2 scrisori pierdute

Posted on by
3

Va exista mereu interes in jurul vietii intime a personalitatilor, viata lor va fi disecata si judecata pana la epuizare. Nu rareori diverse corespondente purtate de mari scriitori sau oameni de cultura in general sunt scoase la iveala de catre mostenitori cinici, dornici de imbogatire, si devorate de catre cititori (cel mai adesea) de ocazie. Nu atat atmosefera vremurilor trecute, personalitatea si rutina zilnica a oamenilor ce au fost este obiectul atentiei volumelor respective cat barfa, totul decurgand dupa modelul descris de poet:

“Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Un caz special il constituie insa marturiile ramase despre anonimi, oamenii cetatii pierduti in multime si stersi de vreme chiar si din amintirile familiilor lor, acum raspandite in cele patru zari.

Au existat studii interesante cu teme antropologice facute in ultima vreme in care surse de acest tip au fost scoase la lumina pentru fundamentarea in coroborare cu alte surse documentare a unor teme de cercetare precum “dragostea la romani” ( doamna Constanta Vintila Ghitulescu). La fel de cunoscute si apreciate sunt studiile facute de doamna Ioana Parvulescu ( “In intimitatea secolului 19” si “Intoarcere in Bucurestiul interbelic” ).

Recent ajunsa in Cluj am dat de una din multe tarabe de carti vechi din gangurile din zona centrala. Pe langa multe teancuri prafuite de carti de beletristica, studii medicale si cu tematica muzicala am gasit si un teanc de vechi carti postale. Am rasfoit cu rabdare teancurile de carti postale in cautarea unora reprezentand centrul vechi al Clujului. Astfel mi-a iesit la iveala o carte postala ingalbenita intoarsa cu partea scrisa in sus. Toata era scrisa cu un scris marunt si negru, elegant si ascutit, constant egal si perfect drept impartit pe randuri. Singurele cuvinte scrise mare erau cele ce recomandau destinatarul si adresa acestuia. Aici literele se intindeau in volute capricioase asemeni decoratiunilor unui capitel corintic. Cel mai mare scris cuvant era “Timisoara” ceea ce m-a facut sa zambesc gandindu-ma la kilometri parcursi de biata bucata de hartie in ultimii 80 de ani.

Am pus cartea postala de-o parte si am continuat sa rasfoiesc. O noua carte postala a iesit la iveala. Scrisul rotund si decorativ ocupa abia o mica portiune a cartii. Risipa de spatiu era bine planificata inclusiv prin orientarea la 90 de grade a scrisului. Numele si adresa destinatarului  erau scrise cu caractere egale ca inaltime si cu acelasi scris rotunjor si naiv in mod sigur apartinand unei adolescente. Nu am putut sa nu remarc iarasi “Timisoara” trecuta la adresa si am zambit din nou. Am pus si aceasta carte postala de-o parte, iarasi fara sa ma uit macar la verso si am continuat cautarea de data asta mai in alerta , cautand noi mesaje frumos caligrafiate. Insa restul cartilor postale proveneau din toate colturile exotice ale lumii si tarii fara a fi insa scrise. Continue reading →

pentru alice

Posted on by
Reply

Pentru mine lumea s-a masurat mereu in numarul de usi din jurul meu ramase spre a fi deschise. Cautarea nu a avut niciodata alt scop mai précis decat curiozitatea iar principala mea liniste a fost mereu certitudinea ca oricat de departe as merge usile vor exista mereu in jur.

Ca un corolar la cele de mai sus, si oamenii se impart si difera intre ei in functie nu atat de numarul de usi deschise cit de disponibilitatea de a vrea sa le deschida. Este greu de spus unde este situata prima usa, in fapt nici nu cred ca exista asa ceva . Probabil ne nastem direct prinsi in ochiuri de retele de usi ca o mostenire implicita de ganduri si idei. Din cauza asta multe ochiuri ale retelei contin comunitati intregi de oameni, comunitati fericite si lipsite de dorinta parasirii spatiului matca. Cei care pleaca sunt doar fii ratacitori a caror intoarcere este asteptata cu rabdare de comunitate.

