rememorari (secunde)

Posted on December 1, 2009 by lecitina

Povestea cimitirului Bellu poate fi usor pusa cap la cap din insemnarile referitoare la el din volumul “Cronologia Bucurestilor” intocmit de Gheorghe Parusi. Conform acestor insemnari in jurul anului 1830 incep sa se faca inhumari in gradina lui Barbu Bellu, situata la acel moment inafara orasului. Cea mai veche cruce din cimitir se pare ca dateaza din 18 septembrie 1831. Tot in aceasta perioada incepe sa intre in discutia publica problema scoaterii cimitirelor inafara oraselor : ” Se infiinteaza o comisie pentru infrumusetarea capitalei. Printre hotararile ei se afla si aceea referitoare la infiintarea unor cimitire noi, inafara oraselor”. Este vorba de cimitirele Bellu, Sfanta Vineri si Ghencea , iar in anul 1864 “primaria cumpara terenul din sudul orasului pe care se intindeau mai inainte gradinile baronului Barbu Bellu”.

Prima biserica din interiorul cimitirului este construita in anul 1850 dupa proiectul arhitectului Alexandru Orascu si pe locul pe care existase in trecut o capela mai veche apartinand familiei Bellu. In anul 1890 capela este reconstruita dupa planurile arhitectului Paul Petricu iar picturile au fost realizate de catre Misu Popp. Ulterior picturile au fost refacute de catre Dimitrie Baltasarie si Arthur Verona.

In acelasi an tot dupa planurile arhitectului Paul Petricu se realizeaza si capela din cimitirul Ghencea civil , in stil neoclassic. Pentru cei curiosi, tot “Cronologia Bucurestilor” dezvaluie si alte proiecte ale respectivului architect, marea majoritate fiind asemeni celor déjà enumerate cladiri de cult. Astfel dupa planurile arhitectului Paul Petricu se realizeaza capela cimitirului Sfanta Vineri, capela cimitirului Izvorul Nou , biserica Sfantul Silvestru si capela institutului medico-legal Mina-Minovici (demolata impreuna cu institutul medico-legal in anul 1985).

Revenind acum la Cimitirul Bellu , ceea ce il face atat de deosebit este existenta in interiorul sau a unor monumente funerare realizate de arhitecti sau sculptori de renume: Ion Mincu, Grigore Cerchez, Carol si Friederich Storck, Ion Georgescu, Milita Petrascu , Oscar Spathe.

Dincolo de numele acestor personalitati ale culturii nationale o privire mai atenta poate descopri si urme mai modeste ale existentei si contribuitiei altor oameni intrati si ei intre timp in trecut. Astfel de urme sunt placute mici de piatra purtand numele constructorului (cel mai adesea si adresa si uneori si anul constructiei) pozitionate discret la baza soclului constructiei. Judecand dupa nume ( Pietro Vechiarutti, Rudolf Zafaranici, G. Ferrari, E. Mazzolini ) multi dintre ei e probabil sa fi facut parte din valul de imigranti veniti la inceput de secol XX in tara pentru a lucra in constructii. Una dintre placute are si o data -1936 care pare sa confirme ipoteza. Si adresele marcate pe placute sunt astazi inexistente – Strada Fratii Bratulescu si strada General Traian Mosoiu existau in ghidul SOCEC de la 1934 (ambele in proximitatea Cimitirului Bellu) dar astazi fie nu mai exista fie si-au schimbat denumirea. Este posibil ca strada general Traian Mosoiu sa corespunda strazii Pieptanari insa nu am nici o confirmare in acest sens.

Se mai observa in plus o grupare a atelierelor pe zone : o zona ar fi cea “centrala” (atelierul din strada Fecioarei, cel din strada Tunari si cel de pe Calea Mosilor) si cel din apropierea cimitirului (atelierul din strada Fratii Bratulescu, cel din Traian Mosoiu, cel din soseaua Oltenitei).

Foarte probabil cele mai multe dintre cladirile ce adaposteau atelierele nu mai exista. Curiozitatea m-a facut purtat pe strazile Tunari si Fecioarei. Strada Fecioarei este o strada cu un aspect semi-rural , cu casute micute si modeste pe ale caror frontoane e posibil sa fi fost trecuti ani dar renovarile successive i-au sters. La fel de modesta si anonima este si casa de la numarul 17 unde respectivul constructor trebuie sa fi existat. Adresa atelierului de pe strada Tunari este undeva dedesubtul blocurilor ce vin din soseaua Stefan cel Mare.

Ceea ce pare insa cel mai ciudat privind din perspective prezentului este ca placutele de mai sus au devenit un fel de obiect al rememorarii secunde. Momumentele funerare insele devin din aceasta perspective nu doar un loc al memoriei celor pentru care au fost ridicate ci si un loc de memorie al celor ce le-au ridicat.

Locuri uitate

Posted on September 6, 2009 by lecitina

In continuarea postului trecut vreau acum sa vorbesc si despre locurile uitate si prea putin promovate de langa noi. Daca in Praga mecanismul turistic este atat de bine pus la punct incat nu e greu sa iti termini rapid banii de buzunar pe intrari la muzee, taxe de fotografiat si carti (majoritatea biletelor de muzee erau intre 10 si 20 euro daca imi aduc bine aminte) la noi o adanca nepasare pluteste peste toate locurile care altfel ar avea un imens potential.

