepasare.

centru si periferie

Un studiu interesant al lui Frederic Dame prezinta Bucurestiul la 1906 , un oras ( la vremea respectiva autorul il numeste comuna) a carui populatie abia daca trece de 300.000 de persoane dar a carui suprafata ajunge undeva aproape de 5.500 ha. Autorul compara acest raport intre populatie si suprafata ocupata cu situatia din mai multe capitale europene subliniind situatia particulara a Bucurestiului. Starea de fapt cu totul aparte se traduce insa in eforturi extraordinare de transformare a orasului intr-o capitala moderna dificultatile referindu-se la cheltuieli imense in infrastructura si intretinerea spatiilor publice. Aceasta rarefiere cauzeaza autorului o profunda uimire legata de dezvoltarea haotica a orasului, dezvoltare vazuta ca lipsita de coerenta si coeziune :

“A fost o vreme – pe la 1866 – cand era foarte simplu sa stabilesti limitele Bucurestiului, al carui centru era foarte compact comparat cu periferia si cand toti proprietarii bogati si instariti erau concentrati intr-un anumit numar de strazi centrale. Nu s-a tinut cont de acest lucru si orasul a fost lasat sa se extinda peste masura (…) din pricina intinderii sale prea mari, imediat cum iesi din cartierele centrale, isi mentine aspectul sau incert de oras mic sau de sat mare, avand ceva neterminat in ea, ceva heteroclit si pe masura ce te apropii de iesire, aspectul de sat e din ce in ce mai pregnant”.

La un secol distanta constatam insa ca exista o constanta a lucrurilor. Problema restructurarii fondului vechi ar implica o atitudine activa si critica de selectie (care sa evidentieze elementele valoroase parte din fondul vechi), urmata de reconfigurarea regulamentelor de constructie si trasarea unor directii de interventie si dezvoltare . In lipsa luarii unei pozitii, zona centrala se gaseste aparent paralizata din lipsa de spatiu si din cauza constrangerilor excesive impuse prin vechile regulamente.

Totusi rezultatul este departe de cel dorit : multe cladiri istorice deosebit de valoroase sunt daramate lasand loc la noi interventii in zona centrala toate avand un aer clandestin prin incalcarea sau fortarea regulamentelor existente de urbanism. Simultan insule intregi de case modeste cu aspect suburban “rezista” in zone in care valoarea terenului este deosebit de ridicata. “Lipsa de spatiu” in oras insa, a dus in ultimii ani la extinderea orasului prin construirea a multe ansambluri rezidentiale. In mod evident dezvoltarea infrastructurii necesare a facut cu greu fata dezvoltarii bruste a orasului. S-a ajuns astfel la un dublu paradox . Primul paradox se refera la faptul ca tanara patura de mijloc, careia se adreseaza aceste ansambluri, urmeaza sa locuiasca la periferie (si nu discutam acum de o periferie de tip american ci de comune periferice ale Bucurestiului ) in timp ce familii modeste (de multe ori nu proprietari de drept ci ocupanti abuzivi) locuiesc central in case de chirpici, acoperite cu carton asfaltat, construite retras fata de strada si avand curti in care cocosul inca mai da semnalul de trezire dimineata. Al doilea paradox se refera strict la situatia periferiei unde locuirea “de lux” se muta in cladiri de locuinte colective iar locuirea paturii de jos (situate juxtapus fata de prima) este una a vilelor individuale.

Desigur ambele paradoxuri se vor rezolva in timp prin reglajul impus de piata. Ce este insa ciudat este lipsa de viziune si tentatia unui castig facil si imediat din partea investitorilor pe de-o parte si lipsa adoptarii unor reglementari urbanistice care sa impuna o directie de dezvoltare a orasului.