Atunci cand insa esti un calator printre usi niciodata nu stii exact nici unde vrei sa ajungi nici ce anume ti-a indreptat pasii intr-o directie sau alta. Poti da de spatii goale sau poti gasi uneori alte persoane care, ca si tine, se intreaba pe care usa urmeaza sa o deschida. Continue reading →

la plimbare prin centrul vechi

Posted on by
4

Dupa cum probabil am mai scris si in alte posturi identitatea cladirilor (si pastrarea identitatii cladirilor vechi) este in mare parte dependenta de felul in care ele sunt locuite. Exista prin urmare o mare asemanare intre felul in care oamenii aleg sa-si croiasca personalitatea si infatisarea si felul in care cladirile se transforma prin procesul de locuire si insusire a spatiului de catre ocupantii lor.

Arhitectura actuala seamana oamenilor de pe strada – asa cum gasesc de cuviinta sa se prezinte pe sine in acelasi fel sunt si cladirile in care ei aleg sa traiasca. Hainele ieftine cu sclipiciuri si croi dupa tipare de duzina sunt o alta manifestare a sufletului ce locuieste blocurile triste si colorate strident. Asa cum o pereche de manusi de dantela ar fi o subtilitate inutila pentru majoritatea femeilor moderne ,mici detalii de arhitectura sunt retezate ca inutile si desuete. Intocmai cum vederea decolteurilor adanci nu mai face pe nimeni sa roseasca , vederea aparatelor de aer conditionat labartate pe fatade nu incomodeaza estetic pe nimeni. La fel cum hainele de pe strada sunt copii dupa copii de haine de firma afisate zi de zi in reviste glossy la fel fatadele caselor se imbraca cu sclipiciuri imprumutate , modeste dar cu pretentii de parvenire uriase. Continue reading →

ceasuri imaginare pe strada petru maior

Posted on by
2

Casa despre care vreau sa vorbesc in acest post nu mi-a atras atentia pentru ca ar fi o casa propriu-zis frumoasa. Nu este nici bine conservata ,nu are nici o vechime prea mare (comparativ cu alte vecine ale ei), nu prezinta nici detalii de ornamentatie deosebite . Casa despre care vreau sa vorbesc este o casa relativ modesta, datand probabil din anii 30-40.

Ceea ce o face interesanta este rezolvarea sa volumetrica deosebita generata in parte si datorita pozitionarii intr-o raspantie de strazi. Forma interesantului sit ocupat de casa este de trapez iar casa este construita pe limitele de proprietate, singurul spatiu ramas liber fiind o curte dreptunghiulara decupata din latura oblica a trapezului.Cele doua decrosuri generate de curtea interioara sunt probabil doua apartamente construite de un beneficiar comun cu mult timp in urma.

Continue reading →

construct expo 2010

Posted on by
2

Din multe puncte de vedere Construct expo a fost o dezamagire – dezamagire la nivel de prezentare dar mai ales dezamagire intrucat lipsa unor mari nume din domeniul constructiilor si investitia destul de mica in imagine a dat inca o data scara crizei din domeniu.

In absenta bugetelor pentru departamentul de marketing standurile fie au utilizat materialele mai vechi, fie au improvizat amenajari cu bugete extrem de reduse – uneori apelandu-se doar la mobilierul strict functional necesar unui stand.