Unul dintre aceste locuri uitate este Muzeul Ceasului din Ploiesti. Cladirea este construita in jurul anului 1890 si este un bun exemplu de arhitectura romantica cu influente neogotice. Primul sau proprietar a fost Luca Elefterescu, om de afaceri , avocat , petrolist. Luca Elefterescu joaca si un important rol pe scena politica a vremii – de orientare conservatoare el este timp de 14 ani prefect de Prahova. Elemente vechi de feronerie se pastreaza pana in ziua de astazi : gardul din fier forjat, marchiza si cismeaua din fata casei se remarca prin atentia detaliului . Casa era la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX parte din viata mondena a orasului – ea fiind gazda multor „jours fixes” in inalta societate a orasului. O scena frumoasa de epoca am putut s-o gasesc pe internet aici . Scena descrisa pune in alta lumina actualul salon ocupat cu orologii vechi, salon in care la inceputul secolului XX inalta societate a orasului serba ,dupa regulile impuse de eticheta, trecerea dintre ani. Planul casei este centrat in jurul salonului – ce corespunde la nivelul fatadelor foisorului orientat catre intersectia in care este plasata cladirea . Pare acum incredibil ca acum mai mult de 100 de ani, mobilele erau doar trase (nu disparute) pentru grupul de 26 de persoane gata sa danseze spre a sarbatori trecerea dintre ani in acest mic salon astazi ocupat doar de ceasuri vechi , parte din ele neavand nici o legatura cu locul si probabil toate straine casei dar masurandu-i exact oricum trecerea prin timp. Iar trecerea prin timp este necrutatoare atunci cand 1000 de ceasuri si orologii (cate sunt gazduite in muzeu ) toate sicronizate si functionand pe sisteme diferite ii masoara casei fiecare secunda.

Datand aproape din aceasi perioada, cladirea vechii farmacii Tinc din Galati adaposteste astazi Casa Colectiilor din cadrul Muzeului de Istorie. Cladirea este construita in stil eclectic in jurul anului 1900. Primul sau proprietar, la fel ca si in cazul muzeului ceasului din Ploiesti, a fost un personaj activ pe scena orasului Galati atat din punct de vedere profesional cat si prin activitatea sa pe plan politic. Constantin Tinc a fost membru al Societatii farmacistilor si al Consiliului de Igiena a Orasului. In politica orientarea sa a fost liberala el fiind consilier comunal si primar al orasului in 1898, 1904-1905 si 1914-1917 si mai tarziu senator de Covurlui. Mai multe despre isotria casei se pot gasi aici.

Cladirea a fost recent renovata – am gasit inclusiv o galerie de imagini din cursul lucrarilor de restaurare pe pagina firmei care s-a ocupat de ea, firma Dedal Bahamat.

Astazi in cadrul muzeului colectiilor se pot gasi 2 expozitii permanente deosebit de interesante: “restituiri Maksay” (dedicate fotografilor George si Jean Maksay care au imortalizat viata orasului Galati la sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX) si “ambient interior galatean”.

Pare interesant cum ambele case cladite in aceeasi perioada de exponenti ai aceleiasi clase sociale au avut un destin similar. Casa lui Luca Elefterescu a intrat dupa primul razboi mondial in posesia lui Thomas Masterson, reprezentant al Societatii petroliere britanice „Phoebus” si directorul general al Societatii petroliere romane „Unirea”. Farmacia Tinc a fost cumparata tot de un strain, Wolf Stratman, in 1949 . Dupa experienta nationalizarii amandoua au ajuns astazi muzee , un muzeu dedicate timpului si altul dedicat imortalizarii lui prin fotografii si design interior. Primul a parasit viata sa mondena iar al doilea si-a tradat vocatia , dar calatoria lor in timp a fost una fericita ele incantandu-ne si astazi cu farmecul lor de odinioara. Ma intreb insa daca societatea actuala mai ofera personalitati de acest tip, apte sa puna temelia unor constructii rezistente timpului si vremurilor si care sa adaposteasca intr-o buna zi esente ale celor mai efemere manifestari ale vietii contemporane. farmacia tinc

Zidurile cetatii Brasov

Posted on August 19, 2009 by lecitina

Mustrari de constiinta de a fi ignorat tocmai orasul meu natal ma fac astazi sa public mai jos un extras (adaptat) dintr-un studiul istoric al cetatii Brasov pus cap la cap de mine. La momentul respectiv ,studiul istoric a fost punctul de pornire pentru tema lucrarii de prediploma – ‘Arhitectura ca spatiu cumulativ al memoriilor colective’. Ar fi multe de spus pe tema asta – probabil mare parte din posturile mele tocmai asta si incearca : sa gaseasca mesajul uitat ascuns in zidurile si spatiile ce ne inconjoara si mai departe sa inteleaga legatura sa fragila cu prezentul.

Motto:”si mai greu a fost sa ia decizia sa desfiinteze poarta vamii desi cea mare veche si frumoasa fusese daramata sau mai bine zis se daramase tot din cauza unui cutremur in 1745. In 1838 se ridica o poarta noua mai mica si fara valoare artistica , imitand stilul portii Brandenburg din Berlin(…) Societatii tramvaiului i se daduse concesia sa puna sine pana in Schei trecand prin Ulita Vamii.Cand sa aplice acest plan se vazu ca locomotiva tramvaiului nu incapea pe sub boltile portii. Edilii sasi au fost literalmente coplesiti de dilema in care ajunsesera (…) pe cand nimeni nu gasea o solutie grelei probleme, el facu singura propunere ce se impunea: sa se darame poarta fara trecut si fara stil asa cum o cerea spiritul timpurilor noua.Atunci toata adunarea izbucni intr-un “ho!-ho!” plin de revolta contra lipsei de pietate a valahului.”In zadar ho-ho-iti” replica tatal meu “progresul nu inainteaza cu carul cu boi pe care sa-l puteti opri cu ho! Poarta va cadea” Si a cazut , bineinteles.” (Sextil Puscariu- Brasovul de altadata)

Istoria zidurilor cetatii Brasov

Cetatea veche a Brasovului isi are geneza in vechea asezare demunita Corona. Cetatea , in forma sa inconjurata de ziduri de fortareata cu turnuri si bastioane dateaza din secolele XVI- XVII. Ea avea populatia compusa din proprietari de case si ateliere mestesugaresti considerati cetateni cu drepturi politice depline.Punerea temeliilor zidurilor de cetate a inceput de timpuriu. La inceput in secolul XII conturul cetatii era marcat prin valuri de pamant si santuri. Edificarea sistemului de fortificare se poate declara finalizata de-abia in secolul XVII. In varianta completa sistemul cumprindea ziduri de incinta ( pe portiunile mai vulnerabile ele erau dublate sau triplate ) turnuri si bastioane. Cetatea avea 4 porti de acces ( una dintre ele era Poarta Ulitei Negre , una facea legatura cu zona Schei, Poarta Vamii facea legatura cu “Brasovul vechi”,Bastionul Portii principale facea legatura cu zona Blumana ).