Frederic Dame arata la inceput de secol 20 ca unul din lucrurile specifice Bucurestiului este prezenta des intalnita a gradinilor si a spatiilor verzi simultane unui procent de ocupare a terenului mic. Tot el arata ca acest “specific” nu poate fi generalizat la intreaga suprafata a orasului si ca e regretabil ca nu a fost conservata zona centrala ca atare urmand ca periferiile sa se dezvolte in cartiere moderne cu administratie separata. Frederic Dame afirma atunci ca nu este prea tarziu inca. 100 de ani mai tarziu situatia este similara. Dar inca nu este prea tarziu.

despre academia militara

Nu putem vorbi despre un lucru frumos ( ca obiect arhitectural) fara a vorbi despre un loc frumos – arhitectura de calitate este intotdeauna creatoare de spatii si nu doar de obiecte individuale. Altfel spus este impropriu sa vorbim despre arhitectura unei cladiri fara a lua in considerare integrarea sa la nivel urbanistic in contextul dat – ca volum, ca adaptare la context prin inglobarea unui spirit al locului si evident ca spatiu urban creat. Caracterul oricarei opere de arhitectura nu se rezuma deci la obiect in sine – parte din “substanta sa” iradiaza in spatiul imediat invecinat si functie de acest lucru vorbim de spatii asumate sau straine fata de “consumatorii “ de arhitectura.

Aceasta intorducere este un fel de justificare a alegerii facute de mine in a gasi un loc/lucru frumos in Bucuresti. Am ales Academia Militara ( construita intre anii 1937-1939 de catre arhitectul Duiliu Marcu ) pentru acest demers tocmai pentru ca este in opinia mea unul din obiectele de arhitectura de cea mai buna calitate din Bucuresti

academia-militara-1

academia-militara-2

Voi incepe prin a marturisi ca mi-a luat mult timp pentru a intelege tipul de frumusete al acestui ansamblu – simplitatea este probabil unul din lucrurile cele mai greu de acceptat si admirat. In plus trebuie timp pentru a putea intra in atmosfera propusa de curentul modenist ( caruia ii este tributara Academia) si pentru a intelege regulile (si mesajul ce este transmis prin intermediul lor) si contextul in care ele au fost gandite.

Ce frapeaza insa inca de la prima vedere este modul in care acest ansamblu reuseste sa ordoneze spatiul din jurul sau , sa se anunte si insinueze ca dominanta pe un ax relativ lung ( strada Stirbei continuata prin bulevardul Eroilor ) marcat mai ales prin discontinuitate ( stilistica si de regim de inaltime ). Si nu se poate vorbi decat elogios despre reusita de a marca printr-un obiect arhitectural o inaltime locala a sitului– cu preocuparea de a face accesibil vizual intreg ansamblul si de la cota inferioara prin intermediul unei terasari sucesive a terenului de constructie. Dincolo de arhitectura este un foarte bun exemplu de amenajare peiasgera a spatiului ce graviteaza in jurul academiei si de creere a unei scenografii in care monumenatalul sa fie pus in scena.Duiliu Marcu a avut eleganta si inteligenta de a crea o opera monumentala altfel decat in mod epatant sau prin dimensiuni gigantice . A facut-o in mod subtil prin specularea particularitatilor sitului (ma refer la inaltimea zonei si factorului vegetal din care constructia se detaseaza ), prin manipularea perceptiei prin intermediul procedeelor de ordin urbanistic ( o constructie chiar si de mici dimensiuni dar care este situata pe o inaltime si este in mod simultan capat de perspectiva pentru un important ax rutier se anunta si se impune in memoria vizuala a trecatorului ca reper si dominanta ).

Senzatia de frumusete pe care o genereaza ansamblul este datorata unei compozitii armonioase a volumelor bazata pe simetrie. Este o senzatie de echilibru indusa la nivel subliminal printr-o atenta geomterizare si epurarea a ordinelor clasice. Estetica fatadelor este una puternic influentata de stilul modern ( unii critici de arhitectura o includ intr-o subcategorie de “modernism clasicizant”) ea fiind caracterizata prin volume proportionate, linii drepte si suprafete fara podoabe inutile.Un alt lucru interesant legat de estetica fatadelor cladirii academiei este faptul ca ea trebuie pusa in relatie si cu preocuparea modernistilor pentru fatade ca prezente urbane. Este o arhitectura a secolului masinii ( in care Le Corbusier deja teoretiza masina de locuit) conceputa pentru doua tipuri de lectura : lectura in viteza masinii si lectura fatadelor asa cum se dezvaluie ea la nivelul trecatorului.