Un alt lucru interesant s-a putut remarca vis-a vis de categoriile de materiale promovate. Daca in anii trecuti in spot-light se aflau materiale extrem de inovatoare folosite in domeniul constructiilor , solutii eficiente folosind noi tehnologii sau finisaje de foarte buna calitate acum aria de interes s-a schimbat. In prim plan s-au aflat standuri ce comercializau materiale de constructii la preturi accesibile ( deseori in concordanta cu o calitate indoielnica) in general adresate programului de locuinta individuala. Probabil publicul tinta vizat au fost tineri cu posibilitati financiare inca suficiente pentru a-si construi o locuinta modesta – in regie proprie, eventual prin reactivarea programului prima casa. Pentru atingerea acestui obiectiv firmele prezente la expozitie au propus sisteme cat mai economice de constructie – case pe structura metalica, locuinte cu structuri modulare folosind cofraj pierdut, locuinte cu structura de lemn. Corolar fata de aceste directii au fost prezentate materiale eco – sisteme de termoizolatii din celuloza reciclata sau din panouri de aschii de lemn aglomerate cu ciment . Este in principal un curent eco adoptat de nevoie – materialele eco fiind mai ieftine decat cele folosite in tehnicile traditionale si asigurand pe termen lung o recuperare a investitiei prin costurile reduse rezultate din utilizare.

Continue reading →

O problema de scara

Posted on by
Reply

Una dintre primele mele amintiri din copilarie este cand adormeam citind cotoarele cartilor din biblioteca “mea”. Nu sunt sigura daca  la momentul respectiv stiam déjà sa citesc (probabil ca nu) insa amintirea culorilor si volumelor cartilor reprezinta pentru mine si acum o geografie intima pe care o cunosc cu multa precizie . Stiu locatia (si datarea pozitionarii ei) pentru fiecare carte in parte din biblioteca mea. Editura, an, miros, culoare toate sunt bine fixate in memorie.O alta amintire din copilarie este cea cu biblioteca bunicilor ce parea la momentul respectiv cam ca bibliotecile facultatilor engleze din filme – ingusta,inalta cat 3 nivele, scaldata intr-o vaga lumina aurie a geamului ingust. Lungimea bibliotecii se multiplica prin sisteme de oglinzi invizibile ochiului liber pe adancimi de neimaginat.

Tot in aceeasi perioada gradina copilariei mele parea o “dumbrava minunata” in care pisicile pareau feline de prada ce se pierdeau prin iarba inalta din care nu se mai vedea decat varful cozii lor (eventual si urechile).Copacii scunzi pareau arbori seculari iar primulele cresteau organic din seva imaginatiei pana la dimensiuni gigantice ce reclamau retoric numele lor latin din dictionare botanice (ba chiar si pe altele suplimentare pe masura dimensiunii lor suverane).

Transportul in comun era un cosmar – tot ce reusesc sa-mi amintesc este o padure de maini si picioare mai dese decat nervaturile unei bolti gotice (dar care ofereau cam la fel de multa lumina). Incercam sa-mi gasesc un punct de sprijin si reper in padurea de picioare, cel mai adesea era imposibil. Tocurile mamei mele pareau ca se intind pe kilometrii de neatins pentru mine iar gestul reflex de a ma uita in sus trebuie ca atunci l-am deprins.In vremurile acelea, in sus ma uitam dupa fete prietenoase care se uimeau de cresterea mea (insesizabila pentru mine si neasumata) si dupa mingea rosie cu buline albe si baloane de sapun.

Repetand exercitiul privirii in sus, acum, la multi ani dupa, tot ce gasesc sunt geometrii sterile de sticla sau beton, iar majoritatea persoanelor din jurul meu obisnuiesc sa priveasca in fata sau in jos.Dealtfel atunci cand asemeni lui Alice am crescut si lucrurile au inceput sa fie vazute de la alta cota (superioara) concluzia mi-a fost ca nimic nou mai bun nu a fost castigat. Desi nu-mi regret inaltimea  mea actuala (intermediara oare?) recunosc sincer ca exista un ceva ce pare sa lipseasca. O logica izvorata din simt practic ne invata ( gresit ) ca privitul inainte e prioritar privitului in sus. Suntem invatati ca de sus nu mai are ce sa vina. Iar convingerea astfel asumata se materializeaza in realitatea din jur iar cerul sterp si saracit nu ne mai daruieste nimic. Totul stagneaza in lumina de caldura topita. Cladirile sunt proiectate pentru individul STAS cu sensibilitate zero si inaltime medie de 1.70 m care stie sa priveasca doar inainte.