Turnurile de plan patrat incluse in ansamblul de fortificatii erau : Turnul Alb si Turnul Negru catre dealul Warthe si Turnul Cutitarilor si Turnul Postavarilor catre Tampa.

Bastioanele au fost ridicate in secolul XV si sunt construite in scopuri defensive si in directa legatura cu aparitia si raspandirea armelor de foc. Bastionale sunt construite inafara zidurilor cetatii in puncte strategice si au forme variate. Documente istorice consemneaza ca in anul de 1491 Cetatea dispunea de 7 bastioane. Bastioanele sunt cedate breslelor ( dupa numele carora sunt si numite ele ) acestea fiind responsabile de intretinerea lor pe timp de pace si de deservirea lor in caz de atac.

Referindu-ne la zona invecinata cu Tampa, cunoscuta sub denumirea de “Zona Dupa Ziduri de Sus”, observam ca era considerata o zona relativ delicata avand in vedere ca avea zid dublu si un numar considerabil de turnuri inglobate in grosimea zidului. Din totalul de 7 bastioane pe aceasta latura a cetatii se situau 3 dintre ele : Bastionul Tesatorilor, Bastionul Funarilor si Bastionul Postavarilor. Bastionul postavarilor ( initial detinut de bresla aurarilor ) a fost unul dintre punctele strategice de apararea ale cetatii. Este conceput pe sectiune elipsoidala are zidurile de 3 m grosime, diametrul cel mare de 16 m iar inaltimea de 12,5 m.

Bastionul Funarilor a avut un rol mai putin important decat cel al Bastionului Postavarilor sau cel al Tesatorilor. Este construit in 1416 si conceput pe plan hexagonal. In 1461 acesta sufera distrugeri importante in urma unui incendiu dar este refacut. In anul 1689 Bastionul sufera un nou incendiu inca mai devastator pentru el.

bastion funari

Bastionul Tesatorilor se remarca printr-o conservare in timp foarte buna. Este construit si el tot pe plan hexagonal ( cu laturile inegale ) si are o suprafata 1616 mp.Zidurile au o grosime de 3 m la baza si de 1.5 m la varf. Bastionul , construit in doua etape, are in dotare doua turnulete de observatie , o serie de galerii de circulatie in interiorul zidului si guri de tragere cu tunul. La mijlocul secolului XVIII acesta se prabuseste actuala constructie fiind refacerea celei vechi efectuata in anii 1750.

Turnurile care au fost construite pe partea dinspre Tampa , respectiv Turnul Cutitarilor si Turnul Postavarilor nu se mai pastreaza astazi decat ca ruine. In trecut turnurile erau unite printr-un val de pamant si aveau ca scop oprirea trecerii in caz de atac. Intre turnuri si zidul cetatii erau adunate animalele din cetate in caz de atac. Tot in zona “Dupa Zidurile de Sus” erau sapate pe vremuri o serie de santuri care foloseau la aprovizionarea cu apa a unor bresele din bastioane dar si pentru a ingreuna un eventual acces inamic. In timp garla a fost astupata si pamantul nivelat.

In secolele ce urmeaza zidurile cetatii s-au distrus parte in cadrul incendiilor prin care a trecut cetatea ( cel mai puternic fiind cel din 1689 ) parte datorita extinderii treptate a orasului ( demantelarea zidurilor datorata extinderii a inceput in a doua jumatate a secolului XIX ).

In zonele “Dupa Ziduri de Sus si de Jos” extinderea orasului nu a fost posibila- astfel ca zidul cetatii s-a rupt in doua jumatatii iar in partea de sud vest Cetatea s-a contopit cu zona Schei iar in zona de nord-est s-a prelungit catre zona Blumana si Cetatuia.In zona “Dupa zidurile de Sus” principalele schimbari care au avut loc s-au produs in secolul XIX cand terenul a fost aplatizat astupandu-se astfel santurile vechi. S-a produs o strapungere a zidului in zona sa mediana realizandu-se in aces fel legatura cu Strada Funarilor ( actuala strada Castelului). Strapungerea avea ca principal rol accesul catre rezervorul de apa al noului apeduct. Astfel la 1893 este construit castelul de apa de catre inginerul Christian Kertsch si este amenajata promenada de sus . Cu aceasta ocazie a fost ridicat si un chiosc pentru muzica ce se canta acolo vara . Tot in aceasta perioada Bastionul Funarilor a fost vandut trecand in proprietate privata.

plan la 1886

In ziua de azi zidurile cetatii dupa ce au zacut in ruina zeci de ani au fost refacute pe baza documentelor istorice. Au fost refacute zidurile interioare ( nu si dublarea lor in exterior practic imposibila azi din cauza unor constructii nou-aparute) si turnurile inglobate in zid. Exista portiuni in care sunt amenajate platforme de lemn deasupra zidurilor si in proximitatea turnurilor. Zona din apropierea zidurilor a fost amenajata cu pietris si restul a fost lasat ca peluza.

In zona “Dupa zidurile de Sus” de la Bastionul Postavarilor si pana la Bastionul Tesatorilor zidurile cetatii sunt fie pastrate si restaurate fie refacute partial/complet astfel ca imaginea se apropie foarte mult cu cea oferita de documentele de epoca. Principalele diferente fata de vechea forma o reprezinta disparitia turnurilor si strapungerea zidului de catre strada Armata Romana.