Desi modenistii ( si deci inclusiv Duiliu Marcu prin Academia Militara ) isi propun o arhitectura profund antidecorativa nu trebuie sa deducem prin aceasta eliminarea ornamentului.Daca prin ornament intelegem jocul liber al imaginatiei atunci arhitectura moderna si in acest caz particular Academia Militara se dezvaluie ca o constructie profund ornamentala. Este adevarat ca modernistii se declarau “anti-ornament” dar trebuie sa avem in vedere o diferenta in definirea ornamentului- ceea ce ei denumeau “ornamente inutile” erau “colaje” gratuite pe fatade si folosirea improprie a materialelor.Modernistii au sarcina ingrata de a definii mesajul unei noi lumi iar pentru aceasta noua lume ordinele arhitecturii clasice cat si ornametele rococoului( nascute de o alta civilizatie cu o alta cultura si alte mijloace tehnice ) par golite de semnificatii, straine .Tocmai de aceea copierea lor este condamnata de catre modernisti.Nu avem o eliminare a ornamentului ci o mutare a sa intr-o alta sfera in concordanta cu spiritul epocii. Nu este un proces de negare ci o profunda mutatie necesara.Revenind la cladirea Academiei,ornamentele sale sunt jocul de raporturi si volume, succesiunea de spatii amenajate ce preceda cladirea propriu-zisa. Iata ce afirma in acest sens Duiliu Marcu:” desi aveam o mare inclinatie si chiar usurinta spre desen si pasiune pentru ornamente si décor, totusi am devenit mai tarziu adeptul arhitecturii simple , fara belsug de ornamente care prin justetea proportiilor si armonia plasticii trebuie sa dea ochilor si ratiunii cea mai deplina satisfactie”.

Horia Creanga marturisea intr-un manifest dorinta sa pentru o arhitectura unitara a arterelor principale ale Bucurestiului –arhitectura care ar trebui sa fie constransa sa adere la stilul modern. Tot el afirma la inceput de secol 20 ca societatea trebuie sa fie educata in spiritul arhitecturii moderne si ca aceasta educatie se poate face cel mai usor vazand zilnic mostre de arhitectura moderna (“masele sunt educabile daca le dai posibilitati”). La aproape un secol distanta in timp se poate spune ca a avut dreptate- arhitectura in stil modern lasata in urma de generatia de arhitecti careia ii apartin Duiliu Marcu si Horia Creanga reprezinta o buna lectie de educatie estetica si o valoroasa mostenire careia ii datoram in mare parte viziunea contemporana asupra arhitecturii.

Panouri de identificarea santierului – Praga

La noi in tara ,prin ORDIN nr.63/N din 11 august 1998, se stabilesc care sunt informatiileminimale necesare spre a fi incluse in panoul de santier, dimensiunile scrisului si ale panoului . Informatiile minimale necesare a fi incluse se refera la : numele si datele de contact ale beneficiarului, numele si datele de contact ale proiectantului general si ale constructorului , adresa si denumirea obiectivului, numarul autorizatiei de constructie / de desfiintare , institutia care a eliberat autorizatia de constructie/desfiintare, durata de executie a lucrarilor, data inceperii santierului si cea a finalizarii, o imagine a obiectului de investitie.

panou-de-investitii3

In general , in functie de amploarea proiectului, panourile de identificare a santierului contin informatii suplimentare fata de cele minimal stabilite prin legislatia in domeniu. Informatiile suplimentare se refera la numele si datele de contact ale proiectantilor de specialitate si perspective suplimentate ale obiectului de investitii. Totusi, nu rareori se intampla ca panoul fie sa lipseasca fie sa aiba carente de informatii. Exemple in acest sens se pot vedea mai jos.