Daca ar indrazni sa priveasca in sus si-ar da seama ca raportul de volume striveste si este incoerent. Spoturi de lumina si mash-uri stralucitoare l-ar orbi noaptea, lumina l-ar coplesi ziua langa blocurile, extrude-uri perfecte ale formei parcelei ce nu ofera spatii de refugiu si neaga ideea de spatiu public. Daca doborat ar privi in jos ar avea doar perspectiva unei suprafete fracturate de asfalt crapat strapuns de pietre si nisip. Trasee neinteligibile si suprarealiste i-ar trasa harta drumurilor ocolind masini parcate, copaci arsi de soare, chiscuri aburinde de tabla incinsa, gunoaie si petice de buruieni, eternii supravietuitori ai metropolei.

Poarta Alicei pe care se facea iesirea la o scara mai mica a fiinte este negata de la inltimea regulametara a cetateanului ideal utilizator.Palarierul nebun este un personaj rar intalnit in locurile geometrice cu acces prin usi invizibile ce duc catre spatiul salvat de lume in care livezi solitare de pruni, izolate ermetic de zgomotul metropolei sunt traversate de pisici plictisite in cautare de praf si liniste.

Varstele portalelor fanteziei (“somn bizar”)

Posted on by
Reply

Cand eram mica un serial cehesc (daca nu ma insel ) prezenta peripetiile unei fetite micute care patrundea ori de cate ori isi dorea in lumea fanteziilor si a povestilor prin intermediul unei pete de cerneala.

Atunci cand usile nu exista ele pot fi desenate.Inocenta de a crede dublata de luciditatea de a alege sa crezi (neconditionat) transforma dorintele in usi improbabile si interfete intre lumea viselor si cea a realitatii. Asta am redescoperit-o si mai tarziu, odata cu “Labirintul lui pan”.

Mult dupa varsta adolescentei vedeam “Heavenly cretures” in care cele doua personaje principale patrundeau ,fara intermediul niciunui portal altul decat al propriei minti, in lumea fantasticului. Fantastic ale carui reguli erau create dupa bunul plac, un fantastic mereu fecund si luxuriant.

La inca si mai mult timp vedeam un film in care imaginarul era cosubstantial cu personajul principal. Toate relatiile sale se infiripau pe baza imaginarului si evoluau in paralel in realitate si imaginatie (“Science of sleep”).

Un alt film in care imaginatia faureste un portal aparte, care insa se multiplica spre infinit, este eXistenZ. Real si imaginar conlucrau in film pana la urma intr-o tesatura strans lucrata, plina de imaginatie si mergand pe ideea de joc.

La varsta deplinei maturitati Parnassus (“Imaginarul doctorului Parnassus” – despre care am mai vorbit in posturile anterioare) stapaneste perfect portalul catre lumea gandirii si a fanteziei – in asa masura incat poate purta si pe altii odata cu el.

Ultimul tip de portal de care imi aduc aminte este cel din “Iris” in care dupa el se deschide tara nispului in care amintiri cad de-a valma fara ca nimic sa mai ramana in urma.

Daca este sa privim in sens orar toate aceste portale ale mintii in insiruirea momentelor dn viata unui om se observa o tranzitie interesanta. Accesul in copilarie catre portal este intamplator – poate o usa deschisa la momentul oportun de un om matur atent, pata de cerneala facand o trimitere destul de directa catre procesul de invatare. Copilul invata sa isi stapaneasca si modeleze gandirea simultan cu procesul deprinderii cuvintelor.

Alteori portalul catre fantezie se deschide in copilarie datorita dorintei de evadare dintr-o realitate traumatizanta catre o lume daca nu mai frumoasa atunci macar mai corecta (“Labirintul lui Pan”). Lumea fantasticului este la fel de inspaimantatoare  ca si realitatea langa care germineaza – atat lumea viselor cat si realitatea sunt populate de monstrii, distanta este data de intelgenta de a vedea esenta.Uratenia,mizeria si intunericul pot fi ipostaze provizorii-cruzimea este insa constanta in sine insasi dincolo de toate mastile.