Dintre constructiile nou aparute se numara restaurantul vanatoresc, statia de teleferic,patinoarul,cladirea anexa patinoarului, o constructie administrativa, o locuinta si o serie de terenuri de sport.Constructia castelului de apa cat si a chioscului de vara se pastreaza si in ziua de azi. In privinta Bastionului Tesatorilor functiunea sa actuala este de muzeu (“Cetatea Brasovului si fortificatiile din Tara Barsei”) in timp ce Bastionul Funarilor este in continuare in proprietate privata. In imediata vecinatate a Bastionului Tesatorilor a fost amenajat de curand Stadionul Olimpia. Mai departe, catre zona Schei privind, se intinde o zona de locuinte individuale si un cimitir.Catre Zona sud-estica intreruperea zidului se face in dreptul magazinului “Star” si a parcarii aferente acestuia.Un alt punct de “rupere pe parcursul zidurilor este cel deja mentionat al strapungerii strazii Armata Poporului- strapungere marcata de o parcare si de o cladire administrativa care obtureaza zidul cetatii.

bastion tesatori

despre cum timpul a stat in loc in giurgiu

Posted on August 16, 2009 by lecitina

Linia de cale ferata Bucuresti Filaret – Giurgiu a fost prima linie de cale ferata din Principatele Romane si a fost inaugurata la 31 octombrie 1869. In Giurgiu exista 4 statii de gara : Giurgiu Nord, Giurgiu –oras , Giurgiu Sud si Giurgiu fluvial. In 2007, 3 incaperi din cladirea vechii gari din centrul municipiului Giurgiu au fost transformate in muzeu al primei linii de cale ferata din Romania.

Statia Giurgiu Nord nu am avut ocazia sa o vad decat in poze, pozitia ei relativ distanta fata de oras facand-o mai greu accesibila. Am inteles din informatiile de aici ca una din cladirile care mi-au atras atentia in drum catre port ar fi vechea cladire a garii fluviale. Cladirea mi-a atras atentia prin desuetitudinea cu care isi purta cicatricile acumulate prin trecerea prin vreme. Desi nu am gasit nicaieri o datare sau o istorie a constructiei ei as risca sa o incadrez intr-un sfarsit de secol XIX (mai curand datorita anexelor sale similare ca aspect altor hale si anexe de hale industriale construite in acea perioada). Stema aplicata pe fatada pare la fel de naturala ca si insignele purtate de generatia mea in copilarie in postura de soimii patriei. Daca noi am putut sa le pastram dupa prin sertare uitate, biata cladire a ramas blocata in trecut , ca o gluma postmoderna in mijlocul campiei pavate cu mamuti industriali falimentati. Gasisem undeva pe net o comparatie in imagini intre zona din calauza lui tarkovsky si toata aceasta platforma industriala ceea ce suna realmente interesant.

Revenind la cladirea garii Giurgiu-oras , ea este acum o urma palida a imaginii ei din trecut.Cladirea nerenovata este pustie , doar cativa domni angajati la CFR te apostrofeaza eventual cu o paranoia post-comunista ca respectiva cladire este un obiectiv strategic si deci nu poate fi fotografiata fara aviz. Peronul este dotat ca multe din garile construite in acea perioada cu un ceas autentic “Paul Garnier” ( datarea sa ar fi undeva intre 1870 si 1920). Pe site-urile de profil se pot citi amanunte deosebit de interesante despre istoria garilor din Romania si despre mecanismul functionaresc care punea in miscare aceste institutii. Pare acum o urma de civilizatie desueta ca respectivele ceasuri de pe peron erau controlate periodic de catre un ceasornicar angajat de catre gara si ca acesta nu putea lua respectivele ceasuri (in caz de defectiune majora) la atelier decat cu o invoire oficiala din partea sefilor institutiei. Astazi starea garii justifica un scepticism serios in a crede ca aceste ceasuri sunt autentice…desi sunt.

Ceasuri de acelasi tip , realizate tot de catre Paul Garnier sunt raspandite pe tot cuprinsul Europei.

1534892 imagine luata de aici

domingo 14 outubro 2007 025 imagine luata de aici

ceasul fotografiat de domnul octavian tudose in paris si un ultim exemplu de epoca luat de aici

Dar nu au parte de o soarta atat de prafuita decat aici la noi… unde..neputand fi asimilate ca nivel etalon de confort urban sunt distruse précis si riguros de nepasare.

centru si periferie

Posted on April 26, 2009 by lecitina

Un studiu interesant al lui Frederic Dame prezinta Bucurestiul la 1906 , un oras ( la vremea respectiva autorul il numeste comuna) a carui populatie abia daca trece de 300.000 de persoane dar a carui suprafata ajunge undeva aproape de 5.500 ha. Autorul compara acest raport intre populatie si suprafata ocupata cu situatia din mai multe capitale europene subliniind situatia particulara a Bucurestiului. Starea de fapt cu totul aparte se traduce insa in eforturi extraordinare de transformare a orasului intr-o capitala moderna dificultatile referindu-se la cheltuieli imense in infrastructura si intretinerea spatiilor publice. Aceasta rarefiere cauzeaza autorului o profunda uimire legata de dezvoltarea haotica a orasului, dezvoltare vazuta ca lipsita de coerenta si coeziune :

“A fost o vreme – pe la 1866 – cand era foarte simplu sa stabilesti limitele Bucurestiului, al carui centru era foarte compact comparat cu periferia si cand toti proprietarii bogati si instariti erau concentrati intr-un anumit numar de strazi centrale. Nu s-a tinut cont de acest lucru si orasul a fost lasat sa se extinda peste masura (…) din pricina intinderii sale prea mari, imediat cum iesi din cartierele centrale, isi mentine aspectul sau incert de oras mic sau de sat mare, avand ceva neterminat in ea, ceva heteroclit si pe masura ce te apropii de iesire, aspectul de sat e din ce in ce mai pregnant”.

La un secol distanta constatam insa ca exista o constanta a lucrurilor. Problema restructurarii fondului vechi ar implica o atitudine activa si critica de selectie (care sa evidentieze elementele valoroase parte din fondul vechi), urmata de reconfigurarea regulamentelor de constructie si trasarea unor directii de interventie si dezvoltare . In lipsa luarii unei pozitii, zona centrala se gaseste aparent paralizata din lipsa de spatiu si din cauza constrangerilor excesive impuse prin vechile regulamente.