dsc04667

dsc04591

Nu sunt la curent cu legislatia in constructii existenta in Cehia , totusi atasez mai jos niste poze ale unor panouri de organizare de santier vazute in zona veche a Pragai. Primul exemplu se refera la santierul organizat pentru proiectul de reabilitare a “Charles Bridge”.Chiar si pentru un necunoscator al limbii este impresionant si evident profesionalismul celor care executa proiectul in discutie – pe langa sectiuni de detaliu este anexata o parte scrisa ce pare extras din autorizatia de constructie. Inutil sa mai precizez ca doar zona pe care se lucra in momentul respectiv era inchisa cu plasa metalica podul ramanand accesibil turistilor in ciuda lucrarilor de intretinere efectuate.Un alt exemplu de acest tip se putea vedea in Wenceslas Square unde zonele in care se efectuau lucrari erau bine delimitate in asa fel incat circulatia pietonala sa nu fie afectata.Lucrarile erau continuate chiar si in zilele de weekend seara tarziu.

dsc016923

dsc017001

dsc01693

Inchei cu panoul de organizare de santier afisat langa Salmovskeho Palace.Desi nu contine decat informatii de baza si ca imagine atasata doar o fatada releveu a cladirii, totusi aspectul este foarte grafic si elegant, potrivit cu zona istorica in care este panoul plasat. Grija fata de fondul vechi construit este manifestata in acest caz tocmai de discretia si simplitatea graficii folosite.Dar despre atitudinea cehilor fata de cladirile patrimoniu si trecut in general…intr-un post viitor.

dsc00523

dsc00515

Strada Petru Maior 31 (sau istoria asigurarilor in Romania)

Am inceput sa caut in momentul in care , acum ceva timp, ajungand in Braila in zona veche a orasului, am vazut o cladire ce avea prinsa o placuta metalica de fatada catre strada. Cladirea facea parte din categoria cladirilor construite doar pe un parter suprainaltat , dupa toate aparentele o locuinta tip vagon .Decoratiile in stil eclectic o plasau destul de clar la sfarsit de secol XIX inceput de secol XX. Placuta metalica, ruginita si partial rupta , avea inscriptia “GENERALA- Asigurare Romana” alaturi de un logo reprezentand doi lei.

generala-societate-asigurari

dsc08931-copy

generala-societate-asigurai-21

 

dsc08930-copy

Primele cautari au relevant existenta incepand cu 19 martie 1897 a Societatii Romane de Asigurari Generale in Braila ( cel mai mare oras comercial la vremea respectiva din tara). Societatea detinea capital romanesc prin participarea Bancii Marmorosh Blank la investitie. Din anul 1899 societatea isi muta sediul la Bucuresti si isi schimba numele in GENERALA-Societate Românã de Asigurări Generale ( textul gasit si pe tablita de la care au inceput cercetarile). Sediul bucuresten al societatii este o cladire emblematica pentru zona veche a orasului, actualul sediu general BCR.

39-societatea-generala-de-asigurare

Pana in anul 1935 Societatea devine tot mai importanta in contextul economic romanesc , ea devenind actionara la o serie de alte societati precum: Dacia-România, Steaua României, Prima Ardeleană. La vremea respectiva asigurararile de bunuri vizau in principal ramurile incendiu si transport. Evolutia activitatii de asigurare era reglementata prin urmatoarele acte normative: Codul Comercial din 1886, Legea privind constituirea şi funcţionarea întreprinderilor private de asigurări din 1930, Decretul lege din 1941 privind interzicerea constituirii de noi societăţi de asigurări în România (mai multe despre istoricul asigurarilor in Romania aici).

Dupa anul 1948 Societatea este obligata sa se retraga de pe piata statelor est-europene .Revenirea se face in anii ’90 sub titulatura :”Generali Group”.