Real si fantastic merg mana in mana, ele nu se neaga ci se completeaza. Fantasticul pare doar calea catre o intelegere superioara a realitatii. Corespondentele sunt multiple -cheile gasite in labirint deschid usi din realitate la fel cum cutitul ce ucide in realitate este cautat si gasit in vis. Este nevoie de inconstienta unui somnambul pentru a-ti pastra echilibrul pe linia fina dintre cele doua-este nevoie de inocenta unui copil care vede lucrurile cu luciditatea unui matur si le iarta cu generozitatea celui ce este complet detasat.

Continuand sa urmarim transformarea portalului catre fantastic in functie de varsta ajungem la varsta adolescentei. Acum fantasticul reprezinta zona de refugiu si evadare a adolescentului catre visele specifice varstei: mitologii inventate si spatii ale povestilor cavaleresti. Realul pare constrictiv , un impediment in fata “vietii adevarate” iar idealul este o lume a visului, dupa cum afirma un personaj din “Heavenly creatures” :

“-But we’re all going to Heaven.

 

-I’m not.I’m going to the Fourth World.It’s sort of like Heaven,only better,because there aren’t any Christians.

It’s an absolute paradise of music, art,and pure enjoyment.”


La maturitate spatiile visarii sunt echivalente spatiilor gandirii. Multitudinea de paliere de gandire si evaluare a realitatii corespunde unui infinit de sisteme de reper si lumi imaginare. Problema o reprezinta in fapt pastrarea unui echilibru intre aceasta revarsare neostenita de idei. Pentru personajul din “Science of sleep” fantasticul este o rutina, este o pereche de ochelari prin care percepe realul. Realul este perceput trunchiat de imaginatie si imbogatiti prin ireal, desigur in viata de zi cu zi comunicarea nu poate avea loc decat in conditiile in care acelasi sistem de codificare este impartasit de cei din jur.

In ExisteZ discutam de o generatie care invata virtualul si odata cu el imaginatia. Virtualul creste organic din imaginatia unui individ pentru a se  multiplica si imbogati necontrolat prin contributia tuturor utilizatorilor. Este un spatiu al fanteziei in care fiecare isi aduce o contributie democratica dar care ajunge sa aiba un statut tiranic aproape fata de utilizatori.

Maturitatea tarzie confera certitudini si sigurante. Acestea sunt desigur certitudinea singuratatii si siguranta lipsei de sens. Insa accesul catre spatiile luxuriante ale fanteziei este inca posibil. Singura diferenta de palier este ca perceperea lor are loc de la o spirala superioara de la care tehnicile sunt stapanite in asa masura incat se patrunde in taramul steril si geometric al gandirii pure. Parnassus ii poate convinge pe toti adeptii sai sa paseasca in imaginatie catre decoruri generate de imaginatia lor “virgina” si impresionabila de posibilitatile oferite. Spatiul propriu al ganditorului matur este insa cel al desertului in care rataceste in tovarasia colegului de vesnicie si complexitate de gandire: diavolul. Fantezia maturitatii tarzii este in fapt esenta realului. Pustiul prin care rataceste Paranssus este cotidianul calp si superficial al vietii metropolelor contemporane cucerite de oportunism si goana de inavutire.Imaginile sunt suprapuse perfect, nisipul desertului se asterne in mintea ganditorului perfect peste bulevardele asfatate pline de spatiile-continut ale desertaciunii.

Batranetea celui care a considerat toata viata cuvantul ca portal catre lumea ideii este punctul terminus al fanteziei. Pe masura ce cuvantul se erodeaza gandul se destrama si disipa. Iris (Murdoch) isi vede randurile desirate pe masura ce cuvintele se pierd din amintire si intelesul lor se dilueaza in imagini ale tineretii. Este oarecum neclar daca lacatul inchis in urma cuvantul scris si rostit este inaintea sau in urma celui ce obisnuia sa-l manuiasca. Portalul catre care fantezia se deschide in fata batranetii este eternitatea sinonima nemiscarii si mortii.

