Intotdeauna mi-au placut targurile de lucruri vechi. Cand eram mica, pentru agitatie; in adolescenta, pentru inedit; acum, pentru aerul familiar si desuet al lucrurilor expuse. Ma gandesc mereu ca lucrurile luate primesc la mine un “acasa” protector – o fractiune de raft sau sertar, in care o carte sau o vedere postala pot imbatrani fara grija, in mijlocul unei familii de imprumut.
Am mai pomenit undeva de serialul din copilarie in care o fetita ajungea intr-un spatiu fantastic prin intermediul unei pete de cerneala. Astazi, poze si carti vechi sunt petele de cerneala prin care se poate inca patrunde in perioade despre care,dincolo de datele exacte (si inutile) din cartile de istorie, stim prea putine pentru a ne contura o poveste .
Cartea postala gasita in teancul de nimicuri vechi din care am ales cu grija sambata trecuta, la targul anticarilor din Obor, este o astfel de interfata – o prezenta ciudata in cotidianul postmodern prea ocupat de grijile sale pragmatice si imediate.
Am cautat minute in sir in teancul de poze si carti postale, savurand caligrafia frumoasa si elastic intinsa pe bucatile ingalbenite de carton in speranta unei descoperiri. Descoperirea a fost Stella, numele sub care s-au grupat un palc de carti postale, intinse pe arii vaste din jurul Bucurestiului si traversand intervalul de ani 1929-1943. Dar nu despre Stella este vorba aici (despre ea voi vorbi in posturile ce vor urma), ci despre o carte postala stinghera, gasita printre atate alte carti postale purtand in ele amintiri directionate catre adrese cel mai probabil azi spulbetare de dezvoltari (sau involutii) urbane si catre oameni stersi de timp.
Cartea postala despre care scriu acum este raspunsul dat de catre un proprietar, unui anunt trecut in ziarul Universul in anii 30’. Anuntul la care care se refera cartea postala este, din cate se intelege, un anunt de intentie de a cumpara casa (textul este reprodus mai jos)
“Buc. 28 mai 936
Stimate domn,
Citind anuntul D-voastra in ziarul Universul ca sunteti amator a cumpara o casa va avizez prin prezenta ca am o casa de vanzare a mea personala si anume 14 m fata de lungime 30 total 420 m/p . casa este compusa din 2 camere, pivnita si marchiza constructie solida noua lucrata cu caramida presata aspect de vila cu 4 trepte strada este pavajata cu piatra bolovani. Casa este in cartierul Colentina tramvaiu 11 merge si trece pe la capu strazii este chear statia. Pretul este de lei 120.000 (una suta douazeci mii) daca sunteti amator serios poftiti pana la mine la adresa din fata sa mergem la fata locului sa vedeti casa si daca va place sa stam de vorba. Sunt acasa in orice zi dupamasa
Cu tata stima,
St. Sasu “
Conform “Cronologiei Bucurestilor”, incepand cu 1926 Colentina , considerata comuna suburbana, era trecuta sub administratia Bucurestiului. Abia spre sfarsitul anilor ’30 Colentina ajunge cartier al orasului schimbandu-si radical infatisarea, lucru sustinut si de construirea mai multor obiective industriale in apropiere ( planul SOCEC arata o fabrica de tesaturi si fabrica Stella) .
In anii ‘30 ziarul “Universul” (infiintat inca din jurul anului 1880), alaturi de “Dimineata” , are o larga raspandire “tirajul lor ajungand la 200.000 (…) de exemplare. Le urmeaza ca tiraj, tot doua cotidiene din Bucuresti: Curentul, cu 60.000 si Adevarul , cu 50.000 de exemplare”. Este de inteles deci de ce acesta este o sursa importanta de informatii inclusiv imobiliare iar respectivul Domn Sasu trateaza redactia (si potentialul comparator) cu atata deferenta.
Conform planului SOCEC din 1935, tramvaiul 11 (mentionat in anunt) circula de la Piata Sf. Gheorghe pana in Comuna Colentina. Traseul parcurgea calea Mosilor trecand apoi pe viitoarea sosea a Colentinei ( pe plan trecuta general Lambru). Doar traseul tramvaiului 11 mergea mai departe de halele Obor, unde se termina traseul tramvaielor 5 si 7. Drumul tramvaiului 11 nu avea cum sa mearga mult mai departe de atat, in 1936 este editat volumul “Sistematizarea lacurilor Colentinei” (un extras din volumul respectiv aici)– proiect ce este in curs de implementare, nicidecum finalizat (finalizarea se va face in anul 1939). Dealtfel pana in 1948 linia de tramvai nu ajunsese decat pana la Soseaua Fundeni, abia din acest an incepand a se realiza prelungirea ei pana in cartierul Andronache.
Strada pe care este situate casa supusa vanzarii este probabil una dintre multele stradute care se desprind din strada principala – general Lambru. Judecand dupa planul zonei – cartierul se constituia probabil la acea vreme din mici stradute cu case cu regim de inaltime scazut. Imi imaginez ca marea majoritate a caselor erau casute modeste, cu aspect tipic de mahala buresteana, altfel de unde sublinierea calitatilor casei supuse vanzarii care (probabil spre deosebire de rest) e construita din caramida. O zona de inceput de lume urbana, unde ca si in groapa lui Eugen Barbu, substanta de constructie a zidurilor marcheaza statutul social al proprietarului si implicit “pricopseala”. O casa de caramida nu e lucru de saga la inceput de secol bucurestean !
Desigur prezenta marchizei nuanteaza si mai mult asteptarile referitoare la zona in discutie. Este ceva induiosator in prezentarea casutei cu 2 camere drept casa cu “aspect de vila”. Un amanunt interesant este precizarea referitoare la strada pe care este casa situata , strada ce are pavaj cu piatra-bolovani. Conform “Cronologiei Bucurestilor” de Gheorghe Parusi, in 1934 “se fac importante modernizari si imbunatatiri in cartierul Colentina-Andronache: este introdusa lumina electrica pe cateva strazi, sunt pavate alte cateva” – printre ele, desigur, si strada casei pusa la vanzare.
Doar imaginatia poate raspunde curiozitatii fata de soarta scrisorii prezentate mai sus. De catre cine a fost citita, daca domnul Stefan Sasu locuind pe Str. Hatmanu Arbore no. 17 a fost cautat dupa-amiaza , cum indica in scrisoare, si daca dezvoltarea cartierului in perioada comunista a sters sau nu din istorie modesta casuta .
Cert este ca proprietarul de atunci nu cred ca si-ar fi imaginat vremurile in care cei 420 de mp sunt cumparati nu pentru casuta cu “aspect de vila cu 4 trepte” si “pivnita si marchiza”, ci pentru a demola si construi integral parcela cu o vila de P+2. In locul marchizei, aruncate la fier vechi astazi, punctul forte al unui anunt similar de vanzare ar fi balustrii de la balcon.