Totusi rezultatul este departe de cel dorit : multe cladiri istorice deosebit de valoroase sunt daramate lasand loc la noi interventii in zona centrala toate avand un aer clandestin prin incalcarea sau fortarea regulamentelor existente de urbanism. Simultan insule intregi de case modeste cu aspect suburban “rezista” in zone in care valoarea terenului este deosebit de ridicata. “Lipsa de spatiu” in oras insa, a dus in ultimii ani la extinderea orasului prin construirea a multe ansambluri rezidentiale. In mod evident dezvoltarea infrastructurii necesare a facut cu greu fata dezvoltarii bruste a orasului. S-a ajuns astfel la un dublu paradox . Primul paradox se refera la faptul ca tanara patura de mijloc, careia se adreseaza aceste ansambluri, urmeaza sa locuiasca la periferie (si nu discutam acum de o periferie de tip american ci de comune periferice ale Bucurestiului ) in timp ce familii modeste (de multe ori nu proprietari de drept ci ocupanti abuzivi) locuiesc central in case de chirpici, acoperite cu carton asfaltat, construite retras fata de strada si avand curti in care cocosul inca mai da semnalul de trezire dimineata. Al doilea paradox se refera strict la situatia periferiei unde locuirea “de lux” se muta in cladiri de locuinte colective iar locuirea paturii de jos (situate juxtapus fata de prima) este una a vilelor individuale.

Desigur ambele paradoxuri se vor rezolva in timp prin reglajul impus de piata. Ce este insa ciudat este lipsa de viziune si tentatia unui castig facil si imediat din partea investitorilor pe de-o parte si lipsa adoptarii unor reglementari urbanistice care sa impuna o directie de dezvoltare a orasului.

Frederic Dame arata la inceput de secol 20 ca unul din lucrurile specifice Bucurestiului este prezenta des intalnita a gradinilor si a spatiilor verzi simultane unui procent de ocupare a terenului mic. Tot el arata ca acest “specific” nu poate fi generalizat la intreaga suprafata a orasului si ca e regretabil ca nu a fost conservata zona centrala ca atare urmand ca periferiile sa se dezvolte in cartiere moderne cu administratie separata. Frederic Dame afirma atunci ca nu este prea tarziu inca. 100 de ani mai tarziu situatia este similara. Dar inca nu este prea tarziu.

despre academia militara

Posted on April 7, 2009 by lecitina

Nu putem vorbi despre un lucru frumos ( ca obiect arhitectural) fara a vorbi despre un loc frumos – arhitectura de calitate este intotdeauna creatoare de spatii si nu doar de obiecte individuale. Altfel spus este impropriu sa vorbim despre arhitectura unei cladiri fara a lua in considerare integrarea sa la nivel urbanistic in contextul dat – ca volum, ca adaptare la context prin inglobarea unui spirit al locului si evident ca spatiu urban creat. Caracterul oricarei opere de arhitectura nu se rezuma deci la obiect in sine – parte din “substanta sa” iradiaza in spatiul imediat invecinat si functie de acest lucru vorbim de spatii asumate sau straine fata de “consumatorii “ de arhitectura.

Aceasta intorducere este un fel de justificare a alegerii facute de mine in a gasi un loc/lucru frumos in Bucuresti. Am ales Academia Militara ( construita intre anii 1937-1939 de catre arhitectul Duiliu Marcu ) pentru acest demers tocmai pentru ca este in opinia mea unul din obiectele de arhitectura de cea mai buna calitate din Bucuresti

Voi incepe prin a marturisi ca mi-a luat mult timp pentru a intelege tipul de frumusete al acestui ansamblu – simplitatea este probabil unul din lucrurile cele mai greu de acceptat si admirat. In plus trebuie timp pentru a putea intra in atmosfera propusa de curentul modenist ( caruia ii este tributara Academia) si pentru a intelege regulile (si mesajul ce este transmis prin intermediul lor) si contextul in care ele au fost gandite.

Ce frapeaza insa inca de la prima vedere este modul in care acest ansamblu reuseste sa ordoneze spatiul din jurul sau , sa se anunte si insinueze ca dominanta pe un ax relativ lung ( strada Stirbei continuata prin bulevardul Eroilor ) marcat mai ales prin discontinuitate ( stilistica si de regim de inaltime ). Si nu se poate vorbi decat elogios despre reusita de a marca printr-un obiect arhitectural o inaltime locala a sitului– cu preocuparea de a face accesibil vizual intreg ansamblul si de la cota inferioara prin intermediul unei terasari sucesive a terenului de constructie. Dincolo de arhitectura este un foarte bun exemplu de amenajare peiasgera a spatiului ce graviteaza in jurul academiei si de creere a unei scenografii in care monumenatalul sa fie pus in scena.Duiliu Marcu a avut eleganta si inteligenta de a crea o opera monumentala altfel decat in mod epatant sau prin dimensiuni gigantice . A facut-o in mod subtil prin specularea particularitatilor sitului (ma refer la inaltimea zonei si factorului vegetal din care constructia se detaseaza ), prin manipularea perceptiei prin intermediul procedeelor de ordin urbanistic ( o constructie chiar si de mici dimensiuni dar care este situata pe o inaltime si este in mod simultan capat de perspectiva pentru un important ax rutier se anunta si se impune in memoria vizuala a trecatorului ca reper si dominanta ).

Senzatia de frumusete pe care o genereaza ansamblul este datorata unei compozitii armonioase a volumelor bazata pe simetrie. Este o senzatie de echilibru indusa la nivel subliminal printr-o atenta geomterizare si epurarea a ordinelor clasice. Estetica fatadelor este una puternic influentata de stilul modern ( unii critici de arhitectura o includ intr-o subcategorie de “modernism clasicizant”) ea fiind caracterizata prin volume proportionate, linii drepte si suprafete fara podoabe inutile.Un alt lucru interesant legat de estetica fatadelor cladirii academiei este faptul ca ea trebuie pusa in relatie si cu preocuparea modernistilor pentru fatade ca prezente urbane. Este o arhitectura a secolului masinii ( in care Le Corbusier deja teoretiza masina de locuit) conceputa pentru doua tipuri de lectura : lectura in viteza masinii si lectura fatadelor asa cum se dezvaluie ea la nivelul trecatorului.