Logo-ul firmei, regasit si pe sigla din strada Petru Maior, nr. 31 reprezinta Leul sfantului Marcu , simbol venetial. Simbolul este prezent incepand cu anul 1881. Inclin sa cred ca logo-ul de pe tablia de pe casa din Braila reprezinta o perioada de tranzitie intre cea in care logo-ul societatii era reprezentat de 2 vulturi (simbolul casei Habsburgilor – caci firma este la baza una cu capital austriaco-italian) si cea in care s-a trecut la simbolul leului (pastrat pana in ziua de astazi de Generali). Pentru o istorie mai detaliata a grupului Generali aici si aici . Pentru o istorie a logo-ului societatii aici.

bulevardul ferdinand.intre reconstructie si conservare

Pentru cei suficient de curiosi sau pasionati de zona veche a Bucurestiului site-ul oficial al primariei sectorului 2 poate furniza o serie de informatii care bine organizate se pot structura in statistici si pot da o idée despre tendintele de viitor ale zonei.Poti gasi liste complete cu autorizatiile de constructii si certificate de urbanism structurate pe trimestere dar si puz-uri pe zone delicate centrale.

Analizand zona istorica protejata numarul 7-subzona Cp1b reprezentata in cea mai mare proportie de frontul bulvevardului ferdinand se observa lucuri interesante.Din 2006 pana in 2008 au fost luate foarte multe certificate de urbanism si autorizatii de constructii.Multe dintre ele vizeaza amenajari interioare sau amenajari de mansarde lucru ce poate indica pe de-o parte ca majoritatea fondului construit inclus in zona a intrat intr-o perioada de liniste si “legitimitate” (in ideea ca problema retrocedarii a fost rezolvata )si pe de alta parte ca actuali proprietari sunt oameni ai clasei de mijloc cu suficiente resurse materiale pentru a avea grija de proprietatea lor.

Sunt insa si multe autorizatii de demolare (de exemplu la nr. 52 din 2006 si 76-78 din 2007) iar tendinta va fi probabil ca ele sa continue.In amble exemple date construtiile sunt constructii doar parter. Ce se va construe in loc? Tot lista primariei ne spune (in cazul imobilului nr 52) : cladire S+P+4E+5 retras program locuinte cu birouri.Cea mai fezabila varianta pentru zona dealtfel.

Ceea ce se intampla insa este ca fiecare parcela construita foloseste la maxim prevederile puz-ului.Regulamentul prevede minim 13 m inaltime -maxim 16m inaltime dar admite inca 2 etaje retrase cu mentiunea ca totusi cladirea nu va putea depasi cu mai mult de 3m cladirile invecinate.Foarte clar nu? Folosind doar prima parte a afirmatiei cei de la Adama care construiesc ansamblul evocasa selecta la numarul 58 (in plina zona protejata deci) construiesc un p+10.Cu toata indulgenta posibila asta tot ne duce la frumoasa suma de 33 m .Desigur daca e sa ne uitam pe propunerea concreta se observa existenta unui volum aliniat la aliniament ce preia inaltimea cladirii invecinate (volum ce inglobeaza functiuni publice) iar volumul care depaseste aceasta inaltime este retras fata de strada.Ceea ce vreau insa sa subliniez este ambiguitatea regulamentului si lipsa sa de realism in contextual imobiliar discutat.

Revenind acum la parcele mici de tipul parcelei nr.52 sau a parcelei nr.40 ambele planificate a fi construite in sistem de P+4+5 retras respective P+6+7 restras,ce atrage atentia este dimensiunea parcelei .Se va construi cel mai probabil la calcan si se va merge pe o utilizate a terenului cat mai mare (puzul prevede pot 65% si cut 4).Viciul sistemului iese la iveala insa si aici – parcela 19 de pe strada Horei a fost déjà construita cu un p+5 care profitand de inaltimea redusa a casei de la 52 ferdinand si-a permis abuzul sa dea geamuri pe calcan.Acum cladirea veche fiind demolata noua construtie de la nr.52 va putea construi,la randul ei, pe calcan si bloca geamurile vecinilor cu toata legitimitatea posibila.

Concluzia as zice ca e fortarea regulamentelor urbanistice (dincolo de aspectul architectural al problemei) lasa dezvoltarea zonei si mai important gradul de confort al noilor locuinte in voia hazardului.Pentru ca daca investitorul isi va scoate un profit frumos din construirea unui nivel in plus,de prea putine ori el este si beneficiarul final.Pretul pentru nerespectarea regulamentelor va fi platit de cumparator in timp,prin pierderi graduale de confort cu care il ameninta construirea (prin fortarea regulamentului) pe parcelele invecinate.