Fantezia in toate formele imbracate functie de varsta este o optiune de a privi viata, moartea si optiunile intermediare oferite de viata. Este o masura de adancime ce confera relief gandirii , este in aclasi timp un impediment si un potentator al trailor. Este o optiunea catre o cale a carei epuizare pana la ultimul resort duce la ceea ce restul au din start: somnul adanc (al ratiunii).

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Tl-jWaPmuow]

reginei de alb

Posted on by
Reply

Este destul de neclar in ce masura regina de alb din Alice in tara minunilor este un personaj pozitiv. Piesele de alb sunt insa mereu cele ce au prioritate in jocul de sah, iar sah-ul este un joc al inteligentei.

In jocul de sah regina are mereu un rol mai activ decat orice alta piesa de pe tabla de joc, un joc incomparabil mai interesant decat al sedentarului rege. In fapt regina este un personaj atat de activ incat uneori ai impresia ca este centru tablei de joc.

In viata de zi cu zi am avut ocazia sa intalnesc la un moment dat  regina de alb. Era iarasi in mijlocul tablei de joc, tabla de joc fiind concretizata in realitatea unei dupa-amieze calduroase de primavara tarzie a capitalei in terasa Capsa. Ne aflam acolo intreaga tabla de sah, ba chiar concuram serios multi pentru rolurile de nebuni si cai (alte roluri interesante dupa cel de regina). Cum taberele erau usor neclare, ca mai tot timpul in “irealitatea imediata” nu exista si nu existau printre noi nici invinsi, nici invingatori ci in proportii egale idealisti si pragmatici tristi cu roluri intersanjabile la final de repriza.

Regina de alb se afla la inceput de joc la polul opus al tablei-masa fata de mine. Eu in negru cum imi e obiceiul, ea in alb cum ii e felul. Regina a atacat printr-un “buna seara” in franceza care ne-a paralizat pe toti. Am raspuns timid si inca o perioada lunga miscarile au fost timide de o parte (a noastra) si prudente de alta ( a ei ). Este greu sa sintetizezi zambetul cuiva care pare sa se situeze dincolo de cunoastere, dincolo de alergatura noastra inutila de zi cu zi ce ne “fura” in amagiri si bucurii. Zambetul egal parea de o generozitate si absenta totala. Probabil am imprumutat (sau abuzat ) pentru moment de rolul nebunului si am zambit in raspuns reginei asteptand ca urmatoarea mutare sa fie o poveste lunga care sa explice absenta restului de regat al pieselor albe. Am plusat cateva miscari la rand cu un zambet iar regina a continuat sa fumeze impasibila in zambetul ei detasat si alb dincolo de zbaterea noastra.

Am privit regina lung cu o dorinta pregnanta de a pierde partida, dar privirea ei deschisa a anulat ideea de joc.Orice gest al meu isi primea replica redefinita prin rafinament si pudoare.La tabla-masa ramaseseram eu, ea si inca vreo cateva piese de sah. Avea un zambet regal invingator desi era singura de culoarea sa. Culoarea nu e tot timpul relevanta.

Regina alba a plecat grabit dupa ce reusise singura sa castige partida in care nici un rege nu era prezent.

Intruziuni si completari in tesutul urban vechi al Brasovului

Posted on by
12

Una din problemele ridicate de zonele vechi ale orasului , parte din patrimoniul istoric protejat prin reglementari urbanistice, este insertia cladirilor noi acolo unde spatiul o permite (si o cere), sau, intr-o abordare si mai drastica demolarea cladirilor vechi in vederea construirii altora noi.