Desi modenistii ( si deci inclusiv Duiliu Marcu prin Academia Militara ) isi propun o arhitectura profund antidecorativa nu trebuie sa deducem prin aceasta eliminarea ornamentului.Daca prin ornament intelegem jocul liber al imaginatiei atunci arhitectura moderna si in acest caz particular Academia Militara se dezvaluie ca o constructie profund ornamentala. Este adevarat ca modernistii se declarau “anti-ornament” dar trebuie sa avem in vedere o diferenta in definirea ornamentului- ceea ce ei denumeau “ornamente inutile” erau “colaje” gratuite pe fatade si folosirea improprie a materialelor.Modernistii au sarcina ingrata de a definii mesajul unei noi lumi iar pentru aceasta noua lume ordinele arhitecturii clasice cat si ornametele rococoului( nascute de o alta civilizatie cu o alta cultura si alte mijloace tehnice ) par golite de semnificatii, straine .Tocmai de aceea copierea lor este condamnata de catre modernisti.Nu avem o eliminare a ornamentului ci o mutare a sa intr-o alta sfera in concordanta cu spiritul epocii. Nu este un proces de negare ci o profunda mutatie necesara.Revenind la cladirea Academiei,ornamentele sale sunt jocul de raporturi si volume, succesiunea de spatii amenajate ce preceda cladirea propriu-zisa. Iata ce afirma in acest sens Duiliu Marcu:” desi aveam o mare inclinatie si chiar usurinta spre desen si pasiune pentru ornamente si décor, totusi am devenit mai tarziu adeptul arhitecturii simple , fara belsug de ornamente care prin justetea proportiilor si armonia plasticii trebuie sa dea ochilor si ratiunii cea mai deplina satisfactie”.

Horia Creanga marturisea intr-un manifest dorinta sa pentru o arhitectura unitara a arterelor principale ale Bucurestiului –arhitectura care ar trebui sa fie constransa sa adere la stilul modern. Tot el afirma la inceput de secol 20 ca societatea trebuie sa fie educata in spiritul arhitecturii moderne si ca aceasta educatie se poate face cel mai usor vazand zilnic mostre de arhitectura moderna (“masele sunt educabile daca le dai posibilitati”). La aproape un secol distanta in timp se poate spune ca a avut dreptate- arhitectura in stil modern lasata in urma de generatia de arhitecti careia ii apartin Duiliu Marcu si Horia Creanga reprezinta o buna lectie de educatie estetica si o valoroasa mostenire careia ii datoram in mare parte viziunea contemporana asupra arhitecturii.

pe strada Berthelot

Posted on December 16, 2008 by lecitina

Cladirea din pozele ce urmeaza se afla pe strada General Berthelot, actuala Nicolae Balcescu, in centru vechi al Galatiului.Ea este una dintre putinele case vechi inca pastrate pe strada Balcescu.Dintre cladirile invecinate ei, in sistem insiruit, se pastreaza casa de mai sus ,construita in regim p+1. Vecina de mai jos, o cladire p+m , mai este astazi vizibila ca urma pe calcanul descoperit al cladirii p+2.

http://punctedefuga.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=357&_wp_original_http_referer=http%3A%2F%2Fpunctedefuga.wordpress.com%2F&message=1

http://punctedefuga.wordpress.com/wp-admin/post.php?action=edit&post=357

galati-old-house-21

strada-berthelot-mare-copy

galati-old-house-4

In ciuda schimbarilor pe care timpul le-a imprimat in mod inevitabil asupra cladirii, functiunea comerciala de la parterul sau s-a pastrat. Desigur tamplaria veche a fost inlocuita cu tamplarie pvc ieftina iar panourile publicitare au mai pierdut si ele din calitate.Alaturi de asta, s-a facut trecerea de la mici ateliere de ceasornicarie si bijuterii catre magazine ieftine de confectii de calitate proasta.

Se pastreaza in mod interesant pana astazi vechile burlane cu forma lor ciudata departata de corpul cladirii, se pastreaza la etajele superioare tamplaria veche , elementele de feronerie (jardinière la ferestre) si elementele decorative din zona cornisei.

Decoratiile cu motive florale din ipsos au fost in fapt si primele care mi-au atras atentia.Recunosc ca, desi frumoase, ele mi-au parut o aparitie insolita a carei filiatie mi-este necunoscuta.

Din aceasi perioada si pe aceeasi strada am mai observat alte doua cladiri, similare prin compozitia fatadei, tamplaria de lemn folosita si desigur decoratiile cu motive vegetale.

Prima cladire, foarte apropiata ca limbaj architectural cu prima prezentata aici, este construita in sistem p+1. Decoratiile sunt prezente si aici preponderent in fasia superioara a fatadei, in apropierea corinisei.Compozitia fatadei nu arata existenta in trecut a vreunei functiuni pubilice sau comerciale la parterul cladirii.

decoratii-fatada-galati-3

A doua cladire prezinta decoratii atat cu motive vegetale cat si antropomorfe. Ele sunt regasite atat in zona intrarii principale cat si la parapetul balcoanelor. Parapetul balcoanelor, aflat intr-o stare de degradare accentuata, este realizat din beton armat.

In legatura cu limbajul decorativ prezent in primul si al doilea exemplu, vroiam sa fac o paralela cu motivul funzelor de castan prezentat de Marius-Marcu Lepadat in volumul “Fetele ornamentului, arhitectura bucuresteana a secolului 20”. Acest motiv , prezent in arhitectura anilor 20’ din Bucuresti, desi nu este o tema clasica a ornamenticii, se asociaza ( de catre autorul citat) mai curand cu limbajul Art Nouveau.

In privinta celui de-al treilea exemplu vad unele similaritati cu limbajul ornamental folosit in Bucuresti in cazul cladirii cinematografului Dacia ( fost “Alexandru Popov”, fost “Marconi”). Acesta a fost construit in anul 1905 – cateva poze care sa sustina comparatia mai jos via “bucurestii vechi si noi”

dacia11

luata de aici

dacia-marconi-cinema

luata de aici

Noua gara Galati

Posted on December 7, 2008 by lecitina

Povestea garii Galati am aflat-o cel mai detaliat de pe un site.Rezultatul finit l-am vazut insa inainte sa stiu aceasta poveste.
Gara este situata in vale, tot dealul care coboara catre ea fiind in reconstructie. Strazile sunt in parte inca pavate cu piatra cubica travesata de sinele de tramvai iar lateral din loc in loc se mai vad cladiri apartinand fondului vechi construit.
Cladirea noua a garii pare disproportionat de mare fata de importanta Galatiului ca punct nodal feroviar.Constructia al carei proiect a demarat in plina guvernare PSD pare a fi fost un aranjament prea putin transparent din care nu se stie exact cu cat anume a fost platita firma de constructii care a executat proiectul.Firma de proiectare de arhitectura nu am resuit sa o descopar ( dar as aprecia orice indiciu in acest sens daca se inatmpla sa stie cineva).
Imaginea ansamblului este foarte agresiva si persistenta. Intrebarile se pun astefel din mai multe puncte de vedere.
Judecand cladirea strict din punct de vedere al exprimarii plastice , se produce o cacofonie legata de folosirea improprie a limbajului caracteristic structurilor metalice . Structurile reticulate sunt constructii ce permit deschideri ample, au nevoie doar de sustineri punctuale, nu necesita grinzi intrucat ele in sine sunt puternic rigidizate prin intermediul legaturilor triangulate.Pentru acoperirea cladirii garii s-a ales un asemenea tip de structura tocmai din aceste motive.Insa gara avea desigur nevoie de o serie de spatii tehnice si astfel pe nivelul sau inferior s-a realizat o structura secundara fata de cea de sustinere a acoperisului – in cazul de fata structura aleasa a fost una din beton armat. Felul in care cele doua sisteme structurale – structura de sustinere a acoperisului si structura portanta a fatadei pe de-o parte si structura de beton a zonei de spatii tehnice pe de alta parte– se leaga intre ele este mai mult decat nefericit. In primul rand senzatia de lipsa de armonie este data de butaforiile structurale folosite – stalpi si grinzi false fara nici un rol structural real. In al doilea rand diferenta de scara evidenta intre dimensionarea golurilor din zona tehnica si fatada cortina retrasa cu care se inchide cladirea garii da senzatia ca intraga zona tehnica a scapat proiectului initial si a fost improvizata si anexata ulterior. gara-galati-2

Din punctual de vedere al proiectarii de instalatii intebarile si observatiile principale se refera la rezolvarea scurgerii apelor pluviale si a pozitionarii instalatiilor de aerisire.Este evident ca o acoperire pe o suprafata precum cea a garii din Galati va avea nevoie sa colecteze un volum mare de ape pluviale, totusi “ritmarea” fatadei cu burlane de scurgere pe fiecare pas structural pare o gafa cu atat mai mare cu cat se intampla pe fatada principala si in dreptul accesului principal.Probelma “aparentei” rezolvarii instalatiilor este prezenta si pentru instalatiile de gaze.

galati-5

gara-galati

La interior problemele raman aceleasi – instalatiile de ventilatii raman perfect vizibile, articularea spatiilor tehnice de structura de sustinere a acoperisului este neindemanatica.
Toate releva o proasta corelare intre specialitati si o prea subreda adptare la folosirea unor materiale si sisteme structurale diferite ca tehnologie si expresie arhitecturala fata de cele traditionale.
Si cateva imagini menite sa sustina textul de mai sus:

galati-4

gara-galati1

galati-6 galati-3

locuinta dom

Posted on December 1, 2008 by lecitina

Pentru ca vorbeam in ultimul post despre locuinte ecologice pe modul geodezic, aduc astazi in discutie o alta varianta practicata inafara – locuintele tip dom din placi de polistiren expandat.

Recunosc ca nu eram familiarizata cu acest sistem constructiv, singura locuinta oarecum similara ca tipologie pe care o stiam era proiectul “igloo” realizata de domnul architect Serban Sturdza in Sinca Veche , proiect prezent in cadrul bienalei de arhitectura de anul acesta. Locuintele dom din placi de polistiren expandat (Styrofoam) le-am descoperit cu ajutorul unui articol din numarul 2 al revistei “Real Estate”. Am gasit cateva probleme destul de serioase legate de articolul pomenit mai sus :

-autorul articolului are probleme serioase in a intelege diferenta intre materiale folosite pentru sistemul structural al unei case si materiale de constructie

-pozele nu au sursa atribuita

-textul articolului in sine este in mare parte o traducere a materialelor gasite aici si aici.

Totusi este de apreciat gestul de a pune in lumina o tipologie de locuire si un sistem constructiv mai putin popular in mediul autohton.

Judecand avantajele aceste structuri fata de structura geodezica putem puncta:

– montare mai usoara si mai rapida

– posibilitati ceva mai mari de amenajare a spatiului interior

– practicarea de vitraje mai lesnicioasa prin intermediul unor lucarne neconditionate de structura traingulata a domurilor geodezice.

– comportare foarte buna (datorata sectiunii constructiei) la actiunea eoliana

Alte argumente in favoarea acestui tip de locuinta ar fi:

– materialul folosit este environmentfriendly – nu necesita consum de lemn si nu provoaca deci defrisari de zone impadurite

– avantaj in fata riscului la rugina (comparative cu structurile dom metalice), putrezire si actiunea insectelor (comparative cu structurile din lemn)

Ca alcatuire structurala casele se compun din placi de polistiren cu grosime de aproximativ de 17.5 mm. Acestea sunt asamblate in forma de calota (placile curbe) dar exista si varianta de structuri geodezice (placile drepte), caz in care muchiile sunt rigidizate cu beton.In ambele cazuri suprafetele obtinute sunt “camasuite” si ulterior finisate.

Desigur exista ca si in cazul locuintelor cu modul geodezic posibilitatea de cuplare a mai multor domuri, cat si cea de inglobare a unui dom intr-un ansamblu complex (care poate sa include si portiuni construite in tehnici traditionale).

Dezavantaje fata de structurile geodezice ar fi:

– amplasarea mai dificila (dar probabil nu imposibila ) a panourilor solare datorita suprafetei curbe de inchidere

– posibilitati mai limitate in adaptarea la teren – pozitionarea casei pe teren nu se poate face decat in conditiile unui teren plan (locuintele geodezice au avantajul amplasarii pe un teren accidentat – a se vedea postul anterior pentru detalii )

Strucurile dom din polistiren sunt foarte raspandite in special in USA si Japonia iar ele sunt folosite atat pentru locuinte individuale cat si pentru module de cazare in cadrul complexelor loisir.