Un exemplu in acest sens este Praga unde centrul vechi este un tesut urban palimpsest in care la un loc se gasesc (putine) cladiri medievale , multe cladiri art-nouveau, eclectice, exemple de arhitectura modernista , brutalista dar si multa arhitectura contemporana. La noi insertia de nou in vechi e un subiect tabu, in mare parte si pentru ca exemplele date pana in acest moment au jignit orice gand adresat ideii de comunitate si de continuitate.

Povestea despre care este vorba aici incepe cu Ulita Vamii din Brasov, actuala strada Muresenilor. Ulita in vremurile vechi ale cetatii Brasov, pe cand zidurile cetatii inca mai rezistau, se intindea pana la Poarta Vamii. Poarta Vamii includea un bastion cu forma cilindrica ce iesea in profil inafara zidurilor cetatii medievale Brasov si era dotat cu un pod mobil cu lanturi. Poarta vamii este insa distrusa in urma cutremurului din 1745 iar dupa un lung interval ea este demolata total in 1836. In locul Portii Vamii se construieste in 1838 o noua poarta ce are insa dimensiuni mai reduse fata de poarta originala. Noua poarta ia ca model , dupa cum afirma Sextil Puscariu in “Brasovul de altadata”, poarta Brandenburg din Berlin, fiind insa “ mai mica si fara valoare artistica”. Poarta are doua treceri boltite pentru masini si doua pentru pietoni si este flancata de doua pavilioane. Odata cu infiintarea liniei de tramvai pe ulita vamii se impune insa demolarea acesteia intrucat tramvaiul nu incapea pe sub arcadele portii.

Continue reading →

Imaginarul lui Terry Gilliam

Posted on by
Reply

O tema interesanta in orice tip de creatie artistica este cea a transpunerii in concret, prin cuvinte,imagini sau sunete a spatiilor imaginare. Nesupuse regulilor geometriei euclidiene sau legilor gravitatiei acestea sunt inselatoare si evanescente iar transpunerea lor este la limita fina dintre authentic si artificial. Unul dintre maestrii spatiilor imaginare in domeniul cinematografiei este in mod incontestabil Terry Gilliam, iar ultima sa realizare “ The imaginarium of doctor Parnassus” este un festin de vise distilate in imagini.

Teza filmului este insasi pledoaria pentru imaginatie ca singura optiune de depasire a conditiei umane – daca sacrul exista  atunci acesta este dincolo de bine  si de rau iar el tine de o imaginatie ce nu neaga ratiunea ci o foloseste pentru propria potentare.

Aparator fervent al libertatii prin imaginatie Terry Gilliam este prin excelenta un excentric al cinematografiei actuale . Fantezia promovata de Gilliam este dincolo de efecte speciale sau decoruri, ea este o expresie a gandirii neingradite de nici o prejudecata estetica sau morala. Frumosul este egal uratului prin complexitate si fantezie.

Premisa de la care porneste Gilliam este una poetica – lumea exista prin povesti iar atata timp cat ele vor continua a fi spuse, lumea va continua sa existe. Povestile au multe forme de a se intrupa , poti spune povesti atata timp cat mintea stie sa “calatoreasca” si atata timp cat imaginatia e libera. Fara ganduri si imaginatie “oglinda” n-are profunzime continuand sa reflecte doar o imagine geometric determinata, o arhitectura sterila fara suflet.

Confruntarea cu diavolul pune in lumina un raport ambiguu  rau-versus bine. Diavolul pare mai curand amuzat de existenta unui partener de joc si prea putin dornic sa isi revendice premiul victoriei pe care continua sa o aiba, cu fiecare pariu pierdut de om. Batranul pierde data dupa data in fata diavolului fara insa a fi invins in esenta lui ci doborat de trecerea sa prin timp. Asa cum afirma el insusi cea mai grea victorie este cea in care etern fiind ajungi sa infrunti uitarea si pierderea tuturor celor care credeau in tine. Intr-o lume moderna, profetul este ascuns in batranul cersetor iar bogatiile sunt deghizate in zdrente.

Continue reading →