Un exemplu celebru de locuinte dom a fost in America ansamblul “Dome Village” conceput ca locuite sociale pentru categoria defavorizata si/sau nonconformista. Arhitectul care a conceput modulele de locuire a fost Craig Phillip Chamberlain. Proiectul a fost interupt in 2006. Aici pentru site-ul de prezentare a proiectului

In Japonia exemplul cel mai bine cunoscut (cel putin de mine) este cel oferit de “Aso farm Village”situate in Kyushu ( a 3-a insula ca marime a Japoniei ) si incluzand pe langa 480 de locuinte o serie de centre de recreere si magazine.

Si in incheiere iata cateva realizari reusite realizate folosind acest sistem constructive:

Si cateva posibilitati oferite de structura data pentru expresia arhitecturala a spatiului interior.

Deprinzand modestia

Posted on November 13, 2008 by lecitina

Lectia de arhitectura oferita de arhitectul Angelo Roventa in cadrul conferintei organizate de Kludi Studio in colaborare cu revista Arhitectura indeamna la re-evaluarea raportului intre conceptul architectural , integrarea urbana si expresia volumetrica.

In viziunea d-ului architect Roventa arhitectura devine o expresie plastica a unui mod de a trai ( ideea de “locuire poetica” cu care s-a incercat sa fim obisnuiti in facultate in orele teoria arhitecturii pare perfect pusa in scena in opera domniei sale) . “Coaja” cade pe un plan secundar subordonata punerii in scena a unei ipoteze de locuire si de locuire in mijlocul celorlalti.Ea este o negociere intre spiritul practic, conditionari legate de sit si de un scenariu de viata determinat de personalitatea beneficiarului si a locului . Arbitrii cu drept de veto sunt pragmatismul si umorul .

Cateva din temele de gandire pe care le-a oferit conferinta au fost:

–Economia de mijloace de expresie si relationarea cu cadrul urban – minimalism expresiv dublat de o gandire holistica a arhitecturii ca spatiu locuit si locuibil.

Completarea implicita dar neexprimata de architect ar fi fost ideea ca arhitectura care nu isi propune sa fie estetica sau sa se subordoneze unui cadru urban construit este posibila doar in conditiile unei culturi si traditii (a locuirii ) asumate.

Este interesant de vazut in paralel , felul in care in locuri in care nu exista o cultura a locuirii ( si Bucurestiul ofera multe exemple) locuintele incearca sa aiba in sine o individualitate proprie, stridenta si autonoma fata de cea a locatarilor sai.

–Arhitectura low budget – folosirea unor materiale in genere desconsiderate si mai modeste (cel putin aparent) ca expresie plastica

Un exemplu practic in care tehnica constructiva a fost schimbata pe parcursul executarii casei datorita atat factorului economic (alegerea unor materiale mai ieftine) cat si pe motive de expresie a fost o lectie importanta de asumare a ideii de maleabilitate a proiectului de arhitectura cat si de asumare a lipsei de finalitate in activitatea de proiectare.Toate modificarile proiectului fac parte integranta din personalitatea sa iar tabu-uri de genul necompatibiliatii unei scari de beton in interiorul unei structure de lemn nu isi au locul.

Un alt element de luat in considerare este perceptia reala a materialului pus in opera.Un material , chiar si ieftin , dar a carui tehnica este stapanita si corelata cu specificul spatiilor poate face diferenta intre un spatiu riguros corect si unul profund asumat si semnificant.

–Reconsiderarea partiului de arhitectura in cadrul proiectelor de locuinte colective respectiv locuinte sociale

D-nul arhitect Angelo Roventa prezinta un proiect de locuinte sociale care in loc sa mearga pe ideea de spatii de locuit mici si procent de spatii verzi redus recurge la alegerea de solutii constructive ieftine si usor pe pus in opera pastrand spatiile verzi si un regim scazut de inaltime.

O alta propunere adusa este cea a masinii de locuit reinventate. Locuinta nu este un spatiu riguros impartit in zona de zi respectiv zona de noapte.Ea este un rezultat al raportului (variabil) intre spatiile fixe (determinate de instalatii sanitare) si cele mobile.Se promoveaza ideea comprimarii spatiilor in virtutea observatiei simple ca functiunile diferite inglobate intr-o locuinta nu sunt folosite simultan.

–Reconsiderarea factorului durabilitate– arhitectura eco.

Principiul este aplicat cu success in constructia salii atelier in completarea Teatrului National Iasi.Constructia cub din lemn este conceputa in ideea de economie maxima a materialelor si tehnicilor de constructie.Este asumat statutul de provizorat cat si ideea de reutilizare a constructiei prin mutarea ei ulterioara in alta locatie si adaptarea utilizarii la necesitatile locului .

-Alternative (neconventionale) constructive

Cel mai bun exemplu este locuinta container obtinuta prin asamblarea unor module de dimensiuni standard.Sunt eliminate costurile proiectarii de structura si reduse costurile rezultate din utilizarea materialelor traditionale de constructie in beneficiul confortului si dimensiunilor spatiilor locuite.

Ceea ce pune insa semne de intrebare este reactia unei (bune) parti din auditoriu.In buna traditie in care facultatea ne-a invatat intrebarile fata de un discurs mai curand poetic decat programatic au fost preponderant functionaliste.

Intrebarea insa s-ar pune altfel – in ce masura spatiile din locuintele colective ale anilor 80 , categoric functionale si eficiente ca dimensionare si relationare, reusesc astazi sa ne reprezinte. Si, dupa cum spunea arhitectul Angelo Roventa, cat este oare de natural si sanatos ca in decurs de mai bine de 70 de ani , in ciuda tuturor schimarilor de viata si mentalitate (traduse atat de bine la nivelul volumteriei cladirilor si sistemelor constructive folosite), totusi partiul de arhitectura si scenariul de viata inlgobat in acesta sa ramana in linii mari identic.

puncte de fuga

pentru a construi o perspectiva corecta trebuie sa stii cum sa fixezi punctele de fuga

Category Archives: arhitectura